ICCJ. Decizia nr. 174/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.174/2009
Dosar nr. 39761/3/2005
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1.387 din 12 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 4 din Legea nr. 143/2000, solicitată de inculpat.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A.A.C., la pedeapsa de 11 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 24 iulie 2006 la 08 februarie 2007.
A fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat, prin Decizia penală nr. 216 din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, până la rămânerea definitivă a sentinţei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarea situaţie:
În perioada 2003 - 2004 inculpatul R.A.A.C. a făcut parte dintr-o grupare de mai mulţi narcotraficanţi şi consumatori ce acţionau în Sibiu şi Mediaş, precum şi pe raza Municipiului Bucureşti.
Amploarea activităţii infracţionale a inculpaţilor S.D.C., B.K., C.M., M.D., K.T.N., R.F., L.A., L.S. şi R.A.A.C. a determinat sesizarea din oficiu a structurilor antidrog şi infiltrarea de agenţi sub acoperire şi colaboratori în reţeaua traficanţilor menţionaţi.
Cu excepţia inculpatului R.A.A.C., ceilalţi făptuitori au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de astfel de substanţe în vederea consumului, prin sentinţa penală nr. 1.485 din 21 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5.875/2004 al Tribunalului Bucureşti, din care s-a disjuns prezenta cauză, deoarece inculpatul R.A.A.C. se sustrăgea judecaţii, fiind fugit în Spania, unde încerca să evite punerea în executare a mandatului de arestare în lipsă emis de autorităţile judiciare române.
În cadrul reţelei sus-amintite, inculpatul R.A.A.C. deţinea un rol important, catalogat fiind de investigatorul sub acoperire T.R. drept „dealer de prima mână".
Acesta a întocmit şi un proces - verbal, în data de 24 februarie 2004, în care relata că, pe cale informativă, i-a fost adus la cunoştinţă faptul că i-a fost furată inculpatului R.A.A.C., de către alţi traficanţi-consumatori, cantitatea de 2500 pastile ecstasy.
Aprecierile investigatorului sub acoperire cu privire la faptul că inculpatul R.A.A.C. este un dealer de anvergură, în sensul propriu al termenului, au fost apreciate de instanţă drept întemeiate, prin prisma materialului probator administrat în cauză.
S-a reţinut că ceilalţi coinculpaţi, audiaţi şi în prezenta cauză, erau tineri (unii cu studii superioare) aflaţi în relaţii de prietenie şi care ieşeau în multe cluburi de noapte împreună, ocazie cu care consumau droguri sintetice, cum ar fi ecstasy sau fumau cannabis.
Aceştia erau traficanţi de conjunctură, practic oferindu-şi unul altuia, cu diferite ocazii, cantităţi relativ mici de droguri sintetice sau împrumutându-se unul pe celalalt cu astfel de stupefiante, de cele mai multe ori fiind consumate împreună.
În acest sens, a fost apreciată ca fiind relevantă, declaraţia martorei K.T. care precizează că a fost la petreceri, cu ceilalţi coinculpaţi, unde existau droguri pe masă. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului L.A. care a precizat că se consumau droguri la petreceri. Toţi ceilalţi martori (coinculpaţi şi condamnaţi în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză) au precizat, pe parcursul declaraţiilor luate în diferite stadii procesuale, că sunt consumatori de droguri şi fumau cannabis sau luau droguri sintetice, la diferite petreceri.
În raport cu aceştia, făptuitorii R.A.A.C., M.D. şi C.M. făceau opinie discordantă, fiind de fapt posesorii unor cantităţi mari de droguri pe care le remiteau, contra cost sau cu titlu gratuit celorlalţi membri ai grupării sau altor consumatori, audiaţi ca martori în prezenta cauză.
Martora C.L.V. a arătat, în faza de urmărire penală, că, în cursul anului 2003, inculpatul R.A.A.C. aducea în Bucureşti cantităţi de ordinul sutelor de grame de cannabis, pe care uneori le schimba cu pastile de ecstasy, ce erau revândute de inculpat în cluburile din Bucureşti şi Predeal, la un preţ superior, respectiv de 450.000 sau 500.000 lei (ROL).
Instanţa de fond a apreciat că, dintr-o astfel de tranzacţie se obţinea un beneficiul deosebit, în condiţiile în care acestea erau cumpărate în Olanda cu preţul de 1-1,5 EUR.
