ICCJ. Decizia nr. 1666/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1666/200.
Dosar nr. 6947/1/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6947/1/2009 petiţionarul A.I. a formulat plângere împotriva intimatului I.M. imputându-i săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de omor.
Petiţionarul a făcut referire în plângerea sa la o altă plângere despre care susţine că ar avea acelaşi obligaţii şi pe care a adresat-o procurorului general în care descrie pe larg faptele pretins a fi fost săvârşite de intimat şi pentru care a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia.
Înalta Curte examinând actele dosarului, în raport cu conţinutul plângerii formulate constată că aceasta se circumscrie conţinutului dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., fiind însă greşit îndreptată la instanţa de judecată, deoarece potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile arătate în art. 29 pct. 1 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror şi în situaţiile prevăzute în art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. şi anume în cazul infracţiunilor comise de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii D.N.A.
În speţă, plângerea priveşte un procuror care îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, calitatea acestuia atrăgând competenţa procurorului în efectuarea urmăririi penale, astfel încât, în baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte urmează să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petiţionarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1654/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1672/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|