ICCJ. Decizia nr. 1811/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr.1811/2009

Dosar nr. 6288/1/2009

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009

Deliberând asupra plângerii de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Prin plângerea în temeiul art. 2781 C. proc. pen. formulată la data de 28 iulie 2009 adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - ce a format obiectul dosarului nr. 6288/1/2009 - petiţionarul U.P. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei procurorului din 20 mai 2009 în dosar nr. 165/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen. („există autoritate de lucru judecat") fată de magistratul judecător C.C. din cadrul Curţii de Apel Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) [şi trimiterea cauzei aceluiaşi organ judiciar în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea sesizată în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.].

Separat, la data de 7 septembrie 2009 o plângere identică a fost adresată instanţei supreme, fiind înregistrată ca dosar nou nr. 7165/1/2009 iar prin încheierea de şedinţă din 3 noiembrie 2009 în baza art. 32 C. proc. pen. s-a dispus conexarea dosarului nr. 7165/1/2009 la dosarul iniţial nr. 6288/1/2009.

2. Referitor la procedură pendinte iniţiată de petiţionar, prin care este solicitată desfiinţarea soluţiei de netrimitere în judecată adoptată prin rezoluţia nr. 165/P/2008 din 20 mai 2009 faţă de magistratul C.C. - procurorul a pus concluzii de respingere a plângerii ca inadmisibilă în considerarea autorităţii relative de lucru judecat întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. decurgând din existenţa în precedent a unui alt proces cu acelaşi obiect ce a fost definitiv soluţionat prin sentinţa penală nr. 2186 din 4 decembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dată în dosar nr. 4192/1/2008.

Excepţia amintită este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. reglementează autoritatea provizorie de lucru judecat în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. „în situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a) [este respinsă plângerea prin sentinţă ca nefondată, menţinând rezoluţia atacată] persoana în privinţa căreia judecătorul prin hotărârea definitivă a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceiaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute în art. 10".

Din lucrările dosarului rezultă, nemulţumit fiind de soluţia defavorabilă acestuia adoptată de magistratul-judecător C.C. în dosar nr. 1174/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi [respingerea plângerii în baza art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată nr. 137/P/2007 din 16 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu privire la executorul judecătoresc M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 192, art. 217 şi art. 271 C. pen.] petiţionarul U.P., prin plângerea în baza art. 222 C. proc. pen. formulată la data de 29 octombrie 2007, a solicitat efectuarea de cercetări împotriva judecătorului amintit sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 1533/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Prin rezoluţia nr. 533/P/2007 din 19 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunii sesizate prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie menţinută - prin respingerea ca nefondată a plângerii petionarului în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. - conform sentinţei penale nr. 2186 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, data din dosar nr. 4192/1/2009, rămasă definitivă prin nerecurare.

În procedura penală pendinte, rezoluţia atacată nr. 165/P/2008 din 20 mai 2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen. se referă la aceiaşi faptă ilicită ce a format obiectul rezoluţiei anterioare nr. 1533/P/2007 şi al controlului judecătoresc efectuat prin sentinţă penală din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În consecinţă, data fiind autoritatea provizorie de lucru judecat potrivit art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. a sentinţei penale nr. 2186 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu privire la soluţia de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de magistratul-judecător C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în legătură cu soluţionarea dosarului nr. 1174/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi, plângerea actuală formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 165/P/2008 din 20 mai 2009 - reiterând solicitarea iniţială de verificare în fond şi desfiinţare în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a soluţiei de netrimitere în judecată – este inadmisibilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Conexează dosarul nr. 7165/1/2009 la dosarul nr. 6288/ 1/2009.

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul U.P. împotriva rezoluţiei din 20 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 165/P/2008.

Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1811/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond