ICCJ. Decizia nr. 2076/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2076/2009
Dosar nr. 519/43/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 183 din 3 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 1451/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. (fiul lui I. şi E.) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
A respins ca tardivă, cererea de constituire ca parte civilă a martorului C.S.R.
A dispus confiscarea de la inculpat a contravalorii bunurilor obţinute prin infracţiunea de luare de mită, respectiv a sumei de 188 lei.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În cursul lunii septembrie 2003, SC I. SRL Târgu Mureş, societatea având ca obiect de activitate „transportul intern şi internaţional de mărfuri" - administrator fiind denunţătorul C.S.R. - a fost supusă unui control dispus de D.G.F.P. Mureş - Direcţia de control fiscal, ca urmare a unei solicitări de rambursare de TVA în sumă de aproximativ 440.000.000 lei. Din echipa de control a făcut parte şi inspectorul M.G.
Controlul efectuat la SC I. SRL a vizat nu numai legalitatea sumelor de rambursare ci şi modul de virare a obligaţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului naţional sau de asigurări sociale de sănătate, controlul fiind amplu, neputându-se vorbi despre un simplu control teoretic, formal.
Procesul verbal în care au fost consemnate activităţile aferente perioadei verificate, condiţiile şi propunerile agenţilor fiscali constatatori a fost întocmit la data de 28 noiembrie 2003 iar acţiunea de control s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile, 25-28 noiembrie 2003 de către inspectorii însărcinaţi de D.G.F.P. Mureş - Direcţia controlului fiscal, M.S. şi inculpatul M.G.
Instanţa de fond a apreciat că verificările nu au fost formale ci s-au avut în vedere dispoziţiile OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal care nu cuprinde vreo definiţie a altui tip de control decât cel fiscal, ori acest control a avut ca şi obiectiv nu numai verificarea legalităţii facturilor prezentate de contribuabil sau a documentelor de plată aferente acestora, ci şi verificarea realităţii operaţiunilor consemnate în aceste acte fiscale, a sincerităţii declaraţiilor contribuabilului şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de contribuabil, inclusiv activitatea de investigare şi control a evaziuni fiscale. Totodată din Ordinul nr. 565/2000 privind documentaţia necesară contribuabililor înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoare adăugată, pentru rambursarea taxei pe valoare adăugată, rezultă că organele fiscale trebuie să verifice nu numai documentele justificative ale plăţi sumei solicitate cu titlu de TVA rambursabilă precizate la art. 3 din acest act normativ, ci şi corectitudinea cotelor de taxă pe valoare adăugată, că bunurile sau prestările de servicii achiziţionate sunt destinate nevoilor firmei şi sunt proprietatea acesteia, precum şi orice documente necesare pentru justificarea sumelor solicitate la rambursare. De aici rezultă că un control de rambursarea TVA este mult mai amplu decât a susţinut expertul contabil în timpul judecăţii. De altfel, chiar în declaraţia de învinuit (f. 100-103 d.u.p.), inculpatul a arătat că facturile fiscale în baza cărora s-a solicitat rambursare TVA aveau ca obiect un autovehicul V., servicii de reparaţii auto, decontări de carburanţi, alte cheltuieli încercând doar să facă o verificare faptică a bunurilor ce formează obiectul facturilor fiscale, însă nu a reuşit acest lucru decât în mică măsură. Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a revenit asupra celor susţinute arătând că nu avea obligaţia de a verifica existenţa faptică a bunurilor conform fişei postului. În fişa postului se precizează la pct. 16 (f. 262 verso dos.u.p.) că răspunde de existenţa sumelor propuse spre rambursare şi de calitatea acţiunilor efectuate (pct. 21). Potrivit dispoziţiilor art. 4 şi art. 3 pct. 3.10 din Ordinul nr. 565 din 21 aprilie 2000 verificarea pentru rambursarea TVA presupune o analiză faptică a bunurilor şi a serviciilor prestate, precum şi a oricăror altor documente decât cele prezentate de contribuabil.
Faptul că acest control s-a vrut a fi unul superficial de la început rezultă şi din declaraţia martorului M.S.C. (f. 38 dos. fond) care a arătat că doar în prima zi l-a însoţit pe inculpatul M.G. la sediul firmei, în zilele următoare nu a mai participat la acţiunile de control, deşi era desemnat în acest scop.
