ICCJ. Decizia nr. 1612/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1612/2009
Dosar nr. 1393/44/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor la dosar, constată următoarele.
Prin rezoluţia nr. 199/P/2008 din 8 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii A.A. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, B.R. – fost procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, B.A. - judecător la Judecătoria Făurei, T.C. - subinspector de poliţie din cadrul Biroului de Cercetări Penale de la Poliţia Municipiului Brăila, Z.N. - subinspector de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Făurei, D.G. şi D.V. - agenţi de poliţie la Postul de Poliţie Dudeşti, reţinându-se că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă că persoanele reclamate de petiţionara O.A. ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi nici vreo altă faptă de natură a atrage răspunderea penală.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată, ulterior, prin rezoluţia nr. 905/II/2/2008 din 11 septembrie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionară, conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionara O.A. a formulat plângere, în baza art. 2781C. proc. pen., care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 187/F din 23 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că rezoluţiile dispuse de procuror sunt legale şi temeinice, probatoriul administrat nefăcând dovada că intimaţii, în exerciţiul atribuţiilor lor de serviciu, cu ştiinţă, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos şi astfel să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petiţionarei sau că ar fi favorizat în vreun mod persoana reclamată în dosarul pe care l-au instrumentat.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petiţionara O.A. a declarat recurs.
Examinând recursul petiţionarei, în raport cu dispoziţiile legale referitoare la condiţiile exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că acesta este tardiv.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la pronunţare dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 363-365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător.
Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 3853 C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
Din examinarea încheierii pronunţată în dosarul de fond la data de 15 decembrie 2008, când au avut loc dezbaterile, rezultă că recurenta petiţionară a fost prezentă la dezbatere cauzei, punând concluzii.
Aşa fiind, pentru recurenta petiţionară termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 23 decembrie 2008, când s-a pronunţat hotărârea instanţei de fond .
Or, petiţionara a declarat recurs la data de 9 ianuarie 2009, data expedierii declaraţiei de recurs prin poştă (f. 12), depăşind termenul legal de 10 zile, prevăzut de lege.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat petiţionara O.A. împotriva sentinţei penale nr. 187/F din 23 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat petiţionara O.A. împotriva sentinţei penale nr. 187/F din 23 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1504/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1638/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|