ICCJ. Decizia nr. 2933/2009. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2933/2009
Dosar nr. 19912/99/2006
Şedinţa publică din 10 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 308 din 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului T.C. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşire infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-a impus inculpatului T.C. următoarele măsuri de supraveghere:
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; date ce vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 844 C. pen. privind revocarea.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor: V.T., I.E. şi P.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă RA SNTCFM CFR Marfă, cu sediul în Bucureşti, reprezentată prin SNTCFM Marfă Iaşi.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul T.C. a fost obligat să plătească părţii civile echivalentul în RON a sumei de 17.151.391 ROL, reactualizată cu rata inflaţiei, începând cu 11 septembrie 1997 şi până la plata efectivă a debitului reprezentând contravaloarea prejudiciului cauza părţii civile.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D.
Inculpatul T.C. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNTFM CFR Marfă Bucureşti să plătească următoarele sume:
- către partea civilă P.E. echivalentului RON a sumei de 5.000.000 ROL, reactualizată cu rata inflaţiei începând cu 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, reprezentând daune materiale;
- către părţile civile P.E.A. şi P.E.A. şi P.P.D. echivalentul în RON a sumei de 30.000.000 ROL, reactualizată la rata inflaţiei, începând cu 11 septembrie 1997 şi până la data plătii efective, reprezentând daune morale;
- către părţile civile P.E.A. şi P.P.D., echivalentul în RON a diferenţei dintre pensia de urmaş primită de fiecare dintre ei în calitate de copii ai victimei şi venitul pe care l-ar fi realizat victima P.M., calcul ce se va realiza în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., de la data de 11 septembrie 1997 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani a fiecărui copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani dacă vreunul dintre ei se află în continuarea studiilor.
S-a respins cererea părţilor civile pentru instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., inculpatul T.C. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNTFM - CFR Marfă Bucureşti să plătească suma de 5.000 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 28 ianuarie 1998 întocmit în Dosarul nr. 1151/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 274 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În actul desesizare s-a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 1151/P/1997 înregistrat pe rolul tribunalului Iaşi sub nr. 6661/bis/2002 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G., fiecare pentru săvârşirea infracţiunilor de: neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, fapta prevăzută de dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. pen. şi uciderea din culpă, fapta prevăzută de dispoziţiile art. 178 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt s-au reţinut următoarele:
Inculpatul V.T. a lucrat ca mecanic de locomotivă la Depoul de locomotive a Regionalei CFR Iaşi. În aceeaşi unitate a lucrat şi inculpatul I.E. ca mecanic ajutor, iar inculpatul P.G. a fost şef de manevră la Staţia CFR Cristeşti - Jijia, judeţul Iaşi.
În seara zilei de 10/11 septembrie 1997 în jurul orelor 18,00 inculpaţii V.T. şi I.E. s-au prezentat la serviciu, fiind planificaţi pe locomotiva diesel electrică nr. DA1029, pentru efectuarea unor manevre în Staţia CFR Cristeşti - Jijia, aflată pe teritoriul comunei Ungheni, judeţul Iaşi.
Echipa de manevră, repartizată pentru dirijarea locomotivei condusă de inculpaţii V.T. şi I.E. a fost alcătuită din inculpatul P.G. - şef manevră şi victima P.M. - manevrant, iar impiegatul de serviciu în noaptea de 10/11 septembrie 1997 la Staţia CFR Cristeşti - Jijia a fost T.C.
Pentru desfăşurarea activităţii, sus-numiţii comunicau între ei prin staţiile radiotelefonice cu care erau dotaţi. Cei trei inculpaţi şi victima P.M. şi-au desfăşurat activitatea fără evenimente deosebite până în zorii zilei următoare, 11 septembrie 1997, în jurul orelor 4,15 când impiegatul de mişcare T.C. a comandat prin staţia de telefon deplasarea unui convoi de 10 vagoane marfă aflat pe linia 24, spre staţia CFR Ungheni, la linia CL2, pentru ca apoi să fie tractat la Staţia CFR Socola Iaşi.
După ce au recepţionat comanda, inculpaţii V.T., I.E., P.G. şi victima P.M. au stabilit ca acel convoi să fie deplasat la linia menţionată mai sus, prin împingere, pentru ca locomotiva să rămână în faţa convoiului, în cea de-a doua fază a manevrei şi anume la deplasarea spre staţia CFR Socola Iaşi, victima P.M. a urcat pe platforma gheretei celui de-al doilea vagon al convoiului, având în vedere sensul de deplasare, iar inculpatul P.G., în loc să urce pe platforma aceluiaşi vagon ori să dirijeze convoiul din apropierea liniei pe care se afla, a mers la cabina MM4, aflată în zona liniei L24, la martorul P.C., acarul de serviciu.
Victima P.M. a dat comanda de plecare, prin staţia radio-telefon pe care o avea în dotare, comanda fiind receptată de inculpaţii V.T. şi I.E.. Deşi aceştia trebuiau să se afle la postul de comandă nr. 1 al locomotivei DA1029 deci postul dinspre convoi, ei au rămas în postul nr. 2.
După recepţionarea comenzii victimei P.M., inculpaţii V.T. şi I.E. au pus în mişcare convoiul, fără să fie atenţi la semnalul liniei respective M10L, care era pe poziţia oprit (avea lampa albastră aprinsă). Nici victima P.M. nu a observat la timp semnalul, aflându-se pe partea opusă stânga a convoiului - în sensul său de deplasare şi convoiul a pătruns pe linia de refugiu, a distrus opritorul de la capătul liniei, iar primele două vagoane au deraiat urcând pe terasamentul din piatră al căii ferate.
Partea din faţă a primului vagon a pătruns în gabaritul liniei nr. 2CL Iaşi - Ungheni şi a fost acroşat de locomotiva diesel electrică nr. 859, izolată, care circula pe această linie, de la Ungheni spre Iaşi, producându-i uşoare avarii.
Victima P.M. nu a reuşit să sară de pe platforma vagonului nr. 2 unde se afla, fiind strivită între vagoanele nr. 2 şi nr. 3, moartea ei survenind imediat.
La data de 12 septembrie 1997 s-a dispus efectuarea autopsiei cadavrului victimei P.M. pentru stabilirea cauzelor morţii.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 9267/C din 24 septembrie 1997 emis de către Laboratorul de Medicină Legală Iaşi a rezultat că moartea victimei P.M. a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă fracturii atlasului cu secţiune modulară, multiplele fracturi osoase (costale bazin) şi rupturilor de organe interne. Potrivit concluziilor raportului menţionat, leziunile s-au putut produce în cadrul unui politraumatism - accident de trafic feroviar - prin comprimarea şi răsucirea corpului victimei între două planuri dure.
În momentul decesului sângele victimei conţinea 0,30 gr ‰ alcool.
Din probele administrate în cauză a rezultat că accidentul de cale ferată în care s-a produs avarierea celor 3 vagoane de marfă a locomotivei 859 şi moartea victimei P.M. a fost cauzat de îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, de către inculpaţii V.T., I.E. şi P.G.. Potrivit prevederilor instrucţiunilor CFR nr. 5, respectiv nr. 6, referitoare la atribuţiile mecanicilor de locomotive şi manevranţilor, inculpaţii V.T. şi I.E. trebuiau să ocupe postul nr. 1 al locomotivei DA1029 pe postul mecanicului respectiv, mecanicului ajutor, să urmărească indicaţiile semnalelor luminoase, iar şeful de manevră trebuia să urmărească personal operaţiile de manevră.
Însă cei trei inculpaţi nu au respectat prevederile instrucţiunilor menţionate mai sus. Inculpaţii V.T. şi I.E. au condus locomotiva DA1029 din postul nr. 2 al acesteia, fiind neatenţi, atât la semnalul M10L, aflat pe linia 24L, care avea lampa albastră aprinsă, deci era pe poziţia care ordona manevra interzisă şi la apelurile victimei P.M., care la comunica că semnalul M10L este pe poziţia „oprit”.
Inculpatul P.G. a părăsit postul său de şef al echipei de manevră, fără niciun motiv lăsând-o pe victima P.M. să dirijeze singură manevrele convoiului.
Dacă el ar fi fost la postul său, adică pe convoi sau într-un loc din care să poată conduce manevra convoiului, ar fi observat lampa opritorului M10L pe poziţia oprit şi ar fi comandat oprirea convoiului, spaţiul existent până la parapetul liniei de refugiu şi viteza redusă, de deplasare a convoiului, permiţând acest lucru.
Aşadar, inculpaţii V.T. şi I.E. şi P.G. sunt vinovaţi de producerea accidentului în care au fost avariate 3 vagoane de marfă, o locomotivă şi a murit victima P.M.
Fapta celor trei inculpaţi de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, urmată de accident de cale ferată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 274 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen.
Inculpaţii au susţinut că nu au fost asigurate condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea manevrelor în staţia CFR Cristeşti - Jijia, referindu-se la iluminatul slab, la insuficienţa numărului de manevranţi care alcătuiau echipa de manevră, la lipsa unui parapet conform instrucţiunilor CFR, la capătul liniei de refugiu, precum şi la existenţa vegetaţiei printre liniile de cale ferată ale acestor spaţii, care ar fi redus vizibilitatea semnalelor.
Aceste împrejurări nu-i absolvă de răspundere, dovedindu-se că aspectele invocate în apărare nu fac parte din categoria cauzelor accidentului.
Prin Sentinţa penală nr. 240 de la 3 mai 2001, Tribunalul Iaşi a dispus în baza dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen. restituirea cauzei procurorului privind pe inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. pentru completarea urmăririi penale.
În motivarea soluţiei, Tribunalul Iaşi a constatat că urmărirea penală nu este completă, iar completarea acestuia în faţa instanţei s-ar face cu mare întârziere.
Prin Decizia penală nr. 285 de la 11 aprilie 2002, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 240 de la 3 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Iaşi, hotărâre pe care a casat-o.
Rejudecând cauza a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Iaşi pentru continuarea judecăţii.
A fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În considerentele deciziei, Curtea de Apel Iaşi a arătat că cercetarea judecătorească este completă şi nu înregistrează minusuri care să facă imposibilă pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Sub nr. 6661/2002 cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Iaşi.
La termenul de judecată din data de 13 martie 2003 reprezentantul parchetului a solicitat extinderea procesului penală şi faţă de T.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 178 alin. (2) şi art. 273 alin. (2) C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 278 de la 11 aprilie 2005, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul T.C. la două pedepse de câte trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare s-a făcut aplicarea art. 861 C. pen.
Totodată au fost admise acţiunile civile promovate în procesul penal de către părţile civile SNTCFM CFR Marfă, respectiv P.E., P.E.A. şi P.P.D.
Ceilalţi trei inculpaţi au fost achitaţi conform art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 81 de la 23 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul T.C., a fost desfiinţată sentinţa primei instanţe iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2003, procurorul de şedinţă a susţinut că din probatoriul administrat a reieşit că vinovat de săvârşirea accidentului se face şi T.C. şi în baza art. 337 C. proc. pen. şi art. 336 C. proc. pen. a solicitat extinderea procesului penal împotriva acestuia şi citarea lui T.C. în calitate de inculpat.
În dispozitivul încheierii s-a consemnat: „Dispune extinderea procesului penal împotriva numitului T.C. şi începerea urmăririi penale faţă de acesta. Acordă termen pentru se vor cita părţile şi inculpatul T.C.
Dacă, extinderea procesului penal faţă de acest făptuitor este legală conform cu dispoziţiile art. 337 cu referire la art. 336 C. proc. pen. consemnarea „începerii urmăririi penale” este greşită, deoarece această fază este inexistentă în cadrul sesizării suplimentare.
Nefiind pusă în mişcare acţiunea penală, în mod nelegale s-a stabilit calitatea procesuală a lui T.C. de „inculpat” când în fapt acesta era doar „învinuit” art. 229 C. proc. pen.
După acest termen din 13 martie 2003, judecata este continuată, iar învinuitul T.C. şi-a formulat probe în apărare.
Realizând deficienţa actului procesual din această dată şi constatând că sesizarea suplimentară nu îndeplineşte condiţiile esenţiale ale oricărei sesizări valabile, instanţa de judecată, anterior dezbaterilor pe fondul cauzei - la 28 martie 2005 - la cererea procurorului de şedinţă a dispus o nouă extindere a procesului penal faţă de T.C. şi acelaşi procuror a declarat că pune în mişcare acţiunea penală faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen.
Prin urmare, aceasta este data când este înlocuită poziţia procesuală de învinuit a făptuitorului adică de persoană faţă de care s-a efectuat urmărirea penală cu acea de inculpat, adică de persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală (art. 23 C. proc. pen.).
Tot la această dată, instanţa avea obligaţia de a comunica inculpatului faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, încadrarea juridică a acestora, precum şi oferirea de explicaţii privitoare la drepturile şi obligaţiile pe care le are.
Pe de altă parte, inculpatul avea posibilitate legală de a formula cereri, excepţii sau propune efectuarea de noi probe urmare ascultării acestuia.
În cauză, potrivit încheierii de dezbateri apărătorul inculpatului a solicitat audierea expertului G. care a întocmit raportul de expertiză la 28 aprilie 2004, cât şi ascultarea coinculpaţilor V.T. şi I.E.
