ICCJ. Decizia nr. 2539/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2539/2009
Dosar nr. 1338/87/2008
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 de la 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul N.l.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.l. la 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 alin. (3) C. pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.M.
În baza art. 998 şi următoarele C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9000 lei cu titlu despăgubiri civile din care: 4000 lei despăgubiri materiale şi 5000 lei daune morale către partea civilă B.M.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 34 din OUG nr. 72/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 569,80 lei şi 254, 23 lei cu titlu cheltuieli spitalizare, respectiv transport la care se vor adăuga (dobânda), penalităţile de întârziere aferente debitorului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a sumelor către Spitalul de Urgenţă Alexandria şi S.J.A. Teleorman.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul corp delict.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul N.l., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, în actul de sesizare al instanţei că inculpatul N.l., în seara zilei de 7 mai 2007, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla pe drum public, a exercitat acte de violenţă cu cuţitul asupra victimei B.M., cauzându-i leziuni ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale.
Din mijloacele de probă administrate în cauză, procese-verbale de sesizare întocmite de organele de poliţie, certificat medico-legal eliberat de S.M.L. Teleorman, declaraţii martori, declaraţiile inculpatului, toate coroborate cu alte acte şi lucrări ale dosarului s-a reţinut următoarele:
Inculpatul N.l. domiciliază împreună cu familia sa în comuna Talpa, judeţul Teleorman.
Pe fondul consumului de alcool, acesta manifestă un comportament violent, aspect notoriu pe raza localităţii.
În timp, acest comportament a fost sesizat organelor de poliţie de persoanele care au avut de suferit.
Din referatul întocmit de Postul de Poliţie Talpa în dosarul nr. 549/2007 a rezultat că, în ziua de 14 iulie 2007, acesta a exercitat violenţe asupra consăteanului său C.M. şi se propunea emiterea actului de sesizare al instanţei şi trimiterea în judecată a inculpatului din prezenta cauză.
Şi cu partea vătămată B.M. a avut un conflict în timpul căruia a exercitat violenţe, conflict ce s-a petrecut în urmă cu circa 5 - 6 ani, dar s-au împăcat în faţa instanţei.
Şi pe timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a dovedit acelaşi comportament antisocial prin exercitarea de violenţe asupra unor concetăţeni: unei femei i-a rupt piciorul, iar la doi băieţi Ie-a rupt bicicleta.
În după-amiaza zilei de 7 mai 2007, inculpatul a consumat alcool şi pe acest fond i-a adresat vecinului său G.V., injurii şi ameninţări cu moartea fată motiv. Martorul a arătat că acesta era deosebit de agitat şi profera la adresa sa expresii de nereprodus.
În seara aceleaşi zile, partea vătămată, în timp ce se deplasa din câmp cu căruţa de fân spre casă împreună cu nepotul său, martorul D.M., s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că vrea să-i vorbească. Pentru că în ultimul timp între ei nu a mai fost nici un diferend, partea vătămată convinsă de spusele inculpatului, a coborât din căruţă şi i-a spus martorului D.M. să se ducă acasă cu căruţa.
Profitând de faptul că era întuneric şi pe drumul public nu se mai aflau alte persoane, inculpatul a prins partea vătămată de gât, i-a adresat injurii, expresii indecente şi i-a spus „te omor, îţi sparg burta", moment în care i-a aplicat o lovitură cu cuţitul cu intensitate sporită în zona abdominală.
După aplicarea acestei lovituri, inculpatul a continuat să însoţească victima şi să-i adreseze injurii cu ton ridicat.
Soţia părţii vătămate şi fiica acestora, B.M. şi B.D.E., auzind gălăgie au ieşit la poartă să vadă ce se întâmplă şi au văzut pe inculpat când trăgea de haine pe partea vătămată şi-o ameninţa în continuare că îl taie.
Pentru a le împiedica să intervină în apărarea victimei, inculpatul Ie-a adresat şi lor expresii indecente pe un ton ce inspira teamă.
Partea vătămată s-a deplasat la sediul postului de poliţie local, a sesizat cele întâmplate şi apoi a fost transportată la Spitalul Videle şi apoi la Spitalul Alexandria cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală".
Cu aceeaşi ocazie, organele de poliţie s-au sesizat cu privire la faptul că inculpatul, în timp ce se afla pe drum public, a purtat asupra sa fără drept un cuţit cu care a lovit pe partea vătămată, provocându-i o plagă deschisă prin înjunghiere.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Teleorman a rezultat că, parte vătămată B.M. a prezentat leziuni de violenţă produse prin „lovire cu corp dur, tăietor înţepător, ce pot data din 7 mai 2007", că necesită 25 zile îngrijiri medicale şi că aceste leziuni nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Instanţa de fond a concluzionat că, fapta inculpatului N.l., de a lovi, partea vătămată B.M., pe drum public, cu cuţitul în zona abdominală, cu intensitate sporită, prevăzând că în urma acţiunii sale aceasta ar putea să moară şi a acceptat acest rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită întâmplării, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Prin urmare, această calificare juridică a faptei există chiar dacă leziunile suferite de partea vătămată B.M. nu au pus în primejdie viaţa acesteia în raport cu regiunea anatomică în care s-a aplicat lovitura (zona abdominală), cu obiectul folosit (cuţit) şi cu intensitatea loviturii.
