ICCJ. Decizia nr. 1769/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1769/2009
Dosar nr. 622/35/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea formulată de R.A. şi R.C. împotriva rezoluţiei nr. 10/P/2008 din 25 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum şi a rezoluţiei nr. 291/II/2/2008 din 17 iunie 2008 a procurorului general al parchetului sus-menţionat.
Instanţa a reţinut că petentul V.T. a formulat la parchet la data de 9 martie 2007 plângerea împotriva numitului I.G., susţinând că acesta a solicitat la data de 4 martie 1991 notariatului de Stat Judeţean Bihor, în nume propriu şi pentru I.I. şi S.F., dezbaterea succesiunii după defunctul V.T., decedat la 3 iulie 1962 şi l-a instigat pe notarul de stat D.C. să ateste în fals prin încheierea din 5 martie 1991 că fiicele defunctului, respectiv I.F. şi V.L., au fost prezente şi că au renunţat la moştenire.
La dosarul succesoral – arată petentul – nu există dovada citării celor două moştenitoare şi nici declaraţiile lor de renunţare.
Certificatul de moştenitor, eliberat pentru moştenitorii acceptanţi I.G., I.I. şi S.F., nepoţi de fiică, a fost folosit de I.G. pentru obţinerea titlului de proprietate din 20 decembrie 1994 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor – Bihor pentru suprafaţa de 9,98 ha.
Prin rezoluţia nr.10/P/2008 din 25 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.C. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen. constatând, cumulativ, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni şi, respectiv, că s-a şi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
În motivarea soluţiei de neurmărire s-a reţinut că, în adevăr, prin încheierea din 5 martie 1991, notarul de stat D.C. a luat act de renunţare la moştenire a numitelor I.F., născută V., fiică şi V.L., fiică, ambele prezente şi au acceptat moştenirea I.G., I.I. şi S.F., născută I., nepoţi de fiică.
Aceste consemnări ale notarului - reţine procurorul – fac dovada faptului până la înscrierea în fals.
Cele două fiice ale defunctului erau în viaţă la data deschiderii succesiunii, I.F. decedând la 24 aprilie 1996, iar V.L. la 16 martie 1999.
Pe baza acestei încheieri a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 310 din 5 martie 1991 pe numele celor 3 moştenitori acceptanţi şi în temeiul acestuia a fost eliberat titlul de proprietate asupra terenului de 9,98 ha din 20 decembrie 1994.
Deşi erau în viaţă, fiicele defunctului nu au cerut reconstituirea dreptului de proprietate şi nici nu au contestat certificatul de moştenitor sau titlul de proprietate eliberat de Comisia constituită conform Legii nr. 18/1991.
De menţionat că V.L., una dintre fiicele defunctului renunţătoare la moştenire, a fost soţia petiţionarului din cauză, V.T.
În constatarea legalităţii certificatului de moştenitor, s-au mai adus şi alte argumente, rezultând din împrejurări colaterale, care demonstrează realitatea renunţării la moştenire.
Astfel, V.L., soţia petiţionarului din cauză, i-a instituit legatari universali pentru caz de moarte pe nepoţii de soră I.G., I.I., S.F. şi R.A. prin testamentul autentic nr. 4449 din 2 martie 1989 deşi avea moştenitor rezervatar pe soţul petent V.T.
După decesul numitei V.L., soţul acesteia, petentul V.T., a introdus acţiune la Judecătoria Oradea pentru anularea titlului de proprietate nr. 312 din 20 decembrie 1994.
Separat, petentul a făcut demersuri pentru deschiderea succesiunii după fosta soţie V.L., obţinând finalmente calitatea de unic moştenitor întrucât nepoţii de soră, legatari universali testamentari, nu au acceptat succesiunea în termen legal.
Oricum – reţine procurorul – în răspunsul la interogatoriu în dosarul nr. 4921/2005 al Curţii de Apel Oradea, petentul V.T. arată că „nu ştie cine s-a ocupat de înmormântarea soţiei sale V.L.", ceea ce demonstrează că legatarii universali s-au ocupat de înmormântare, în consens cu dorinţa defunctei consemnată în testament şi motivaţia gratificării.
Pe de altă parte, s-a mai constatat prin rezoluţia de neurmărire că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare şi pentru că este incident cazul de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., respectiv fiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Plângerea petentului V.T. împotriva soluţiei de neurmărire a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 291/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen. petenţii R.A. şi R.C., interesaţi în cauză, au formulat plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată la judecătorul Curţii de Apel Oradea care, aşa cum s-a arătat, prin sentinţa penală nr. 7 din 21 ianuarie 2009 a respins-o ca nefondată.
Instanţa a constatat temeinicia şi legalitatea rezoluţiei nr. 10/P/2008 din 25 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, motivată, pe de o parte, de lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunilor, nerezultând din nicio împrejurare că datele consemnate de notarul de stat nu ar corespunde realităţii iar, pe de altă parte, că în prezent a intervenit cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale, respectiv prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei hotărâri, petenţii R.A. şi R.C. au declarat recurs, susţinând că în realitate actul notarial contestat a fost redactat chiar de I.G., care era tot notar, coleg de birou cu D.C. şi acest aspect poate fi dovedit prin efectuarea unei expertize grafologice.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Soluţia adoptată de instanţă este legală şi temeinică, motivarea acesteia, judicioasă, reunind datele ce rezultă din înscrisurile contestate, cu fapte şi împrejurări relative la timp şi la relaţiile persoanelor interesate şi susţinând, astfel, realitatea celor consemnate prin încheierea din 5 martie 1991.
Motivarea hotărârii este construită pe materialul judiciar posibil de administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, în care, potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen., poate constitui mijloc de probă numai procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare.
Însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală nu poate dispune începerea urmăririi penale în cauză decât atunci când din actul de sesizare sau actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen.
În situaţia în care există un astfel de caz de împiedicare, procurorul dispune neînceperea urmăririi penale.
În cauza de faţă, din însăşi plângerea petiţionarului V.T. a rezultat existenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penală faţă de făptuitori, prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., respectiv al prescripţiei răspunderii penale.
Şi acest motiv a fost luat în considerare de instanţă în adoptarea soluţiei de respingere a acţiunii petiţionarilor, astfel încât, constatând că hotărârea este legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul petiţionarilor, ca nefondat.
Petiţionarii urmează să fie obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarii R.C. şi R.A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 21 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la câte 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1772/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
