ICCJ. Decizia nr. 2394/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2394/2009
Dosar nr. 165.2/110/2005
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 208/D din 20 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului H.A., zis „C."; (fiul lui P.D.A. şi I., născut la 22 decembrie 1985 în Botoşani, domiciliat în oraşul Bacău, cetăţean român, studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupaţie, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunilor:
a) tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani;
b) lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa principală a amenzii penale în cuantum de 1.500 RON.
În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, cea de 5 ani închisoare, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală a închisorii în cuantum de 5 ani şi pedeapsa complimentară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa principală de executat reţinerea din 18 august 2005 şi arestul preventiv de la 19 august 2005 la 27 iulie 2006.
În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-au admis pretenţiile civile ale părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.430,34 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei în perioada 15 august 2005 - 25 august 2005.
S-a luat act ca părţile vătămate I.V. şi I.M. nu s-a constitui părţi civile.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bacău a sumei de 100 RON, pentru asistenţa juridică din oficiu.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 august 2005, în jurul orei 1400, inculpatul H.A. împreună cu C.V.I., poreclit „C."; şi S.C.G., zis „N."; s-au deplasat cu un taxi din municipiul Bacău la Hanul din comuna Răcăciuni.
În jurul orei 1600, inculpaţii H.A., C.V.I., S.C.G. au fost văzuţi de martorul D.D. la o masă, în incinta hanului, în prezenţa lui L.I., zis „T."; cu o sabie pe care o examinau. Această sabie aparţinea numitului L.I. şi a fost văzută de martorul D.G., care lucra ocazional la bar, timp de 3 - 4 săptămâni, pe un frigider din incinta barului. La aceeaşi masă se afla şi P.A., colegul numitul D.D.
Inculpaţii H.A., C.V.I. şi S.C.G. au rămas la discoteca organizată la han şi în seara de 14 august 2005.
La discotecă, printre alţi tineri, au venit partea vătămată I.V., zis D. şi D.F.L.
În jurul orei 2300, între D.F.L. şi C.V.I. s-a produs un incident, în cursul căruia a intervenit şi inculpatul H.A. Acesta din urmă a lovit cu pumnul pe partea vătămată I.V., zis D., care nu a ripostat în nici un fel. Despre acest fapt, a fost anunţat, de nişte copii, partea vătămată I.M., fratele părţii vătămate I.V., care se afla la un bar din apropiere împreună cu N.A.E. Aceştia au venit la discotecă pentru a vedea ce s-a întâmplat cu partea vătămată I.V. Părţile vătămate I.M. şi I.V. au intrat în baia hanului pentru ca acesta din urmă să se spele de sânge.
În baie se aflau inculpatul H.A., C.V.I. şi S.C.G. Aceştia au început să lovească pe părţile vătămate I.M. şi I.V.
Inculpatul H.A. a mers la bar şi de pe frigider a luat sabia, a cărei lamă avea o lungime de 30 cm şi a revenit la locul unde se petrecea incidentul. În momentul în care a ajuns lângă uşa de la intrare în baie, inculpatul a încercat să lovească cu sabia pe N.A.E., care intenţiona să aplaneze conflictul. Acesta s-a ferit şi l-a împins pe inculpat în holul WC-ului.
Inculpatul H.A. a lovit cu latul sabiei în spate pe partea vătămată I.V., iar ca urmare, lama sabiei s-a rupt şi a căzut. Acesta din urmă a lovit pe inculpat cu pumnul care, la rândul său, a căzut. Inculpatul H.A. a luat lama sabiei de jos şi a lovit pe partea vătămată I.V., aceasta fiind tăiată la mâna dreaptă. Inculpatul a continuat să lovească cu sabia şi pe partea vătămată I.M., producându-i o plagă înjunghiată abdominală.
Acesta a continuat să exercite agresiuni şi asupra părţii vătămate I.V.
Deoarece sabia nu avea mâner, în momentul în care partea vătămată I.V. a încercat să-l deposedeze de lama sabiei pe inculpatul H.A., cei doi s-au tăiat. Partea vătămată I.M. a fost dusă în faţa hanului de către P.C. Constatându-se că starea sănătăţii părţii vătămate este gravă, aceasta a fost transportată şi internată la Spitalul judeţean de urgenţă Bacău, secţia chirurgie, cu diagnosticul de plagă înjunghiată abdominală penetrantă cu hemiperitoneu, fiind operată de urgenţă.
Sabia, folosită în acţiunea agresivă de către inculpatul H.A., aparţinea numitului L.I. zis „T.";, fratele patronului de la Hanul Răcăciuni.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută a rezultat din probele administrate în cauză atât la urmărirea penală cât şi la cercetarea judecătorească, nominalizându-le şi a apreciat că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi, respectiv, lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, formulată de apărătorul inculpatului, cu motivarea că din probele administrate în cauză a rezultat fără echivoc intenţia inculpatului de a ucide victima, iar faptul că rezultatul letal nu s-a produs, nu s-a datorat intervenţiei inculpatului, ci altor persoane care au dus victima în timp util la spital, unde i-a fost salvată viaţa.
Referitor la cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de către inculpat prin apărătorul său, instanţa a argumentat că aceasta nu poate fi primită, fiind de notorietate că dispoziţiile art. 333 C. proc. pen. au fost abrogate, iar pe de altă parte, cu ocazia cercetării judecătoreşti au fost administrate toate probele considerate utile cauzei.
Nici apărarea inculpatului, în sensul de a se reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 44 C. pen. privind legitima apărare, nu a fost primită de instanţă, ca de altfel nici cererea de a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., argumentându-se în sensul că atitudinea impulsivă şi agresivă a inculpatului nu a generat sine die condiţiile impuse de lege, pentru existenţa legitimei apărări.
Dimpotrivă, circumstanţele reale în care a fost comisă fapta au demonstrat lipsa de responsabilitate, de maturitate şi respect faţă de valorile sociale ocrotite de lege, nefiind îndeplinite condiţiile care impun reţinerea prevederilor legale invocate de apărarea inculpatului.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie în ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) şi coborârea pedepselor aplicate sub minimul special, dar şi pentru nelegalitate referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, luată faţă de inculpat prin încheierea din 25 iulie 2006.
În apelul său, inculpatul H.A. a criticat hotărârea pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut că sentinţa penală este nulă, deoarece însăşi actul de sesizare a instanţei este lovit de nulitate, atât urmărirea penală cât şi judecata în fond a cauzei s-au desfăşurat cu încălcarea flagrantă a unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti fundamentale, dar şi a unor drepturi procesuale garantate de Constituţie şi de convenţiile internaţionale la care România este parte, a dispoziţiilor legii penale şi procesual penale.
Inculpatul apelant a invocat punctual nelegalităţile comise, în opinia sa, pe parcursul urmăririi penale, încălcările dispoziţiilor legale şi consecinţele acestora, precum şi modul defectuos în care s-a efectuat cercetarea judecătorească, care a condus la pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare.
Concluzionând, inculpatul apelant a susţinut că urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă şi se impune refacerea acesteia, astfel că a solicitat în principal, restituirea cauzei la parchet, iar în subsidiar, a solicitat achitarea sa, deoarece din probele administrate nu a rezultat că el este autorul infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 153 din 10 decembrie 2008 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul H.A. şi a casat sentinţa penală atacată, numai cu privire la conţinutul pedepsei complementare, al pedepsei accesorii şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 109 C. proc. pen.
A înlăturat interzicerea exerciţiului dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă complementară şi, respectiv, ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 109 C. proc. pen. a dispus păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a mijlocului material de probă şi anume, lama de sabie folosită de inculpat la comiterea infracţiunii şi care nu aparţine acestuia, bun aflat la camera de corpuri delicte a Curţii de Apel Bacău.
Prin aceeaşi decizie s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Instanţa de apel, pentru a dispune astfel, a analizat minuţios actele şi lucrările de la dosar, respectiv hotărârea pronunţată de prima instanţă în raport de motivele de apel invocate de apelanţi, dar şi din oficiu în limitele prevăzute de lege, argumentându-şi în redactarea amplă a deciziei soluţia pronunţată şi a răspuns punctual, în considerentele hotărârii, fiecărei critici formulate.
Nemulţumit de decizia instanţei de apel a declarat recurs inculpatul H.A. care a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În motivele scrise de recurs, depuse la dosar, inculpatul recurent, prin apărător ales a reiterat susţinerile din apel referitoare la desfăşurarea expertizei medico-legale în condiţiile în care a fost acceptată participarea din partea inculpatului a unui expert parte.
Susţine recurentul inculpat, prin apărător, că instanţa de fond a tratat superficial acest aspect, iar instanţa de apel a omis să se pronunţe în motivare asupra acestei critici invocate şi cu ocazia judecării apelului.
În esenţă, se arată că expertiza medico-legală nu a fost legal administrată, câtă vreme expertul parte nu a asistat la efectuarea expertizei, lipsa nefiindu-i imputabilă, astfel că se impune, în opinia recurentului, refacerea acesteia cu respectarea cerinţelor legale.
Pe de altă parte, se mai invocă existenţa unor contradicţii între actele medico-legale efectuate în cauză, fiind necesară, în opinia recurentului, trimiterea presupusului agent vulnerant – sabia – comisiei medico-legale pentru a se pronunţa dacă ar fi putut produce leziunile descrise.
Inculpatul critică hotărârile pronunţate pentru analiza superficială a descrierii medicului legist cu privire la leziunile pe care el le-a suferit cu ocazia evenimentului care a avut loc şi pentru respingerea fără o motivare pertinentă a expertizării sale.