Totodată, deşi cu ocazia controlului inculpatul a constatat că un număr de 4 facturi nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii în luna septembrie (filele 303-305 din procesul verbal de control, dosar urmărire penală) - datorită acestui fapt diminuându-se masa impozabilă cu suma de 121.216.500 lei şi implicit impozitul pe profit datorat statului redus la 16.005.188 lei - acesta nu a sesizat organele judiciare cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, fiind certă existenţa acestora. Inculpatul s-a limitat doar Ia o notă explicativă luată administratoarei firmei, C.A. (f. 299 dos.u.p.) şi la aplicarea unei amenzi în cuantum de 300 lei (f. 297 dos.u.p.) aceasta pentru calcularea eronată a impozitelor, taxelor, cu diminuarea creanţei fiscale cuvenite statului, în speţă TVA aferentă lunii septembrie 2003. Aceasta în condiţiile în care s-a constatat că societatea s-a sustras de la plata impozitului pe profit aferent facturilor invocate nefiind vorba doar de un calcul eronat al TVA-ului de rambursat, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1997 republicată privind evaziunea fiscală, ci era vorba despre art. 11 lit. c) din aceeaşi lege relativ la omisiunea, în parte, a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul de a nu plăti impozitul (în speţă impozitul pe profit) sau de a diminua taxa pe valoare adăugată cu suma de 741.000 lei (f. 303 dos.u.p.) sumă scăzută din totalul TVA-ul de rambursat. Deşi TVA-ul de rambursat a fost scăzut din suma solicitată cu valoare neînregistrată, nu se pot înlătura efectele fiscale generate de neplata impozitului pe profit, or conform atribuţiilor sale de serviciu, inculpatul trebuia să facă demersuri pentru sesizarea şefilor ierarhici şi a organelor de urmărire penală privind infracţiunea de evaziune fiscală. Acest fapt este evident şi rezultă chiar din procesul verbal de control întocmit, respectiv din actele normative aplicabile, dar şi din raportul de constatare încheiat la 27 martie 2006 de specialistul din cadrul D.N.A. (filele 267-274 dos.urm.pen.). Mai mult, raportul de constatare a avut în vedere un material mai amplu decât cel analizat de expertul contabil în faţa instanţei de judecată, recalculându-se inclusiv sumele menţionate de inculpat în procesul verbal.
Reţine, de asemenea, instanţa de fond că în declaraţia inculpatului M.G. dată în faţa instanţei (f. 16-19 dos.fond) acesta recunoaşte că a fost dus de denunţătorul, C.R. la sediul firmei cu maşina acestuia, iar a doua zi a plecat cu maşina proprie, o S. Odată ajuns la sediul firmei, a acceptat propunerea martorului C.R. de a-i verifica maşina şi de a-i remedia defecţiunea sesizată de inculpat (telescopul). Fără a fi presat în vreun fel de martor, deşi inculpatul efectua un control la firma administrată de soţia martorului, a lăsat cheile maşinii acestuia din urmă. Autoturismul a rămas la sediul firmei şi a fost verificat de martorul B.I.A. (f. 63), angajat ca mecanic auto în aceea perioadă la una din firmele martorului SC B.S. SRL. Acesta a constatat că maşina avea mai multe defecţiuni, plăcuţele de frână, bucşele pe care nu le-a putut remedia neavând sculele necesare la îndemână. Martorul N.C. (f. 28 dos.fond) s-a ocupat de maşina inculpatului, fiind desemnat de denunţătorul C.R. care l-a trimis să cumpere piesele necesare de la un magazin de pe str. I.M. din Tg. Mureş (saboţi, plăcuţe de frână), fără factură. După ce în cursul urmăririi penale denunţătorul C. (f. 44-53) a susţinut că ar fi plătit circa 20 milioane Iei martorului pentru achiziţionarea de piese, în cursul cercetării judecătoreşti a susţinut că nu ar fi dat aceşti bani şi nici ce piese s-ar fi înlocuit (f. 26 dos.fond). Nici nu şi-a amintit să fi plătit manopera maşinii la mecanicul la care a fost dusă ulterior, în cartierul U., respectiv la martorul M.C. (f. 39 dos.fond). Cu toate acestea, martorul a declarat că a primit nişte piese pentru maşina inculpatului, dar nu ştie cât au costat, iar martorul denunţător nu i-a plătit manopera la acea maşină. Despre valoarea pieselor nu a putut da declaraţii nici martorul N.C. care a confirmat doar că era vorba de câteva milioane de lei (f. 149 dos.u.p.). Acelaşi martor a confirmat că a făcut 2, 3 plinuri de benzină pe fişa de alimentare SC I. SRL, la staţia de benzină M., fapt confirmat şi de martorul C.S.R. (f. 26 dos.fond) dar şi de martora C.A. (f. 25). Din fişele de alimentare de la staţia de carburanţi (f. 416,417) rezultă că maşina inculpatului a fost alimentată cu 43,4 litri de benzina în valoare de 1.119.720 lei în luna decembrie 2003, în prima decadă, deci ulterior controlului efectuat, aspect negat de inculpat, dar confirmat de probele administrate.