În acelaşi sens, a fost organizat şi un flagrant de către organele de poliţie, în data de 5 martie 2004, în care martora V. a colaborat cu organele de poliţie, în sensul încercării de achiziţionare a 100 comprimate de ecstasy.
Fiindcă întreg grupul infracţional era avizat de faptul că martora V. este în atenţia organelor de poliţie, aceştia se temeau de ea, astfel încât martora a remis banii inculpatei T.K. care, la rândul său, i-a dat inculpatului S.D.C. Acesta i-a remis inculpatei T.K. 102 pastile ecstasy (două pe post de bonus, ca urmare a cantităţii mari cumpărate).
Suma de 15.000.000 lei (ROL) primită de inculpatul S.D.C. a fost remisă inculpatului R.A.A.C., aşa cum a declarat numitul S.D.C.
Declaraţiile sale au fost confirmate parţial şi de martora T.K., care a precizat în declaraţia dată la fond (când era inculpată) că a remis această sumă de bani lui S.D.C.
Observaţiile martorului S.D.C., referitoare la adevăratul proprietar al drogurilor prezintă credibilitate, întrucât acesta este un consumator notoriu de droguri, astfel încât este puţin probabil că ar fi deţinut pentru consum şi tranzacţionare cantităţi foarte mari de ecstasy.
Acesta avea practic rolul unui intermediar între R.A.A.C. şi terţii consumatori, iar drept răsplată pentru activitatea sa primea drogurile necesare consumului propriu, aşa cum a rezultat de altfel şi din depoziţia investigatorului sub acoperire T.R.
Acest martor este de fapt unul dintre puţinii care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faza audierii în dosarul în care era inculpat, precizând expres în faţa instanţei ce a judecat fondul în speţă, că a cumpărat ecstasy de la R.A.A.C. pentru membrii grupului, în mai multe rânduri. A precizat, de asemenea, că în luna mai 2004 a achiziţionat 6 grame de cocaină de la inculpatul R.A.A.C.
Martora S.M.L. a arătat în faţa instanţei, în data de 11 februarie 2005, că a cumpărat de la inculpatul R.A.A.C., de doua ori, cocaină.
Cu excepţia numitului S.D.C., toţi ceilalţi coinculpaţi din dosarul din care s-a disjuns cauza pentru inculpatul R.A.A.C. odată ce au primit în majoritate pedepse neprivative de libertate, şi-au schimbat total depoziţiile în faţa instanţei de fond, când au compărut drept martori.
Noile depoziţii au fost apreciate de instanţa de fond ca fiind vădit mincinoase, constatând că nu se coroborează cu nicio probă administrată în faza de urmărire penală sau cu declaraţiile investigatorului sub acoperire audiat în instanţă şi a martorului S.D.C.
De altfel, observaţiile unora dintre martorii, care şi-au schimbat total declaraţiile şi conform cărora s-au făcut presiuni de către procurori, sunt total lipsite de consistenţă, fără a se preciza măcar vreun indiciu cu valoare probatorie, referitoare la acele presiuni.
S-a reţinut că, este de notorietate practica inculpaţilor care, odată ce au primit pedepse cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, îşi schimbă total declaraţiile, astfel că noile declaraţii au fost apreciate ca fiind total neverosimile şi date vădit în scopul de a încerca să favorizeze un alt inculpat, prieten, şi care ar putea eventual să facă declaraţii incriminatoare asupra acestor inculpaţi deveniţi martori.
A concluzionat instanţa fondului că fapta inculpatului R.A.A.C., care împreună cu alte persoane, în perioada 2003 - 2004, în repetate rânduri, a vândut şi oferit, cu titlu gratuit, pentru consum unor terţi diferite cantităţi de cocaină, ecstasy şi cannabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a ţinut seama de pericolul social deosebit al faptei şi periculozitatea făptuitorului.
Acesta a vândut droguri sintetice, care dau, cu uşurinţă, dependenţă, unui număr relativ mare de persoane şi pe o durata mare de timp.
Cantităţile de droguri vândute erau mari, astfel încât instanţa de fond a dedus că inculpatul R.A.A.C. nu se înscrie în categoria de traficanţi, în sensul legii penale, dar care sunt, de fapt, nişte consumatori de heroină pauperi şi care vând 3 doze, pentru a-şi procura una gratis.
