ICCJ. Decizia nr. 2518/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2518 /20 12
Dosar nr. 7466/121/2009
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2010 a Tribunalului Galaţi în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 5221 C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul J.I., privind rejudecarea cauzei penale soluţionate prin sentinţa penală nr. 8 din 15 ianuarie 2001 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1836 din 05 aprilie 2002 a C.S.J. S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Pentru a hotărî astfel instanţa de judecată a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 7466/121/2009 condamnatul J.I. a solicitat rejudecarea cauzei penale soluţionate prin sentinţa penală nr. 8 din 15 ianuarie 2001 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul de rejudecare nr. R/1872/P/2000 - în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 52/2000 a Tribunalului Galaţi s-a dispus în privinţa condamnatului mai sus menţionat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat [prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.] în infracţiunea de vătămare corporală gravă (art. 181 C. pen.) şi a fost condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an; la aceeaşi pedeapsă a fost condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, fiind achitat în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii la regimul circulaţiei pe drumurile publice prev. de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
În conformitate cu disp. art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. i-a fost aplicată astfel condamnatului o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare şi o amendă administrativă în privinţa căreia s-a dispus suspendarea condiţionată a executării în conformitate cu disp. art. 81-82 C. pen.
Prin decizia penală nr. 322/A/2000 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis apelul Parchetului, desfiinţată sentinţa penală nr. 52/2000 şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în aceste condiţii pronunţându-se sentinţa penală nr. 8 din 15 ianuarie 2001 a Tribunalului Galaţi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1836 din 05 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţă prin care i-a fost aplicată condamnatului J.I. o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare, cu executare efectivă, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de tentativă la omor calificat [art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.], ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice [art. 321 alin. (2) C. pen.] şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate [art. 37 alin. (1) Teza II din Decretul nr. 328/1966].
În temeiul disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa astfel aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din faza de urmărire penală, începând cu 23 decembrie 1998 la 07 februarie 1999 - dată la care măsura arestării preventive a fost revocată.
S-a constatat faptul că partea vătămată B.M. nu a formulat pretenţii civile în cauză, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor către Spitalul Municipal A.C. Tecuci, precum şi la plata cheltuielilor judiciare în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre penală, instanţă de judecată a reţinut că inculpatul J.I. din comuna M., judeţ Galaţi este cunoscut în Municipiul Tecuci ca o persoană violentă, acesta fiind cercetat în mai multe cauze, având ca obiect infracţiuni de tâlhărie sau vătămare corporală.
În seara zilei de 22 decembrie 1998 în jurul orei 21.30, inculpatul însoţit de martorul R.O., ambii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice s-au deplasat la barul S. SRL Tecuci, unde de serviciu era numita A.L.P. La localul respectiv venise şi martora G.I. - angajată la acelaşi bar, dar care lucra în altă tură, aceasta fiind prietena inculpatului.
Toţi patru au consumat 4 sticle de trei sferturi de litru vin din care cele două femei au băut cea un pahar.
După închiderea localului, inculpatul, însoţit de martorul R.O., precum şi de cele două martore, s-au deplasat la un alt local aparţinând SC P. SRL Tecuci. Deplasarea s-a făcut cu autoturismul condus de inculpat. La acest local, cei patru au servit câte o friptură şi au consumat cea 4 sticle de vin de trei sferturi litri fiecare (femeile bând doar câte un pahar fiecare).
În timp ce se aflau în local, inculpatul a avut un comportament necorespunzător. Astfel, la un moment dat, acesta s-a urinat pe mocheta din local de faţă cu cei care-l însoţeau şi în condiţiile în care localul era foarte aglomerat la acea oră. La scurt timp după aceasta, inculpatul a chemat pe unul din barmanii de serviciu, respectiv pe numitul B.V.S., pe care l-a tras de păr şi l-a ameninţat cu moartea. De frică, barmanul a părăsit unitatea, atribuţiile sale fiind îndeplinite în continuare de colega sa, l.N. Pentru a putea părăsi unitatea fără să fie agresat din nou, barmanul a făcut apel la un lucrător de poliţie.
De la respectivul local, în jurul orei 2.30, cei patru au plecat la sala B. a SC C. SRL Tecuci. La acea oră, în respectivul local se mai găseau la o masă trei consumatori, respectiv partea vătămată B.M.M., martorul T.R. şi o femeie pe nume R. precum şi personalul de serviciu al barului.