Instanţa a respins cererea cu motivaţia că mijloacele de probă nu sunt utile cauzei.
În acord cu dispoziţiile interne în art. 6 § 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se prevede că primul drept înscris, este cel pe care-l are „acuzatul” de a fi informat cu privire la natura şi cauzele „acuzaţiei”, a calificării juridice, informaţii ce trebuie să fie detaliate.
Importanţa acestor dispoziţii trebuie să fie apreciată în lumina dreptului general la un proces echitabil garantat.
Echitatea impune să se ofere inculpatului facilităţi şi posibilităţi pentru a se apăra concret şi efectiv prin examinarea şi eventual administrarea probatoriilor propuse (art. 6 din C. proc. pen.).
Încălcarea acestor drepturi este contrară legii şi atrage incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (1) - (3) C. proc. pen., iar consecinţa nulităţii nu poate fi acoperită decât prin refacerea actelor de procedură nelegale de către instanţa fondului.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la nr. 19912/99/2006, iar la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2007, respectând dispoziţiile instanţei de apel, s-a adus la cunoştinţă inculpatului T.C. faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, iar după ce a fost audiat s-a administrat, la cererea sa proba cu înscrisuri.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, cu ocazia rejudecării instanţa a reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 11 septembrie 1997, convoiul de manevră compus din 10 vagoane încărcate de pe linia 24 CL trebuia manevrat pe linia 2 CL în vedere expedierii la Staţia CFR Socola DA1029 era condus de inculpatul V.T. - mecanic care era ajutat de inculpatul I.E. - mecanic ajutor.
Partida de manevră era formată din şeful de manevră, inculpatul P.G. şi din manevrantul de vagoane, victima P.M.
Manevra de deplasare spre staţia CF Ungheni trebuia efectuată prin împingere. Locomotiva DA1029 se afla la capătul dinspre Iaşi al convoiului. Impiegatul de mişcare, inculpatul T.C. a stabilit iniţial ca cele 10 vagoane să fie manevrate prin tragere spre capătul „X” al Staţiei Cristeşti - Jijia.
După ce mecanicul de locomotivă a schimbat de sens locomotiva, inculpatul T.C. împreună cu inculpatul P.G., care era şeful de manevră, a stabilit că manevra convoiului să se facă prin împingere spre capătul „Y” al staţiei şi nu spre capătul „X” al staţiei, fără a precizat clar ordinea operaţiunilor de manevră şi fără a emite un nou plan de manevră.
Inculpatul P.G., şeful de manevră a recepţionat comanda prin staţie şi i-a spus victimei P.M. să rămână la acoperire, adică să dirijeze convoiul de pe platforma gheretei de la vagonul 2, având în vedere sensul de deplasare al convoiului.
Inculpatul P.G. a discutat direct cu victima pentru că erau împreună lângă acea garnitură.
Astfel, victima a mers la urma convoiului şi a ocupat un loc la frâna de mână şi de asemenea, trebuia să dea semnale personalului de locomotivă.
Inculpatul P.G. i-a cerut inculpatului T.C. să completeze partida de manevră cu un agent, conform fişei nr. 18 din PTE, pentru a respecta prevederile art. 14.3 Instrucţia nr. 100 mişcare, dar a fost refuzat.
Inculpatul P.G. a mers apoi la cabina MM4, unde era paznic P.C., pentru a lua legătura mai uşor cu impiegatul de mişcare, cu inculpatul T.C., la acea cabină fiind o staţie mai puternică.
I.D.M., inculpatul T.C. a pus pe liber semnalul X 24 până la semnalul M10L pe „oprire”.
Victima P.M. a urcat pe platforma gheretei vagonului menţionat şi garnitura s-a pus în mişcare. În acest timp, inculpatul P.G. a mers de la MM2 la pasajul din apropiere pentru a vedea dacă nu este vreun obstacol pe linia 24, pe care se deplasa convoiul.
Când a ajuns la pasaj, convoiul s-a pus deja în mişcare la comanda victimei P.M. Inculpatul T.C. nu a informat şi nu a primit în prealabil confirmarea că personalul de locomotivă şi partida de manevră au înţeles acest lucru.
Convoiul s-a pus în mişcare fără a avea un agent la acoperire pentru a observa dacă sunt obstacole pe linie, cum a fost în speţa de faţă, pe o distanţă de 50 m, în faţa parapetului nu mai era şina de cale ferată. Linia nu a fost terminată şi nu a fost dată în exploatare.
Inculpatul P.G. a auzit, prin staţie, când victima P.M. se adresa mecanicilor să reducă viteza, însă inculpatul P.G. nu a auzit când victima le-a strigat mecanicilor să oprească pentru că semnalul M10L era pe poziţia „oprit”.
La scurt timp, inculpatul P.G. a auzit un zgomot şi şi-a dat seama că primele vagoane au depăşit opritorul şi a alergat în acel loc.
Astfel, s-a produs deraierea boghiului nr. 1 al vagonului 71242 care a căzut în pământ şi nu pe capătul de şină al vagonului 3. Vagonul 2 l-a strivit şi omorât pe manevrantul P.M.
Din Raportul de constatare medico-legală necropsie nr. 926/C din 24 septembrie 1997 emis de Laboratorul de Medicină Legală Iaşi a rezultat că moartea numitului P.M. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă fracturii atlasului cu secţiune medulară, multiplelor fracturi osoase (costale, bazin, rotula) şi rupturile de organe interne. Leziunile care au dus la deces s-a produs în cadrul unui politraumatism - accident de trafic feroviar - prin comprimarea şi răsucirea corpului victimei între două planuri dure. În momentul decesului sângele victimei conţinea 0,30 ‰ alcool etilic.
În aceeaşi zi, la faţa locului, s-a prezentat procurorul criminalist însoţit de echipa criminalistică şi s-a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Sesizarea a fost făcută de către inculpatul T.C.
La data de 02 octombrie 1997, Regionala CF Iaşi a formulat o sesizare arătând că din Dosarul de cercetare administrativă nr. 4/M/379/1997 al Serviciului de Control şi Siguranţa Circulaţiei a rezultat că vinovaţi de producerea acestui eveniment se fac mecanicii de locomotivă I.E. şi V.T., IDM T.C. şi şeful de manevră P.G. care şi-au îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu.
Cu ocazia cercetării accidentului s-a constatat că Regionala CF Iaşi a funcţionat (la acea dată) fără autorizaţie din punct de vedere al Protecţiei Muncii, încălcându-se prevederile art. 18 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 90/1996.
La data de 17 septembrie 1997 s-a întocmit procesul-verbal de reconstituire pentru verificarea unor aspecte legate de împrejurările producerii accidentului din 11 septembrie 1997. La reconstituire au participat reprezentanţii MMPS, STMM Iaşi, procurorul criminalist şi persoanele implicate şi s-a stabilit că dacă indicaţia semnalului M10L ar fi fost urmărită de personalul de locomotivă, deraierea în parapet şi accidentarea mortală a manevrantului ar fi fost evitate.
Un raport de cercetare este efectuat şi de reprezentanţii Serviciului de Control şi Siguranţa Circulaţiei Iaşi.
Acest raport a prezentat un scurt istoric, situaţia liniilor, macazurilor, starea şi modul de funcţionare a aparatelor verificate după eveniment, urmările evenimentului, cauzele evenimentului, vinovaţii şi sancţiunile produse.
În cauză instanţa a dispus efectuarea a două expertize tehnice, la solicitarea inculpaţilor.
Prima expertiză tehnică a fost admisă prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 1999. Această expertiză a fost efectuată de expertul T.M.
Părţile şi reprezentantul parchetului au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză. Reprezentantul parchetului a solicitat ca la obiecţiunile formulate să răspundă un alt expert. A fost admisă cererea reprezentantului parchetului. La dosar a fost înaintată lista cu expertul D.D., cu specialitatea drumuri feroviar, care funcţionează la Biroul Local de expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul Tribunalului Iaşi. Având în vedere că primul expert desemnat, efectuează expertiza din domeniul CF instanţa i-a solicitat expertului să răspundă la obiecţiuni.
Instanţa a admis efectuarea unei alte expertize tehnice şi a trimis la data de 16 septembrie 2003 dosarul Ministerului Justiţiei - Institutului de expertize criminalistice Bucureşti.
Ambele expertize au susţinut că evenimentul de cale ferată produs la data de 10/11 septembrie 1997 în staţia Cristeşti - Jijia a avut loc la manevră în capătul „Y” al staţiei.
Linia nr. 30 de evitare nu a fost transmisă şi dată în exploatare conform adresei Diviziei Infrastructura nr. 11/309/695 şi nr. S1/585 din 13 septembrie 1997.
Parcursurile de manevră cu terminare la semnalul M6L de pe linia de evitare au fost blocate prin instalaţii din cauza faptului că era terminată linia CF până la opritor.
Macazul M10L nu putea să înscrie convoiul pe linia 30 decât dacă acesta era condus din pupitrul de comandă pe poziţia deschis.
Dacă IDM, inculpatul T.C. ar fi completat partida de manevră cu un manevrant care să fi mers în faţa convoiului, ar fi văzut că linia 30 de evitare, pe care circula convoiul, avea un cupon de şină lipsă şi astfel ar fi dat „oprirea” convoiului, iar accidentul nu s-ar fi produs.
Linia de evitare din capătul „Y” a Staţiei Cristeşti - Jijia unde au deraiat vagoanele din convoiul de manevră nu era semnalizată, cu toate că era executată conform documentaţiei tehnice.
Cu toate acestea, ea se afla în exploatare şi nu era semnalizată ca o linie închisă.
Fără a putea urmări indicaţia semnalului M10L, din cauza vegetaţiei foarte înalte (mai sus de semn, conform fotografiei nr. 22) locomotiva a împins convoiul de la semnalele primite de la partida de manevră spre linia curentă Ungheni - Cristeşti - Jijia. Convoiul însă nu a mers pe linia curentă şi s-a înscris pe linia de evitare, care avea semnalul M10L pe liber.
Acest semnat a fost pus pe oprire de inculpatul T.C., dându-şi seama în scurt timp că este interzisă executare simultană a macazurilor şi a manevrelor cu primirea şi expedierea trenurilor în şi din direcţia Ungheni.
Din desfăşurarea faptelor a rezultat următoarele:
1) impiegatul de mişcare, inculpatul T.C. a ordonat aducerea vagoanelor de la linia 24L, pe cale de manevră prin capătul „Y” al staţiei la linia 2L în vederea expedierii acestora din staţia Cristeşti - Jijia;
2) impiegatul de mişcare, inculpatul T.C. împreună cu conducătorul de manevră, inculpatul P.G. au stabilit programul de manevră, respectiv împingerea convoiului de manevră din faţa semnalului X24L, până sună semnalul de manevră M2L, iar după schimbarea indicaţiei semnalului pitic de manevră M2L în manevra permisă în zona acoperită de semnal, trage convoiul de manevră la linia 2L;
3) acest program a fost cunoscut de tot personalul interesat;
4) şeful partidei de manevră a pregătit convoiul de vagoane prin legarea la instalaţia de aer a locomotivei şi a efectuat proba frânei, a comunicat partidei de locomotivă programul de manevră, a trimis manevrantul pe convoi pentru a observa indicaţiile semnalelor şi dacă nu sunt oameni sau obstacole pe linie. Victima s-a postat pe prima platformă din capătul convoiului pentru a putea urmări pe partea dreaptă indicaţia semnalului de manevră M10L şi a revenit pe partea stângă pentru a da semnalele cunoscând că manevra se făcea prin împingere.
În jurul orelor 4,30 - 4,35, inculpatul T.C. a luat cunoştinţă de circulaţia trenului 67119, locomotiva izolată SA 0859, pentru care avea interdicţia de oprire la semnalul de intrare „Y” al staţiei şi pentru care a făcut ulterior parcursul de intrare în staţie, parcurs care întreţinea parcursul de manevră al convoiului de pe linia 24L. Acest parcurs era incompatibil cu fişa nr. 23 din Planul tehnic de exploatare al staţiei Cristeşti - Jijia.
Impiegatul de mişcare trebuia să amâne începerea efectuării parcursului de manevră până după trecerea trenului locomotiva izolată.
Această amânare ar fi durat aproximativ 13 minute.
Inculpatul T.C. a încălcat şi prevederile din Instrucţia de mişcare nr. 100 şi conţinutul fişei 23 din Planul tehnic de exploatare a staţiei, deoarece a efectuat fracţionat parcursul de manevră şi a permis manevra dincolo de semnalul X24 L, până la semnalul pitic M10L, care ordona manevra interzisă în zona de semna fără însă a anunţa prin RTF, pe mecanicul de locomotivă şi pe conducătorul de manevră.
Semnalele care trebuiau urmărite de către inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. erau situate pe partea dreaptă a sensului de împingere, iar rămânerea mecanicului pe partea stângă, nu reprezintă o neregulă.
Pe luminoschemă, impiegatul de mişcare a avut posibilitatea să vadă depăşirea semnalului de manevră M10L, pe poziţia de manevră interzisă şi nu a acţionat imediat pentru a ordona oprirea împingerii prin instalaţia RTF A şi a evitate astfel deraierea vagoanelor şi accidentarea mortală a manevrantului.
