ICCJ. Decizia nr. 2398/2009. Penal. înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor (art. 297 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2398/2009
Dosar nr. 35079/3/2007
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 746 din 24 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatei I.A.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă T.P. & G.C., iar în baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea tampoanelor igienice A. şi AL. ridicate de organele de poliţie prin procesele-verbale din data de 25 mai 2006.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 11 octombrie 2007 sub nr. 35079/3/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti petenta T.P. & G.C. a solicitat desfiinţarea ordonanţei din data de 20 septembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 5192/P/2006 de către Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a ordonanţei din 02 august 2007 pronunţată în Dosarul nr. 5192/P/2006 de către Parchetul de pe lângă tribunalul Bucureşti, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, condamnarea învinuitei I.A.G. şi distrugerea produselor contrafăcute.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că însemnul A. nu este marcă înregistrată, depunerea spre înregistrare a unei mărci producând efecte juridice de la data la care decizia de admitere a înregistrării devine definitivă potrivit art. 29 din Legea nr. 84/1998.
S-a mai precizat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere, fapta fiind săvârşită cu intenţie, simpla declaraţie a învinuitei că societatea de la care a achiziţionat produsele urma să depună la O.S.I.M. cerere de înregistrare a mărcii A. neputând-o exonera de răspundere, cu atât mai mult cu cât învinuita cunoştea dispoziţiile legale în domeniul proprietăţii intelectuale, alegând să achiziţioneze tampoanele întrucât a realizat diferenţa de marca originală A.
S-a mai menţionat că Parchetul nu face vorbire decât de justificarea cuprinsă în declaraţia învinuitei privind achiziţionarea produselor A. iar din punct de vedere vizual însemnele în conflict sunt similare, având litera comună A., ceea ce creează un nivel ridicat de risc de confuzie pentru public şi, totodată, produsele contrafăcute, din cauza lipsei unui sistem al calităţii produsului pot crea grave probleme persoanelor care le folosesc.
S-a mai arătat că, în mod greşit, s-a dispus restituirea produselor contrafăcute, aceste produse fiind rezultatul unei fapte prevăzute de legea penală.
Instanţa învestită cu soluţionarea plângerii, printr-o încheiere din 06 februarie 2008, în baza art. 2781 alin. 8 lit. c) C. proc. pen. a admis plângerea şi a desfiinţat în parte ordonanţele atacate, numai cu privire la soluţia de scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen. şi, respectiv cea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi la soluţia de restituire a tampoanelor igienice confiscate prin procesul-verbal din data de 25 mai 2006 reţinând cauza spre rejudecare.
Ulterior, la 13 februarie 2008 T.P. & G.C. s-a constituit parte civilă cu o sumă de 27.594 RON reprezentând prejudiciu material (9.198 RON) şi prejudiciu moral (18.396 RON).
În cauză s-a dispus introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A.I.S. SRL, iar în cursul cercetării judecătoreşti s-au audiat inculpata şi martorii.
Instanţa de fond a reţinut că printr-o ordonanţă din 02 august 2007 dată în Dosar nr. 5192/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a învinuitei I.A.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 297 C. pen. şi art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (cu privire la produsele marca A. şi AL.), restituirea tampoanelor igienice marca A. şi AL. ridicate de organele de poliţie prin procesul-verbal din data de 25 mai 2006.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei şi aplicarea unei amenzi administrative în valoare de 1.000 RON (cu privire la produsele electrocasnice marca S.Z., M., S.P. etc.) şi confiscarea specială a produselor electrocasnice ridicate conform procesului-verbal din data de 25 mai 2006 şi distrugerea acestora.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că inculpata în calitate de administrator al SC A.S.I. SRL a comercializat produse marca A. ce purtau o marcă similară cu o marcă anterior înregistrată, respectiv marca A., în urma verificărilor efectuate de către organele de poliţie la punctele de lucru ale acestei societăţi, fiind identificate absorbante igienice marca A. şi AL.
Prin adresa nr. 004660 din 19 februarie 2007, O.S.I.M. a comunicat faptul că SC O.E.I.E. SRL a depus la 15 august 2005 o cerere de înregistrare pentru marca A. pentru mai multe produse printre care şi tampoane, la data de 12 octombrie 2005 O.S.I.M. admiţând cererea de constituire a depozitului naţional reglementar al mărcii AL., această marcă fiind publicată în B.O.P.I. nr. 7 din 30 iunie 2006. S-a mai arătat în adresa respectivă că la data de 25 august 2006 T.P. & G.C., titulara mărcii AL., a formulat opoziţie împotriva înregistrării mărcii A. care se află în faza de soluţionare de către O.S.I.M.
Fiind audiată, inculpata a arătat că a achiziţionat produse A. de la SC O.E.I.E. SRL, deşi preţul acestora era mai ridicat decât cel practicat de SC M.T. SRL, întrucât i s-a prezentat cererea de înregistrare depusă la O.S.I.M., respectivele produse fiind cumpărate de inculpată realizând diferenţa faţă de marca originală AL. şi vândute diverşilor clienţi din ţară, fiind emise facturi înregistrate în documentele contabile ale societăţii, niciun client nefiind nemulţumit de calitatea acestor tampoane, fiind apreciat de către aceştia raportul calitate-preţ.
Martorii audiaţi, clienţi ai SC A.S.I. SRL, au declarat că nu au avut obiecţiuni cu privire la tampoanele igienice marca A. achiziţionate de la respectiva societate, nefiind înşelaţi în vreun fel cu privire la denumirea mărcii şi neavând reclamaţii din partea clienţilor, preţul de achiziţie fiind mic, deci accesibil categoriei de clientelă pe care aceştia o aveau.
Mai mult, martorii au arătat că nu au primit sesizări de la consumatorii finali ai produselor marca AL.
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 297 C. pen. şi art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 sub aspectul laturii subiective deoarece tampoanele igienice marca A. au fost achiziţionate de inculpată de la firma SC O.E.I.E. SRL, în considerarea faptului că la O.S.I.M. fusese depusă documentaţia necesară înregistrării mărcii respective.
S-a argumentat în sensul că deşi cererea de înregistrare a unei mărci nu produce efecte juridice decât din momentul în care decizia de admitere rămâne definitivă şi când mărcile sunt înregistrate în Registrul Naţional al Mărcilor, la data efectuării controlului de către organele de poliţie, respectiv 25 mai 2006, O.S.I.M. admisese deja cererea de constituire a depozitului naţional reglementar al mărcii (prin Decizia 127354 din 12 octombrie 2005), iar potrivit art. 29 din Legea nr. 84/1998, înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii pentru o perioadă de 10 ani.
În fine, s-a mai reţinut în considerentele sentinţei penale pronunţate de prima instanţă că activitatea de comercializare a tampoanelor igienice marca A. nu a prejudiciat pe titularul mărcii AL., aspect rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză potrivit cărora cumpărătorii tampoanelor igienice marca A. erau conştienţi că respectivele produse nu erau marca AL., în raport de preţul, dar şi de calitatea diferită a acestora.
S-a concluzionat în sensul că nu a existat o confuzie între produsele marca A. şi cele marca AL., diferenţa dintre acestea fiind uşor sesizabilă sub aspectul ambalajului dar şi al preţului, astfel încât nu s-a cauzat vreun prejudiciu material părţii civile, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada niciunui prejudiciu moral care să justifice acordarea de daune morale.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpata I.A.G. şi partea civilă T.P. & G.C.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei admiteri a plângerii împotriva ordonanţei procurorului dispusă prin încheierea din 06 februarie 2008 şi pentru greşita confiscare a tampoanelor igienice marca A. şi AL. ridicate de organele de poliţie, soluţie dispusă prin sentinţa penală criticată.
