ICCJ. Decizia nr. 2406/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2406/2009
Dosar nr. 1034/44/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 78/F din 22 aprilie 2009 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul N.V. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 114/P/2008 din 4 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, obligându-l pe petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către intimatul C.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin Rezoluţia nr. 114/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul C.G. - avocat în cadrul Baroului Galaţi, sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 288 C. pen., 290 C. pen., 291 C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii - latura obiectivă.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi făptuitor sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta sesizată nu se confirmă.
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a reţinut, având în vedere actele premergătoare efectuate în cauză, că faptelor sesizate, respectiv cele prevăzute de art. 288, 290 şi 291 C. pen. le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi, anume, latura obiectivă, în condiţiile în care procesul-verbal la care se referă petentul, nu a avut valoare probantă de sine stătătoare.
Referitor la complicitatea la infracţiunea de înşelăciune s-a reţinut că fapta nu există, convenţia fiind încheiată între persoana vătămată, respectiv petentul N.V. şi numiţii M.S., M.C. şi T.D. cu doi ani înainte de angajarea ca avocat ales a intimatului.
Prima instanţă a apreciat în urma analizei actelor şi lucrărilor din dosar că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în speţă nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., 290 şi art. 291 C. pen., iar în ce priveşte complicitatea la infracţiunea de înşelăciune că fapta nu există.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat recurs petiţionarul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut că instanţa a tratat cu superficialitate cauza supusă judecăţii pronunţând o soluţie greşită, în condiţiile în care din actele depuse la dosar rezultă că intimatul se face vinovat, în opinia sa, de săvârşirea infracţiunilor imputate.
Petentul recurent a solicitat casarea hotărârii pronunţată de prima instanţă şi în rejudecare să fie admisă plângerea sa.
Examinând hotărârea recurată, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât şi din oficiu Înalta Curte constată, că recursul declarat este nefondat.
Actele premergătoare efectuate în cauză au permis stabilirea unei situaţii de fapt corecte, necontestată nici de petiţionar, pe baza căreia s-a constatat în mod justificat că împotriva intimatului nu se poate dispune începerea urmăririi penale.
În ce priveşte infracţiunea de fals prevăzută de art. 288 şi 290 C. pen., precum şi cea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. corect s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, lipsind latura obiectivă a acestora, cât timp sfatul dat de intimat în calitatea sa de avocat, în sensul de a se atesta în procesul-verbal situaţia reală a fost ca urmare a relatărilor făcute de cumpărători, aceştia din urmă fiind singurii răspunzători de realitatea celor consemnate, cum de altfel deja s-a stabilit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Pe de altă parte relevant este şi faptul că procesul-verbal nu a avut o valoare probantă de sine stătătoare.
Referitor la cealaltă faptă imputată, respectiv complicitatea la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faţă de împrejurarea că o convenţie a fost încheiată între persoana vătămată N.V. şi cumpărători cu circa doi ani înainte de angajarea ca avocat a intimatului aprecierea procurorului în sensul că fapta sesizată nu există este corectă.
Aşa fiind, cum soluţia dispusă de procuror apare ca fiind legală şi temeinică, nu se constată motive care să ducă la casarea hotărârii recurate, prin care prima instanţă a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionar, menţinând ordonanţa atacată.
Ca urmare, recursul declarat împotriva acestei hotărâri este nefondat pentru considerentele arătate astfel încât Înalta Curte îl va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.V. împotriva Sentinţei penale nr. 78/F din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2009. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2408/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