Inculpatul T.C., când a schimbat programul de manevră nu a avut în vedere elementul de risc major determinat de situaţia liniei de evitare, construcţie care nu a fost terminată şi nu a fost semnalizată.
Expertiza tehnică a arătat în mod corect că nu se poate reţine în sarcina inculpatului T.C., starea plombei de la butonul de despedecare artificială a secţiunii izolate 6 l, deoarece acest lucru s-a constatat târziu la data de 12 septembrie 1999, în timpul celei de-a 3-a tură de serviciu după producerea evenimentului de cale ferată.
În drept, fapta inculpatului T.C. care în dimineaţa zilei de 11 septembrie 1997, în calitate de impiegat de mişcare în staţia Cristeşti - Jijia a dispus efectuarea unei manevre în capătul „Y” al staţiei, deşi era interzisă simultan cu primirea trenurilor, a fracţionat parcursul de manevră, deşi era pe linia de evitare a refuzat completarea partidei, manevra cu un alt manevrat care să fie la acoperire, a dat comenzi eronate care au dus la deraierea boghiului nr. 1 a vagonului 71242, iar vagonul 2 l-a strivit şi l-a omorât pe manevrantul P.M., totodată a creat în împrejurările descrise un prejudiciu Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de marfă CFR Marfă SA Iaşi în cuantum de 17.151.391 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen. şi uciderea din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, aşa cum a rezultat din cele menţionate mai sus infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen. sub aspectul elementului material s-a realizat, atât printr-o infracţiune - neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu (nu a completat cu un manevrant partida de manevră) cât şi printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, aşa cum s-a arătat şi la încadrarea în drept a faptelor.
Îndatoririle de serviciu ale angajaţilor căii ferate au rezultat din regulamente, instrucţiuni sau dispoziţii emise de administraţia CFR.
Prin acţiunea şi inacţiunea inculpatului T.C. s-a produs în mod concret pericolul pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, ale căilor ferate, a fost avariată o locomotivă, 3 vagoane şi nu în ultimul rând, decesul manevrantului P.M.
Vinovăţia inculpatului T.C. a fost pe deplin dovedită.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare, instanţa a avut în vedere pentru inculpatul T.C. criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptelor, împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Funcţia de impiegat de mişcare a îndeplinit-o de la data de 1 aprilie 1995, până la data evenimentului, când i s-a desfăcut contractul de muncă.
În perioada 1996 - 1997 a fost sancţionat pentru 5 abateri.
La examinare profesională periodică a obţinut nota 9,10.
Această fişă individuală a fost semnată de şeful unităţii la data producerii evenimentului.
Inculpatul T.C. este fără antecedente penale.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului T.C. este posibilă prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea coborâte la minimul special, apreciindu-se că poate fi atins scopul pedepselor prevăzut de art. 52 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Fiind îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 86 C. pen., instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului şi a stabilit termenul de încercare pe o durată de 5 ani.
În baza dispoziţiilor art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea sa.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul T.C. se va supune măsurilor de supraveghere.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Societatea Naţional de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Iaşi are calitate, atât de parte civilă, cât şi de parte responsabilă civilmente.
Partea civilă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Iaşi.
S-a constituit parte civilă cu suma de 17.151.391 ROL.
Din raportul de cercetare efectuat de către Serviciul de Control şi Siguranţa Circulaţiei Iaşi a rezultat că inculpatul va suporta 50% din valoarea pagubelor aduse de locomotiva DA 0859, estimativ 528.137,50 RON la care s-a adăugat 10% din valoarea celorlalte pagube, estimativ 1.609.511,60 RON.
La dosarul cauzei nu există decizia de imputare pentru a se proceda la scăderea acestei sume. În consecinţă, fiind singurul inculpat faţă de care s-a dispus condamnarea, acesta a fost obligat la acoperirea pretenţiilor civile, aşa cum au fost formulate de partea civilă Societatea naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA Iaşi.
Partea civilă P.E., soţia victimei P.M. s-a constituit parte civilă.
La data producerii accidentului, copiii victimei aveau 14 ani E.M. şi respectiv 10 ani P.D.
Având în vedere că victima s-a prezentat la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt care a rezultat din raportul de expertiză medico-legală a reţinut în producerea accidentului şi culpa victimei.
Reţinându-se şi culpa victimei cuantumul despăgubirilor s-a redus la jumătate.
Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să despăgubească pe moştenitorii victimei cu sumele solicitate, iar în conformitate cu art. 1000 alin. (3) C. civ., unitatea angajatoare va răspunde în solidar alături de inculpat.
Părţile civile au solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, cerere care a fost respinsă, întrucât în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 163 alin. (4) C. proc. pen.
Cu privire la inculpaţii V.T., I.E. şi P.G., tribunalul a dispus în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă din culpă prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen. prin schimbare încadrării juridice din infracţiunea de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă, faptă prevăzută de art. 274 alin. (2) C. pen. şi uciderea din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Inculpatul V.T., mecanicul de locomotivă a pus convoiul de vagoane în mişcare în baza indicaţiei semnalului X24L a comunicării prin RTF, din partea şefului partidei de manevră, respectiv a inculpatului P.G. şi a semnalelor dublate prin comunicare RTF din partea partidei de manevră.
Indicaţia semnalului M10L nu cea vizibilă pe locomotivă, din cauza traseului liniei, continuarea mişcării s-a făcut în baza primirii semnalelor corespunzătoare din partea partidei de manevră.
Inculpaţii V.T. şi I.E. au respectat indicaţia semnalului X24 L, vizibil de pe locomotiva, linia 24 L permitea acest lucru, şi mai departe, au respectat semnalele partidei de manevră conform prevederilor instrucţionale.
Inculpatul I.E. a condus cu alternanţă locomotiva fiind mecanic de locomotivă, dar nu s-a substituit obligaţiilor mecanicului.
Cei doi inculpaţi au schimbat locurile din cabina de conducere, doar atunci când inculpatul I.E. i-a comunicat că nu vede semnalul M10L.
Acest semnal nu putea fi văzut din cauza vegetaţiei.
Din cauza faptului că zona respectivă nu era iluminată corespunzător, vizibilitatea era redusă, şeful de manevră avea obligaţie de a trimite un om înaintea convoiului de manevră pentru a verifica dacă, parcursul este corect şi semnalele luminoase sunt pe liber.
Inculpatul T. a schimbat planul de manevră fără a comunica partidei de manevră şi mecanicului aceste modificări.
Lipsa opritorului fix şi a prismei de balast constituie o încălcare a Instrucţiei nr. 2 art. 41 alin. (2).
Revizorul siguranţei circulaţiei avea obligaţia de a nu lăsa în circulaţia o linie cu asemenea deficienţe.
Şi la reconstituirea evenimentului, semnalul a fost depăşit cu 10 m.
Depăşirea semnalului nu a fost din cauza mecanicilor, ci a partidei de manevră şi a carenţelor existente în PTE care este confuz şi permite efectuarea manevrei pe baza comunicărilor prin staţie.
Dispoziţia nr. 45 din Instrucţia nr. 7 prevede că observarea semnalelor de mână sau fixe ce se dau se află pe partea stângă a locomotivei sau automotorului, acest lucru fiind pe partea mecanicului ajutor şi cade în sarcina mecanicului ajutor care răspunde de comunicare lor corectă şi la timp a mecanicului de locomotivă.
Când nu a văzut semnalul M10L, inculpatul I.E. l-a înştiinţat pe inculpatul V.T., care au schimbat pe moment locurile.
Fişa nr. 23 (Instrucţia nr. 5, art. 19 pct. 6 a), b), prevede că „În capul „Y” al staţiei este interzisă executarea simultană a mişcărilor de manevră cu primirea şi expedierea trenurilor în şi din direcţia Ungheni";).
Punctul 4 a arătat că „dispoziţiile de manevră vor fi clare şi precise, astfel încât să se înlăture eventualele confuzii şi să se garanteze siguranţa circulaţiei la manevră";.
Dispoziţiile neclare şi confuze nu se vor executa.
Inculpatul V.T. a pus în mişcare convoiul.
Prin staţie, a recunoscut şi vina manevrantului P.M.
Totodată a văzut semnalele făcute cu mâna şi cu lanterna, dar inculpatul V. nu l-a recunoscut pe cel care le făcea din cauza întunericului.
S-au deplasat cu o viteză redusă, la scurt timp nu au mai văzut semnalele luminoase.
Imediat au auzit un zgomot foarte puternic, iar convoiul s-a oprit.
Inculpatul I.E. a declarat că cel cu care a vorbit prin staţie a spus doar „să dăm înapoi”, fără a preciza până unde avea liber.
Din acest motiv nu a fost atent la semnalul M10L au crezut că au liber până la linia curentă.
Chiar dacă ar fi urmărit semnalul M10L, tot l-ar fi observat greu/cu întârziere, din cauza vegetaţiei.
Punctul 5 din Instrucţia nr. 5 arată că „în cazul în care dispoziţia de manevră nu este recepţionată de către personalul de locomotivă, conducătorul manevrei va lua legătura cu mecanicul de locomotivă personal pentru a afla cauza nerecepţionării stabilind modul de lucru în continuare şi comunicând această situaţie şi IDM. În această situaţie … manevra se va efectua prin înţelegere verbală.
În cazul când manevra se executa prin împingere, conducătorul manevrei este obligat să trimită un agent de partidă cu rechizite de semnalizare corespunzătoare pentru acoperirea mişcărilor de manevră, conform Instrucţiei nr. 5 pct. 14.
Şeful partidei a solicitat acest lucru IDM, însă nu a primit un manevrant în plus necesar pentru acoperirea mişcărilor de manevră la manevra prin împingere.
Faţă de inculpaţii V.T., I.E. şi P.G., instanţa a constatat că faptelor le lipseşte latura subiectivă a infracţiunilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) există culpă când făptuitorul în primul caz, prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce şi al doilea caz, nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Inculpaţii nu au prevăzut rezultatul faptei lor, nu au urmărit rezultatul, l-au acceptat şi nici nu socotit în mod uşuratic că el nu se va produce.
Este înlăturată culpa cu previziune.
Nu a putut fi reţinută nici culpa simplă.
Forma de vinovăţie există atunci când autorul faptei nu prevede rezultatul socialmente periculos, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
În speţa de faţă cei trei inculpaţi nu au încălcat şi nici nu au omis o obligaţie de diligenţă.
Ei s-au supus dispoziţiei inculpatului T.C.
Inculpaţii au acţionat respectând regulile de diligenţă astfel încât ei urmează a fi exoneraţi de răspunderea penală.
Faţă de cele expuse, instanţa a dispus achitarea inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, părţile civile P.E., P.E.A., P.P.D., partea responsabilă civilmente SNTF - CFR Marfă SA Bucureşti şi inculpatul T.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a arătat că hotărârea atacată este criticabilă ca legalitate şi temeinicie sub aspectul soluţiilor de achitare dispuse în cauză, cu consecinţe în latura civilă a cauzei, cât şi dozării pedepsei aplicate inculpatului T.C. condamnat.
Astfel, la soluţionarea fondului cauzei, instanţa de fond a dat o apreciere eronată probatoriului administrat, concluzionând că inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. nu au culpă proprie în producerea rezultatului.
Faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii constau în producerea unui accident feroviar, în noaptea de 10/11 septembrie 1997, în staţia CFR Cristeşti - Jijia, cu ocazia manevrării unui convoi de marfă din 10 vagoane. Inculpaţii V.T. şi I.E. erau mecanici pe locomotiva ce împingea convoiul, inculpatul P.G. avea calitatea de şef de manevră, inculpatul T.C. era de serviciu ca impiegat de mişcare. Victima accidentului - P.M. - în calitate de manevrant a fost plasat pentru dirijarea convoiului pe platforma vagonului 2, socotind sensul de deplasare. Toate persoanele menţionate ţineau legătura prin staţii de radiotelefon. Cu ocazia manevrării prin împingere a garniturii, aceasta a depăşit semnalul luminos cu nr. M10L ce avea lumina albastră, indicând interzicerea trecerii şi a intrat pe linia de refugiu, continuând deplasarea până a atins şi distrus opritorul de la capătul acesteia, primele două vagoane deraind. Cu această ocazie partea din faţă a primului vagon a intrat pe linia de circulaţie CL2 pe care circula locomotiva, producându-se acroşarea acesteia, ce a suferit avarii. Victima P.M. a fost strivită între vagoanele 2 şi 3, decedând imediat.
În sarcina inculpaţilor V.T. şi I.E. s-a reţinut prin rechizitoriu că au rămas la postul 2 al locomotivei, deşi trebuia să conducă împingerea garniturii din postul 1 - cel apropiat vagoanelor - că nu au respectat semnalul luminos M10L ce interzicea depăşirea acestui reper, nefiind atenţi la acesta şi nici la apelurile victimei manevrant. Faţă de inculpatul P.G. s-a reţinut că acesta, contrar obligaţiilor din instrucţiunile de manevră, nu a procedat la dirijarea personală a garniturii, fie prin urcarea pe platforma primului vagon, fie prin dirijare din apropierea liniei, locuri de unde ar fi avut vizibilitate asupra spaţiului de manevră, ci a mers la cabina acarului din dreptul liniei L 24 unde a stat cu P.C. iar mai apoi la cabina barierei.