Inculpata a criticat hotărârea primei instanţe pentru temeiul juridic al achitării, pe care l-a considerat greşit şi a susţinut că achitarea sa trebuia dispusă în baza art. 10 lit. a) din C. proc. pen., solicitând şi restituirea bunurilor confiscate.
În apelul său partea civilă a criticat hotărârea pentru greşita respingere a acţiunii sale civile, omisiunea instanţei de a dispune distrugerea produselor contrafăcute pentru care s-a dispus confiscarea, solicitând şi condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere a mărcii AL., prevăzută de art. 83 din Legea nr. 84/1998.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală 265/A din 14 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă, a casat în parte hotărârea primei instanţe şi rejudecând, în baza art. 118 lit. f) C. pen. a dispus confiscarea doar a tampoanelor igienice marca A. ridicate de organele de poliţie la data de 25 mai 2006 şi distrugerea acestora.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus restituirea către partea civilă T.P. & G.C. a celor 20 de bucăţi tampoane igienice marca AL. ridicate prin acelaşi proces-verbal, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a fost respins ca nefondat apelul inculpatei.
Instanţa de apel a constatat, că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, pronunţând o soluţie legală şi temeinică de achitare a inculpatei şi confiscare a tampoanelor igienice marca A. contrafăcute.
Referitor la critica Parchetului care a vizat greşita admitere a plângerii împotriva ordonanţei procurorului, s-a apreciat că soluţia a fost pronunţată în limitele impuse de dispoziţiile art. 2781 pct. 8 C. proc. pen. cu referire la dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 84/1998, respectiv art. 14 şi urm. din O.U.G. nr. 100/2005, astfel că instanţa de apel a considerat că o atare critică nu se justifică a fi analizată atâta vreme cât pe fond cauza a fost deja rezolvată prin Sentinţa penală nr. 746 din 24 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti.
Instanţa de control judiciar a considerat că măsura confiscării trebuia aplicată numai în ce priveşte tampoanele igienice care s-au dovedit a fi contrafăcute, respectiv cele marca A., iar pentru cele marca AL. trebuia să se dispună restituirea către partea civilă, titulara mărcii AL.
S-a mai constatat că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă faţă de inculpată, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 297 C. pen. şi, respectiv, art. 83 din Legea nr. 84/1998 este corectă, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, lipsind intenţia inculpatei.
Avându-se în vedere că inculpata s-a ocupat de comercializarea tampoanelor igienice marca A. deşi avea cunoştinţă că nu erau o marcă originală, existând la acel moment doar o cerere de înregistrare la O.S.I.M. s-a apreciat că susţinerea inculpatei invocată în apelul său, de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen. nu poate fi primită.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpata I.A.G., care a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În motivele scrise de recurs depuse la dosar inculpata recurentă, prin apărătorul său face o analiză a dispoziţiilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice care reglementează „Procedura de înregistrare a mărcilor” şi referindu-se la cererea depusă pentru înregistrarea mărcii A., în raport cu dispoziţiile legale menţionate, concluzionează în sensul că această marcă exista înregistrată încă din 15 august 2005 astfel că la momentul efectuării cercetărilor în cauza de faţă existau două mărci înregistrate, respectiv AL. şi A.
Ca urmare, în condiţiile în care potrivit Legii nr. 84/1998 marca A. exista înregistrată din 15 august 2005, nu se poate reţine în sarcina inculpatei recurente că ar fi comis vreo infracţiune, astfel că soluţia care se impune este achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele imputate nu există.
Cu privire la măsura confiscării produselor marca A. inculpata a susţinut că este o măsură nelegală şi netemeinică, deoarece marca A. a fost înregistrată iar existenţa ei ca marcă distinctă faţă de marca AL. a fost recunoscută legal.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs şi partea civilă T.P. & G.C. care a criticat hotărârile pronunţate pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei achitări a inculpatei I.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere; omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra infracţiunii de contrafacere de marcă şi pentru greşita respingere a pretenţiilor sale civile în condiţiile în care susţine că fapta inculpatei i-a cauzat grave prejudicii.
