ICCJ. Decizia nr. 1683/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1683/2009
Dosar nr. 1334/44/2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36/ F de la 11 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1334/44/2008, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 704 de la 5 iulie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 456/951 formulată de revizuienta P.G. în calitate de fiică a condamnatului decedat l.C.C.
În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a fost obligată revizuienta P.G. la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 704 de la 5 iulie 1951 pronunţată de Tribunalul Militar Galaţi, în dosarul nr. 456/951, l.C.C. a fost condamnat la 18 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civilă pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea III - a C. pen.
Conform Decretului-Lege nr. 192/1950 s-a dispus confiscarea averii cu privire la acesta.
S-a dedus durata arestului preventiv de la 2 noiembrie 1950 la zi.
Prin Decizia penală nr. 3577 din 17 octombrie 1951 pronunţată de Curtea Militară de Casare şi Justiţie în dosarul nr. 2903/1951 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva hotărârii menţionate.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada 1949 - 1950, în Munţii Vrancei a activat organizaţia V.Ţ. iniţiată de V.L., care avea drept scop înlăturarea regimului comunist. La această organizaţie au aderat sute de persoane, între acestea aflându-se şi cei 20 de inculpaţi condamnaţi prin hotărârea menţionată, o parte din ei deţinând arme.
l.C. şi alţi doi fraţi ai acestuia au stat fugari în munţi în această perioadă şi au participat la întâlnirile organizate în vederea pregătirii unei acţiuni ce urma să aibă loc la data de 23 iulie 1950, dar care s-a amânat datorită lipsei ajutoarelor externe.
La data de 8 septembrie 1950 au fost prinşi o parte din membrii grupului, C.l. a fost prins la data de 2 noiembrie 1951.
În motivarea hotărârii instanţei de fond s-au reţinut următoarele:
„Acuzatul se constituie în bandă în august 1949, împreună cu S.P. şi umblă fugar împreună cu acesta până la arestarea sa.
În timpul cât a stat împreună cu S.P., este de faţă, atât la luarea legăturii de către acesta cu I.M., D.B. şi V.I., cât şi la şedinţele ce aceştia au ţinut împreună cu S.P.
Acuzatul a cunoscut scopul organizaţiei precum şi despre acţiunea care trebuia să aibă loc în noaptea de 23 iulie 1950."
Cererea de revizuire a fost formulată, în baza art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de către P.G., în calitate de fiică a defunctului condamnat C.l., decedat în stare de detenţie la data de 5 aprilie 1963.
În susţinerea cererii au fost invocate prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, sens în care s-au invocat următoarele argumente:
C.l. a fost condamnat pe nedrept, fără să fi săvârşit vreo infracţiune, fiind victima regimului represiv comunist; la cererea de revizuire a fost ataşat un punct de vedere solicitat I.I.C.C. în România privind modul de exercitare a acţiunilor represive în regimul totalitar comunist;
- procesul s-a desfăşurat în mod sumar, iar probele au constat în declaraţiile celorlalţi inculpaţi, luaţi prin constrângere;
- declaraţia de recunoaştere dată de C.l. s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliţie;
- înscrisurile întocmite în acea perioadă de securitate în dosarul P 12634, voi. 1-7, cutia 143-145, aflat la C.N.S.A.S fac dovada faptului că l.C. nu a fost legionar şi, în consecinţă, este nevinovat, motiv pentru care petenta P.G. a solicitat ataşarea la dosarul de revizuire a dosarului aflat la C.N.S.A.S., „pentru a avea o imagine de ansamblu asupra martiriului tatălui meu l.C.C."; în opinia revizuientei, aceste înscrisuri au caracter de noutate în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ele nefiind cunoscute de instanţă la judecarea cauzei.
Cererea de revizuire astfel formulată a fost considerată de prima instanţă ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
l.C.C. a fost condamnat la 18 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civilă pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea a lll-a C. pen. (este vorba despre Codul penal republicat la 27 februarie 1948), potrivit căruia „se pedepsesc la muncă silnică de la 15 la 25 ani şi degradare civilă de la 5 la 10 ani cei care iniţiază, organizează, activează sau participă la organizaţii de tip fascist, politice, militare sau paramilitare".
În prezent, activitatea infracţională descrisă anterior se regăseşte în conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 167 C. pen.
a) Contextul social-politic şi istoric prezentat în motivele depuse la dosarul cauzei, schimbările intervenite după anul 1989, caracterul represiv al regimului comunist, consacrat din punct de vedere istoric, nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului indicat şi care să nu fi fost cunoscute de instanţa de judecată.
Aceste fapte sau împrejurări trebuie să se refere exclusiv la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi nu la conjunctura social-politică ce a determinat, la un moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de activităţi.
b) Revizuienta a invocat faptul că procesul s-a desfăşurat în mod sumar, iar probele au constat în faptul că declaraţia de recunoaştere dată de I.C.C. s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliţie.
Fără a contesta seriozitatea şi notorietatea studiilor efectuate de instituţiile specializate, cu privire la modul de exercitare a acţiunilor represive în regimul totalitar comunist, trebuie observat faptul că argumentele menţionate nu pot fi analizate din perspectiva art. 394 lit. a), ci a art. 394 lit. d) C. proc. pen.; în acest context, eventuala comitere de organele de cercetare penală a unor infracţiuni în legătură cu modul de audiere a părţilor în cauză se impune a fi dovedită prin mijloace prevăzute de lege, respectiv prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să statueze în mod definitiv asupra vinovăţiei persoanei, şi nu prin efectuarea unor studii cu caracter general, referitoare la caracterul represiv al regimului totalitar sub imperiul căruia s-a pronunţat hotărârea analizată, care nu au aptitudinea de a permite formularea unor concluzii certe în cazuri particulare.
În concluzie, deoarece cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., sunt strict prevăzute de legiuitor, astfel încât nu este posibil ca în această cale de atac extraordinară să fie invocate, motive ce nu se regăsesc printre dispoziţiile procesuale penale menţionate, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petenta P.G. Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi 191 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs revizuienta P.G., fără a arăta iniţial în scris motivele de recurs.
La dosarul cauzei, în recurs, au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 17871 la 30 aprilie 2009, motivele de recurs formulate în scris de apărătorul recurentei revizuiente.
Astfel, se apreciază că sentinţa penală pronunţată în primă instanţă este nelegală, deoarece Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nu a efectuat actele de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., acesta mulţumindu-se să invoce Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv 3588/2005 şi să preia motivarea acesteia şi să propună respingerea revizuirii fără parcurgerea procedurii de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, aşa încât hotărârea este contrară legii, sancţiunea fiind casarea.
O altă critică formulată vizează faptul că sentinţa primei instanţe nu este motivată, arătându-se că au fost preluate concluziile din referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dar şi concluziile din Decizia 3588/2005, fără a analiza cauza, probele, dosarul de fond.
În al treilea rând, se precizează că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu poate fi respinsă cu motivarea că faptele şi împrejurările invocate de revizuient au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, fără ca instanţa de revizuire să verifice temeinicia cererii prin examinarea probelor conţinute în dosarul de fond. Instanţa de judecată nu a examinat în niciun fel probele conţinute în dosarul de fond, dacă ar fi făcut acest lucru ar fi constatat că la pronunţarea sentinţei de condamnare instanţa respectivă nu a cunoscut adevărul în materialitatea sa, fapte şi împrejurări ce nu au fost coroborate cu alte mijloace de probă, condamnarea făcându-se numai pe baza „recunoaşterii" faptelor condamnatului sau dacă s-a cunoscut adevărul acesta nu putea fi stabilit din punct de vedere juridic datorită regimului represiv comunist. Defunctul nu a uneltit împotriva statului român, nu a complotat sau asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni, neputându-se considera că 700 - 800 de persoane s-au înţelese să comploteze împotriva statului român, a fost vorba de o răscoală, o opoziţie faţă de colectivizarea pusă la cale de regimul comunist concretizată prin condamnări politice, procese politice organizate, înscenate datorită cărora mii de persoane nevinovate au murit în închisorile comuniste, fără a-şi putea demonstra nevinovăţia.
Apărătorul recurentei revizuiente a mai arătat că în situaţia în care nu se vor primi motivele de recurs solicită pe fondul acestuia să se admită recursul, casarea sentinţei nr. 704 din 1 iulie 1951 pentru că prin înscrisurile depuse la dosar a demonstrat că totul a fost înscenare pusă la cale de însuşi Statul Român, ceea ce rezultă din înscrisurile emise de organele statului de la vremea respectivă, exemplificând o hotărâre „extrasă din procesul-verbal nr. 1 al şedinţei Secretariatului C.C. al P.M.R. din 11 ianuarie 1951", dosarul 13/1951 C.C. – P.C.R. secţia agrară ce conţine documente din care rezultă caracterul planificat şi masiv al reprimării „chiaburilor" pe care statul comunist l-a pus în aplicare.
Se mai menţionează că în modul în care prima instanţă a concluzionat că „nu este posibil ca în această cale extraordinară de atac să fie invocate motive ce nu se regăsesc printre dispoziţiile procesuale penale menţionate, urmând a se respinge, ca nefondată, cererea de revizuire", aceasta nu face decât să denege de dreptate, de justiţie, îndatorire cu care aceasta a fost investită de statul Român.
