ICCJ. Decizia nr. 1775/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1775/2009
Dosar nr. 107/43/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentei G.M. împotriva rezoluţiei nr. 23/II/2/2009 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în contradictoriu cu intimatul O.T.T.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 50 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petiţionara G.M. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc O.T.T. în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu ocazia întocmirii dosarului execuţional deschis pe seama ei în calitate de debitoare.
Prin rezoluţia nr. 114/P/2008 din 7 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc pentru faptele sesizate.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc a întocmit şi comunicat actele de executare silită (somaţia şi cele ulterioare acesteia) cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, fapt constatat şi confirmat printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia civilă nr. 1110/R din 28 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 4020/2005).
Făptuitorul nu a întreprins niciun act prin care să-i fi creat persoanei vătămate convingerea că desfăşurarea actelor de executare va fi amânată şi nici nu a urmărit obţinerea vreunui folos material injust prin conduita sa. Dimpotrivă, executarea a urmărit doar recuperarea de către C.A.R. Târgu-Mureş a sumei datorate de debitoarea G.M.
În legătură cu susţinerile persoanei vătămate în sensul că executorul judecătoresc a înscris în acte, în mod nereal, valoarea imobilului său ca fiind de 655 milioane lei, în timp ce, potrivit aprecierii proprii, acesta valora 1,2 miliarde lei şi că de la dosarul execuţional lipseşte dovada achitării sumei obţinute prin licitaţie, din actele premergătoare a rezultat că acestea nu sunt reale.
Valoarea de pornire a licitaţiei a fost de 850 milioane lei, iar dovada preţului obţinut de 655 milioane lei există la dosarul cauzei şi constă în trei recipise CEC totalizând 570 milioane lei şi o a patra, în sumă de 85 milioane lei, reprezentând garanţia de participare la licitaţie.
Faptul că pe seama persoanei vătămate au existat două dosare execuţionale s-a datorat împrejurării că acestea aveau obiecte diferite şi titulari diferiţi ai acţiunii de solicitare a executării.
Persoana vătămată şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de creditorul C.A.R. Târgu Mureş la 19 ianuarie 2006, iar suspendarea executorului judecătoresc O.T.T. a fost dispusă la 30 ianuarie 2006 pentru perioada februarie-mai 2006, ulterior datei de achitare a debitului arătat.
Plângerea petiţionarei împotriva măsurii dispuse de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş prin rezoluţia nr. 23/II/2/2009 din 12 februarie 2009.
Învestită cu plângerea petiţionarei împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că aceasta este nefondată şi a respins-o ca atare.
Verificând rezoluţia atacată, instanţa a constatat că soluţia dată de procuror corespunde actelor premergătoare efectuate, în sarcina executorului judecătoresc O.T.T. neputându-se reţine săvârşirea infracţiunilor sesizate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara G.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei.
În motivele scrise ale recursului, petiţionara a criticat modul în care s-au interpretat dovezile privind săvârşirea fiecărei infracţiuni, în parte, sesizate în sarcina executorului judecătoresc O.T.T., susţinând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Judecând plângerea, instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., verificând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei.
Examinarea actelor premergătoare s-a făcut în mod minuţios şi argumentat, fiind analizate toate datele şi împrejurările referitoare la conduita profesională a făptuitorului şi la modul în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu de executor judecătoresc.
Întrucât în cauză nu au existat dovezi de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., în mod corect s-a reţinut că procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cât priveşte infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), instanţa a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.
Modul în care executorul judecătoresc a întocmit şi comunicat actele de executare silită a fost apreciat ca fiind corect printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În raporturile sale de serviciu cu petiţionara, executorul judecătoresc nu a indus-o în eroare pe aceasta, prezentându-i ca adevărate fapte mincinoase şi nici nu a urmărit obţinerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.
Constatând existenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-arătate, iar instanţa a menţinut această soluţie.
Constatând că în cauză nu există temeiuri de casare a sentinţei nr. 13 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petiţionarei G.M. şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.M. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1773/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1802/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