În cursul judecăţii, cu ocazia efectuării unei expertize a accidentului feroviar, au apărut date noi, care au determinat extinderea procesului penal faţă de inculpatul T.C., impiegat de mişcare, care ar fi încălcat la rândul său instrucţiuni de mişcare feroviară, prin fracţionarea manevrei convoiului, într-o zonă ce nu era permisă. Instanţa de fond a concluzionat că, atât mecanicii de locomotivă V.T. şi I.E., cât şi şeful de manevră inculpatul P.G., nu au vreo culpă în producerea accidentului. Instanţa a argumentat însă extrem de laconic această lipsă de vinovăţie, în raport cu probatoriul complex al cauzei. Astfel, instanţa a făcut trimitere doar la declaraţiile date de inculpaţii V.T. şi I.E., declaraţii preluate lacunar şi care nu pot fi legate logic de datele cauzei.
Astfel, faţă de inculpatul V. s-a reţinut că acesta a recunoscut vocea manevrantului P.M., şi atât nu s-a înţeles care variantă este considerată veridică de instanţă: cea din rechizitoriu sau cea indicată de inculpat, care a afirmat în declaraţia în faţa instanţei că el a înţeles că partida de manevră îi spune că linia e liberă. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul V.T. a văzut semnale făcute cu mâna şi cu lanterna, dar nu a recunoscut pe cel care le făcea din cauza întunericului. Nici trimiterea la această depoziţie nu denotă raţionamentul lipsei de culpă, deoarece contextul faptelor cerea mai multe detalii.
Faţă de inculpatul I.E. s-au reţinut depoziţiile acestuia cum că cel cu care a vorbit prin staţie a precizat doar să dea înapoi, fără a preciza până unde aveau liber, motiv pentru care nu a fost atent la semnalul M10L, deoarece au crezut că au liber până la linia curentă. Din acest fragment de declaraţie, coroborat cu obligaţiile stabilite prin instrucţiile de manevră pentru mecanici, ar rezulta, contrar celor concluzionate de instanţă, culpa inculpatului I.E., deoarece, admiţând că ceea ce auzise era doar să dea înapoi - deci fără precizarea unui reper de oprire - era obligat să urmărească şi semnalele luminoase feroviare, cum era cel albastru al semnalului M10L, la care a admis că nu a fost atent.
Cu referire la aceşti inculpaţi, din examinarea depoziţiilor acestora, în faza urmăririi penale, depoziţii menţinute la audierile la instanţă - a rezultat că inculpatul V.T. a condus locomotive de pe partea stângă pe sensul de mers, inculpatul I.E. pe partea dreaptă, ambii fiind atenţi la semnalele manevrantului P.M., care a dat semnale din faţa convoiului. Pe partea dreaptă se afla şi semnalul luminos M10L, pe care I.E. a admis că nu l-a urmărit, deoarece se baza pe faptul că prin staţie auzise anterior pe victimă că este liber, iar apoi inculpatul V.T. i-a spus că vede el semnalele manevrantului pe partea sa, să recunoască faptul că a omis să mai urmărească, atât semnalele manevrantului, cât şi ale semnalizatorului mecanic M10 o perioadă de timp, după care a observat la cca. 30 m, distanţa semnalului M10 în poziţia oprit, c a spus acest lucru mecanicului V.T. care l-a întrebat ce s-a întâmplat, şi apoi s-a auzit un zgomot puternic. Chiar şi inculpatul V.T. a admis că, înainte de zgomotul puternic, inculpatul I.E. i-a comunicat că semnalul M10 este oprit, dar nu a mai avut timp să frâneze. Aprecierea asupra timpului scurs de la comunicarea că semnalul este în poziţia oprit până la impact a fost supusă însă subiectivismului, deoarece măsurătorile au atestat că de la semnalul M10L la locul unde a avut loc deraierea era o distanţă de 230 m iar garnitura avea 152 m.
A mai reţinut instanţa de fond, faţă de inculpatul I.E., că, chiar dacă acesta ar fi urmărit semnalul M10 tot l-ar fi observat greu, cu întârziere, din cauza vegetaţiei.
Faţă de acest aspect a rezultat că instanţa şi-a însuşit versiunea din expertize şi cea a inculpaţilor, că la data faptei semnalul luminos nu putea fi văzut din cauza vegetaţiei înalte. Din depoziţiile date în faţa instanţei a rezultat că inculpaţii au contestat relevanţa reconstituirii efectuate în cursul urmăririi penale, întrucât la acea dată vegetaţia fusese între timp tăiată, reconstituirea fiind efectuată după 6 zile de la accident.
Acest aspect de fapt al unei vegetaţii înalte ce bloca observarea semnalului a fost eronat reţinut, fiind bazat pe o denaturare a realităţii. Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului realizat în ziua accidentului 11 septembrie 1997 a rezultat că s-a constatat că în faţa semnalizării M10L există într-adevăr vegetaţie - lăstari - dar cu înălţimea între 20 - 110 cm şi chiar ca unii din aceşti lăstari sunt tăiaţi pentru a nu fi această vizibilitate a semnalului. Din fotografiile efectuate cu acea ocazie a rezultat clar că în imediata apropiere a semnalului nu exista vegetaţie. Deşi este real că semnalul este amplasat jos, din fotografii a rezultat că el este la cca. 1 metru de sol şi este în plan orizontal mai înalt decât nivelul liniei, iar poziţia mecanicilor ce scoteau capul pe fereastra locomotivei era de asemenea la câţiva metri deasupra solului, ceea ce infirmă teza imposibilităţii de a vedea acel semnal. De altfel, în declaraţia olografă dată la 17 septembrie 1997, în faţa procurorului aflată la fila 43 dosar de urmărire penală - inculpatul I.E. a admis că, potrivit unei verificări făcute chiar în noaptea de 11/12 septembrie 1997, deci prima după accident, în prezenţa unui mecanic instructor H.Gh. şi revizorului B- şi altui revizor de mişcare, semnalul se putea vedea de la 100 - 120 m. Tăierea vegetaţiei a avut loc în mod cert ulterior acelei zile, deoarece în fotografiile de ansamblu şi de detaliu vegetaţia este prezentă în preajma semnalului, iar în memoriile depuse în cursul judecăţii - fila 126 alin. penultim şi 136 dosar instanţă, vol. 3 - inculpaţii V.T. şi I.E. a arătat primul că vegetaţia avea 3 metri înălţime, iar al doilea că la data reconstituirii vegetaţia fusese tăiată în întregime, aspecte contrazise de procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile acestuia.
Chiar admiţând ipoteza că până la data reconstituirii, vegetaţia fusese înlăturată, acest lucru nu era realizat încă în ziua de 11 septembrie 1997, când a fost efectuată cercetarea, iar vegetaţia nu avea, la momentul accidentului, caracteristicile invocate ca temei al imposibilităţii vizualizării semnalului.
În ceea ce priveşte pe inculpatul P.G., instanţa a reţinut un singur aspect, acela că acesta ar fi cerut potrivit Instrucţiei nr. 5 pct. 14, impiegatului de mişcare T.C., un manevrat în plus, spre a fi trimis să asigure mişcările înaintea convoiului, dar nu i s-a dat.
Sub un prim aspect, acest amănunt, demersul invocat, a fost susţinut în mod singular doar de inculpatul P.G. şi abia cu ocazia judecăţii, deşi era primul element de exonerare pe care îl putea invoca. Nici la audierile în faţa procurorului, nici în faţa comisiei interne CFR, nici a celei a ITM Iaşi şi nici măcar în faţa instanţei la audierea din 26 ianuarie 1999, inculpatul nu a invocat că ar fi solicitat în acea noapte suplimentarea manevranţilor.
Deşi nu este invocat de instanţă ca argument al lipsei de culpă, în ce priveşte susţinerea inculpatului P.G. că se afla în zona barierei, spre a verifica dacă nu există trafic civil care să intereseze convoiul, această apărare nu apare ca verosimilă. În cauză pentru existenţa caracterului culpabil al omisiunii, relevant este comportamentul inculpatului. Acesta s-a prevalat de faptul că prezenţa sa în zona de manevră era suficientă şi se afla la barieră pentru a verifica siguranţa traficului, conform normativelor. În cauză însă declaraţiile sale au evoluat, iniţial declarând comisiei de anchetă internă - aflată ataşată dosarului de urmărire că s-a aflat pe platforma unuia din vagoane, şi a sărit din mers anterior impactului, schimbându-şi declaraţia în urma declaraţiilor constante ale inculpatului V.T. care a arătat că din cabina barierei au ieşit în fugă 3 persoane. Martorii P.C. şi D.D. au confirmat, atât la ancheta internă, cât şi la procuror că, într-adevăr, ei doi şi inculpatul P.G. se aflau la cabina de la barieră, deşi în faţa anchetei disciplinare chiar au susţinut versiunea acestui inculpat cum că ar fi fost pe platformă. Ulterior au precizat comisiei că au declarat astfel la solicitarea inculpatului. Aşa fiind, chiar dacă prezenţa fizică a inculpatului în zona barierei şi în zona de manevră este reală, ea nu era destinată supravegherii traficului rutier din acea zonă. Dacă acesta era motivul şi interesul său profesional de a fi în ghereta barierei, nu avea raţiune susţinerea iniţială că dirija convoiul de pe platformă şi nici determinarea martorilor menţionaţi să îi susţină versiunea din faţa comisiei interne de anchetă. De altfel, în nicio declaraţie a martorilor menţionaţi nu a rezultat că inculpatul P. s-a interesat de aspecte ţinând de siguranţa circulaţiei la barieră, întrebări dacă bariera era lăsată, postarea personală sau a unui din cei doi martori - lucrători CFR - în exteriorul cabinei cu observarea căii rutiere. În cauză au fost D.D., care au relatat următoarele: iniţial inculpatul a mers în cabina MM4, la martorul P.C., că în acest timp a cerut impiegatului să îi dea liber la convoi, după care amândoi au mers la cabina barierei, unde era martorul D.D. În declaraţia dată procurorului acesta a arătat expres că la intrarea în cabina sa, ambii i-au spus că „au terminat manevrele”. Mai mult, martorul B.V. - fila 30 urmărire penală - a arătat că imediat după accident, deplasându-se la locul acestuia, inculpatul P.G. i-a spus că a fost pe platforma trenului de marfă, şi a sărit înainte de deraiere, arătându-i o zgârietură la picior, produsă cu acea ocazie. Asemenea susţinere nu avea sens, dacă inculpatul avea convingerea că se afla la barieră cu scopul asigurării circulaţiei, conform instrucţiunilor de mişcare.
A considerat că în cauza de faţă producerea accidentului s-a datorat unui concurs de atitudini culpabile, iar accidentul nu ar fi avut loc în absenţa neglijenţei vreunuia din inculpaţi, absenţa semnalizării liniei 30 de evitare fiind doar o condiţie favorizantă. Astfel, fapta inculpatului T.C., care nu a comunicat funcţionarea traseului până la semnalul M10, către partida de manevră şi mecanici, nu ducea la deraierea trenului dacă mecanicii V.T. şi I.E. ar fi urmărit atent semnalizarea fixă, inclusiv acel semnal M10, ce figura în poziţia oprit, dar nu a fost observat la timp. Faptul că nici victima nu a văzut acel semnal M10 a decurs din aceea că, semnalul era pe partea dreaptă, iar manevrantul s-a postat pe partea stângă, fiind ţinut la aceasta datorită instrucţiunilor ce impuneau să dea semnalul pe partea pe care se afla mecanicul. Ori poziţia mecanicului V.T. în stânga convoiului se datora acţiunii sale de a ocupa postul de conducere din capătul locomotivei opus convoiului împins, deşi era cert că la împingere postul de conducere trebuia să fie cel apropiat vagoanelor. Mai mult, alegerea acestui post, mai îndepărtat de garnitură micşora şi vizibilitatea faţă de manevrat şi faţă de semnalele fixe, întrerupând şi lungimea locomotivei în raza vizuală. Inculpaţii V.T. şi I.E. au invocat dispoziţiile art. 46 din instrucţia 201 privind personalul de locomotivă, instrucţie citată de expertiza din 2000 a expertului T.M., în sensul că la schimbarea sensului necesar de mers nu se va schimba postul de conducere, rămânând pe aceeaşi parte pe care a început manevra. În cauză însă nu au fost efectuate probatorii privind partea pe care s-a început manevra iniţială a garniturii, înainte de aducerea locomotivei pe poziţia de împingere a acesteia, iar experţilor nu li s-a cerut să arate dacă dispoziţia 46 din Instrucţia nr. 201 se aplică şi atunci când locomotiva este mutată de la un capăt la celălalt al garniturii. În ce priveşte inculpatul P.G., acesta a lăsat manevrantul P.M. singur şi, în cursul manevrei, a decis să meargă mai întâi la cabina MM4 - ale cărei ferestre nu aveau în vedere la garnitură - a se vedea raportul comisiei ITM şi apoi la ghereta barierei, deşi manevra în sine era dificilă, era o garare prin împingere, mecanicii fiind la coada garniturii, erau condiţii de noapte, iar existenţa vegetaţiei era notorie în staţia respectivă.