S-a mai apreciat că s-a demonstrat instanţei că au avut loc procese politice, procese înscenate, făcând în acest fel o veritabilă probatio diabolica şi a solicitat instanţei admiterea cererii de revizuire, în baza art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin analogie, arătând că prin probele administrate, că situaţia se încadrează în această prevedere legală, că magistraţii, miliţienii, securitatea au săvârşit infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o, executând pe verticală ordinele conducătorilor statului Român, fapte recunoscute, atât de instanţa de judecată, dar şi de parchet. Din moment ce aceste atrocităţi au devenit de notorietate publică, prin publicarea Raportului T., condamnarea în mod declarativ a comunismului nu mai est necesar să dovedească cu o hotărâre judecătorească vinovăţia autorităţilor comuniste, deci art. 394 lit. d) este perfect aplicabil.
Apărătorul recurentei revizuiente a mai menţionat că ordinele organelor comuniste de conducere prin care se organizau procese politice aveau caracter general şi obligatoriu, s-au aplicat şi în cazul străbunicului său, acesta nu a săvârşit nicio infracţiune, a fost fugar în pădure, după ce s-a predat a fost supus torturii fiind apoi internat în Spitalul Râmnicu Sărat, probatoriul în dosarul prin care a fost condamnat a fost administrat prin folosirea de tratamente inumane, un alt aspect ce trebuie menţionat este că în tot timpul condamnării sale defunctul a încercat să-şi dovedească nevinovăţia, însă acesta lucru nu a fost posibil datorită regimului represiv comunist.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentei revizuiente, în concluziile orale, în dezbateri a susţinut că sentinţa este nelegală, întrucât parchetul nu a efectuat cercetările prevăzute de art. 399 C. proc. pen., motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare şi efectuarea cercetărilor.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că recursul este nefondat, cercetările impunându-se numai dacă din motivele cererii de revizuire rezultă necesitatea efectuării unei cercetări prealabile, ceea ce nu era cazul în speţă, deoarece cererea era inadmisibilă, în raport cu motivele invocate.
Apărătorul recurentei revizuiente a mai susţinut că sentinţa este nemotivată, cuprinzând o preluare a referatului parchetului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra acestei critici, a arătat că hotărârea este bine motivată, analizând punctual susţinerile revizuientei şi demonstrând de ce nu se încadrează în cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege.
Examinând recursul declarat de recurenta revizuientă P.G. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul recurentei revizuiente ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, un remediu procesual, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.
În conţinutul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres şi limitativ cazurile în care revizuirea poate fi cerută şi anume când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă a examinat motivele de revizuire invocate de revizuienta P.G., prin prisma cazurilor prevăzute la art. 394 lit. a) şi d) C. proc. pen., evidenţiind în mod concret, faţă de cerinţele legale imposibilitatea reţinerii lor, în condiţiile arătate, prin prezentarea considerentelor din sentinţa atacată, concluzionând în mod legal imposibilitatea invocării în această cale extraordinară de atac a unor motive ce nu se regăsesc în cazurile expres prevăzute de legiuitor şi în consecinţă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienta.
De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, de către recurenta revizuienta P.G., constată că nu poate reţine critica formulată cu privire la neefectuarea cercetărilor de către procuror, în condiţiile prevăzute de art. 399 C. proc. pen., deoarece la dosarul primei instanţe se află referatul întocmit de către procuror cu propunerea de respingere a cererii de revizuire formulată de P.G. întocmit la data de 23 octombrie 2008 în lucrarea cu nr. 953/111/6/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, aflată la dosarul primei instanţe, în care acesta a examinat cererea de revizuire formulată de P.G., fiica defunctului condamnat C.l., decedat în stare de detenţie la data de 5 aprilie 1963, întemeiată, în drept pe dispoziţiile art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în raport cu motivele invocate, făcând o analiză iniţială asupra competenţei instanţei Curţii de Apel Galaţi în soluţionarea cererii în raport cu Decizia XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, dispoziţiile Legii nr. 356/2006, după care a examinat fondul cererii şi anume motivele formulate prin prisma condiţiilor impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen.
Astfel, procurorul a evidenţiat în mod punctual că aspectele referitoare la contextul social-politic şi istoric, schimbările intervenite după anul 1989, caracterul represiv al regimului comunist, consacrat din punct de vedere istoric nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului indicat şi care să nu fi fost cunoscute de instanţa de judecată, precizând argumentul că faptele sau împrejurările trebuie să se refere exclusiv la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi nu la conjunctura social-politică ce a determinat, la un moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de activităţi. Totodată, procurorul a explicat că studiile unor instituţii specializate cu privire la modul de exercitare a acţiunilor represive în regimul totalitar comunist nu pot fi analizate prin prisma cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece eventuala comitere de către organele de cercetare penală a unor infracţiuni în legătură cu modul de audiere a părţilor trebuie dovedită prin mijloace prevăzute de lege, respectiv prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să statueze în mod definitiv asupra vinovăţiei persoanei.
