ICCJ. Decizia nr. 1791/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1791/2009
Dosar nr. 1443/1/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 374 din 4 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au dispus următoarele cu privire la inculpatul M.V.:
· a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au fost, în parte, casate Decizia nr. 154/2008 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa nr. 155/2008 a Tribunalului Arad şi, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare, cu executare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.;
· fost confiscată de la inculpat suma de 11.550 Euro sau contravaloarea în lei la data executării hotărârii;
· au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Împotriva deciziei menţionate, la data de 13 februarie 2009, condamnatul a declarat prezenta contestaţie în anulare, fiind invocat cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Prin încheierea din 2 aprilie 2009, Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare, stabilind termen pentru judecarea pe fond a contestaţiei la data de 14 mai 2009, în partea introductivă fiind menţionate concluziile pe fond ale apărătorului, reprezentantului Ministerului Public şi condamnatului.
Cu privire la termenul la care s-a judecat recursul, Înalta Curte constată următoarele:
· prin intermediul fax-ului, pentru termenul de judecată al recursului, inculpatul a transmis Înaltei Curţi (ca instanţă de recurs) un înscris prin care a solicitat menţinerea soluţiei achitării. Acest înscris este transmis pe data de 03 februarie 2009, ora 14.42, în preziua judecării recursului (fil. 29 dosar recurs);
· la dosar este ataşată şi dovada de citare a inculpatului pentru termenul la care s-a judecat recursul (fil. 19, dosar recurs), adresa de citare fiind aceeaşi cu adresa indicată de inculpat în cererea transmisă prin fax către Înalta Curte;
· adresa de citare este aceeaşi cu adresa menţionată în cererea de contestaţie în anulare (fil. 1 dosar contestaţie) şi cu cea menţionată în actul medical depus la dosar (fil. 4 bis);
· adeverinţa medicală, având ca dată a eliberării ziua de 04 februarie 2009, a fost invocată prin cererea de contestaţie în anulare la data de 13 februarie 2009 (fil. l), după data emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii (nr. 196/2008 din 06 februarie 2009 - fil. 16 dosar contestaţie);
Citarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, cunoaşterea termenului de judecată a recursului, situaţie pe care, în cuprinsul cererii de contestaţie în anulare, acesta nu o contestă, rezultă atât din dovada de citare, cât şi din transmiterea prin fax a înscrisului existent la fil. 29, dosar recurs, pentru termenul de judecată a recursului.
În consecinţă, având în vedere şi cele rezultate din cererea scrisă, precum şi din concluziile apărării, Înalta Curte reţine că nu se contestă împrejurarea cunoaşterii termenului de judecată a recursului, pentru care procedura de citare a fost îndeplinită, contestatorul susţinând numai că a fost în imposibilitate de se prezenta la instanţa de recurs şi, de asemenea, că a fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată pentru motivele ce se vor arăta.
Conform art. 386 lit. b) C. proc. pen., contestaţia în anulare este fondată, şi va fi admisă, „când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare".
Din examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiţii trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Fără a echivala, obligatoriu, cu forţa majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar şi să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundaţie, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulaţiei între sediul instanţei şi locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse şi alte situaţii: o boală gravă sau un accident, intervenite pe neaşteptat, şi care l-au pus pe cel în cauză în situaţia de a nu putea suporta transportul până la sediul instanţei.
În cazul în care partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, are obligaţia să încunoştinţeze instanţa despre această împiedicare. Dacă nu şi-a îndeplinit această obligaţie, lăsând ca procesul să fie soluţionat în lipsa sa, partea este în culpă şi nu-i mai este îngăduit să atace hotărârea atunci când constată că soluţia nu-i este favorabilă.
Sub acest ultim aspect, împiedicarea de încunoştinţare a instanţei de recurs este datorată unor situaţii care au întrerupt nu numai posibilităţile de transport, dar şi comunicările prin poştă, telegraf, fax, telefon etc.
În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiţii de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicaţii (telefonie fixă şi mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc.) împrejurarea care face imposibilă prezentarea părţii la proces, nu afectează posibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre situaţia intervenită.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatorului, în sensul că a fost într-o situaţie care a l-a pus în imposibilitate de a prezenta la instanţa de recurs, precum şi la imposibilitatea de încunoştinţa instanţa despre această situaţie, astfel că nu s-a putut apăra şi că acesta este motivul pentru care recursul Ministerului Public a fost admis, sunt neîntemeiate.
Din actul medical depus la dosar nu rezultă că inculpatul (prezentul contesta tor), s-ar fi aflat într-o situaţie care l-ar fi pus în imposibilitate de a se prezenta la instanţa de recurs şi, respectiv, de a încunoştinţa instanţa despre această imposibilitate.
Potrivit actului medical eliberat la 04 februarie 2009, de către medicul de familie, inculpatul „este suferind de colică biliară pancreatită cr. dislipidom" (fil. 4 bis, dosar contestaţie); în acelaşi înscris medical, la rubrica „se recomandă", nu se face nici-o menţiune.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului de recurs, rezultă că inculpatul a fost citat pentru termenul judecării recursului, i-a fost asigurată apărarea prin avocat (fil. 25 dosar recurs, delegaţie avocaţială), apărătorul a fost prezent şi a pus concluzii (pag. 1-2 a deciziei instanţei de recurs).
În condiţiile primirii citaţiei încă din data de 22 ianuarie 2009 (fil. 19), neangajarea unui apărător a fost o opţiune a sa, în exercitarea drepturilor procesuale recunoscute de lege inculpatului revenindu-i o minimă obligaţie de diligentă.
Starea sănătăţii inculpatului, astfel cum rezultă din actul medical depus la dosar, emis chiar pe data de 4 februarie 2009, adică în ziua judecării recursului, nu justifică susţinerea acestuia că s-ar fi aflat într-o situaţie din categoria celor avute în vedere de legiuitor în dispoziţiile art.386 lit. b) C. proc. pen.
De asemenea, trimiterea prin fax a înscrisului existent la fil. 29 (dosar recurs), în preziua termenului de recurs, relevă că inculpatul a cunoscut posibilităţile oferite de acest mijloc rapid de comunicare cu instanţa de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.V. împotriva deciziei penale nr. 374 din 4 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3186/108/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2009. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 2402/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