Prezenţa inculpatului ca şef de manevră în apropierea semnalizării ce demarca linia iniţială de calea de evitare, ce nu erau terminate, i-ar fi permis să vizualizeze semnalul M10, neobservat nici de manevrat şi târziu de mecanici.
Aceste aspecte contrazic aprecierea instanţei fondului cum că inculpaţii ar fi acţionat cu diligenţa necesară în împrejurările date.
În ceea ce priveşte pe inculpatul T.C. sentinţa este criticabilă sub aspectul cuantumului extrem de redus al pedepsei aplicate faţă de art. 178 alin. (2) C. pen. şi art. 273 alin. (2) C. pen. Individualizare apreciată de instanţă este greşită, atât faţă de importanţa rolului funcţional deţinut de inculpat la data evenimentului, cât şi faptului că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de ucidere din culpă este mai mică decât cea ce sancţionează încălcarea îndatoririlor de serviciu. Admiţând că vinovăţia inculpatului este doar o verigă din concursul de culpe al celor judecaţi, dozarea pedepselor a fost excesiv diminuată.
În raport de considerentele arătate, în baza art. 279 lit. a) C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei criticate, urmând ca rejudecând, să se dispună o soluţia în conformitate cu criticile enunţate.
În motivarea apelului, părţile civile P.E., P.A.E. şi P.P.D. au solicitat acordarea de daune morale în cuantum de câte un miliard lei vechi pentru fiecare, actualizat în raport cu inflaţia începând cu data de 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective.
De asemenea, s-a solicitat plata de daune materiale în cuantum de 500 RON actualizată cu rata inflaţiei începând cu 11 septembrie 1997 şi până la plata efectivă şi o prestaţie periodică pentru minorii P.E.A. şi P.P.D., reprezentând diferenţa dintre pensia de urmaş primită şi veniturile pe care le-ar fi realizat victima, calculată de la data de 11 septembrie 1997 şi până la terminare studiilor de către copii, actualizată în raport cu rata inflaţiei.
Părţile civile apelante au solicitat instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente RA SNTFM CFR Marfă Bucureşti, renunţând ulterior la cererea de instituire a sechestrului pe bunurile inculpaţilor.
De asemenea s-au solicitat şi cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat la fond şi în apel, în cuantum de 8.000 RON, depunându-se acte în susţinerea acestor motive aflate la filele 161 - 165 dosar apel.
În motivarea apelului, partea responsabilă civilmente SNTFM CFR Marfă SA Bucureşti în numele şi pentru RA SNCFR Bucureşti care este parte civilă şi parte responsabilă civilmente în cauză a arătat că în mod greşit instanţa de fond a obligat-o pe ea la plata de despăgubiri în solidar cu inculpatul T.C. şi la cheltuieli judiciare, întrucât debitul rezultat în urma accidentului de cale ferată din 10/11 septembrie 1997 a fost preluat de RA SNCFR Bucureşti, aşa cum prevede şi art. 44 din O.U.G. nr. 12/1998, neputând figura în proces nicio unitate de cale ferată înfiinţată prin reorganizare din anul 1998, ci doar RA SNCFR Bucureşti, care preia toate creanţele şi debitele căii ferate.
Parte responsabilă civilmente SNTFM CFR Marfă SA Bucureşti a arătat că în baza art. 9 din H.G. nr. 582/1998 ea preia de la SNCFR drepturile şi obligaţiile care decurs din raporturile juridice ale acesteia cu terţii inclusiv litigiile aflate pe rol, cu excepţia datoriilor care au apărut înainte de înfiinţarea sa.
În motivarea apelului, inculpatul T.C. a arătat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea mare, solicitând redozarea acesteia, avându-se în vedere că vina nu-i aparţine, întrucât dintr-un birou nu avea cum să se ocupe direct de manevrarea trenului, iar evenimentul a avut loc datorită lipsei unei bucăţi de şină de la linia de evitare, vagonul ajungând în zona respectivă, s-a înclinat şi în aceste condiţii s-a produs accidentul.
Prin Decizia penală nr. 49 de la 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 19912/99/2006 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul T.C., părţile civile P.E., P.E.A., P.P.D. şi partea responsabilă civilmente SNTFM - CFR MARFĂ SA Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 308 din 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi pe care a desfiinţat-o în parte în latură penală şi civilă şi rejudecând:
S-a înlocuit aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor T.C., I.E., P.G., V.T., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului T.C. exercitare drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002 a constatat graţiate pedepsele aplicate inculpatului T.C. şi a atras atenţia acestuia asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege, privind revocarea.
Au fost condamnaţi inculpaţii:
- I.E., fiul lui D. şi M., născut în judeţul Iaşi, domiciliat în Iaşi, B-dul A.B. judeţul Iaşi, cetăţean român, căsătorit, 2 copii, stagiul militar îndeplinit, studii 12 clase, fără antecedente penale;
- P.G., fiul lui M. şi V., născut în judeţul Iaşi, domiciliat în Iaşi, Aleea D. judeţul Iaşi, cu reşedinţa în Montreal 6430, Canada, cetăţean român, căsătorit, 2 copii, stagiul militar îndeplinit, lăcătuş mecanic, fără antecedente penale;
- V.T., fiul lui N. şi A., născut în judeţul Bacău, domiciliat în Iaşi, str. C., judeţul Iaşi, cetăţean român, căsătorit, 2 copii, stagiul militar îndeplinit, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:
- câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. c) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen.;
- câte 1,6 (un an şi şase luni) ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. d) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. în pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. şi a fixat termen de încercare de câte 4 ani pentru fiecare, în baza art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiate pedepsele aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. şi a atras atenţia acestora asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege privind revocarea.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă RA - SNCFR - Bucureşti.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii T.C., I.E., P.G. şi V.T. să plătească părţii civile RA - SNCFR - Bucureşti suma de 1.715,13 RON, actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data de 11 septembrie 1997 şi până la plata efectivă a debitului, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat acesteia.
A fost admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. şi în consecinţă:
Au fost obligaţi inculpaţii T.C., I.E., P.G. şi V.T. în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR - Bucureşti să plătească următoarele sume de bani:
- către partea civilă P.E. suma de 500 RON actualizată cu rata inflaţiei, calculată începând cu data de 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale;
- către părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. suma de câte 3.000 RON actualizată în raport cu rata inflaţiei, începând cu data de 11septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, reprezentând daune morale:
- către părţile civile P.E.A. şi P.P.D. o sumă de bani reprezentând diferenţa dintre pensia de urmaş primită de fiecare dintre ei în calitate de copii ai victimei şi venitul pe care l-ar fi realizat victima P.M., calcul ce se va realiza în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., de la data de 11 septembrie 1997 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani dacă vreunul dintre ei se află în continuarea studiilor.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR - Bucureşti să plătească statului câte 3.000 RON, cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR - Bucureşti să plătească părţii civile P.E. câte 2.000 RON, cheltuieli judiciare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, privind condamnarea inculpatului T.C., contopirea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 844 C. pen. şi au fost înlăturate cele contrare prezentei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect şi în concordanţă cu actele şi lucrările cauzei, instanţa de fond a stabilit că inculpatul T.C. a comis o infracţiune de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Faptele cu fost săvârşite de inculpatul T.C. sub forma pluralităţii de infracţiuni a concursului prevăzută de art. 33 lit. b) C. pen. nu art. 33 lit. a) C. pen., cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Astfel, există concurs de infracţiuni, conform art. 33 lit. b) C. pen., când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond cu privire la inculpatul T.C. este corectă şi corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În dimineaţa zilei de 11 septembrie 1997, inculpatul T.C., în calitate de impiegat de mişcare în staţia Cristeşti - Jijia a dispus efectuarea unei manevre în capătul „Y” al staţiei, deşi era interzisă simultan cu primirea trenurilor; a fracţionat parcursul de manevră deşi era pe linia de evitare; a refuzat completarea partidei de manevră cu un alt manevrat care să fie la acoperire; a dat comenzi eronate care au dus la deraierea boghiului nr. 1 al vagonului 71242 iar vagonul 2 l-a strivit în acest context şi l-a omorât pe manevrantul P.M., creându-se în aceste împrejurări şi un prejudiciu constând în contravaloarea vagoanelor, locomotivei DA 859 şi a căii ferate în cuantum de 17.151.391 ROL.
Prin acţiunile şi inacţiunile inculpatului T.C., descrise mai sus s-a produs în mod concret pericolul pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, cauzându-se, atât prejudicii acesteia, cât şi decesul manevrantului P.M.
Individualizarea judicioasă a pedepselor aplicate inculpatul T.C. s-a făcut în mod temeinic de către instanţa de fond care a ţinut cont, atât de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârşirii faptelor, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului care este infractor primar şi a avut o atitudine corespunzătoare în cauză, prezentându-se în faţa instanţei de judecată.
În cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante facultative în favoarea inculpatului T.C. şi coborârea pedepselor aplicate sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile comise faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite şi de urmările produse, atingerea scopului educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., putându-se efectua în cazul acestuia doar prin acest cuantum de pedeapsă, în modalitatea de executare apreciată temeinic de instanţa de fond, respectiv suspendare sub supraveghere urmând ca acesta să respecte anumite măsuri pe durata termenului de încercare, în vederea prevenirii săvârşirii unor noi infracţiuni şi a formării unei atitudini corecte a acestuia faţă de ordinea de drept şi faţă de normele de convieţuire socială.
Instanţa de fond a aplicat în mod legal regulile de la concursul de infracţiuni prevăzute de art. 34 lit. b) C. pen., contopind pedepsele aplicate inculpatului T.C. în pedeapsa cea mai grea, însă a omis să aplice inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
De asemenea, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. şi nu a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este nelegală.
Prin Legea nr. 543 de la 1 octombrie 2002 privind graţiere unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni s-a reglementat în art. 1 graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea până la 5 ani inclusiv iar prin art. 2 s-a stipulat că graţierea se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.
Instanţa de fond, în mod nelegal, faţă de cuantumul pedepselor aplicate inculpatului T.C. pentru săvârşirea celor 2 infracţiuni şi situaţia infracţională a acestuia, neavând antecedente penale nu a constatat graţierea acestora, întrucât nu fac parte din categoria infracţiunilor exceptate de la beneficiul graţierii.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond cu privire la faptele inculpaţilor I.E., V.T. şi P.G. este greşită, dându-se o interpretare parţial eronată probelor administrate în toate fazele procesului penal.
Inculpatul V.T. a lucrat ca mecanic de locomotivă la Depoul de locomotive a Regionalei CFR Iaşi, inculpatul I.E. ca mecanic ajutor, inculpatul P.G. a fost şef de manevră la Staţia CFR Cristeşti - Jijia, judeţul Iaşi, iar victima P.M. era manevrat de vagoane.
În seara zilei de 10 spre 11 septembrie 1997 aceştia s-au prezentat la serviciu fiind planificaţi pe locomotiva diesel electrică DA1029 pentru efectuarea unor manevre în Staţia CFR Cristeşti - Jijia, aflată pe teritoriul comunei Ungheni, judeţul Iaşi.
În dimineaţa zilei de 11 septembrie 1997, prin jurul orelor 4,15, impiegatul de mişcare inculpatul T.C. a comunicat prin staţia radio-telefon deplasarea unui convoi de 10 vagoane marfă aflat pe linia nr. 24 CL spre Staţia CFR Ungheni, la linia C L 2, pentru ca apoi să fie tractat la staţia CFR Socola Iaşi.
Inculpatul V.T. era ajutat de inculpatul I.E. la conducerea locomotivei DA1029 iar partida de manevră era formată din şeful de manevră - inculpatul P.G. şi din manevrantul de vagoane P.M.
După primirea comenzii s-a stabilit ca acel convoi să fie deplasat la linia respectivă prin împingere, în cea de-a doua fază a manevrei, din faţa semnalului X24L până după semnalele de manevră M2L, iar după schimbarea indicaţiei semnalului pitic de manevră M2L în manevra permisă în zona acoperită de semnal, trage convoiul de manevră la linia 2L.
Toate persoanele implicate cunoşteau programul de manevră şi comunicau între ele prin staţiile radiotelefon din dotare.
Şeful partidei de manevră, inculpatul P.G. a pregătit convoiul de vagoane prin legarea la instalaţia de aer a locomotivei şi a efectuat proba frânei, apoi a trimis manevrantul P.M. pentru a observa indicaţiile semnalelor sau obstacolele pe linie.
Manevrantul P.M. a fost postat pentru dirijarea convoiului pe platforma vagonului 2, socotind sensul de deplasare pe partea stângă.
Şeful partidei de manevră, inculpatul P.G., în loc să dirijeze personal garnitura, conform obligaţiilor din instrucţiunile de manevră, fie prin urcarea pe platforma primului vagon, fie prin dirijarea din apropierea liniei, locuri unde ar fi avut vizibilitate sporită asupra spaţiului de manevră, a mers la cabina MM4 a acarului din dreptul liniei L24 unde a stat de vorbă cu manevrantul P.C. acarul de serviciu, în acest timp cerând impiegatului de mişcare să-i dea liber la convoi, după care amândoi au mers la cabina barierei, unde era martorul D.D., căruia i-a spus că „au terminat manevrele”. Iniţial inculpatul P.G. a încercat să acrediteze ideea că s-a aflat şi el pe vagon şi a sărit în momentul accidentului, însă prin probele administrate s-a dovedit contrariul.
Manevrantul de vagoane, victima P.M. a dat comanda de plecare prin staţia radio-telefon, comandă receptată de inculpaţii V.T. şi I.E., care au pus convoiul în mişcare.
Cei doi inculpaţi V.T. şi I.E. se aflau la postul 2 al locomotivei DA1029, deşi trebuiau să conducă împingerea garniturii din postul 1 cel mai apropiat vagoanelor împinse, conform instrucţiilor 5 şi 6 referitoare la atribuţiile mecanicilor de locomotivă şi manevranţilor care prevăd următoarele obligaţii:
- să ocupe postul 1 al locomotivei;
- să urmărească indicaţiile semnalelor luminoase.
Inculpatul V.T. a condus locomotiva de pe partea stângă pe sensul de mers iar inculpatul I.E. pe parte dreaptă.
Inculpatul T.C. prin jurul orelor 4,30 - 4,35 a luat cunoştinţă de circulaţia trenului 67119, locomotiva izolată SA0859 pentru care avea interdicţie de apropiere la semnalul de intrare „Y” al staţiei şi pentru care a făcut ulterior parcursul de intrare în staţie, parcurs care întrerupea parcursul de manevră al convoiului de pe linia 24L. Acest parcurs era incompatibil cu fişa nr. 23 din Planul tehnic de exploatare al Staţiei Cristeşti - Jijia. Impiegatul T.C. a fracţionat parcursul de manevră şi a permis manevra dincolo de semnalul X24L până la semnalul pitic M10L, care ordona manevra interzisă în zona de semnal, fără însă a anunţa prin staţia RFT pe mecanicul de locomotivă şi pe conducătorul de manevră despre aceasta.
Chiar dacă inculpatul T.C. nu a comunicat fracţionarea traseului până la semnalul M10 care figura în poziţia oprit.
Toate aceste semnale erau pe partea dreaptă iar ajutorul de mecanic, inculpatul I.E. care era pe partea dreaptă nu a văzut la timp semnalul M10, admiţând că nu l-a urmărit, întrucât a auzit victima prin staţie spunând că este liber.
Din declaraţiile inculpaţilor V.T. şi I.E. a rezultat că aceştia şi-au schimbat locurile la un moment dat, iar o perioadă de timp s-a omis urmărirea semnalelor manevrantului şi ale semnalizatorului mecanic M10, crezând că au liber până la linia curentă.
Când a văzut semnalul M10L, inculpatul I.E. i-a comunicat inculpatului V.T. că semnalul este oprit, dar nu au mai avut timp să frâneze.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, realizată în ziua de 11 septembrie 1997 a rezultat că în faţa semnalizatorului M10L există vegetaţie - lăstari - cu înălţimea între 20 - 110 cm şi chiar că unii din lăstari sunt tăiaţi pentru a nu afecta vizibilitatea semnalului.
Din fotografiile efectuate la cercetarea la faţa locului a rezultat că în imediată apropiere a semnalului M10L nu există vegetaţie, semnalul este amplasat jos, în plan orizontal mai înalt decât nivelul liniei, fiind uşor de observat de mecanicii de locomotivă dacă scoteau capul pe fereastra locomotivei, reţinându-se greşit de către instanţa de fond că acest semnal nu putea fi văzut din cauza vegetaţiei.
A rezultat din probe că, la reconstituirea faptelor, a fost tăiată toată vegetaţia în zona respectivă, dar acest element nu are relevanţă în cauză.
Victima P.M. nu a observat nici ea la timp semnalul, aflându-se pe partea opusă - stângă a convoiului, în sensul său de plasare, pentru a putea comunica cu inculpatul V.T., care era pe acea parte.
De altfel, inculpatul V.T. a arătat că a văzut semnalele făcute cu mâna şi cu lanterna, dar nu l-a recunoscut pe cel care le făcea din cauza întunericului.
Convoiul a pătruns astfel pe linia de refugiu, depăşind semnalul luminos cu nr. M10L ce avea lumina albastră, indicând interzicerea trecerii şi a distrus opritorul de la capătul liniei, iar primele 2 vagoane au deraiat, rulând pe terasamentul din piatră al căii ferate.
În aceste împrejurări, partea din faţă a primului vagon a intrat pe linia de circulaţie CL2 Iaşi - Ungheni şi a fost acroşat de locomotiva diesel electrică nr. 859, izolată, care circula pe această linie, de la Ungheni spre Iaşi, producându-i uşoare avarii.
Manevrantul P.M. nu a reuşit să sară de pe platforma vagonului unde se afla, fiind strivit între vagoanele 2 şi 3, survenind imediat moartea sa.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 926/C din 24 septembrie 1997 emis de Laboratorul de Medicină Legală Iaşi a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă fracturării atlasului cu secţiune medulară, multiplelor fracturi osoase (costala, de bazin rotulă) şi rupturilor de organe interne. S-a arătat în raport că în momentul decesului, sângele victimei conţinea 0,30 gr ‰ alcool.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a rezultat din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, urmând a fi îndepărtate acele probe prin care s-a încercat înlăturarea răspunderii penale a celor 3 inculpaţi, reţinute în concret de instanţa de fond.
În drept, faptele inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. şi ale infracţiunii de ucidere din culpă revăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Pentru săvârşirea acestor infracţiuni inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. au fost condamnaţi la câte o pedeapsă în limitele prevăzute de partea specială a codului penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere, în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericolul social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârşirii faptelor, împrejurările în care a avut loc şi urmările produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care sunt infractori primari, au avut o atitudine parţial sinceră în cauză, prezentându-se în faţa instanţei de judecată.
Instanţa a reţinut în favoarea inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. împrejurările arătate mai sus drept circumstanţe atenuante facultative, prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi le-a dat eficienţă, conform prevederilor art. 76 C. pen., coroborând pedepsele aplicate inculpaţilor sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile comise.
S-a reţinut că faptele au fost comise de inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. în condiţiile art. 33 lit. b) C. pen. şi aplicându-se regulile de la concursul de infracţiuni, conform art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpaţilor în pedeapsa cea mai grea.
Instanţa a interzis inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Având în vedere cuantumul pedepsi rezultante aplicate fiecăruia din inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. şi faptul că aceştia nu au antecedente penale, instanţa a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia şi a dispus în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor.
În baza art. 82 C. pen. instanţa a fixat termene de încercare de câte 4 ani pentru fiecare inculpat.
S-a atras atenţia inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea.
De asemenea, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii aplicate inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
Avându-se în vedere prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri sau sancţiuni, instanţa a constatat graţiate pedepsele aplicate inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. şi a atras atenţia acestora asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege privind posibilitatea revocării.
În ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pentru următoarele considerente:
La data de 2 octombrie 1997 Regionala CFR Iaşi a sesizat Parchetul de pe lângă tribunalul Iaşi, prin Adresa nr. 6/449/1997 şi a solicitat să se efectueze cercetări şi să fie trase la răspundere persoanele vinovate de producerea accidentului în care şi-a pierdut viaţa victimei P.M.
Această regională s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.151.391 ROL reprezentând pagubele produse prin distrugerea vagoanelor, locomotivei DA859 şi a căii ferate, sumă actualizată cu rata inflaţiei la zi.
Prin O.U.G. nr. 12 din 7 iulie 1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, prin art. 43 s-a reglementat reorganizarea prin divizare a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, într-o companie naţională, în societăţi naţionale şi societăţi comerciale, la lit. b) fiind menţionată Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă, CFR Marfă, cu statut de societate comercială care are, în principal, ca obiect de activitate, efectuarea transportului feroviar public de mărfuri.
În art. 44 din aceeaşi ordonanţă s-a stipulat că Societatea Naţională a Căilor Ferate Române continuă să fiinţeze ca regie autonomă, având ca obiect principal de activitate gestionarea datoriei şi a creanţelor existente la data reorganizării, potrivit noului regulament de organizare şi funcţionare aprobat prin H.G., după finalizarea procesului de divizare.
Prin Hotărârea nr. 582 din 10 septembrie 1998 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române la art. 9 s-a reglementat că: „CFR Marfă, corespunzător obiectului său de activitate se substituie Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terţii, inclusiv în litigiile aflate pe rol la instanţele judecătoreşti, precum şi în cele ce decurg din contractele şi acordurile internaţionale, cu excepţia datoriilor şi creanţelor care vor fi gestionate de Societatea naţională a Căilor Ferate Române, prin forma care continuă să fiinţeze după reorganizarea sa, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 12/1998.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 1199 din 24 octombrie 2002 privind divizarea Societăţii de Servicii de Management Feroviar „SMF” S.A. şi modificarea unor acte normative s-a stipulat în art. 6 alin. (1) că: „serviciile financiar-contabile juridice, de control financiar de gestiune şi de organizare a licitaţiilor pentru Regia Autonomă „Societatea Naţională a Căilor Ferate Române” s-a asigurat pe bază de contract de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA.
În cauză SNRFM CFR Marfă Sucursala Iaşi a fost mandată prin Adresa nr. 51 din 16 octombrie 1998 să reprezinte în instanţă RA SNCFR Bucureşti în ambele calităţi ale acesteia de partea civilă şi de parte responsabilă civilmente.
Instanţa de fond, deşi la termenul de judecată din 19 februarie 2008 a constatat că partea responsabilă civilmente în cauză este RA SNCFR Bucureşti reprezentată prin SNTF Marfă SA, Sucursala Iaşi, când soluţionează acţiunea civilă acordă despăgubiri civile părţii civile RA SNTFM - CFR Marfă Bucureşti şi a obligat tot pe aceasta în calitate de parte responsabilă civilmente la despăgubiri în solidar cu inculpatul T.C. către celelalte părţi civile constituite în cauză.
Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât partea civilă şi partea responsabilă civilmente în cauză este RA SNCFR Bucureşti.
Întrucât instanţa de control judiciar a reţinut că inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. s-au făcut vinovaţi în cauză de săvârşirea celor două infracţiuni, arătate mai sus, urmează în baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., aceştia împreună cu inculpatul T.C. să fie obligaţi la despăgubiri civile către partea civilă RA - SNCFR Bucureşti, reprezentând contravaloarea vagoanelor, a locomotivei DA859 şi a căii ferate, în cuantum de 1.715,13 RON, actualizată cu rata inflaţiei, de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii.
Prin faptele inculpaţilor T.C., V.T., I.E. şi P.G., angajaţi la acea dată ai Regionalei CFR Iaşi, succesoare fiind RA - SNCFR Bucureşti - în urma reorganizării, sau produs moştenitorilor victimei P.M. prejudicii.
În cauza s-au constituit părţi civile soţia victimei, P.E., solicitând acordarea de daune morale şi despăgubiri materiale majorate pe parcursul judecăţii reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de înmormântarea victimei.
De asemenea, copiii victimei, P.E.A., născută în 1983 şi P.P.D., născut în 1987 s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând acordarea de daune morale şi despăgubiri civile majorate pe parcursul judecăţii pentru compensarea contribuţiei materiale de care sunt lipsiţi în urma morţii tatălui lor.
De asemenea, aceste părţi civile au solicitat şi instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente în vederea asigurării despăgubirii.
Instanţa de fond a reţinut just în cauză că victima P.M. prezentându-se la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice are şi ea o culpă în producerea accidentului, apreciind-o temeinic ca fiind în proporţie de 50%.
Daunele materiale acordate părţii civile P.E. au fost corect apreciate de instanţa de fond, care a ţinut cont de probele administrate în cauză în dovedirea lor, de faptul că din partea angajatorului s-au remis acesteia sicriul, crucea, costumul şi 300 RON pentru înmormântare şi de proporţia culpei stabilite la producerea evenimentului.
Sub aspectul daunelor morale acordate părţilor civile instanţa de fond a apreciat greşit cuantumul acestora la 3.000 RON şi a stabilit o sumă globală pentru toate cele 3 părţi civile, fără a preciza partea datorată fiecăreia.
Potrivit art. 14 C. proc. pen. şi art. 948 C. civ. despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin infracţiuni trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a daunelor ocazionate.
Este incontestabil că pierderea unei fiinţe dragi produce în rândul celor apropiaţi puternice suferinţa psihice, mai ales atunci cânt aceasta se produce intempestiv.
Cuantumul de 270.000 RON solicitat de părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. cu titlu de daune morale este mare în raport de modul cum s-au desfăşurat faptele.
Este drept că nu poate fi cuantificată suferinţa umană în astfel de situaţii, dar există criterii pe baza cărora se poate stabili un echilibru între pierderea suferită şi despăgubirea acordată ca o compensaţie bănească a suferinţei pricinuite.
Astfel, instanţa, ţinând cont de culpa victimei, a acordat părţilor civile câte o compensaţie în bani în cuantum de cât 3.000 RON, actualizată cu rata inflaţiei, pe care o apreciază echitabilă în raport cu suferinţa încercată.
Potrivit art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 1003 C. civ., instanţa i-a obligat pe inculpaţii T.C., V.T., I.E. şi P.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNCFR - Bucureşti la plata acestor sume de bani cu titlu de daune morale către părţile civile arătate mai sus.
