ICCJ. Decizia nr. 1160/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1160/2009
Dosar nr. 2733/1/2009
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Examinând recursul de faţă constată:
Prin încheierea din 12 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală, ca instanţă de recurs, în dosarul nr. 16285.1/245/2009 s-a dispus, între altele, conform art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a inculpatului L.A.M.
S-a reţinut că, din evaluarea întregului material probator aflat la dosar rezultă, că sunt indicii temeinice care justifică bănuiala că inculpatul a comis infracţiunea dedusă judecăţii şi că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că, având în vedere şi soluţia de condamnare, chiar nedefinitivă, se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii.
La data de 26 martie 2003 recurentul inculpat a declarat că îşi retrage recursul şi că nu doreşte să fie prezent la termenul din 30 martie 2009. Cererea a fost înaintată instanţei de recurs de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, Înalta Curte va lua act de declaraţia inculpatului în acest sens.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpatul L.A.M. împotriva încheierii din 12 martie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 16285.1/245/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică la 30 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2076/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 145/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
---|