ICCJ. Decizia nr. 3122/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3122/2009

Dosar nr. 4428/109/2008

Şedinţa publică din 5 octombrie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 132 din 20 ianuarie 1966 a Tribunalului Popular al Raionului Piteşti - Argeş a fost condamnat P.I. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie corecţională şi confiscarea parţială a averii, constând într-un autoturism „Wartburg" pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 236 lit. c) cu aplicarea art. 107 C. pen. anterior, înşelăciune în dauna avutului obştesc prevăzută de art. 549 raportat la art. 536 cu referire la art. 236 lit. b) cu aplicarea art. 107 C. pen. anterior, fals în acte publice prevăzută de art. 401 pct. 2 C. pen. anterior, instigare la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 120 raportat la art. 277 alin. (1) cu aplicarea art. 107 C. pen. anterior şi corupere de martori prevăzută de art. 280 C. pen. anterior.

În fapt, s-a reţinut că, în calitate de director adjunct al TRC Argeş a sustras elemente pentru un cazan de încălzire centrală pe care l-a instalat la TAPL Piteşti însuşindu-şi contravaloarea manoperei de 4824 lei, că a pontat fictiv muncitori care exercitau lucrări la TAPL Piteşti, CAP Rociu şi G.A.S. Sâmbureşti, însuşindu-şi suma de 9510 lei, că pentru a justifica aceste fapte a întocmit acte fictive şi că a instigat şi corupt martorii pentru a face declaraţii în favoarea sa.

La 28 august 2008 s-a formulat, în baza art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., cerere de revizuire de către revizuientul P.I. care a susţinut că hotărârea de condamnare este nelegală şi netemeinică, întrucât s-a fundamentat pe declaraţiile mincinoase ale unor persoane, că a fost condamnat în lipsă şi că soluţia pronunţată de tribunal constituie o eroare judiciară şi, totodată, că există împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a efectuat cercetări conform art. 399 C. proc. pen. şi a sesizat instanţa cu concluzii de respingere a cererii de revizuire.

Tribunalul Argeş, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 222 din 4 iunie 2009 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a hotărârii de condamnare formulată de revizuientul P.I., cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., că nu există împrejurări noi şi că revizuientul solicită prelungirea probelor şi reinterpretarea probatoriului administrat şi că nu s-a probat cu o hotărâre judecătorească de condamnare mărturia mincinoasă.

Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de revizuient, reţinând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.

În contra acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuientul P.I. care a susţinut că cererea de revizuire a hotărârii de condamnare trebuia admisă, fiind întrunite cerinţele art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi a sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei.

Recursul declarat este întemeiat aşa cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 401 C. proc. pen., aşa cum au fost interpretate cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEinstanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, chiar dacă la momentul introducerii cererii, datorită modificării legii procesual penale, aceasta nu mai avea competenţa de a judeca fondul cauzei în primă instanţă.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că sentinţa de condamnare a fost pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Piteşti – competent conform dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. şi ale art. 3 lit. a) din Legea nr. 5/1952 privind organizarea judecătorească în vigoare la data pronunţării acelei hotărâri.

Ulterior, prin efectul dispoziţiilor art. 12 lit. a), art. 21, art. 22 şi art. 87 din Legea nr. 58/1968 privind organizarea judecătorească, legea anterioară a fost abrogată, iar activitatea tribunalului raional a fost preluată de judecătorii.

După aceasta, a fost adoptată Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi apoi Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară care este în prezent în vigoare şi care stabileşte că justiţia se realizează de instanţa supremă, de curţile de apel, de tribunal şi de judecătorii.

Rezultă deci, că prin evoluţia reglementării, tribunalul popular raional are în prezent, ca instanţă corespondentă, judecătoria şi nicidecum tribunalul.

Aşa fiind, se constată că Tribunalul Argeş nu avea competenţa să soluţioneze cererea de revizuire, formulată de revizuientul P.I., aceasta revenind Judecătoriei Piteşti, instanţa corespunzătoare Tribunalului Popular al Raionului Piteşti.

Întrucât Tribunalul Argeş a încălcat dispoziţiile legale referitoare la competenţa după materie, iar instanţa de apel a confirmat această hotărâre, soluţiile pronunţate sunt lovite de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care nu poate fi înlăturată în nici un mod şi care se ia în considerare chiar şi din oficiu.

În consecinţă, Curtea, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 şi alin. (3) C. proc. pen. urmează, în baza art. 38515 pct.1 lit. c) din acelaşi cod, a admite recursul declarat de revizuient, a casa Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe şi a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 58/A din 7 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 222 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Argeş şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Piteşti.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 5 octombrie 2009

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3122/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs