ICCJ. Decizia nr. 270/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 270/2009
Dosar nr. 857/59/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, s-a înregistrat sub nr. 857/59/2008, plângerea formulată de petiţionarii C.D. şi C.C.A., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 89/P/2008 din 10 iunie 2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a rezoluţiei de respingere a plângerii din 28 iulie 2008, pronunţată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii se arată că, în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M.D.G.C., S.R., S.R.I. şi L.P.L. (P.), deoarece este evident că aceştia au cunoscut situaţia revocării procurii, chiar dacă nu a fost adusă la cunoştinţa lor, atât timp cât înscrisul s-a aflat depus la dosarul nr. 11022/2005. Astfel, s-a apreciat că, încheierea contractului a avut la bază o cauză ilicită, fiind încheiat prin folosirea unor artificii juridice şi ignorarea în fapt cu bună ştiinţă a situaţiei existente.
La dosarul cauzei s-au ataşat dosarele de urmărire penală în care s-au pronunţat rezoluţiile atacate de către petenţi.
Din materialul probator depus la dosar, instanţa reţine că, petenţii C.C.A. şi C.D., au depus la data de 06 martie 2008, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împotriva numiţilor M.D. (notar public), G.C. (avocat), S.R., S.R.I. şi L.P.L. (P.), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 292 şi art. 291 C. pen.
Petenţii au încheiat, în data de 20 septembrie 2001, cu soţii S., o promisiune de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul situat în Timişoara. Ulterior, soţii C. au autentificat în faţa notarului public C.F. mai multe acte, respectiv: declaraţia soţilor C. prin care aceştia sunt de acord să se noteze un drept de preemţiune în C.F. Timişoara, în favoarea soţilor S., pentru cumpărarea apartamentului din Timişoara, str. Tolstoi, care va fi valorificat la expirarea perioadei de interdicţie, prevăzută de Legea nr. l12/1995, procură specială autentificată, prin care soţii C. împuternicesc pe S.R. şi S.V.C. (sora petentei C.D.), pentru ca, împreună sau separat, în numele acestora, să semneze o promisiune de vânzare - cumpărare cu soţii S., cu referire la garaj; procură de administrare, prin care soţii C., împuternicesc pe soţii S., să administreze imobilul situat în Timişoara şi garajul.
S-a arătat că, nu s-a respectat de către cumpărători scadenţele de achitare a ratelor, conform celor stabilite prin promisiunea de vânzare - cumpărare, motiv pentru care au solicitat în instanţă, rezoluţiunea acestei promisiuni, dosar nr. 11022/2005 al Judecătoriei Timişoara. Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 3205/2006, cu motivarea că, s-a făcut dovada achitării integrale a preţului. În acest dosar civil nr. 11.022 din 04 august 2005, în data de 20 martie 2006 s-au pus concluzii, fiind prezentă avocata G.C. pentru pârâţii S.R. şi S.R.I., iar pronunţarea s-a amânat pentru data de 27 martie 2006, pentru a se depune concluzii scrise. La data de 22 martie 2006, s-a depus o cerere de redeschidere a dezbaterilor, din partea reclamanţilor, soţii C., şi un set de înscrisuri, printre care şi declaraţia acestora, datând din 03 august 2005, prin care la Consulatul General al României, au revocat toate procurile emise în favoarea soţilor S. şi, respectiv a lui L.P.L. (P..
Prin Decizia civilă nr. 638/ R din 18 mai 2007, dată în dosarul nr. 643/30/2006 Tribunalul Timiş a respins recursul promovat împotriva deciziei civile nr. 3205/2006, ca nefondat.
Din conţinutul sentinţei şi al deciziei menţionate, nu rezultă că actele depuse la dosar, au fost puse în discuţia părţilor, astfel, ca acestea să fi cunoscut, în mod indubitabil conţinutul lor.
Este cert că, petenţii, deşi au revocat procurile, acest lucru nu a fost comunicat părţilor interesate şi notarului public, astfel că ele nu au fost cunoscute de aceste persoane, atunci când s-a procedat la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, la notarul public M.D.
Acest lucru este recunoscut şi de către petenţi, care, în plângerea adresată curţii de apel arată că, nu au adus la cunoştinţa părţilor interesate, revocarea procurilor, dar că acestea puteau lua la cunoştinţă despre acest fapt, din dosarul civil.
La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 1136 din 15 iunie 2007, notarul public a solicitat Registrului Naţional de evidenţă a revocării procurilor, informaţii cu privire la revocarea procurii autentificate sub nr. 3689 din 21 septembrie 2001, de către notarul public C.F., iar răspunsul a fost că, nu s-a găsit înregistrat nici un act juridic, de revocare al procurii menţionate.
De asemenea, notarul a solicitat punctul de vedere al C.N.P., care arată că acest registru este funcţional doar din 2007, dar mandanţii, respectiv proprietarii imobilului aveau obligaţia să aducă, în scris, la cunoştinţa mandatarului faptul că i s-a revocat procura, de asemenea, să notifice în scris şi biroul notarial care a autentificat procura.
Mandatarul L.P.L. (P.) a fost a fost ascultată ca martor în procesul civil, astfel că ea nu avea nici o obligaţie de a studia actele depuse de către părţi, în proces.
Martora B.V.C., care este sora petentei C.D., a declarat că nu a cunoscut despre revocarea procurilor speciale şi nici a celor autentificate, astfel că a continuat să achite taxe, după cum a fost mandatată.
În sarcina intimaţilor nu se poate reţine nici o culpă penală, atâta timp cât petenţii nu au încunoştinţat persoanele interesate despre revocarea procurilor, faptul că acestea ar fi putut afla sau nu, despre revocare, fiind doar o presupunere, care nu poate conduce la răspunderea penală a intimaţilor.
Incidentele ivite între părţi, sunt de natură civilă, şi se pot rezolva în acea instanţă. De altfel, prin sentinţa civilă nr. 8803 din 26 iunie 2008, Judecătoria Timişoara a admis acţiunea petenţilor şi a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, hotărâre care nu este irevocabilă.
Aşa fiind, se apreciază că rezoluţiile pronunţate de parchet, în cauză, sunt întemeiate, urmând a fi menţinute, iar în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenţi, urmează a fi respinsă.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, s-au declarat recursuri de către petiţionarii C.D. şi C.C.A., care au criticat-o prin faptul că, în mod nelegal n-au pornit urmărirea penală împotriva intimaţilor, pentru faptul că, folosindu-se de rea credinţă, au încheiat contractul de vânzare – cumpărare, inducând, astfel, în eroare, pe notarul public, care de altfel, se face vinovat şi el, pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că aceasta este temeinică şi legală, din nici un act al dosarului nerezultând că la data încheierii contractului, procura pe baza căreia a fost încheiat actul ar fi fost revocată şi s-ar fi comunicat acest fapt, celor învinuiţi de rea-credinţă şi neglijenţă în serviciu. Dimpotrivă, din actele dosarului, rezultă că notarul public a solicitat înaintea autentificării contractului, de la Registrului Naţional de evidenţă a revocării procurilor, să comunice dacă respectiva procură este revocată, din răspunsul primit de la respectivul organ, nereieşind, că s-ar fi înregistrat vreun act de revocare. În aceste condiţii, este în mod evident, că în momentul încheierii contractului, erau îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege, necomiţându-se, nicio încălcare a legii.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile de faţă, declarate împotriva sentinţei penale nr. 235 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, ca nefondate şi a le respinge, ca atare, menţinând hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii C.D. şi C.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 44/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