Recurenta parte civilă a solicitat casarea hotărârilor pronunţate, condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi admiterea pretenţiilor sale civile.
Examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât şi din oficiu în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpată şi partea civilă T.P. & G.C. Bucureşti sunt nefondate.
Cu privire la recursul declarat de inculpata I.A.G.
Susţinerea recurentei inculpate în sensul că temeiul achitării sale dispusă de instanţă este greşit nu poate fi primită.
Apărarea acesteia potrivit căreia faptele imputate nu există este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, în chiar declaraţiile sale inculpata a arătat faptul că achiziţionarea produselor A. de la SC O.E.I.E. SRL a fost determinată printre altele şi de împrejurarea că firma respectivă i-a prezentat cererea de înregistrare a mărcii depusă la O.S.I.M., rezultând astfel că inculpata a luat cunoştinţă de faptul că la momentul respectiv marca nu fusese încă înregistrată.
Chiar dacă potrivit art. 29 din Legea nr. 84/1998 „înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii” care este potrivit art. 11 din aceeaşi lege data la care a fost depusă cererea de înregistrare a mărcii, nu se poate susţine că fapta imputată, respectiv cea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu există.
Textul art. 29 din Legea nr. 84/1998 se referă la înregistrarea mărcii nu la cererea de înregistrare şi, respectiv, la efectele înregistrării unei mărci, iar în cauză la data la care inculpata a achiziţionat produsele A. de la SC O.E.I.E. SRL înregistrarea mărcii nu se realizase.
Ca urmare, soluţia de achitare a inculpatei dispusă de instanţă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este corectă, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura subiectivă a acesteia, respectiv intenţia inculpatei în comiterea faptelor.
Pentru aceleaşi argumente vinovăţia inculpatei nu poate fi reţinută nici pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., lipsind şi în acest caz latura subiectivă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, astfel că achitarea dispusă pusă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. este corectă
Inculpata a avut cunoştinţă că tampoanele marca A. pe care le comercializează alături de alte mărci nu erau o marcă originală şi că exista doar o cerere de înregistrare a acesteia la OS.I.M., astfel că nu poate fi primită cererea acesteia de achitare în temeiul art. 10 lit. a)C. proc. pen.
Cât priveşte critica inculpatei recurente referitoare la greşita confiscare a produselor marca A. este de observat că dincolo de lipsa intenţiei inculpatei în săvârşirea infracţiunii, care a justificat soluţia de achitare a acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., produsele respective îşi păstrează atributul de produse interzise a fi fost deţinute, supuse deci confiscării.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpată apare ca neîntemeiat urmând a fi respins ca atare.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă Înalta Curte apreciază pentru motivele deja arătate cu prilejul examinării recursului declarat de inculpată, că aceasta nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 din Legea nr. 84/1998, lipsind sub aspectul subiectiv intenţia inculpatei în comiterea faptei.
În condiţiile în care s-a făcut dovada că tampoanele igienice marca A. au fost achiziţionate de inculpată în considerarea faptului că la O.S.I.M. fusese depusă documentaţia necesară înregistrării acestei mărci, în mod corect au apreciat instanţele că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, sub aspectul laturii subiective, dispunându-se achitarea inculpatei.
Sub aspectul laturii civile a procesului penal se arată că partea civilă recurentă, titular al mărcii AL. nu a suferit vreun prejudiciu, din probele administrate în cauză rezultând că persoanele care cumpărau produsele A. cunoşteau diferenţele calitative şi de preţ ale acestor produse faţă de cele marca AL.
Ca urmare, hotărârile instanţelor de respingere a pretenţiilor civile formulate de către partea civilă T.P. & G.C. apar ca fiind corecte, astfel încât critica invocată de recurenta parte civilă este neîntemeiată.
Pentru argumentele arătate constatând nefondat recursul declarat de partea civilă Înalta Curte urmează a-l respinge în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă T.P. & G.C. şi inculpata I.A.G. împotriva Deciziei penale nr. 265/A din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3122/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3132/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