Totodată, martorul C.I.G. (f. 29 dos.fond) a arătat că într-o zi a dus maşina reparată inculpatului, în cartierul D.P., în faţa cinematografului U., întâlnire confirmată de inculpat (f. 17 v. dos.fond). Acesta l-a întrebat cât costă reparaţiile, însă martorul nu a putut să-i dea un răspuns, spunându-i să-l sune pe martorul C.R. Martorul C. nu a confirmat că ar fi fost sunat de inculpat în legătură cu costul reparaţiilor. Martorul C.I.G. (f. 29 dos.fond) a arătat că la mijlocul lunii decembrie 2003, ulterior controlului desfăşurat la SC I. SRL, a dus o canistră de 20 litri de benzină inculpatului, în cartierul D.P., la solicitarea martorului C.R., aspect nerecunoscut de inculpat (f. 18 dos.fond), dar confirmat de martorul C.R. în cursul urmăririi penale (f. 52 dos.u.p.).
Cu privire la reparaţiile efectuate la maşina inculpatului, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto (f. 102-106 dos.fond) care însă nu a putut concluziona cu exactitate dacă au fost sau nu schimbate capetele de bară şi plăcuţele de frână, respectiv saboţii de frână la maşina inculpatului.
Rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi P.I. (f. 165), C.S. (f. 26), C.A. (f. 27), N.C. (f. 28), C.I.G. (f. 29), M.C. (f. 39), E.N. (f. 41), F.I. (f. 62), B.A.I. (f. 63) chiar din declaraţiile inculpatului şi ale inspectorului M.S. (f. 38) că maşina inculpatului a fost lăsată intenţionat la sediul firmei controlate, în vederea efectuării reparaţiilor. Inculpatul a acceptat efectuarea unor reparaţii la maşină în scopul de a avantaja firma administrată de soţia denunţătorului şi de a aviza favorabil cererea de rambursare TVA, fără a sesiza infracţiunile constatate în mod deliberat, cu ocazia efectuării controlului.
Cât priveşte alimentarea cu carburanţi a maşinii inculpatului, din fişele de alimentare (f. 416, 417 dos.u.p.), respectiv din declaraţia martorilor C.I.G. şi C.S.R. rezultă că aceste alimentări, inclusiv primirea unei canistre cu 20 litri de benzină de inculpat s-au efectuat în perioada 3 decembrie 2003, 16 decembrie 2003, prin urmare ulterior finalizării controlului fiscal care a avut loc la data de 28 noiembrie 2003, odată cu întocmirea procesului verbal de control. Aceste foloase nu se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, în accepţiunea art. 254 alin. (1) C. pen., ci eventual în latura obiectivă a infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C. pen., faptă pentru care inculpatul nu a fost dedus judecăţii şi pentru care nu s-a dispus extinderea cercetării penale, în accepţiunea art. 336 alin. (1) lit. lit a) C. pen.