Inculpatul a început să urineze pe ringul de dans. Partea vătămată B.M.M. l-a atenţionat pe inculpat, cerându-i să facă acest lucru afară. Inculpatul, enervat de intervenţia părţii vătămate, a început să o insulte, spunându-i în replică că se urinează pe toată lumea, folosind în continuare un limbaj vulgar şi ameninţător.
Partea vătămată l-a condus pe inculpat spre uşă explicându-i că se află în stare de ebrietate. În acest moment inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un patent în zona gâtului. Imediat ce inculpatul a ieşit din local, martora A.A.N. - şefa de sală a SC C. SRL Tecuci, a blocat uşa de acces cu zăvorul prin interior.
Inculpatul a revenit după scurt timp în faţa uşii, bâtând insistent în uşă. Întrucât nu i s-a deschis uşa, inculpatul a spart geamul de la uşă şi a desfăcut zăvorul. S-a îndreptat apoi către masa la care se afla partea vătămată B.M.M. şi în timp ce acesta era aşezat pe scaun, i-a aplicat o lovitură în zona omoplatului stâng.
Partea vătămată s-a ridicat de pe scaun şi întrucât inculpatul intenţiona să-l lovească din nou în zona gâtului, ameninţându-l cu moartea, profitând de intervenţia martorului R.O., partea vătămată a plecat din local.
În timp ce inculpatul şi celelalte trei persoane care îi însoţeau se pregăteau să plece, au apărut în faţa localului martorii F.G. şi T.M. care ştiau că-l găsesc acolo pe B.M.M. Inculpatul, cu cuţitul cu care era înarmat, a început să-l ameninţe pe martorul F.G.
Echipajul de poliţie sosit la locul incidentului pentru restabilirea ordinii, cu greu a reuşit să-l determine pe inculpat să meargă la sediul poliţiei Tecuci.
Partea vătămată B.M.M. a fost transportat la Spitalul Mun. Tecuci de către martorii T.M. şi F.G. pentru a i se acorda îngrijirile necesare.
Examinarea medico-legală a părţii vătămate în ziua de 23 decembrie 1998 a concluzionat că aceasta prezintă leziuni traumatice ce constau în plagă înţepat-tăiată penetrantă toracică stângă şi plăgi tăiate latero-cervicală stângă şi auriculară, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu corp înţepător-tăietor cum ar fi cuţit sau corp similar.
S-a concluzionat de asemenea că leziunile pot data din noaptea de 22 din 23 decembrie 1998, că acestea nu au primejduit viaţa părţii vătămate şi că sunt vindecabile în 22- 23 zile de îngrijiri medicale, de la data vătămării, dacă nu survin complicaţii.
S-a apreciat ca fiind dovedită situaţia faptică mai sus expusă, implicit vinovăţia inculpatului cu materialul probator administrat cauzei, respectiv cu procesele-verbale instrumentate în cauza (de începere a urmăririi penale, de cercetare la faţa locului, de efectuare a percheziţiei corporale şi a autoturismului, planşa fotografică, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate B.M.M., ale martorilor A.A.N., S.R., T.R., F.G., A.L.P. şi B.S., raportul de constatare medico-legală, adresa din 22 decembrie 1998 emisă de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi - prin care se confirmă faptul că leziunile cauzate de inculpat părţii vătămate nu i-au pus în primejdie viaţa deoarece constantele biologice de la internare au fost normale coroborate cu declaraţiile inculpatului J.I.
La data de 10 noiembrie 2009 condamnatul J.I. a promovat cerere de rejudecare în temeiul art. 5221 C. proc. pen. arătând faptul că a lipsit pe tot parcursul procesului penal.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, instanţa a apreciat că aceasta se impune având în vedere faptul că în speţă hotărârea premisă cererii condamnatului este una definitivă, că acesta nu s-a prezentat în faţa niciunei instanţe în niciun ciclu procesual, fiind dat în urmărire generală, ulterior localizat şi extrădat din Italia.
Prin admiterea în principiu a cererii condamnatului au fost fixate şi limitele rejudecării cauzei, în sensul că pe parcursul cercetărilor a fost audiat condamnatul J.I. şi martora A.N.
Astfel, prin declaraţia dată la dosar, condamnatul în cauză îşi asumă în mare parte situaţia faptică dedusă judecăţii, arătând însă că nu a lovit-o pe partea vătămată cu un cuţit, ci cu un patent în zona omoplatului, că acel conflict a fost iniţiat de partea vătămată care i-a adus anumite apelative neprincipiale şi că la acel moment în bar se aflau circa 8 persoane.