A mai reţinut instanţa de fond că inculpatul se ocupa, de asemenea, de preschimbarea unor droguri uşoare (cannabis) cu ecstasy şi apoi le vindea pe acestea din urmă, aspecte din care s-a dedus, în mod clar, caracterul profesional al activităţii acestuia, de narcotraficant.
Privitor la comportamentul procesual al inculpatului, instanţa de fond l-a apreciat ca fiind total necorespunzător, în sensul că s-a sustras de la urmărire şi de la judecată, fugind în Spania ia familia sa, locaţie unde a şi fost arestat şi extrădat în România (tocmai când încerca să obţină şi cetăţenia spaniolă). S-a mai arătat că, în faţa instanţei, a avut un comportament total nesincer, recunoscând doar aspecte legate de consumul propriu de droguri.
Instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care limitele de pedeapsă sunt de la 10 la 20 ani şi ţinând seama de reţinerea art. 75 lit. a) C. pen., de sustragerea de la judecată şi fuga în străinătate, de cantitatea mare de droguri traficată pe o perioadă îndelungată şi respectiv de comportamentul total nesincer de pe parcursul instrumentării dosarului, o pedeapsă de 11 ani închisoare este una deosebit de clementă şi dată în special în considerarea vârstei tinere a inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.A.A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, inculpatul fiind doar consumator de droguri, iar în subsidiar sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca fiind prea severă în raport de circumstanţele personale favorabile.
Prin Decizia penală nr. 146 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu majoritate de voturi, s-a admis apelul declarat de inculpatul R.A.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 1.387 din data de din 12 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, în fond, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului R.A.A.C. de la 11 ani închisoare, la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., raportat la art. 80 C. pen.
S-a computat prevenţia inculpatului de la data de 28 iulie 2005 la 08 februarie 2007 şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinute în sarcina acestuia, fiind neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege.
Astfel, potrivit actelor încheiate de către investigatorul acoperit T.R., nume de cod, se reţine că acesta a declarat că, inculpatul R.A.A.C. este „distribuitor de cocaină şi ecstasy, drogurile fiind vândute la preţul de 80 dolari S.U.A./gram, respectiv 250.000 - 300.000 lei/comprimat în Clubul K. din Bucureşti.
De asemenea, investigatorul acoperit a stabilit că „în luna ianuarie 2004, Ş.E.P.B. zis C. şi S.D.C. zis V. au furat de la R.A.A.C., dealer de primă mână, cantitatea de 2.500 comprimate ecstasy".
Cele constatate de investigatorul acoperit T.R., nume de cod se coroborează şi cu declaraţiile coinculpaţilor S.D.C., B.K.R., K.T.N., L.A., Ş.E.P.B. şi P.E.M., dar şi a martorilor C.L.V. şi S.M.L.
În faza de urmărire penală s-au administrat probele cu declaraţii martori, declaraţii investigatori sub acoperire, rapoarte de constatare tehnico ştiinţifică, procese - verbale de recunoaştere de pe planşe foto.
S-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată în lipsă, împreună cu mai mulţi coinculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv şi pentru a nu se tergiversa cauza sau crea o poziţie fizică procesuală nefavorabilă coinculpaţilor prezenţi şi arestaţi, prin încheierea din 23 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 5875/2004 al Tribunalului Bucureşti s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul R.A.A.C. şi formarea unui nou dosar, acesta având numărul 39.761/3/2005.
În faza cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului (extrădat de autorităţile spaniole), administrarea probei cu martori, cu înscrisuri şi s-a procedat şi la audierea investigatorului sub acoperire T.R., în condiţiile art. 861 – art. 862 C. proc. pen.
Instanţa fondului a depus stăruinţă, în vederea audierii şi a martorilor colaboratori cu identitate protejată P.M., P.D. şi G.I., însă I.G.P.R. a arătat că nu cunoaşte datele reale de identificare pentru a putea fi conduşi la instanţă, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat, în data de 28 mai 2007, că, din motive obiective, nu se poate asigura prezenţa martorilor sus-amintiţi în instanţă.
S-a apreciat de către instanţa de apel că această poziţie a parchetului este motivată de împrejurarea că este de notorietate relaţia dintre colaboratorii sub acoperire infiltraţi în reţele vaste de traficanţi de droguri, precum cea din care face parte inculpatul şi poliţiştii şi procurorul de caz care dispune infiltrarea lor, dat fiind riscul extrem la care se supun aceşti martori.