Inculpatul a negat constant că a comis această faptă şi a invocat în apărare declaraţiile martorilor C.F. şi B.D. care au învederat instanţei că în acea seară inculpatul nu a părăsit domiciliul său, declaraţii înlăturate de instanţă, ca nesincere, întrucât datele şi împrejurările relatate de aceştia nu-şi găsesc corespondentul în ansamblul celorlalte probe administrate.
De asemenea, inculpatul a negat comiterea faptei, solicitând tribunalului să dispună schimbarea calificării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în cea de vătămare corporală incriminată de art. 181 alin. (1) C. pen., cerere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Elementul material al infracţiunii de vătămare corporală explicit descris în norma de incriminare se realizează prin orice acţiune sau inacţiune ce are drept rezultat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de la 21 de zile până la 60 de zile. Deci fapta poate consta într-o lovire sau alt act de violenţă dacă prin aceasta s-a produs o vătămate a integrităţii corporale sau a sănătăţii în limitele gravităţii prevăzute de lege, interesând din punctul de vedere al încadrării juridice, deci durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare.
În cauza dedusă judecăţii, această normă incriminatoare nu şi-a găsit aplicarea, deşi partea vătămată a avut nevoie de 25 zile îngrijiri medicale şi actul medical a concluzionat că leziunile suferite de aceasta nu i-au pus viaţa în primejdie, deoarece, aşa cum s-a arătat, în raport cu zona anatomică în care s-a aplicat lovitura, folosirea cuţitului, intensitatea loviturii au dovedit indubitabil că inculpatul în urma acţiunii sale a prevăzut că victima poate să moară şi a acceptat survenirea acestui rezultat care nu s-a produs datorită întâmplării.
Prin urmare, fapta pentru care a fost cercetat inculpatul N.l. este cea de tentativă la omor calificat şi în baza acestui text de lege, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi datele ce caracterizează pe inculpat: cunoscut cu antecedente penale, sancţionat tot pentru comiterea de fapte de violenţă, nesincer, comportament antisocial manifestat anterior comiterii acestei fapte şi pe timpul cercetării judecătoreşti, dar şi faptul că are în îngrijire doi copii minori.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul N.l., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate, arătând că în mod greşit au fost reţinute circumstanţe atenuante.
Inculpatul N.l., prin apărător a criticat sentinţa, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pe latură civilă a arătat că în mod greşit s-a dispus confiscare de la inculpat a unui cuţit, iar suma la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri materiale nu a fost dovedită.
Prin Decizia penală nr. 117 de la 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, pronunţată în dosarul nr. 1338/87/2008 (2584/2008), au fost respinse, ca nefondate, apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul N.l. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 4 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul nr. 1338/87/2008.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus anularea amenzilor de câte 200 lei, aplicate martorilor D.M. şi Ş.C.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a administrat, nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului şi a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a cestor probe, precum şi a celor administrate în cursul urmăririi penale, situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea acesteia.
Astfel, reevaluând ansamblul probelor administrate în cauză, întocmai ca şi instanţa de fond, curtea de apel a constatat că este în afara oricărui dubiu că N.l., în seara zilei de 7 mai 2007, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla pe drum public, a exercitat acte de violenţă, cu un cuţit, asupra victimei B.M., cauzându-i leziuni ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale.
Probele certe de vinovăţie care reflectă această situaţie de fapt sun: procese-verbale de sesizare întocmite de organele de poliţie, certificat medico-legal eliberat de S.M.L. Teleorman, declaraţii martori, declaraţiile inculpatului, toate coroborate cu alte acte şi lucrări ale dosarului.
În raport cu această situaţie de fapt, curtea de apel a constatat ca fiind corectă şi încadrarea juridică dată de prima instanţă faptei săvârşite de inculpat, fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Critica avansată de parchet, prin reprezentantul său, vizând individualizarea pedepsei a fost considerată ca lipsită de fundament, întrucât în operaţiunea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptei săvârşită de inculpatul N.l., tribunalul s-a raportat la criteriile consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP); în cest context, răspunzând necesităţii de a analiza şi împrejurările concrete ce caracterizează persoana inculpatului, prima instanţă, în mod just, a apreciat împrejurarea că inculpatul are în întreţinere doi copii minori, poate fi valorificată pentru atenuarea răspunderii penale a acestuia; adoptând cest procedeu, tribunalul a asigurat un echilibru între scopul punitiv şi cel privind reeducarea şi reinserţia socială a inculpatului pentru a se ajunge la rezultatul pozitiv al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, cum prevede art. 52 C. pen.
Cât priveşte apelul inculpatului s-a observat că acesta a vizat, atât latura penală, cât şi latura civilă, curtea de apel, constatând, însă, că nici acesta nu este fondat.
Critica vizând latura penală a cauzei nu a putut fi primită de curtea de apel pentru motivele arătate în cele ce preced, neimpunându-se achitarea inculpatului.