Faţă cu aceste susţineri, condamnatul J.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.
Susţinerile inculpatului nu au putut fi reţinute atâta timp cât materialul probator administrat în ciclurile procesuale anterioare - în prezenţa apărătorului desemnat, au conturat elementele caracteristice tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Astfel, intenţia la această ultimă infracţiune poate fi şi indirectă - funcţie de elementul volitiv al făptuitorului. Inculpatul a lovit cu un cuţit şi a acceptat posibilitatea producerii decesului părţii vătămate. Faptul că obiectul vulnerant folosit a fost cuţitul şi nu patentul este reliefat prin depoziţiile martorilor C.T.V., S.R., implicit prin declaraţia martorei A.A.N. care a arătat în mod clar că ce a declarat la urmărirea penală la un moment mai apropiat de cel al consumării evenimentului corespunde adevărului. Astfel, această martoră a arătat în mod clar că inculpatul a intrat în discotecă, a venit la masa părţii vătămate ameninţându-l pe B. cu cuţitul şi s-a năpustit asupra acestuia lovindu-l cu cuţitul - de sus în jos - în zona omoplatului stâng.
De altfel, chiar inculpatul recunoaşte faptul că obiectele fotografiate la dosarul de urmărire penală îi aparţin - imaginea evidenţiind un cuţit.
Relevante sunt şi constatările medico-legale evidenţiate în persoana părţii vătămate - „plagă înţepat tăiată toracică stângă" - leziune posibil produsă cu un corp înţepător-tăietor cum ar fi cuţit sau un alt corp similar. Independent însă de natura obiectului folosit în speţă, este importantă mai ales zona corpului lovită (faţa posterioară a hemitoracelui stâng sub vârful omoplatului).
Faţă cu aceste aspecte Tribunalul a reţinut că fapta condamnatului se circumscrie tentativei la infracţiunea de omor calificat în privinţa căreia au fost evaluate corect criteriile de individualizare a sancţiunii aplicate şi, raportat la atitudinea afişată de condamnat la momentul săvârşirii faptelor, la valorile sociale lezate, dar şi la vârsta pe care acesta o avea la acel moment, s-a opinat că nu poate fi vorba de reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare în cauză.
Pentru aceste considerente, cererea de rejudecare a fost respinsă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale condamnatul J.I. a formulat apel criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând, prin apărător, motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei decizii penale.
S-a susţinut în esenţă că fapta apelantului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. şi nu de tentativă la infracţiunea de omor, astfel că în mod greşit Tribunalul nu a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen.;
Că, pentru infracţiunile de ultraj şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice a intervenit prescripţia răspunderii penale şi că, în situaţia în care se va reţine că fapta celui condamnat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, să se reţină ca şi circumstanţe atenuante atitudinea sinceră precum şi starea acestuia la momentul săvârşirii faptei.
Prin decizia penală nr. 150 din 08 noiembrie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul J.I., împotriva sentinţei penale nr. 275 din 25 iunie 2010 a Tribunalului Galaţi.
A constatat că cel condamnat a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 23 decembrie 1998 - 7 februarie 1999, arestat provizoriu în vederea extrădării în perioada 2 decembrie 2008 - 10 septembrie 2009 şi a început executarea pedepsei la data de 10 septembrie 2009.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rejudecarea în caz de extrădare prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., are ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată şi condamnată în lipsă, la un proces echitabil şi, în principal, exercitarea dreptului său la apărare într-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi audiată, de a interoga martorii sau părţile din proces şi de a administra probe în apărarea sa, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi în circumstanţiere.
Curtea a constatat că prima instanţă a răspuns cerinţelor impuse de art. 5221 C. proc. pen., procedând la admiterea în principiu a cererii de rejudecare, ascultând persoana condamnată care a beneficiat de apărare calificată şi căreia i-a dat posibilitatea să administreze probe în apărare şi totodată să pună întrebări martorei audiată nemijlocit în faţa instanţei.
Prima instanţă, în baza probatoriului judicios administrat, a reţinut o corectă situaţie de fapt (pe care instanţa de apel şi-o însuşeşte, fără a mai fi necesară reiterarea acesteia) şi, cum ansamblul probator a demonstrat fără dubiu că faptele şi vinovăţia în săvârşirea lor, astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare, precum şi prin sentinţa penală nr. 8 din 15 ianuarie 2001 a Tribunalului Galaţi, se confirmă, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate - art. 37 alin. (1) Teza II din Decretul nr. 328/1966, în mod corect prima instanţă a dat un fine de neprimire solicitării apărării de a se schimba încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
S-a reţinut că cel condamnat a manifestat o conduită corectă după ce a fost arestat în baza mandatului european de arestare, dar aceste împrejurări nu pot constitui elemente de circumstanţiere cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, reflectat în modul şi mijloacele prin care le-a comis.
Constatând că pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare a fost aplicată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi că deci aceasta răspunde exigenţelor art. 52 C. pen., în mod corect prima instanţă, a reţinut că nici această solicitare nu poate constitui temei al admiterii pe fond a cererii de rejudecare.
Cum cursul prescripţiei a fost întrerupt prin cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, cel condamnat fiind arestat provizoriu în vederea extrădării la data de 2 decembrie 2008, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripţie, Curtea a apreciat că nu se poate susţine că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 124 C. pen. în referire la art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP)
Curtea a constatat că cel condamnat a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 23 decembrie 1998 - 7 februarie 1999, arestat provizoriu în vederea extrădării în perioada 2 decembrie 2008 - 10 septembrie 2009 şi a început executarea pedepsei la data de 10 septembrie 2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea cererii de repunere în termenul de recursului iar pe fond admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prezenta cale de atac a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
Astfel potrivit dispoziţiilor art. 3853 C. proc. pen. cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel.
Termenul de recurs începe să curgă pentru inculpatul deţinut, care a lipsit de la pronunţare, de la data comunicării copiei după dispozitivul hotărârii.
În cauză, recurentul condamnat a fost prezent, în stare de deţinere, la termenul din 8 noiembrie 2010, la Curtea de Apel Galaţi, când s-a dezbătut, pe fond, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 275 din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi. Fiind deţinut în conformitate cu dispoziţiile legale, i s-a comunicat copia dispozitivului deciziei pronunţate de instanţa de apel, la data de 15 noiembrie 2010.
Condamnatul a declarat, apoi, recurs abia la data de 23 mai 2012, adică cu depăşirea evidentă a termenului de 10 zile prevăzut pentru exercitarea căii de atac.
Apărătorul recurentului a susţinut că această comunicare nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 183 C. proc. pen., în sensul că din conţinutul dovezii de comunicare a dispozitivului hotărârii penale nu rezultă calitatea persoanei care a primit şi semnat, motiv pentru care este admisibilă cerere de repunere în termen.
Pentru situaţia în care comunicarea nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale, calea de atac exercitată după expirarea termenului prevăzut de lege - calculat de la data comunicării nelegale, trebuie considerată ca fiind introdusă în termen, neexistând garanţia că partea a luat cunoştinţă de existenţa hotărârii pronunţate împotriva sa şi că a renunţat la exerciţiul căii de atac.
Această interpretare nu se impune, însă, şi în situaţiile în care se constată că partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei şi şi-a manifestat dreptul de opţiune cu privire la exercitarea căii de atac.
În speţă, chiar dacă acea comunicare a dispozitivului din apel nu cuprindea calitatea celui care a semnat, Înalta Curte constată că nici recurentul personal şi nici apărătorii acestuia nu au contestat semnătura de pe înscris.
Inculpatul nu a susţinut nici un moment că nu ar fi avut cunoştinţă despre soluţia instanţei de apel, ci doar că este în drept să exercite calea de atac, întrucât nu i-a fost comunicată decizia instanţei de apel cu respectarea dispoziţiilor art. 183 C. proc. pen.
În consecinţă, cererea de recurs de faţă, este introdusă la mai bine de 1 an şi 6 luni de la începerea executării pedepsei şi de la data la care inculpatul a luat cunoştinţă de ceea ce s-a hotărât prin decizia instanţei de apel, astfel că, prin raportare la dispoziţiile art. 364 C. proc. pen. şi 3853 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge cererea de repunere în termen.
Având în vedere că dispoziţiile referitoare la declararea căii de atac sunt imperative, neefectuarea actului în interiorul termenului legal este sancţionată cu decăderea din dreptul de a mai efectua actul prevăzut de lege. Cum recursul nu a fost declarat în termenul legal, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a respinge ca tardiv, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de condamnatul J.I. împotriva deciziei penale nr. 150/A din data de 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3162/2009. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2716/2009. Penal → |
|---|