S-a reţinut că toate aceste probe se coroborează între ele, astfel că cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei apare ca fiind neîntemeiată, instanţa de fond dispunând în mod corect respingerea acesteia.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul declarat de inculpatul R.A.A.C. este fondat, cu privire la motivul subsidiar, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, şi cu privire la greşita deducere a perioadei arestului preventiv.
S-a reţinut că infracţiunea comisă de apelant prezintă pericol pentru sănătatea publică şi a fost comisă în împrejurări specifice acestui gen de fapte, însă, faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului anterior comiterii acestei infracţiuni, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 74 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, întrucât din actele de la dosar rezultă că acesta a plecat în Spania la data de 1 mai 2004 (viză ieşire din ţară), iar mandatul de arestare preventivă a fost emis sub nr. 3/J, la data de 26 octombrie 2004, astfel că şi dacă ar fi cunoscut despre cercetarea sa, oricum nu avea interdicţie de a părăsi ţara.
S-a mai apreciat că, dacă ar fi avut intenţia de a se sustrage urmăririi penale, odată ajuns în Spania (unde erau şi părinţii săi), acesta nu ar fi făcut demersuri pentru legalizarea situaţiei sale, înregistrându-se la data de 4 mai 2004 în localitatea Sineu - Spania, la primăria acestei localităţi, ca locuitor al acesteia, pentru ca la data de 04 mai 2005 să înregistreze la Administraţia Generală a Statului o cerere pentru autorizarea contractului de muncă.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu efectul obligatoriu prevăzut de lege, respectiv coborârea pedepsei sub minimul special.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat că scopul acesteia, de reeducare a inculpatului, astfel cum acesta este prevăzut în ari. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin executarea efectivă a acesteia, având în vedere împrejurările comiterii infracţiunii (în formă continuată, săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună).
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanţa de fond nu se justifică, prin raportare la circumstanţele personale ale inculpatului, motiv pentru care a dispus reducerea cuantumului pedepsei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului, inculpatul a învederat că nu au fost audiaţi martorii colaboratori cu identitate protejată, astfel că nu a beneficiat de un proces echitabil, instanţa de fond reţinând greşit faptul că s-a sustras de la urmărirea penală.
De asemenea, a mai susţinut că probele administrate în cauză nu relevă cu certitudine vinovăţia sa, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, încadrarea juridică a faptei este greşită, deoarece nu a fost decât consumator de droguri.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reidividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi aplicării dispoziţiilor art. 81 şi 861 C. pen.
Examinând cauza sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Critica recurentului inculpat, în sensul că instanţa de fond a reţinut greşit faptul că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, nu are relevanţă în cauză, aprecierea instanţei de fond fiind înlăturată corect de instanţa de apel.
De asemenea, nu este întemeiată nici susţinerea recurentului inculpat că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil, neaudierea de către instanţa de fond a martorilor colaboratori cu identitate protejată P.M., P.D. şi G.I., datorându-se unor motive obiective.
Din examinarea probelor administrate în cauză, rezultă că instanţele au reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpatului, care sunt cert dovedite şi încadrate în mod corespunzător în dispoziţiile legale.
Deşi inculpatul contestă vinovăţia sa cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), materialul probator administrat în cauză relevă că, în perioada 2003 - 2004, în repetate rânduri, acesta a vândut şi oferit, cu titlu gratuit, pentru consum, unor terţi, diferite cantităţi de cocaină, ecstasy şi cannabis.
În acest sens, declaraţiile investigatorului sub acoperire T.R., ale coinculpaţilor S.D.C., B.K.R., K.T.N., L.A., Ş.E.P.B., P.E.M. şi ale martorilor C.L.V., S.M.L. se coroborează cu declaraţiile investigatorilor sub infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, recunoaştere de pe planşele foto, administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, deoarece, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că inculpatul nu numai că deţinea droguri de mare risc, pentru consum propriu, ci şi vindea mari cantităţi de droguri sau le oferea cu titlu gratuit unor cunoscuţi.
Nici motivul de recurs, vizând reindividualizarea pedepsei, nu este fondat.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatul R.A.A.C. a fost corect individualizată, la stabilirea acesteia avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social al infracţiunii comise, condiţiile concrete în care aceasta fost săvârşită, cât şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, aspecte care au condus la aplicarea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.A.C. împotriva deciziei penale nr. 146 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.A.C. împotriva deciziei penale nr. 146 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 246/2009. Penal → |
|---|