De asemenea, procurorul a examinat şi aspectul invocat de revizuientă, respectiv cel referitor la faptul că tatăl său nu a fost legionar şi apreciat de aceasta, că are caracter de noutate, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând ataşarea dosarului aflat la C.N.S.A.S., „pentru a avea o imagine de ansamblu asupra martiriului tatălui meu I.C.C.", motivând în mod concret de ce nu se impune ataşarea dosarului menţionat.
Aşadar, procurorul în baza unui proces propriu de analiză a conţinutului hotărârii de condamnare a constatat că fapta imputată se referă la aderarea la un grup organizat în vederea răsturnării prin violenţă a regimului de democraţie populară, nereţinându-se ca element de esenţă în stabilirea încadrării juridice faptul că l.C.C. ar fi fost legionar şi în consecinţă a apreciat că nu este necesară ataşarea la dosarul cauzei a înscrisurilor ce compune dosarul aflat la C.N.S.A.S., deoarece nu are relevanţă în raport cu obiectul prezentei cereri.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că procurorul a respectat conţinutul dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen., deoarece, din modul cum au fost reglementate dispoziţiile de la alin. (1) teza a ll-a şi alin. (2) al normei şi anume „în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţă.", „Totodată, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei" rezultă că legiuitorul a condiţionat necesitatea efectuării cercetărilor, precum şi solicitarea dosarului cauzei, de realizarea unui proces de apreciere asupra utilităţii acestora şi nicidecum dispunerea acestora în mod automat cu caracter obligatoriu şi imperativ.
Or, în contextul concret al cauzei, procurorul a efectuat o analiză asupra tuturor motivelor invocate de revizuientă P.G., în raport cu cerinţele legale impuse în cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., dar şi asupra temeiniciei unor aspecte invocate şi solicitării ataşării dosarului menţionat mai sus, prezentând argumentele în mod punctual şi evidenţiind motivat de ce nu este necesară ataşarea dosarului solicitat.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu poate avea în vedere nici cea de-a doua critică formulată în recurs referitoare la nemotivarea de către prima instanţă a hotărârii pronunţate, deoarece din modul în care au fost prezentate considerentele, chiar dacă au fost însuşite argumentele procurorului, instanţa a făcut la rândul său, un examen asupra acestora, verificând motivele invocate de către revizuientă cu cerinţele legale prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., făcând referiri la imposibilitatea conferirii, contextului social-politic şi istoric şi schimbărilor survenite după anul 1989, accepţiunii de „fapte sau împrejurări noi" în sensul stabilit de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., precum şi la valoarea cu caracter general al studiilor de notorietate efectuate de instituţiile specializate care nu poate fi echivalată cu mijloacele legale de probă prevăzute pentru a dovedi comiterea de infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, potrivit art. 394 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.
Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra motivelor invocate de către revizuienta P.G., consideră că acestea nu se încadrează în condiţiile impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., deoarece caracterul represiv al regimului comunist constatat istoric, precum şi contextul social-politic şi istoric evidenţiat de revizuienta, precum şi schimbările intervenite după anul 1989 nu pot echivala cu semnificaţia conferită condiţiei descoperirii de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Astfel, faptele sau împrejurările noi ce au semnificaţia de probe propriu-zise trebuie să vizeze în mod direct şi exclusiv situaţia concretă din cauza dedusă judecăţii şi nicidecum conjunctura generală social-politică, aşa încât motivele invocate de revizuienta din perspectiva cazului mai sus menţionat nu se circumstanţiază acestuia.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici celelalte motive invocate de revizuienta legate de modul sumar în care s-a desfăşurat procesul în care a fost condamnat tatăl său I.C.C., de probele administrate, de faptul că declaraţia de recunoaştere dată s-a datorat constrângerii de către organele de poliţie, deoarece studiile efectuate cu privire la condamnarea comunismului recunoscute prin notorietatea lor concluzionează, însă, într-o manieră generală cu privire la caracterul represiv al regimului totalitar, perioadă în care s-a pronunţat şi hotărârea examinată, neputând fi asimilate mijloacelor legale prevăzute cu valoare doveditoare în conţinutul art. 395 C. proc. pen., în ceea ce priveşte situaţia care constituie cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, respectiv hotărâre judecătorească sau ordonanţa procurorului, care să stabilească asupra vinovăţiei persoanei.
În raport cu cele mai sus-menţionate, sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuienta P.G. împotriva sentinţei penale nr. 36 F din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă P.G. împotriva sentinţei penale nr. 36 F din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1689/2009. Penal → |
|---|