Şi soluţionare laturii civile s-a realizat în mod corect de către prima instanţă.
Astfel, din actele dosarului (declaraţii parte vătămată, declaraţii martori, raport de expertiză etc.) s-a reţinut că, la comiterea infracţiunii, inculpatul s-a folosit de un obiect tăietor-înţepător, respectiv cuţitul (descris în amănunt), în cauză s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen.
Referitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile, curtea de apel a arătat că potrivit art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţă sau imprudenţa sa."
În speţă, fapta ilicită a inculpatului constă în încălcarea normelor dreptului obiectiv, prin aceasta cauzându-se prejudicii dreptului subiectiv al părţii vătămate (respectiv, dreptul la integritate corporală).
Sub raport subiectiv, simpla culpă, este suficientă pentru a opera răspunderea civilă delictuală, iar obligaţia de reparare a prejudiciului (material şi moral) cauzat nu a fost condiţionată de gravitatea vinovăţiei.
În cauza de faţă, s-au stabilit în mod corect, pe baza probatoriului administrat, existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, care a fost obligat în mod legal la repararea acestuia.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere că, din oficiu, nu s-au constatat motive de desfiinţare a sentinţei atacate, care este legală şi temeinică, curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi inculpatul N.l.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., reţinând culpa procesuală a inculpatului, curtea de apel l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Având în vedere că, la termenul de astăzi, s-au prezentat martorii D.M. şi Ş.C., curtea de apel i-a ascultat, iar declaraţiile acestora au fost consemnate şi ataşate la dosar, dispunându-se anularea amenzilor de câte 200 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul N.l., considerând-o nelegală şi netemeinică, fără a arăta în scris motivele de recurs.
La dosarul cauzei ai fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 24765 la 23 iunie 2009, aflate la fila X, concluzii scrise formulate de intimata parte civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria prin care a solicitat menţinerea sentinţei penale a instanţei de fond nr. 105 pronunţată la data de 4 noiembrie 2008 de Tribunalul Teleorman, în dosarul penal nr. 1338/87/2008 ca legală şi temeinică în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, întrucât consideră că sunt îndeplinite condiţiile art. 998 – art. 999 C. civ. şi anume: „să-l obligaţi pe inculpat la plata sumei de 569,80 lei cu titlul cheltuieli spitalizare la care se vor adăuga (dobânda), penalităţile de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a sumei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria", iar în conformitate cu art. 242 alin (2) C. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat intimata parte vătămată B.M., lipsind recurentul inculpat, aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.C. şi intimatele părţi civile Spitalul Judeţean Alexandra şi S.J.A. Teleorman, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Faţă de lipsa altor cereri prealabile, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate şi în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că din probele administrate rezultă că inculpatul nu s-a aflat la locul săvârşii faptei. Referitor la al doilea temei de casare a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen., arătând că din concluziile raportului medico-legal a rezultat că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viaţa victimei, iar cu privire la ultimul motiv de recurs a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului şi a se dispune suspendarea executării acesteia, fie în baza art. 81 C. pen. şi anume suspendarea condiţionată, fie potrivit art. 861 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, iar, în situaţia schimbării încadrării juridice, reducerea pedepsei sub minimul special, cu reţinerea circumstanţelor judiciare prevăzute la art. 74 C. pen., şi regimul sancţionator corespunzător de la art. 76 lit. e) din acelaşi cod, şi cu executare în condiţiile art. 81 sau 861 C. pen.
Intimata parte vătămată B.M. a arătat, la întrebarea instanţei, că, în situaţia schimbării încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., ar formula plângere prealabilă împotriva inculpatului, lăsând la apreciere recursul acestuia.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul N.l. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate oral de apărătorul desemnat din oficiu, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel, în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, asupra, atât a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale, în etapa cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, cât şi în apel, în raport cu efectul devolutiv al apelurilor declarate, în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cât şi de apelantul inculpat N.l., potrivit art. 371 C. proc. pen., cu referire la art. 378 alin. (1) din acelaşi cod, readministrând în mod oral, nemijlocit şi contradictoriu probe şi anume reascultând inculpatul N.l. şi martorii C.F.C., C.M., B.M., B.D.E., Ş.C., D,M., în mod judicios a stabilit vinovăţia inculpatului N.l. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului N.M. de a lovi partea vătămată B.M., pe drum public, cu cuţitul în zona abdominală, cu intensitate sporită, producându-i leziuni ce au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale, leziuni care nu au pus în primejdie viaţa victimei, acesta prevăzând că în urma acţiunii sale partea vătămată ar putea să moară şi a acceptat acest rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită întâmplării, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Totodată, Înalta Curte, la rândul ei în baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat în cursul procesului penal, a constatat că din coroborarea declaraţilor părţii civile B.M., cu declaraţiile martorilor B.M., B.D.E., G.V., declaraţiile martorilor Ş.C., D.M., cu fotocopiile actelor medicale privind pe partea civilă B.M., raportul de constatare medico-legală privind pe B.M., în care se atestă leziunile produse, numărul de zile de îngrijiri medicale şi faptul că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, a rezultat contribuţia concretă a inculpatului N.l. la comiterea faptei, ceea ce infirmă declaraţiile inculpatului că nu ar fi autorul acestei infracţiuni, precum şi declaraţiile martorilor date în apel, respectiv N.G., C.F.C., C.M., care au încercat, fie să se sustragă răspunderii penale, în cazul inculpatului, fie să înlăture tragerea la răspundere penală a acestuia, aşa încât acestea urmează să fie înlăturate, fiind afectate de subiectivitate, ceea ce atenuează forţa lor probantă.
