ICCJ. Decizia nr. 2120/2009. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2120/2009
Dosar nr. 4319/280/2007
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
La data de 16 martie 2009 petenta intimată C.G. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva Sentinţei penale nr. 27/F din 13 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivarea plângerii petenta a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece:
1. În mod nelegal Curtea de Apel a dispus încetarea procesului penal, considerând că există o cauză de înlăturare a răspunderii penale - prescripţia, deşi potrivit art. 122 şi 124 C. pen. termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la data de 23 iulie 2009, iar nu la 23 ianuarie 2008 cum din eroare a calculat judecătorul cauzei;
2. Ca urmare a aprecierii greşite a împlinirii termenului de prescripţie, petenta a apreciat că nu a fost soluţionată latura penală pentru că ar fi trebuit repusă pe rol cauza şi pusă în discuţia părţilor prescripţia în vederea aplicării corecte a art. 13 din C. proc. pen.;
3. S-a considerat că instanţa nu se putea pronunţa asupra laturii civile a procesului şi nu putea dispune constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 ianuarie 2002 de notarul public C.G.
Examinând aceste critici Înalta Curte, cu majoritate de voturi, constată că sentinţa atacată cu recurs de petenta C.G. este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod corect şi în temeiul art. 249 alin. (1) C. pen. a încadrat din punct de vedere juridic fapta notarului C.G. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, întrucât nu şi-a îndeplinit îndatorirea de serviciu de a verifica identitatea părţilor care s-au prezentat pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare la data de 23 ianuarie 2002.
Expertizele criminalistice efectuate în cauză au constatat, fără niciun dubiu, că partea vătămată C.M. nu a semnat în calitate de vânzătoare contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public C.G. la data de 23 ianuarie 2002 ci el a fost semnat în numele acesteia de cel de al doilea vânzător N.A., fostul soţ al părţii vătămate.
Fapta notarului public care şi-a îndeplinit defectuos atribuţia de serviciu de a autentifica un asemenea act se încadrează în prevederile art. 249 alin. (1) C. pen., faptă sancţionată cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depăşeşte 5 ani.
Conform art. 124 C. pen. prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) este depăşit cu încă jumătate.
Este adevărat că în raport cu aceste texte legale termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar fi împlinit după expirarea a 7 ani şi 6 luni calculat de la data de 23 ianuarie 2002, respectiv la data de 23 iulie 2009, astfel cum în mod corect observă petenta C.G.
Înalta Curte, având însă în vedere prevederile art. 385 alin. (8) C. proc. pen. potrivit cărora instanţa de recurs soluţionând cauza nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs, consideră că este în defavoarea învinuitei admiterea recursului său şi rejudecarea cauzei care ar putea fi finalizată, în raport cu probele administrate printr-o condamnare a acesteia.
Astfel fiind, apreciază că deşi nelegală sentinţa atacată cu recurs este favorabilă recurentei petente, iar recursul urmează a fi respins, avându-se în vedere prevederile art. 385 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte neputând crea recurentei o situaţia mai grea în cazul în care s-ar admite recursul acesteia.
Sub aspectul nesoluţionării laturii penale a procesului, critică prevăzută la pct. 2 din recurs, susţinerile petentei sunt nefondate deoarece finalizarea unui proces penal prin încetarea acestuia reprezintă una din soluţiile prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente şi având în vedere împrejurarea că în privinţa laturii civile soluţionată de Curtea de Apel prin constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public C.G. recurenta petentă nu este prejudiciată, urmează a fi respins recursul declarat de petenta C.G.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
Decizia urmează a fi pronunţată cu majoritate de voturi şi cu opinia separată a doamnei judecător G.C.A. (care va fi motivată distinct).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată C.G. împotriva Sentinţei penale nr. 27/F din 13 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1575/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2121/2009. Penal → |
|---|