În concluziile scrise depuse la dosar, dar şi în cele orale, apărătorul ales al inculpatului recurent a reluat motivele de casare şi apărările invocate pe parcursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţelor, făcând referire la declaraţiile martorilor, la încălcarea unor drepturi ale inculpatului, respectiv dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie, dar şi la administrarea nelegală a unor probe prin încălcarea gravă şi flagrantă a dispoziţiilor procesual penale.
Întemeindu-şi recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., inculpatul recurent a solicitat casarea hotărârilor pronunţate de către ambele instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând actele şi lucrările din dosar, respectiv hotărârile atacate, Înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Criticile invocate de recurent, prin apărătorii săi, în motivele de recurs şi în concluziile scrise şi orale reiau apărările şi susţinerile formulate de acesta pe parcursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţelor de judecată.
Cât priveşte criticile recurentului referitoare la încălcările procedurale grave – în opinia sa – din partea organelor de urmărire penală, respectiv, motivele de nelegalitate invocate care vizează nulitatea unor acte de urmărire penală, este de observat că aceste aspecte au fost invocate şi în faţa instanţei de apel care, după examinarea lor în raport cu actele şi lucrările din dosar, a apreciat în mod corect că nu pot fi primite, argumentând în fiecare caz în parte netemeinicia acestor critici.
Prin urmare, o reluare a acestor argumente nu se justifică, Înalta Curte însuşindu-şi sub acest aspect motivarea instanţei de apel care face o analiză amplă atât din punct de vedere teoretic, dar şi în referire la fiecare dintre criticile invocate de inculpat, respingându-le motivat.
Referitor la expertiza medico-legală traumatologică efectuată în cauză de Institutul de Medicină Legală Iaşi, care a fost şi avizată de comisia de avizare, este de observat că din concluziile acestui act rezultă fără dubii că leziunile suferite de partea vătămată au fost urmarea unei acţiuni violente şi că au fost provocate cu un corp înţepător-tăietor, nicidecum prin folosirea unui ciob de sticlă, această din urmă ipoteză fiind exclusă.
Expertiza medico-legală a fost efectuată în condiţiile impuse de lege, respectiv de către experţi oficiali în cadrul laboratoarelor şi institutelor autorizate, iar participarea unor experţi recomandaţi de părţi s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 75/2000 şi a Legii nr. 488/2002 care guvernează această activitate.
Potrivit actelor normative menţionate, experţii autorizaţi numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor participă la efectuarea expertizelor prin observaţii şi prin obiecţii la raportul de expertiză adresate organului judiciar.
Revenind la cauză, este de observat că expertul parte solicitat de inculpatul H.A. şi admis de instanţă să participe la efectuarea expertizei medico-legale şi-a exprimat punctul de vedere şi a formulat obiecţiunile pe care le-a apreciat necesare, comunicând instanţei poziţia sa, astfel cum rezultă din adresa înaintată Tribunalului Bacău.
Ca urmare, critica formulată de recurentul inculpat cu privire la desfăşurarea expertizei medico-legale şi neparticiparea expertului recomandat de acesta la efectuarea expertizei nu poate fi primită, cât timp au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează această activitate, iar expertul parte şi-a exprimat punctul de vedere despre care instanţa a luat cunoştinţă.
Împrejurarea că instanţa nu a acordat eficienţa dorită de către inculpat punctului de vedere exprimat de către expertul său, nu justifică susţinerea acestuia că expertiza medico-legală efectuată de către experţii oficiali s-ar fi făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, existenţa unor contradicţii între actele medico-legale efectuate în cauză, la care se referă inculpatul recurent, au fost lămurite cu ocazia cercetării judecătoreşti, iar expertiza medico-legală traumatologică care s-a întocmit a fost avizată de o comisie de avizare, stabilindu-se cu certitudine mecanismul producerii leziunilor.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că nici această critică formulată de recurent nu este întemeiată, ca de altfel nici cea referitoare la omisiunile instanţelor de a se pronunţa asupra unor probe solicitate de inculpat.
Instanţa de apel a răspuns cererii inculpatului de a se efectua noi expertize, respectiv, medico-legală, expertiză ADN şi o expertiză asupra corpului delict, respingând cererea inculpatului cu motivarea că acestea nu sunt utile cauzei, avându-se în vedere că la dosar se aflau deja expertizele medico-legale dispuse de către prima instanţă.
Ca urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri care să justifice casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cât timp probele administrate în cauză sunt complete, iar pe baza lor instanţele au stabilit fără dubiu, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat şi va fi respins ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A. împotriva Deciziei penale nr. 153 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 475 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2391/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3041/2009. Penal. Deţinerea de instrumente... → |
|---|