Partea civilă B.M. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a arătat că „...Menţin declaraţiile date până acum. În seara de 7 mai 2007 veneam de la câmp, pe la orele 21,00, împreună cu nepotul meu, cu o căruţă încărcată cu fân. La un moment dat lângă căruţă a apărut inculpatul şi mi-a spus că vrea să-mi spună ceva. Încredinţat că acesta este sincer, pentru că până atunci eram în relaţii normale, am coborât din căruţă. M-a luat de gât şi mi-a spus „fir-ar mata a dracu, te omor", şi în acel moment m-a lovit cu cuţitul în zona stomacului. Nici nu am mai putut să mai zic ceva mai târziu l-am întrebat de ce m-a tăiat, pentru că inculpatul a mai mers cu mine o porţiune de drum şi continua să mă drăcuie. Observând că spre sediul Poliţiei se vedea ajutorul de şef de post, m-a lăsat şi a plecat spre grădiniţă. Eu imediat am fost dus la spital cu salvarea, fiind anunţat acest serviciu de şeful de post. Am fost operat la Alexandria şi am stat 5 zile. Tot nu mă simt bine nici în prezent, nu mai iau tratament, din când în când mai iau pastile de calmare. Am o spaimă în mine. Eu veneam de la iarbă când m-am întâlnit cu inculpatul. Eu veneam de la iarbă când m-am întâlnit cu inculpatul. Băusem o cană de vin. Când eu veneam spre casă cu nepotul în căruţa de fân l-am văzut pe inculpat pe stradă împreună cu un cumnat de la Ploieşti, cu soţia lui şi o nepoată. Am trecut pe lângă grupul acesta de persoane, i-am salutat şi după 300 metri, inculpatul în alergare m-a ajuns la căruţă şi s-au întâmplat cele arătate."
Martora B.M. în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „...Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Sunt soţia părţii civile şi în 7 mai 2007 după amiaza am venit cu vacile de la câmp împreună cu B.D., fata mea şi când am trecut pe lângă locuinţa inculpatului am auzit gălăgie şi am auzit când înjura animalele. Eu am ajuns acasă pe la ora 20,00 şi soţul pe la 21,30, ştiind că urmează să vină cu căruţa cu fân de la câmp de la altă locuinţă, am ieşit să deschid poarta şi am auzit pe soţul meu care îl întreba pe inculpat „ce ai cu mine, ce ţi-am făcut, am fost prieteni" şi inculpatul i-a răspuns „să moară mama dacă nu îţi tai burta". Am fugit către şosea, când m ajuns acolo, l-am văzut pe soţul meu că se îndrepta spre poliţie, pe inculpat nu l-am văzut, doar pe concubina lui în apropiere de locul unde s-a petrecut conflictul cu mâinile în şold. Eu am mers la poliţie după soţul meu, era şeful de post acolo în faţă cu el şi şeful de post a dat telefon la adjutant, acesta a venit din termen, a anunţat salvarea şi l-a transportat pe soţul meu la Spital la Alexandria. La câteva zile de la incident m-am întâlnit cu inculpatul dar nu l-am întrebat de ce. În aceeaşi zi am aflat că inculpatul a mai înjurat o altă persoană din sat şi i-a vorbit urât, G.V., dar acesta nu a formulat plângere împotriva inculpatului. În urmă cu vreo 10 ani, între soţul meu şi inculpat a mai avut loc un conflict dar la judecătorie în timpul procesului s-au împăcat şi de atunci până acum de la stingerea conflictului iniţial şi până la cel care face obiectul cauzei nu au mai fost incidente între cei doi, au fost perioade când noi am muncit împreună. Nu am văzut pe nimeni în apropierea locului conflictului şi dacă o fi fost cineva probabil s-a ascuns ca să nu spună ce s-a întâmplat. În seara aceea în timp ce mă deplasam spre poliţie l-am văzut pe cumnatul inculpatului că a lovit cu piciorul un papuc de cauciuc ce aparţinea soţului. E posibil ca acest cumnat să fi văzut ce s-a întâmplat. Când am ajuns la poliţie l-am văzut pe soţul meu cu sânge curgându-i în zona abdominală, abundent. Nu am văzut atacul direct al inculpatul asupra soţului meu, dar cred că el este cel care l-a tăiat pentru că i-am auzit vocea, am recunoscut vocea şi expresia pe care am redat-o mai sus la întrebarea soţului meu ce are cu el „să moară mama dacă nu îţi tai burta" pe de-o parte şi pe de altă parte C.M. a doua zi a mers la ajutorul social şi acolo Ie-a spus oamenilor „cea-m văzut aseară, am văzut pe I. a lui D. l-a tăiat pe M. a lui S."
