ICCJ. Decizia nr. 1819/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1819/2009

Dosar nr. 116/299/2009

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin plângerea penală din data de 22 august 2007, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul P.L. a solicitat cercetarea penală a numiţilor A.V., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, L.C.L. şi D.N., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, comisar şef C.I., comisar M.M., inspector principal R.C. şi agent şef adjunct S.C., din cadrul Inspectoratului de Poliţie Transporturi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 rap. la art. 248/1, art. 264, art. 265, art. 266, art. 257, art. 267/1, art. 268, art. 189 şi art. 291 C. pen., cu ocazia arestării sale preventive, cercetării şi trimiterii în judecată în dosarul nr. 229/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respectiv tergiversării cercetărilor în dosarul disjuns şi înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 5760/P/2004.

În motivarea plângerii sale, petentul P.L. a arătat că, în data de 14 martie 1999, a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv în legătură cu vânzarea unei cantităţi de circa 300 tone de combustibil de termoficare. Mai arată petentul că, cu toate că a prezentat în timpul cercetărilor documente justificative ale cantităţii de combustibil, factură fiscală, proces-verbal de custodie, notă de recepţie, acestea nu au fost luate în considerare, fiind prezentat de lucrătorii de poliţie, după întocmirea unor acte premergătoare false, procurorului A.V. care i-a emis abuziv mandatul de arestare nr. 25 din 15 martie 1993, fiind ţinut pe nedrept în arestul Poliţiei Transporturi timp de 120 de zile, până la data de 14 iulie 1999.

La data de 4 octombrie 2007, petentul a revenit cu un nou memoriu referitor la plângerea penală iniţială, reiterând în fapt aspectele din sesizarea penală, indicând de asemenea, infracţiunile pentru care solicita cercetarea procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie menţionaţi.

Mai mult, petentul şi-a manifestat nemulţumirea şi a solicitat cercetarea procurorului şi a poliţiştilor care nu au luat măsuri pentru finalizarea dosarului disjuns din dosarul nr. 229/P/1999, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti sub nr. 5760/P/2004, în care are calitatea de reclamant, fiind prejudiciat cu suma de 7 miliarde lei vechi.

2. Examinând plângerea penală prin prisma prevederilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., procurorul a reţinut că soluţionarea acesteia revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având în vedere funcţia şi nivelul parchetului la care îşi desfăşoară în prezent activitatea procurorul L.C.L., respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Din actele cauzei a rezultat că, la data de 15 martie 1999, lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Transporturi Bucureşti au întocmit referatul cu propuneri de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de petent, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen. Astfel, în referatul semnat de lt. R.C., propunerea a fost motivată prin aceea că petentul, în luna decembrie 1998, uzând de o declaraţie falsă, a ridicat fără acordul SC I.F. SRL, cantitatea de 298 tone combustibil tip „M" de la Rafinăria Dărmăneşti, pe care a vândut-o SC C. SRL Lieşti, judeţul Galaţi, creând un prejudiciu în sumă de 612.789.000 lei în dauna SC I.F. SRL. La aceeaşi dată, procurorul A.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă a petentului, prin ordonanţa nr. 229/P/1999, reţinând că aceeaşi situaţie de fapt. Măsura prelungirii arestării preventive a fost solicitată prin adresele nr. 229/P/1999 din 07 aprilie 1999, 19 aprilie 1999, 18 mai 1999 şi 15 iunie 1999 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, instanţa dispunând prelungirea până la data de 14 iulie când, prin Decizia nr. 1106 din 14 iulie 1999 pronunţată în dosarul nr. 2613/1999, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile declarate, inclusiv al petentului, casând încheierea din 18 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti prin care măsura arestării preventive fusese prelungită de la 20 iunie 1999 la 19 iulie 1999. De menţionat că referatele cu propuneri de prelungire a arestării preventive au fost întocmite de lt. R.C., motivarea referindu-se la necesitatea administrării probelor, în special efectuarea unor expertize grafologice.

La data de 12 iunie 2001, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrat referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul Inspectoratului de Poliţie Transporturi Bucureşti nr. 0157/1999, întocmit de plt. maj. S.C.

Rechizitoriul a fost emis în dosarul nr. 229/P/1999 la 30 noiembrie 2001, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpaţilor I.G., P.L. (petent) şi I.V., pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că fapta petentului P.L. de a fi ridicat în mod nelegal, prin inducerea în eroare a persoanelor de la serviciul de desfacere al Rafinăriei Dărmăneşti, cantitatea de 275 tone combustibil tip M din cota pentru SC I.F. SRL, pe care a valorificat-o ulterior, împreună cu ceilalţi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate anterior.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 746/II-6/2002 din 1 martie 2002, în baza art. 229 C. proc. pen., art. 262 pct. 2 lit. a) rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus infirmarea rechizitoriului nr. 229/P/1999, privind atât pe petent cât şi pe inculpaţii I.G. şi I.V., precum şi scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.L. pentru infracţiunile reţinute prin rechizitoriu. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus şi disjungerea cauzei privind pe inculpaţii I.G. şi I.V. şi restituirea cauzei la Inspectoratul Poliţiei Transporturi Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor. Prin ordonanţa nr. 5760/P/2004 din 20 ianuarie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 552 /P/ 2006, apreciindu-se că sunt indicii sub aspectul infracţiunii prev. de art. 215 alin. (5) C. pen.