În consecinţă s-a apreciat că în drept, fapta inculpatului M.G. care, în calitate de funcţionar public, cu atribuţii de control, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş - Direcţia de Control Fiscal, a pretins şi a primit de la denunţătorul C.S.R., servicii şi foloase materiale - reparaţii autovehicul proprietate personală, pentru a propune rambursarea TVA solicitată de SC I. SRL, constituie infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
Fapta inculpatului M.G. care, în calitate de funcţionar public, cu atribuţii de control, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş - Direcţia de Control Fiscal, în cursul controlului efectuat în luna noiembrie 2003 la SC I. SRL a constatat, în urma verificărilor, acte de evaziune fiscală şi nu a sesizat, de îndată, procurorul sau organul de urmărire penală despre aceasta, constituie infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul M.G.
Prin Decizia penală nr. 83/ A din 16 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 519/43/2008 s-a dispus admiterea apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 183 din 3 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş.
A desfiinţat hotărârea atacată şi în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 263 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
A înlăturat din dispozitivul sentinţei atacate menţiunea privind schimbarea încadrării juridice circumstanţele atenuante reţinute şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 82 şi art. 83 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.G.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că intenţia inculpatului de a accepta mită s-a manifestat în mod neechivoc din momentul în care s-a aflat în situaţia de a îndeplini sarcini şi acte specifice activităţii sale şi nu după ce a îndeplinit aceste sarcini, acţiunea de luare de mită fiind intreruptă doar de sesizarea denunţătorului.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de apel, a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi 52 C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului în raport cu faptele deduse judecăţii, a respins criticile formulate de inculpat în sensul pronunţării unei hotărâri de achitare conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) sau art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 5, 9, 14 şi 17 C. proc. pen.
În motivele scrise, dar şi în susţinerea orală, recurentul inculpat - prin apărătorul său - a invocat lipsa unei înţelegeri prealabile sau concomitente cu denunţătorul C.R., împrejurare faţă de care se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cea de-a doua critică a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., apreciindu-se că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, lipsind în realitate, motivarea.
În susţinerea acestei critici, recurentul inculpat arată că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, primirea foloaselor de la denunţător, prin raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză stabilindu-se că piesele de care se face vorbire în rechizitoriu nu au fost înlocuite. De asemenea, nu s-a probat împrejurarea că inculpatul ar fi beneficiat de contravaloarea manoperei, iar instanţa de apel nu a făcut referire în considerentele deciziei despre aceste aspecte considerate de apărare ca fiind esenţiale, în ceea ce priveşte nevinovăţia inculpatului.
Pe de altă parte, în faţa instanţei de apel au fost invocate şi alte aspecte ce nu au fost analizate. Nejustificat, susţine recurentul inculpat, a fost înlăturată opinia expertului, concluziile acestuia fiind obligatorii pentru judecător.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 262 C. pen., se arată că Decizia instanţei de apel este nemotivată, fiind omis a se analiza criticile invocate în apel.
Se arată că, factura a fost înlocuită, astfel încât nu se mai poate reţine că operaţiunea a fost ascunsă şi nici sumele rezultate nu mai puteau fi sustrase de la impozit. Inculpatul, luând la cunoştinţă aceste aspecte a încunoştiinţat organele superioare, astfel încât fapta nu există, impunându-se şi pentru această infracţiune, pronunţarea unei hotărâri de achitare.
În fine, s-a apreciat că pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare a acesteia sunt excesive în raport de împrejurările cauzei.
În completarea motivelor de recurs, recurentul inculpat a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen., cu consecinţa trimiterii cauzei la procuror în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare al instanţei.
Lipsa menţiunii referitoare la verificarea rechizitoriului atrage nulitatea absolută a acestuia în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În concluzie, s-a solicitat în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, sau trimiterea cauzei la procuror în vederea respectării exigenţelor impuse de art. 264 C. proc. pen., respectiv art. 221 C. proc. pen.
În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei şi pronunţarea unei hotărâri de achitare, faptele reţinute în sarcina inculpatului nefiind dovedite.
Înalta Curte examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată următoarele:
Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective în cadrul căruia, probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În virtutea acestor dispoziţii, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauză.
Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie care guvernează întregul proces penal, îmbracă două coordonate: administrarea probelor în faza de urmărire penală, respectiv cercetarea judecătorească şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată, probele administrate de organele judiciare demonstrând, în ansamblul lor, fără echivoc, vinovăţia inculpatului M.G.
Rezultă din probele administrate că inculpatul M.G. avea calitatea de inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş - Direcţia de control fiscal.
În virtutea atribuţiilor de serviciu, acesta a efectuat un control – urmare formulării unei cereri de rambursare TVA - la SC I. SRL - Tg.Mureş al cărui administrator este soţia denunţătorului C.Ş.R.
Din depoziţiile denunţătorului C.Ş.R. - date în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătorreşti - rezultă că înainte de efectuarea controlului, inculpatul M.G. i-a adus la cunoştinţă faptul că are probleme tehnice la autoturismul proprietate personală, împrejurare în care, denunţătorul s-a oferit să i le remedieze.
Inculpatul a acceptat oferta de reparare a autoturismului, efectuând un control formal, superficial la SC I. SRL Tg. Mureş.
După finalizarea controlului, inculpatul împreună cu martorul M.S.C. au întocmit procesul-verbal de control, propunând spre rambursare suma de 550.716.780 lei, societatea controlată solicitând iniţial rambursarea sumei de 552.597.940 lei.
Din conţinutul procesului verbal întocmit rezultă că acest control a fost unul de legalitate şi nu unul documentar sau formal, inspectorii fiind obligaţi să verifice dacă se impune sau nu rambursarea sumelor, cuantumul acestora, modul de virare a obligaţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, sănătate.
Rezultă, de asemenea, din declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţiile inculpatului dar şi cu celelalte probe - că valoarea bunurilor şi a foloaselor materiale primite de inculpat - reparaţii autoturism, piese, manoperă şi contravaloarea combustibilului - a fost de 22.156.680 lei.
Astfel, denunţătorul C.Ş.R. arată că inculpatul s-a plâns de starea tehnică a autoturismului, lăsându-l să înţeleagă că dacă vor fi remediate defecţiunile „va fi bine". În acest context, denunţătorul a cerut unuia dintre angajaţii firmei să alimenteze cu carburant autovehiculul, valoarea fiind de aproximativ 2.200.000 lei, evidenţiată în fişa de alimentare a SC I. SRL Tg. Mureş, societate aflată în control, verificările fiind făcute tocmai de inculpatul M.G.
Deşi controlul tebuia efectuat împreună cu inspectorul M.S., inculpatul i-a spus acestuia că va începe verificările singur, iar martora C.A. confirmă faptul că autoturismul inculpatului a fost verificat, fiind dus de martorul N.C. la un autoservice din Cartierul U., loc în care au fost făcute reparaţiile.
Contravaloarea reparaţiilor a fost de aproximativ 20 milioane lei, denunţătorul stabilind să achite prin compensare, oferind societăţii o maşină stricată.
Aceleaşi aspecte sunt confirmate şi de martorii C.I.G., M.C., P.I., E.N.
Potrivit fişei postului (pct. 2 f. 262-263 dos.urm.pen.), inculpatul avea obligaţia să verifice realitatea declaraţiilor contribuabililor - inspectorii fiscali rezumându-se doar la afirmaţiile administratorului societăţii, martora C.A. - să verifice respectarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea activităţii economice pentru identificarea bunurilor sau surselor impozabile, stabilirea de măsuri în vederea înlăturării neregulilor constatate în activitatea fiscală a agenţilor economici.
Din actul de control a rezultat că aceste aspecte nu au fost verificate şi nu s-au formulat propuneri scrise - cu respectarea procedurii - în vederea extinderii controlului.
Din conţinutul procesului-verbal rezultă că acesta a fost întocmit la data de 28 noiembrie 2003, acţiunea de control fiind efectuată în perioada 25-28 noiembrie 2003.
Urmare neregulilor constatate de inculpat, s-a dispus amendarea administratorului firmei - ca persoană fizică - cu suma de 3.000.000 lei, încălcându-se dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 87/1994, care stabileşte pentru persoanele juridice o sancţiune cuprinsă între 5.000.000 lei şi 100.000.000 lei.
Controlul a fost efectuat la SC I. SRL - persoană juridică - astfel că aplicarea unei amenzi administratorului firmei, ca persoană fizică, este nelegală.
Rezultă de asemenea, din probele administrate că, în cadrul controlului, inculpatul a constatat neînregistrarea unor facturi fiscale, aspect care a condus la diminuarea masei impozabile cu suma de 121.216.500 lei, din care 3.900.000 lei reprezintă venituri aferente prestărilor de servicii efectuate către beneficiari la intern, iar suma de 120.241.500 lei, reprezenta venituri din prestări de servicii efectuate prin transportul internaţional.
Constatându-se aceste omisiuni, inculpatul avea obligaţia să informeze autorităţile în vederea declanşării procedurilor legale.
Situaţia premisă în cazul infracţiunii de luare de mită constă în prealabila existenţă a unui serviciu în cadrul unei instituţii de stat şi competenţa funcţionarului de a efectua acte de felul celui care determină săvârşirea infracţiunii.
Sub aspectul elementului material, infracţiunea are un conţinut alternativ putând fi săvârşită fie printr-o acţiune (comisiune), fie printr-o inacţiune (omisiune). Astfel, funcţionarul public pretinde sau primeşte bani sau bunuri, acceptă ori nu respinge (inacţiunea) promisiunea unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri.
Acţiunea sau inacţiunea, care constituie elementul material, este condiţionată de existenţa a trei condiţii esenţiale:
a) pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase;
b) banii sau foloasele să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinant. Acceptarea sau nerespingerea de către făptuitor a promisiunii de foloase trebuie să constituie deci, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului;
c) acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu.
Cât priveşte consumarea, aceasta este o infracţiune instantanee, ceea ce înseamnă că ea se consumă în momentul în care funcţionarul a pretins sau a primit folosul, a acceptat ori nu a respins promisiunea.
Pentru consumarea infracţiunii nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit sau să se fi înlăturat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu.
În cauza dedusă judecăţii, rezultă astfel cum s-a evidenţiat anterior, că inculpatul - în calitatea sa de inspector în cadrul D.G.F.P. Mureş - a fost desemnat să efectueze, în virtutea atribuţiilor de serviciu, un control la societatea administrată de soţia denunţătorului - SC I. SRL Tg. Mureş. Acesta, înainte de începerea controlului i-a spus denunţătorului C.Ş.R. că are probleme tehnice la maşina proprietate personală, acceptând efectuarea reparaţiilor, verificărilor şi plata carburantului de către societatea supusă controlului.
Aceste operaţiuni s-au efectuat pe durata controlului (fiind avizată favorabil cererea de rambursare T.V.A.), iar inculpatul, la finalul verificărilor a aplicat o sancţiune nelegală unei persoane fizice - administratorul firmei - şi nu persoanei juridice care a solicitat rambursarea de T.V.A.
Cât privesc concluziile raportului de expertiză - la care recurentul inculpat a făcut referire şi în notele scrise - se impune a se reţine că probele - astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 62 C. pen. - nu au o valoare dinainte stabilită, astfel că instanţele au procedat corect examinând probele în ansamblul lor, ajungând la concluzia corectă a reţinerii vinovăţiei inculpatului.
Prin urmare, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
Pe de altă pare inculpatul a omis a sesiza organele competente privind neînregistrarea în evidenţele contabile a mai multor facturi, fapt ce a condus la diminuarea impozitului la care era obligată societatea verificată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., Înalta Curte reţine că sub aspectul situaţiei premisă, legea cere existenţa altei infracţiuni comise anterior, care trebuie să formeze obiectul sesizării. Dacă nu s-a săvârşit o infracţiune în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile un funcţionar nu se poate concepe existenţa infracţiunii de omisiunea sesizării. Prin urmare, infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare este subsecventă şi corelativă în raport cu infracţiunea săvârşită în legătură cu serviciul funcţionarului care are obligaţia de a sesiza organele judiciare.
Sub aspectul elementului material, infracţiunea constă într-o inacţiune, şi anume în omisiunea funcţionarului de a sesiza organele judiciare, despre săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile şi care a luat cunoştinţă cu ocazia exercitării funcţiei.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii, legea cere a fi îndeplinite următoarele cerinţe esenţiale;
a) funcţionarul să fi luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul, în timpul exercitării funcţiei sau al îndeplinirii sarcinilor sale de serviciu, ori cu ocazia exercitării sau îndeplinirii acestora (pentru îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca făptuitorul să aibă cunoştinţe sigure despre faptă şi nu simple bănuieli);
b) sesizarea despre săvârşirea infracţiunii să nu fi fost făcută „de îndată", această cerinţă impunând a se avea în vedere momentul în care funcţionarul a luat cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii;
c) sesizarea să nu fi fost adresată procurorului sau organului de urmărire penală potrivit legii de procedură penală. Sesizarea unor alte organe decât organele de urmărire penală nu exonerează funcţionarul de răspunderea penală.
Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cerinţele legii. Inculpatul M.G., în calitatea sa de funcţionar public, cu atribuţii de control, în cursul efectuării verificărilor la SC I. SRL Tg. Mureş, a constatat neînregistrarea în evidenţele contabile a mai multor facturi, faptă ce se circumscrie infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.
Deşi a cunoscut aceste fapte, nu a sesizat, de îndată, nici procurorul şi nici organul de urmărire penală.
În atare condiţii, Înalta Curte constată că probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită cât şi sub aspectul infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.
Nici critica circumscrisă cazului de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi însuşită, Decizia instanţei de apel fiind motivată în fapt şi în drept.
Cât priveşte nelegala sesizare a instanţei, Înalta Curte constată că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - din 30 martie 2006 a fost confirmat în condiţiile prev. de art. 209 alin. (1) ultim C. proc. pen. (fi. 438 dos.urm.pen.) text de lege aplicabil, la data întocmirii actului de sesizare al instanţei. Acesta a fost abrogat ulterior, prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la 6 septembrie 2006, astfel că nici această critică nu este fondată.
Înalta Curte constată însă că recursul inculpatului este fondat în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare al acesteia.
Astfel, criteriile generale prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen., se referă la date sau elemente de natură să ajute atât la caracterizarea faptei penale cât şi la caracterizarea infractorului.
Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 - dispoziţiile părţii generale a codului, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială - sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt (grad de pericol social, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală), întrucât numai acestea se referă la fapta şi persoana infractorului.
Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi avute în vedere de către instanţă atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate - ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei - cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
Pe de altă parte, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralităţii lor, în sensul că trebuie aplicate toate, împreună, iar nu numai unele dintre ele, în fiecare cauză în parte, fiind cumulative.
Cât priveşte persoana infractorului, este necesar şi obligatoriu pentru operaţiunea de individualizare judiciară, se să aibă în vedere faptul că pedeapsa trebuie să fie adecvată şi proporţională faţă de fiecare infractor, în raport de trăsăturile sale specifice şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa. Cercetarea şi evaluarea datelor care caracterizează persoana infractorului este esenţială pentru că, cu cât s-a făcut o adaptare a pedepsei mai adecvată cu atât sunt create condiţiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen.
Pornind de la aceste elemente, Înalta Curte constată că, deşi faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, prin importanţa relaţiilor sociale lezate, gravitatea urmărilor, totuşi, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior săvârşirii faptelor a avut o conduită bună în societate, iar faptul că, în cursul cercetărilor nu a recunoscut comiterea faptei - această atitudine fiind necesară a fi evaluată prin prisma prezumţiei de nevinovăţie, principiu care guvernează întregul proces penal - nu poate să conducă la concluzia că scopul pedepsei s-ar putea realiza doar în regim privativ de libertate.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 861 C. pen., relativ la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 83/ A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Va casa Decizia atacată numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, dispunând, conform art. 861 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul va fi obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la lit. a) - d) din textul de lege menţionat.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. se va dispune suspendarea pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen., fiind menţinute restul dispoziţiilor cuprinse în Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 83/ A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia recurată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului M.G.
Rejudecând, în baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani potrivit art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere.
a)să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mureş;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea pedepsei accesorii, pe care o limitează la drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului inculpatului M.G., rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4214/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1160/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