Aceeaşi martoră B.M. şi în declaraţia dată în apel a precizat că „Eu eram în poartă în aşteptarea soţului meu şi se întunecase pentru că era ora 21,40. Îl aşteptam pe soţul meu pentru că auzisem zgomotul de căruţă pe car am recunoscut-o şi la un moment dat am auzit strigătul soţului meu şi m-am dus la postul de poliţie pentru că el se dusese deja la poliţie. Am ajuns la poliţie şi am văzut pe soţul meu stând în şezut şi mi-a zis că „l-a tăiat I.", lângă el era şi şeful de post, care aflase acelaşi lucru de la soţul meu. În acest timp nepotul meu D.M. a adus căruţa acasă, iar bărbatul meu s-a deplasat la postul de poliţie pe picioare, rănit fiind. Eu nu am vorbit de atunci cu N.I., cu toate că ne-am întâlnit pe stradă dar niciunul dintre noi nu am dorit să discutăm despre eveniment. Eu l-am auzit pe N.I. înainte să-l lovească pe soţul meu, cu câteva minute că „să moară mama dacă nu-şi sparg burta", iar soţul meu l-a întrebat de ce spune asta şi a încercat să-l tempereze. În jurul orei 23,00, la chemarea şefului de post, a venit salvarea şi l-a luat pe soţul meu şi l-a dus la spitalul din Alexandria. Eu cred că distanţa dintre locuinţa mea şi locul unde a fost lovit soţul meu este de cea. 200 m. Este adevărat că între familiile noastre există raporturi de duşmănie pe fondul unor neînţelegeri familiale. În noaptea aceea nu l-am văzut pe inculpat ci doar i-am auzit vocea, aşa cum am mai arătat."
Martora B.D., în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. În după amiaza de 7 mai 2007 am fost cu părinţii şi un verişor de-al meu la o altă locuinţă pe care o avem în comuna. Eu cu mama am plecat cu vacile pe un drum mai scurt, urmând ca tatăl meu să vină cu căruţa pe un alt drum. Până să ajung acasă am trecut pe la poarta locuinţei inculpatului şi am auzit cum acesta făcea scandal, la un moment dat din curte am auzit pe tatăl meu ţipând, eu am ieşit la poartă, am luat calul şi căruţa şi le-am dus în curte pe altă poartă, am strigat-o pe mama să mă ajute să desham calul de la căruţă, am mai stat puţin în curte şi am ieşit la poartă, eu nu l-am întrebat pe D.M. unde e tata. Eu l-am auzit pe tata ţipând după ce am intrat cu căruţa în curte. Mama a ieşit înainte la poartă şi eu m-am dus după ea. Am constatat că tata şi mama sunt deja la poliţie şi i-am urmat şi eu. Acolo l-am văzut pe tata tăiat, cu sânge pe el şi se văieta, a venit salvarea şi l-a dus la spital. Tata ne-a spus că l-a tăiat N.I. şi imediat am realizat că este inculpatul pentru că l-am văzut pe şosea, înjurând, ţipând. La momentul când am ajuns pe şosea, l-am văzut pe inculpat, pe cumnatul lui şi pe concubina lui C.F., cumnatul lui nu e de la noi din localitate şi nu ştiu cum îl chema. Tata a stat internat 4 zile dar nu ştiu câţi bani s-au cheltuit, şi plătea o maşină să o ducă la spital şi îi cumpăra alimente, medicamente. Eu l-am văzut pe inculpat pe stradă aşa cum am precizat mai sus şi m-a înjurat, după aceea acolo a venit concubina lui şi cumnatul şi l-au luat de acolo, inculpatul era sub influenţa alcoolului şi tata băuse în ziua aceea. Eu am fost condusă acasă de un poliţist.".
Aceeaşi martoră B.D.E., în declaraţia dată în apel a arătat că „Eu eram acasă în momentul incidentului al cărui victimă a fost tatăl meu şi mă aflam la bucătărie împreună cu mama mea şi preparam masa de seară, la un moment dat am auzit un ţipăt venind dinspre stradă. Menţin toate declaraţiile date la poliţie întrucât am spus tot adevărul. La maxim 5 minute, după ce am auzit ţipătul tatălui şi după ce mama a mers după el la poliţie, eu, împreună cu vărul meu, D.M., ne-am dus şi noi la poliţie, pe drum ne-am întâlnit cu C.F., N.l. şi alte două persoane din familia lor, iar N.l. ne-a înjurat şi ne-a ameninţat de genul că ne dă foc că ne omoară şi arăta ca un om beat şi nu a motivat de ce ameninţă. Am ajuns la postul de poliţie, scăpând de ameninţările inculpatului şi acolo l-am văzut pe tatăl meu întins pe jos şi cu urme de sânge în zona abdominală şi l-am auzit plângând şi spunând că moare. Ne-am alarmat împreună cu şeful de post şi ajutorul acestuia şi am chemat salvarea, care a venit după mai mult de o oră. Tatăl meu nu era beat, dar cred că după o zi de muncă băuse ceva, ca de obicei, că acesta-i obiceiul."