Ulterior, prin ordonanţa nr. 552/P/2006 din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, având în vedere modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 - art. 1 pct. 6.

În perioada în care cauza a fost în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 22 august 2006, procurorul L.C.L. a soluţionat o plângere de tergiversare a dosarului în discuţie, prin rezoluţia nr. 2105/VIII-1/2006, iar în urma constatării faptului că în cauză au fost efectuate acte de cercetare, în cele circa 4 luni cât dosarul a fost în lucru la Direcţia Transporturi - Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti, aceasta a dispus respingerea plângerii.

Referitor la celelalte persoane reclamate în cauză, prin ordonanţa nr. 1200/P/2007 din 18 martie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul A.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la faptele ce ar fi fost comise de alţi procurori printre care şi L.C.L., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi de unii poliţişti, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, prin ordonanţa nr. 1734/P/2008 cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât s-a constatat că procurorul L.C.L. a fost avansată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În final, faţă de intimata L.C.L., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin ordonanţa nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. şi art. 264 alin. (1) C. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există. Totodată, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte pe făptuitorii D.N., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, comisar şef C.I., comisar M.M., inspector principal R.C. şi agent şef adjunct S.C., din cadrul Inspectoratului de Poliţie Transporturi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 rap. la art. 248/1, art. 264, art. 265, art. 266, art. 257, art. 267/1, art. 268, art. 189 şi art. 291 C. pen., în raport de calitatea persoanelor cercetate.

S-a reţinut de către procurorul care a instrumentat cauza că din actele de la dosar nu rezultă indicii cu privire la comiterea de către procurorul L.C.L. a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

3. Plângerea împotriva ordonanţei nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a fost respinsă prin rezoluţia nr. 10863/6177/II-2/2008 din 26 noiembrie 2008 dată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4. În plângerea adresată Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 27 decembrie 2008, petentul a atacat ordonanţa menţionată, reiterând în esenţă susţinerile din plângerea penală.

Prin sentinţa penală nr. 519 din 11 august 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în raport de calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a intimatei L.C.L., având în vedere dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. f) şi art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 1 octombrie 2009 sub nr. 116/299/2009.

Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 1087/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:

Referitor la ordonanţa nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte constată că procurorul a apreciat în mod corect că, prin adoptarea rezoluţiei nr. 2105/VIII-1/2006, prin care a respins plângerea referitoare la tergiversarea dosarului penal nr. 552/P/2006, ca urmare a constatării că în cauză au fost efectuate acte de cercetare în cele circa 4 luni cât dosarul a fost în lucru la Direcţia Transporturi - Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti, intimata – procuror nu se face vinovată de săvârşirea vreunei infracţiunii în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca aceasta să acţioneze, cu ştiinţă, în scopul prejudicierii interesului petiţionarului şi, respectiv, a favorizării vreunei părţi din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speţă. Aprecierea că intimata - magistrat nu se face vinovată de săvârşirea vreunei fapte penale, respectiv a infracţiunilor prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 şi art. 264 C. pen., după cum apreciază petiţionarul, este corectă, întrucât activitatea desfăşurată de magistrat se înscrie printre atribuţiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească şi regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimată în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activităţile desfăşurate de magistrat au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.

Referitor la condiţiile angajării răspunderii penale a magistraţilor, trebuie menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 278-2781 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluţiile de netrimitere în judecată, existând totodată şi posibilitatea declanşării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanţei competente să judece în fond şi, ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Aşadar, legiuitorul a înţeles să stabilească strict cadrul şi condiţiile în care se poate interveni în modul de soluţionare a unei cauze penale, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiţie la intervenţia subiectivă a uneia din părţile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluţii/ordonanţe a procurorului realizându-se numai de instanţele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale. Totodată, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii-procurori se supun numai legii, dispunând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii.

Practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca atare, cum din examinarea rezoluţiei emise de intimată reiese că aceasta întruneşte cerinţele de legalitate, nu poate fi reţinută în sarcina magistratului reclamat săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că acesta a instrumentat tendenţios şi abuziv plângerea cu a cărei soluţionare a fost investit.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că ordonanţa procurorului este legală şi temeinică, văzând şi prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionar şi, pe cale de consecinţă, va menţine ordonanţa atacată, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.L. împotriva ordonanţei nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Menţine ordonanţa atacată.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1819/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond