ICCJ. Decizia nr. 2402/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2402/2009
Dosar nr. 2285/1/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 2285/1/2009 contestatoarea S. (fostă B.) F. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 541 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 1113/57/2007 invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. e) teza I C. proc. pen. şi a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate pe această cale şi rejudecarea recursurilor declarate.
În motivarea contestaţiei în anulare se susţine că, deşi inculpata V.S.V. a fost prezentă cu ocazia judecării recursului, la data de 28 ianuarie 2009, instanţa de recurs nu a procedat la ascultarea acesteia deşi, anterior, prin hotărârea supusă recursului instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi, respectiv, fals intelectual.
Consideră contestatoarea, că au fost nesocotite în mod flagrant, în opinia sa - dispoziţiile imperative ale art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. atunci când instanţa de recurs s-a mărginit să o întrebe pe inculpată dacă doreşte să dea o declaraţie, consemnând doar în încheiere refuzul acesteia.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare pe care a examinat-o în raport cu dispoziţiile art. 386 - 389 C. proc. pen., care reglementează instituţia acestei căi extraordinare de atac, constatând inadmisibilitatea contestaţiei de faţă.
Contestaţia în anulare este un mijloc procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute limitativ de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în totul sau în parte asupra hotărârii pronunţate.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare instanţa este obligată să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., ocazie cu care se verifică dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
În cauza de faţă examinând contestaţia în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv al condiţiilor legale impuse pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată, că, deşi motivul de contestaţie în anulare invocat de contestatoare este printre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., la care se referă contestatoarea.
În conformitate cu prevederile art. 386 lit. e) C. proc. pen. împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestaţie în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În speţă, se constată, că la termenul din 28 ianuarie 2009 Înalta Curte a încunoştinţat inculpatul că are dreptul să dea o declaraţie în faţa instanţei de recurs dar şi faptul că, potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen. se poate prevala de dreptul la tăcere, inculpata V.S.V., ca dealtfel şi celălalt coinculpat învederând că nu doresc să dea declaraţii.
Articolul 38514 alin. (11) C. proc. pen. stabileşte obligaţia instanţei de a proceda la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Prin trimiterea la dispoziţiile cuprinse în Partea specială a C. proc. pen. Titlul II, Capitolul II, legiuitorul a înţeles ca întreaga procedură referitoare la ascultarea inculpatului, prevăzută în dispoziţiile legale menţionate, să fie aplicată şi în cazul judecării recursului, inclusiv prevederile art. 322 C. proc. pen., referitor la înştiinţarea inculpatului cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie.
Voinţa legiuitorului în acest sens rezultă din faptul că în cuprinsul art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. s-a făcut referire la un întreg capitol din Partea specială a C. proc. pen. fără a limita procedura ascultării inculpatului în recurs la dispoziţiile art. 323 C. proc. pen., astfel cum s-ar fi putut proceda în măsura în care s-ar fi dorit.
Pe de alta, a interpreta restrictiv dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. în sensul că în cazul ascultării inculpatului în faţa instanţei de recurs sunt aplicabile doar dispoziţiile art. 323 C. proc. pen. ar fi o limitare nepermisă a voinţei legiuitorului şi ar face inaplicabile prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. din Partea generală a C. proc. pen. care cuprinde regulile aplicabile procesului penal.
Revenind la cauză, în condiţiile în care inculpata a invocat în faţa instanţei de recurs dreptul la tăcere, instanţa a fost obligată să constate incidenţa prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., fiind astfel împiedicată să procedeze la ascultarea inculpatei.
Aşa fiind se constată, că dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, iar pe cale de consecinţă, una dintre cerinţele menţionate în art. 391 C. proc. pen. nu este îndeplinită, astfel încât contestaţia în anulare apare ca fiind inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S. (fostă B.) F. împotriva Deciziei penale nr. 541 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1791/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1795/2009. Penal → |
|---|