Martorul G.V. în declaraţia dată în etapa cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a precizat că „Menţin declaraţia dată în cursul urmăririi penale. Sunt vecin cu inculpatul, între proprietăţile noastre fiind un loc de casă lat de circa 50 metri. În seara de 7 mai 2007 m-am dus să dau mâncare la animale şi inculpatul care era agitat şi vorbea singur la un moment dat s-a apropiat de gard şi a început să profere la adresa mea injurii, ameninţări cu moartea. Expresiile folosite nu le pot reproduce. L-am întrebat cu cine vorbeşte şi mi-a spus că vorbeşte cu mine, moment în care s-a apropiat de gard şi se tot agita. Arăt că şi mai înainte inculpatul mă ameninţase cum de altfel a făcut-o şi ulterior în iunie anul acesta înainte de alegeri. Acesta era la cârciumă cu un vecin şi când mergeau pe drum i-a spus că până la urmă tot o să mă spargă. Această persoană se chema S.M. şi a venit la mine şi m-a avertizat că N.l. vrea să mă omoare chiar dacă face 12 ani de puşcărie. Revenind la seara incidentului arăt că intrigat de atitudinea inculpatului m-am dus la soţia mea la bar, avem o societate comercială cu profil de desfacere a băuturilor alcoolice şi i-am spus ce mi s-a întâmplat. Am rămas la bar şi la un moment dat l-am văzut pe el trecând pe acolo prin faţa barului, s-a dus până într-un anume punct şi s-a înapoiat. A doua zi am auzit că l-a înjunghiat pe B.M. Ştiu că inculpatul a mai avut un conflict cu victima în urmă cu nişte ani, dar s-au împăcat. Spun din auzite. Inculpatul pe fondul consumului de alcool este violent, când nu bea este băiat de treabă. În urmă cu vreo două săptămâni, inculpatul a rupt piciorul unei vecine, a distrus bicicletele a doi băieţi."
Martorul Ş.C. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „îndeplinesc funcţia de şef de post în localitatea Talpa şi în data de 7 mai 2007 eu eram în concediu legal de odihnă, dar prezent în locuinţă, locuinţă situată la nivelul I al clădirii postului de poliţie. În timp ce eram în casă am auzit strigând „Şefu, şefu." Deşi eram în timpul meu liber am coborât să văd ce este, moment în care l-am văzut pe B.M. care se ţinea cu mâna de abdomen şi mi-a spus m-a tăiat. Eu l-am întrebat cine şi mi-a răspuns că N.I. Am apelat imediat pe ajutorul meu care trebuia să se ocupe potrivit atribuţiunilor de serviciu de situaţia ivită, el a anunţat salvarea şi după ce victima a plecat la spital eu am mers acasă. Eu am o imagine asupra locuitorilor din comuna unde îmi îndeplinesc serviciul şi privitor la inculpat arăt că acesta pe fondul consumului de alcool devine violent. Privind pe inculpat am mai avut o sesizare mai înainte de la o persoană din Siliştea care reclamase două fapte lovire şi distrugere, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, ştiu că a fost sesizată instanţa de judecată, dar am înţeles că s-a stins pe cale amiabilă conflictul. Şi la ora actuală avem în lucru 3 cauze privind pe inculpat, a fost începută urmărirea penală, cercetările continuă pentru distrugere şi lovire. Inculpatul nu consumă des alcool, dar când consumă devine violent. Privitor la întrebarea domnului avocat de ce este discrepanţă între conţinutul procesului-verbal prin care s-a luat act de sesizare a faptei şi cele declarate de martor că victima s-a prezentat personal la postul de poliţie arăt că aceasta este uzanţa şi că realitatea este cea prezentată de mine şi probabil colegul meu a făcut menţiunea sesizării telefonice pentru că eu nefiind de serviciu anunţasem telefonic incidentul. Eu am văzut victima înţepată în zona abdominală şi de acolo curgea sânge. Victima s-a deplasat până la Postul de Poliţie."
Acelaşi martor Ş.C., în declaraţia dată în apel a menţionat că „în data respectivă, în jurul orei 20,00 – 21,00, nu mai reţin bine, dar ţin minte că era înserat, eu ram în apartamentul de serviciu care se afla deasupra postului de poliţie, fiind în concediu legal de odihnă. Am auzit strigându-se după ajutor, eu am coborât din casă şi am deschis poarta postului de poliţie unde l-am văzut pe B.M. care se plângea că a fost lovit cu un cuţit de către N.l. Şi-a ridicat tricoul şi mi-a arătat lovitura ce o avea în zona abdomenului, am văzut şi sânge în zona în care a fost lovit şi l-am chemat pe colegul meu prin telefon care a venit în cca. 5 - 10 minute la post din acel moment eu am plecat, deoarece aşa cum am arătat eu eram în concediu legal şi l-am lăsat pe colegul meu, agent principal C.G. Eu când am plecat acasă partea vătămată era aşezată pe marginea gardului de protecţie. Salvarea a fost chemată de colegul meu şi a venit să ridice victima după mai mult de 30 de minute şi ştiu asta pentru că am văzut-o de pe fereastră. Eu l-am văzut pe B.M. c fiind sub influenţa alcoolului, dar se putea ţine pe picioare şi era conştient de ce spune şi ce face. După incidentul cu B.M., la câtva timp, inculpatul a mai avut un incident având dosar penal deschis la poliţie pentru lovirea unei femei din sat."
Martorul D.M. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a precizat că „în seara zilei de 7 mai 2008 victima B.M. care este unchiul meu a fost la noi şi la plecare s-a oferit să meargă împreună cu e la domiciliu cu căruţa. Am mers pe şosea o bucată de drum şi după aceea am pătruns pe uliţa unde locuieşte unchiul meu. După circa 5-6 metri unchiul meu a coborât din căruţă, eu mi-am continuat drumul, am dus căruţa în curte, am deshămat calul şi am stat puţin cu mătuşa şi fiica lor, B.D. Apoi am ieşit în şosea, mătuşa mea s-a dus la poliţie şi noi am rămas acolo. Victima când a venit la noi era sub influenţa alcoolului, a mai consumat şi la noi cred că vin, nu ştiu exact şi văzând că se află în stare de ebrietate, am sunat-o pe mătuşa mea şi aceasta m-a rugat să îl însoţesc acasă, ceea ce am şi făcut. Spre casa unchiului meu de la noi am mers o parte din drum pe şosea şi apoi am cotit pe uliţa unde are casa. În şosea se afla inculpatul, unchiul meu doar s-a salutat cu inculpatul şi aşa cum am mai arătat după circa 6 metri a coborât din căruţă. Eu nu am mai văzut din acel moment nimic, mi-am continuat drumul acasă. În timp ce eu deshămam calul am auzit ceartă. Nu ştiam cine se ceartă. După ce am auzit acea ceartă eu cu mătuşa şi cu B.D. am mers la şosea. Eu cu B.D. am rămas la capătul uliţei, iar mătuşa a mers spre postul de poliţie care era la vreo 70 de metri de locul unde ne aflam noi. După puţin timp am plecat şi eu cu B.D. la postul de poliţie. Când am intrat în sediul poliţiei l-am văzut pe B.M., unchiul meu, culcat jos şi îi curgea sânge din zona abdominală şi a spus că l-a tăiat N.I. Nu am înţeles să fi spus cu ce obiect a fost tăiat. Eu am rămas acolo până a venit salvarea. Mai adaug că atunci când eu şi B.D. am rămas în şosea până să plecăm la Postul de poliţie la noi a venit inculpatul şi ne-a spus că ne taie. Era agitat, nu pot să apreciez dacă inculpatul era beat şi altceva nu ne-a mai zis. B.D. l-a întrebat ce are cu noi, dar el nu a răspuns şi între timp a venit soţia lui, l-a luat şi l-a dus în domiciliu. La ora când eu l-am adus pe unchiul meu era trecut de ora 00 era întuneric, şi nu am văzut nicio persoană pe şosea sau pe uliţe, decât pe inculpat. El era la şosea în dreptul uliţei lui. Era împreună cu soţia lui, o fată M., cred că este nepoata lui şi un bărbat pe care nu îl ştiu."
Acelaşi martor D.M. în declaraţia dată în apel a arătat că „Eu l-am dus pe unchiul meu, partea vătămată B.M., până în capul uliţei unde stătea şi deşi acest băuse cam mult după părerea mea împreună cu tatăl meu, când a coborât din căruţă a putut să meargă pe picioarele lui. Eu am putut să aud în timp ce mă îndreptam spre casă pe B.M. când a început să înjure dar nu ştiu pe cine şi dacă mai erau persoane acolo. Eu am fost la postul de poliţie şi l-am văzut pe unchiul meu care se plângea că a fost tăiat de I. a lui T. care-l recunosc astăzi în persoana lui N.I. Salvarea a venit târziu. B.M. era în postul de poliţie şi era culcat pe podea şi se ţinea cu mâna în zona abdomenului şi se vedeau urme de sânge în zona unde se ţinea cu mâna. Când B.M. s-a dat jos din căruţă nu mi-a motivat de ce face acest lucru şi de faţă eram numai doi. În timp ce mă îndreptam spre postul de poliţie să văd ce se întâmplă cu unchiul meu, fiind împreună cu B.D. şi B.M.D. am fost întâmpinaţi de N.I. şi ne-a ameninţat că ne omoară fără să-i fi făcut ceva şi aceasta se întâmpla în capul străzii, acolo unde l-am lăsat anterior pe B.M."
În raportul de constatare medico-legală cu nr. 927/B/2007 din 28 mai 2007 întocmit de S.M.L. Teleorman la „constatări se menţionează că „Din copia F.O. nr. 9610 a Spitalului jud. Alexandria rezultă că a fot internat de la 08 mai 2007 până la 11 mai 2007 cu dg.: plagă înjunghiată epigastrică penetrantă cu lezare minimă de ligament falciform. Examenul ecografic abdominal fără aspecte patologice. La data de 08 mai 2007 s-a practicat sub anestezie locală lărgirea plăgii, explorarea ficatului şi stomacului, sutura ligamentului falciform, sutură, pansament. Evoluţie postoperatorie favorabilă. La examenul actual: epigastric transversal cicatrice postoperatorie de 7,5 cm cu urma firelor de sutură pe fond echimotic violaceu. Afirmă dureri abdominale."
Raportul mai sus menţionat concluzionează că „Din actul medical examinat coroborat cu examenul actual rezultă că numitul B.M. prezintă leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător. Pot data din 07 mai 2007. Necesită cea. 25 zile îngrijiri medicale. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei."
Aşadar, Înalta Curte consideră critica apărării recurentului inculpat N.I., în sensul că acesta nu a săvârşit fapta de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, ca fiind nefondată, deoarece din probele administrate evidenţiate mai sus au fost dovedite nu numai prezenţa, dar şi contribuţia inculpatului în ziua respectivă, în locul menţionat, alibiul său nesusţinându-se, aşa încât inculpatul este unicul autor al lovirii, părţii civile B.M., lovire ce s-a materializat, cu un corp tăietor-înţepător, respectiv cuţit, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală a corpului, respectiv a abdomenului, reflectând intenţia inculpatului.
În raport cu cele menţionate nu poate fi avută în vedere solicitarea ca inculpatul N.I. să fie achitat, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece în cauză între percepţia materialului probator de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată de aceasta nu există vădite şi esenţiale neconcordante, nefiind, aşa încât este inaplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. În aceea de vătămare corporală statuată de art. 181 C. pen., deoarece din materialitatea concretă a săvârşirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza moartea, într-o zonă vitală, respectiv aceea abdominală, cu o intensitate relativ ridicată, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 25 zile de îngrijire medicală.
Concluzia medico-legală că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viaţa în primejdie nu este de natură a înlătura intenţia inculpatului de suprimare a vieţii părţii civile, atâta timp cât din probele administrate evidenţiate s-a dovedit că prin modul de acţiune, inculpatul şi-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieţii victimei, conştientizând consecinţele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată şi intensitatea loviturii.
Mai mult, din circumstanţele ulterioare faptei şi încercarea acreditării ideii că nu el este autorul, acestea reflectă gradul de percepţie a gravităţii faptei comise, de către inculpat.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit, la rândul ei că fapta săvârşită de inculpatul N.l. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat şi nu aceea de vătămare corporală, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei efectuată de către instanţa de apel, deoarece prin cuantumul stabilit, la 5 ani închisoare, menţinând în mod distinct circumstanţele atenuante judiciare prevăzute în art. 74 C. pen. şi regimul sancţionator corespunzător statuat la art. 76 din acelaşi cod, cu executare în regim de detenţie, s-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanţa de apel a ţinut cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, agravat de circumstanţele reale evidenţiate, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, faptul că are doi copii minori, în întreţinere, împrejurare ce a putut fi valorificată pentru atenuarea răspunderii penale, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, sancţionat tot pentru comiterea de fapte de violenţă, nesincer, comportament antisocial.
Prin pedeapsa aplicată inculpatului al cărei cuantum se situează sub minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, cu executare prin privare de libertate, s-a considerat că numai aceasta este în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă.
De asemenea, Înalta Curte, reanalizând, în mod concret, criteriile generale ce caracterizează individualizarea pedepsei prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport şi cu solicitările formulate în recurs de către apărătorul recurentului inculpat cu privire la reducerea pedepsei aplicate, ca urmare a reţinerii circumstanţelor judiciare şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, fie cu aplicarea art. 81 C. pen., fie cu art. 861 din acelaşi cod, respectiv suspendarea condiţionată sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, consideră că ambele solicitări nu se justifică, în raport cu gravitatea faptei comise de inculpatul N.l., modalitatea comiterii ei, circumstanţele reale, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, apreciind, pe de-o parte, că în cauză s-a dat o suficienţă eficienţă aplicării circumstanţelor judiciare atenuante, cuantumul pedepsei stabilit, situându-se sub minimul special prevăzut de lege şi nu se impune dispunerea modalităţilor neprivative de libertate invocate, întrucât scopurile pedepsei nu ar putea fi atinse, ţinând cont şi de comportamentul violent şi antisocial al inculpatului în comunitatea locală şi rezonanţa unei asemenea fapte.
De asemenea, cea de-a doua solicitare de reducere a pedepsei, în cazul schimbării încadrării juridice, cu reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., precum şi cu regimul sancţionator statuat la art. 76 lit. e) din acelaşi cod şi cu aplicarea modalităţilor neprivative de libertate prevăzute de art. 81 C. pen., sau art. 861 din acelaşi cod, nu se impune a fi analizată, întrucât în cauză nu a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o evaluare plurală a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, aşa încât aceasta aşa cum a fost stabilită de prima instanţă, reflectă în mod adecvat criteriile analizate, precum şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului N.l., aşa încât nu este incident nici cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.l. împotriva deciziei penale nr. 117 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 117 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2537/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2543/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