În ce priveşte despăgubirile civile acordate copiilor minori ai victimei, P.E.A. şi P.P.D. instanţa de fond a apreciat temeinic că acestora li se cuvine, pentru repararea integrală a prejudiciului, o sumă de bani reprezentând diferenţă dintre pensia de urmaş primită de fiecare dintre aceştia şi venitul pe care l-ar fi realizat victima P.M., calcul ce se va realiza în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ. calculată de la data faptei, 11 septembrie 1997 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare, dacă se află în continuarea studiilor.
Având în vedere dispoziţiile art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 1003 C. civ., instanţa a obligat inculpaţii V.T., I.E., P.G. şi T.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNCFR Bucureşti la plata acestor despăgubiri.
Instanţa de fond a respins în mod temeinic cererea părţilor civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. de instituire a unui sechestru asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, întrucât bunurile acesteia, nu pot fi sechestrate, fiind de interes public, pe de-o parte, iar în cauză nu există îndoială cu privire la posibilitatea acestei părţi de a repara paguba pricinuită prin infracţiunile reţinute în sarcina angajaţilor săi.
Stabilind obligaţia solidară a inculpatului T.C. cu partea RA SNTFM CFR Marfă Bucureşti la plata cheltuielilor judiciare către stat, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât partea responsabilă civilmente în cauză este RA SNCFR Bucureşti.
Prin concluziile depuse la fila 128 vol. 12 al instanţei de fond părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D., prin avocat ales au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, instanţa de fond omiţând să se pronunţe asupra acestora, conform art. 193 C. proc. pen.
Pentru toate aceste considerente instanţa de control judiciar a apreciat că apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul T.C., părţile civile P.E., P.E.A., P.P.D. şi partea responsabilă civilmente SNTFM - CFR Marfă SA Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 308 din 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi sunt fondate.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate împotriva acestei hotărâri pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală şi civilă şi rejudecând a dispus următoarele:
S-a înlocuit aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor T.C., V.T., I.E. şi P.G. cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b) C. pen.
S-a aplicat inculpatului T.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. şi a suspendat executarea acestora pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
S-a constatat graţiate pedepsele aplicate inculpatului T.C. şi s-a atras atenţia acestuia asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea.
Instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. la câte o pedeapsă cu închisoarea, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni, prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. şi 178 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., reţinând în favoarea fiecărui inculpat circumstanţele atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi efectele acestora prevăzute de art. 76 C. pen.
De asemenea s-au contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat, în baza art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea.
Inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. le-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a aplicat fiecărui inculpat dispoziţiile art. 81, 82, 83 C. pen. şi ale art. 71 alin. (5) C. pen.
Instanţa a constatat graţiate pedepsele aplicate inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. şi s-a atras atenţia acestora asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea.
Acţiunea civilă a părţii civile RA - SNCFR Bucureşti a fost admisă în totalitate aşa cum a fost formulată şi inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să-i achite contravaloarea prejudiciului cauzat prin faptele lor.
Acţiunea civilă a părţilor civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. a fost admisă în parte.
Inculpaţii T.C., V.T., I.E. şi P.G. au fost obligaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR Bucureşti la plata de despăgubiri materiale către partea civilă P.E. reprezentând cheltuieli de înmormântare, la daune morale către părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D., toate în cuantumurile arătate prin dispozitiv.
Conform art. 191 alin. (1) şi (3) şi art. 193 C. proc. pen. instanţa l-a obligat pe fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR Bucureşti la plata de cheltuieli judiciare către stat şi către partea civilă P.E., reprezentând onorariu avocat ales (conform chitanţelor depuse la dosar din septembrie 2007 şi iunie 2008).
Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi le-a înlăturat pe cele contrare prezentei.
În baza arat. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D., criticând-o arătând în scris mai multe erori materiale, privind denumirea părţii responsabile civilmente, ale părţilor civile, că instanţele tergiversează de 11 ani soluţionarea cauzei, apreciind suma de 3.000 RON ca fiind insuficientă, majorând pretenţiile civile la 500.000 RON reactualizată cu rata inflaţiei din 1997 şi până la plata efectivă, aplicarea sechestrului asigurator pe bunurile şi contul bancar al RA SNTFM Marfă Bucureşti, cât şi a inculpaţilor, precum şi inculpaţii I.E., P.G. V.T. şi T.C., acesta din urmă precizând că motivele recursului vizează latura penală şi latura civilă a cauzei, apreciind că după reanalizarea probelor administrate în cauză şi a motivelor de recurs pe care le va depune să se pronunţe o nouă soluţie mai favorabilă în sensul reducerii pedepselor aplicate şi a prejudiciului constatat în cauză şi obligarea tuturor inculpaţilor la plata acestuia, întrucât în cauză fiind mai mulţi inculpaţi nu s-a stabilit pe deplin participarea şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptelor penale.
La termenul de judecată de la 18 iunie 2009 în recurs, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, în vederea angajării unui apărător şi faţă de lipsa de procedură cu recurentul intimat P.G. la adresa din Canada - Montreal, 6430 Rie Sherbrook Ouest APP.15 a amânat cauza la 10 septembrie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată aflată la filele 31 - 32 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 29503 la 2 septembrie 2009, aflate la filele 50 - 55 dosarul Înaltei Curţi, motivele de recurs formulate în scris de inculpatul V.T. prin apărător şi la care s-a anexat şi o schiţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris s-a criticat decizia instanţei de apel, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3855 pct. 10 şi 18.
Astfel, s-a menţionat că instanţa de apel a motivat condamnarea inculpatului V.T. prin aceea că situaţia de fapt reţinut de instanţa de fond cu privire la faptelor inculpatului I.E., V.T. şi P.G. este greşită, dându-se o interpretare parţial eronată probelor administrate în toate fazele procesului penal, fiind evidenţiată în concret situaţia de fapt.
Se apreciază că motivarea este o aderare necritică la poziţia parchetului şi a SNCFR-ului, cu ignorarea completă a probelor ce demonstrează nevinovăţia mecanicilor de locomotivă, în special a expertizelor obiective şi imparţiale administrate în cauză. De asemenea, au fost ignorate prevederile regulamentelor privind circulaţia pe calea ferată.
De asemenea s-a mai arătat că instanţa de apel nu reţine că au existat trei plauri de manevră:
1. Deplasarea garniturii prin tragere către staţia Holboca, schimbat cu planul 2.
2. Deplasare într-o primă fază prin împingere pe linia L24CL până când locomotiva urma să ajungă în dreptul semnalului M2CL, iar în faza a doua, prin tragere pe linia L2CL către Holboca.
3. Planul necomunicat, cu împingere pe linia dezafectată 30, până la trecerea unei alte garnituri.
Regulile cu privire la circulaţia pe calea ferată reţinute de instanţă nu sunt în toate cazurile aplicabile.
În acest sens, postul de conducere a fost ales în conformitate cu Instrucţia nr. 201, aşa cum corect reţine expertiza administrată în cauză. În cazul de faţă, când manevrele se efectuează în zona VIII a staţiei, mecanicii pot alege postul. Instrucţiunile 5 şi 6 sunt aplicabile doar în zonele II şi IV de manevră (fişa 18 PTE). Este motivul pentru care experţii nu constată încălcarea regulamentului în această privinţă.
Mecanicii de locomotivă nu se ghidează numai după semnalele luminoase, ci atunci când acestea nu sunt vizibile, primesc informaţii prin staţiile radio, informaţii care înlocuiesc semnalele luminoase.
Lipsa prismei de balast şi necomunicarea fracţionării parcursului de către T. au determinat lipsa de frânare a convoiului şi atenţionarea lui P., care ar fi avut timpul necesar să reacţioneze faţă de impact. În condiţiile în care era prisma de balast iar o bucată de şină nu lipsea, aşa cum s-a constatat, vagoanele nu s-ar fi atins în urma înclinării în partea stângă presând victima, ci ar fi rămas drepte, cu păstrarea spaţiului care să permită supravieţuirea lui P. prin intermediul tampoanelor.
Un convoi nu se pune în manevră decât după ce semnalele sunt pe liber. Când a schimbat planul de manevră, impiegatul de mişcare nu a verificat planul staţiei, în care linia pe care urma să fie figura ca scoasă din circulaţie (Adresa nr. 14/309/1995).
Semnalul nu putea fi văzut întrucât convoiul, după cum a rezultat din expertiză (numărul de vagoane × lungimea unui vagon) avea 225 m, iar semnalele conform regulamentelor se observă de la cel mul 200 m. Acest aspect este relevant mai ales la deplasarea prin împingere, de regulă, semnalele luminoase fiind înlocuite cu indicaţiile manevranţilor (art. 93 alin. (4) din Regulament).
Inculpatul T. a pus semnalul pe oprire mult prea târziu pentru a putea fi observat (pag. 210, 211 şi 212 dosar urmărire penală).
Schimbarea postului reţinută de instanţă este impusă de regulament pentru verificarea reciprocă a condiţiilor de circulaţie, inclusiv a semnalelor luminoase. Când nu poate vedea semnalele de manevră de pe locomotivă mecanicul începe manevrele în baza unui semnal transmis prin staţia de radio.
Când I. i-a comunicat lui V. că nu vede semnalul, V. i-a spus că are semnale din parte partidei de manevră de pe partea lui şi, conform regulamentului a executat ordinele partidei (declaraţii olografe dosar urmărire penală pag. 36, 66 şi 122).
Semnalul M10L avea 73 de cm înălţime însă lampa albastră era la doar 40 cm înălţime de sol. Or, s-a reţinut chiar de către instanţă că vegetaţia avea între 20 şi 110 cm înălţime. Martorul D. a declarat că nu se vedea semnalul M10L „din cauza bălăriilor”.
Din dosar a rezultat că nici opritorul de la capătul liniei nu era semnalizat luminos pentru a putea observa şi opri convoiul.
Manevrantul P. a fost şi el în culpă, având o îmbibaţie alcoolică în sânge de 0,30 la mie şi nepoziţionându-se corect la capătul convoiului pentru a observa mai bine semnalele şi obstacolele de pe linie, aşa cum l-a obligat regulamentul.
În completarea motivelor de recurs a reiterat şi susţinerile din apel, menite a elucida condiţiile producerii accidentului.
Inculpatul V. şi-a îndeplinit obligaţiile prin:
1. verificarea cuplării corecte a vagoanelor, faptul reiese din declaraţia lui V., coroborată cu declaraţiile celorlalţi.
2. luarea la cunoştinţă a planului de manevră şi respectarea întocmai a acestuia;
A fost comunicat de către impiegatul de mişcare şi de către şeful de manevră. Schimbarea planului cu fracţionarea nu a mai fost comunicată - indicaţia oprit a semnalului M10CL. În staţia Cristeşti Jijia, impiegatul de mişcare a ordonat manevra (răspuns 1 la obiecţiuni expert M. - fila 2, declaraţie T., declaraţia P.C.). V. nu avea cum să efectueze manevra fără instrucţiunile partidei de manevră (raţiunea existenţei acesteia este tocmai ghidarea mecanicului, în imposibilitate de a vedea toate semnalele şi situaţia din teren - garnitura avea 225 m; consideraţiile expertului M. în cap. I al răspunsului la obiecţiuni care face surprindere plastic diferenţele dintre circulaţia pe drumurile rutiere, fără intermediari şi circulaţia pe calea ferată, mediată de partida de manevră - impiegat, şef de manevră, manevrant).
3. verificarea sistemului de frânare înainte de manevră (declaraţia V. - fila 36 dosar urmărire);
4. urmărirea semnalelor - atunci când nu a mai văzut semnalul a întrebat prin staţie dacă linia este liberă şi, după confirmare, a continuat manevra:
- a respectat indicaţia permisivă a semnalului X24L, vizibil de pe locomotivă şi a pornit convoiul - alin. (7), fila 4, răspuns la obiecţiuni G., declaraţiile martorilor şi ale celorlalţi inculpaţi;
- a respectat semnalele partidei de manevră, când nu a mai avut vizibilitate în privinţa semnalelor fixe - fila 10 expertiza G. din 24 august 2004; alin. 7, fila 4, răspuns la obiecţiuni G.; declaraţiile martorilor);
- V. a verificat comunicarea lui I. că nu se vede semnalul M10CL şi a solicitat informaţii suplimentare e la partida de manevră - fila 6 pct. 2 expertiză M., fila 1 supliment expertiză M.; art. 30 Instrucţie nr. 201.
5. respectarea vitezei dovedită cu Procesul-verbal de citire a vitezei nr. 5/663/1997 - anexa 7 expertiză M., fila 204 dosar urmărire; fila 3 pct. 1 supliment la raportul de expertiză M. din 04 ianuarie 2000).
6. neschimbarea postului de conducere, cu respectarea art. 46, pct. 7C, alin. (6) din Instrucţia nr. 201 - fila 13 expertiza G. 2004, pct. 4.
7. frânarea de urgenţă când I. i-a transmis că semnalul M10CL este „pe oprit”.
V. Culpa în producerea accidentului aparţine:
1. Structurilor ierarhice din cadrul CN SNCFR începând de la conducerea regionalei până la conducerea staţiei Cristeşti - Jijia prin:
- utilizarea unei linii de cale ferată neterminată, fără semnale corespunzătoare, prisma de balast, sisteme de oprire - actul diviziei de infrastructură nr. 14/309/695 din 16 septembrie 1997; document nr. S1/585 din 13 septembrie 1997, anexa 19 expertiza M. 2000;
- neasigurarea condiţiilor pentru siguranţa circulaţiei: vegetaţia abundentă de o înălţime mult peste înălţimea semnalului (0,5 m) - din declaraţii şi constatări a rezultat că varia între 1,10 m şi 3 m (expertiza M. fila 5 pct. 10, expertiza G. fila 13); neverificarea stării căii ferate pe distanţele necesare - expertiza M. 5 pct. 10, expertiza G. fila 13 pct. 4;
2. Inculpatul T. care a:
- schimbat planul de manevră fără a comunica detaliile celor implicaţi în manevră - filele 14-15 expertiză G.şi concluzia 13 a aceluiaşi raport; concluzia 4 expertiză M.;
- nu a suplimentat cu încă un manevrat partida - concluzia 5 expertiza M.
S-a mai arătat că a fost demonstrată culpa şi că cei vinovaţi de producerea accidentului au încercat să denatureze adevărul prin:
- nepăstrarea intactă a locului accidentului până la terminarea anchetei, prin tăierea vegetaţiei (pct. 10 fila 5 expertiză M., anexa 14 la acelaşi raport)
- întocmirea unui raport de constatare mistificat de comisia numită de Regionala CFR Iaşi;
- violarea sigiliului de la panoul de comandă de către T. - Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 803176 din 19 septembrie 1997, fila 289 dosar urmărire.
Denaturarea adevărului s-a făcut şi prin concursul organelor de urmărire penală, fapt surprins în ambele expertize efectuate în cauză, pentru acoperirea conducerii regionalei. Deşi se recunoaşte contribuţia unor elemente precum starea liniei, de care era responsabilă conducerea, niciun membru a acesteia nu a fost cercetat.
Totodată, la dosarul cauzei au mai fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 29665 la 4 septembrie 2009, aflate la filele 58 - 69 dosarul Înaltei Curţi, ample concluzii scrise la care s-au adăugat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 70 - 239 aceluiaşi dosar menţionat.
La dosarul cauzei au fost depuse şi motivele de recurs formulate în scris de recurenţii inculpaţi V.T. şi I.E., prin apărător, aflate la filele 244 - 262 dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii inculpaţii prin apărător au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 18 C. proc. pen.
Astfel, s-a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de condamnare, nearătându-se în considerentele deciziei în ce anume constă culpa inculpaţilor recurenţi V.T. şi I.E., care sunt probele potrivit cu care concluzionează vinovăţia acestora, care sunt sarcinile de serviciu pe care, din culpă, le-au îndeplinit defectuos sau nu le-au îndeplinit deloc.
De asemenea, instanţa de apel nu a făcut referire expresă la probatoriul care a determinat-o să reţină situaţia de fapt descrisă în decizia recurată (care, de altfel, este preluarea exactă din actul de inculpare) şi nici nu a motivat de ce a îndepărtat acele probe prin care s-a încercat înlăturarea răspunderii penale a celor trei inculpat, reţinute în concret de instanţa de fond.
S-a menţionat că instanţa de apel era datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să dea o apreciere personală materialului probator. Simpla preluare şi înşiruire a elementelor de fapt prezentate trunchiat, incorect şi nereal în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, nu sunt suficiente pentru ca instanţa de recurs să poată considera că decizia recurată este motivată - potrivit dispoziţiilor procedural penale, câtă vreme lipseşte argumentaţia reţinerii situaţiei de fapt şi de drept ce a generat pronunţarea unei soluţii de condamnare.
Recurenţii inculpaţi prin apărător au mai criticat decizia pronunţată şi pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., respectiv că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, în condiţii de legalitate, probe de natură să influenţeze soluţia procesului.
S-a arătat că una dintre probele despre care recurenţii susţin că are o valoare probantă concretă, întrucât contribuie direct, nemijlocit şi total imparţial la identificarea acelor elemente care converg spre conturarea realităţii obiective a speţei, este expertiza tehnică judiciară din 24 august 2004 efectuată în condiţii de legalitate în Dosarul nr. 6661/bis/2002 al Tribunalului Iaşi de către expertul tehnic - inginer M.G.
Asupra acestei probe tehnice, instanţa de apel nu a făcut nicio referire în decizia recurată, deşi concluziile expertizei aduc lămuriri cauzei de faţă, sub toate aspectele. În lipsa analizării acestei probe de specialitate, Curtea de Apel Iaşi a reţinut o situaţie de fapt total eronată, generatoare a deciziei de condamnare.
Se fac referiri la explicaţiile expertului M.G., care face trimitere expresă la dispoziţiile din Instrucţii - normă CFR ce cuprinde obligaţiile de serviciu ale fiecărui post în parte, solicitându-se instanţei de recurs analiza mai multor reguli instrucţionale; se mai arată prevederile Instrucţiei nr. 5 şi 6 referitoare la atribuţiile de serviciu ale mecanicilor de locomotivă şi manevranţilor, în raport de care, curtea de apel a stabilit culpa inculpaţilor, de asemenea, solicitându-se Înaltei Curţi să constate că sarcinile de serviciu prevăzute în aceste normative CFR nu sunt aplicabile personalului de locomotivă, ci altor categorii de salariaţi CFR, respectiv salariaţilor de la mişcare - Instrucţia nr. 5 şi salariaţilor de la revizia de vagoane - Instrucţia nr. 6 şi oricum nu cuprind dispoziţii referitoare la modalitatea de ocupare a posturilor de conducere. Or, obligaţiile de serviciu ale mecanicilor de locomotivă le sunt aplicabile doar dispoziţiile din Instrucţia nr. 201 privitoare expres la personalul de locomotivă.
Totodată, s-a mai precizat că instanţa de apel nu a analizat nici declaraţia inculpatului T.C. dată în faza de cercetare judecătorească, care se coroborează cu concluziile aceluiaşi raport de expertiză de care a mai făcut vorbire şi cu declaraţiile constante ale inculpaţilor V.T. şi I.E., probe care au fost greşit interpretate de către instanţa de apel.
Recurenţii inculpaţi prin apărător au mai arătat că responsabilitatea respectării semnalelor fixe aparţine întrutotul personalului de locomotivă numai dacă deplasarea se face prin tragere, or, în speţa de faţă, deplasarea s-a realizat prin împingere, în conformitate cu planul de manevră impus/comunicat mecanicilor de locomotivă. În situaţia dată, Fişa nr. 29 PTE, pct. 1 şi 3, obligă mecanicii de locomotivă să respecte comunicare agentului prin staţiile RTF, care înlocuieşte semnalele şi regulile prevăzute în Instrucţiile de mişcare şi semnalizare.
Spre deosebire de manevra prin tragere, când primul vehicul din capul convoiului de manevră este locomotiva, situaţie în care personalul de locomotivă nu are nevoie de personalul intermediar pentru a percepe şi respecta indicaţiile semnalelor fixe de manevră, în situaţia manevrei prin împingere, când locomotiva este ultimul vehicul din convoiul de manevră, mecanicii execută manevra pe baza comunicării prin staţiile RTF ale şefului partidei de manevră şi pe baza semnalelor luminoase cu rechizite de semnalizare primite de la manevrant.
Potrivit răspunsurilor aceluiaşi expert M.G. la obiecţiunile formulate de către inculpatul T.C., s-a subliniat că într-o staţie de cale ferată, mişcările de manevră se execută din ordinul verbal al impiegatului de mişcare, fără intervenţia nici unui intermediar. Şi a precizat expertul că mecanicul de locomotivă nu are nicio libertate de iniţiativă în desfăşurarea operaţiunilor de manevră, fiindu-i interzisă deplasarea cu locomotiva din proprie iniţiativă, fără ordinul impiegatului de mişcare.
În concluzie, personalul de locomotivă a respectat indicaţia permisivă a semnalului X24L, vizibil de pe locomotivă, deoarece linia 24L permitea acest lucru, iar în continuare a respectat semnalele partidei de manevră, conform prevederilor instrucţionale.
Relevant în prezenta cauză este împrejurarea că inculpaţii V.T. şi I.E. au respectat întrutotul semnalele partidei de manevră, cât şi semnalele luminoase fixe, în măsura în care aceste au fost vizibile, urmărind executarea manevrei pe racordarea de linia Cale Largă şi nu în linia de evitare, pe care impiegatul de mişcare a fracţionat parcursul, fără a-l comunica mecanicilor de locomotivă.
Se solicită instanţei a fi observate declaraţiile acestor inculpaţi date în noaptea evenimentului feroviar, respectiv 10 - 11 septembrie 1997, în faţa procurorului de caz.
Se consideră că, mecanicii de locomotivă au acţionat corect în momentul în care au văzut semnalul M10 pe oprire, în sensul frânării în vederea opririi convoiului, aşa cum impune Instrucţia nr. 201, art. 30 pct. 1 „în cazul în care mecanicul ajutor comunică mecanicului că un semnal ordonă oprire trenului, mecanicul este obligat imediat să ia măsuri de oprire.”
Însă, pentru a se putea evita accidentul feroviar, era necesar ca semnalul piti M10 fă fie vizibil de la o distanţă de cel puţin 200 de metri, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 93 alin. (4) din regulamentul de Exploatare tehnică Căi Ferate, respectiv „indicaţiile semnalelor de ieşire şi de parcurs de la liniile abătute, precum şi ale semnalelor luminoase de manevră şi ale paletelor de manevră trebuie să poată fi distinse în mod sigur de la o distanţă de cel puţin 200 metri.”
Or, în speţa de faţă, observarea semnalului pitic M10L de la distanţă de 30 de metri de către mecanicul ajutor de locomotivă, nu a permis inculpaţilor I. şi V. să oprească convoiul pentru a evita accidentul feroviar, deşi au acţionat în sensul îndeplinirii tuturor obligaţiilor postului pe care-l ocupau.
Aceste concluzii sunt formulate şi de către expertul tehnic judiciar T.M. încă din 4 ianuarie 2000, în lucrarea de specialitate depusă în Dosarul penal nr. 1213/1998, aflat ataşat cauzei.
În concluzie, urmează ca instanţa de control judiciar să verifice că în decizia recurată au fost reţinute fapte şi împrejurări pe care probele le infirmă, cu consecinţa concluzionării că acest mecanism judiciar de apreciere nouă a probelor, în directă ancorare în dispoziţiile instrucţionale CFR, schimbă situaţia de fapt reţinută de către Curtea de Apel Iaşi, cu efect direct şi nemijlocit asupra deciziei de condamnare astfel pronunţate.
Nu în ultimul rând, se solicită Înaltei Curţi să aprecieze că instanţa de apel a omis să evalueze toate probatoriile din care rezultă condiţiile de timp şi loc, vitale pentru concluzionarea temeinică şi legală asupra faptelor săvârşite de către inculpaţii recurenţi V.T. şi I.E.
Curtea de Apel Iaşi consideră nu numai că existenţa vegetaţiei în dreptul semnalului pitic M10L este fără relevanţă în cauză, ci pronunţă o hotărâre de condamnare a mecanicilor de locomotivă fără a ţine cont de celelalte condiţii de producere a evenimentului feroviar. Cu mare uşurinţă a apreciat instanţa de apel că recurenţii - inculpaţi V. şi I. nu şi-au respectat obligaţiile de serviciu, fără a le raporta şi analiza posibilitatea îndeplinirii sarcinilor la condiţiile de manevră, respectiv: prin împingere, pe timp de noapte, cu o partidă de manevră incompletă (lipsă un manevrat din partida de manevră ce trebuia să conţină trei angajaţi şi nu doi, ca în cazul de faţă), pe un traseu format în proporţie de 85% din curbă, cu un convoi având o lungime de peste 150 de m, ale căror vagoane de marfă şi cisterne erau de peste 4 m înălţime.
Ca atare, urmează ca instanţa de control judiciar să aprecieze săvârşirea sau nu a faptelor de către inculpaţii-recurenţi V. şi I., şi prin analizarea tuturor acestor condiţii de timp şi loc în care s-a produs accidentul feroviar, care au relevanţă majoră în reţinerea sau nu a culpei acestora.
Recurenţii inculpaţi prin apărător au mai invocat că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare - art. 3859 alin. (1) pct. 18 teza a II-a C. proc. pen.
În exercitarea controlului judiciar se solicită Înaltei Curţi să procedeze la verificarea raţionamentului judiciar efectuat de către Curtea de Apel Iaşi, în sensul existenţei unei neconcordanţe între faptele stabilite, care nu au corespondente probator şi soluţia pronunţată prin hotărârea atacată.
Se consideră de esenţa acestui dosar penal analizare existenţei legăturii de cauzalitate între faptele reţinute în sarcina inculpaţilor-recurenţi V.T. şi I.E. şi producerea accidentului feroviar.
În continuare au fost făcute ample consideraţii cu privire la imposibilitatea reţinerii culpei mecanicilor de locomotivă recurenţi.
S-a concluzionat că indiferent de modalitatea în care mecanicii de locomotivă şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, accidentul tot s-ar fi produs datorită lipsei din partida de manevră a unui agent la acoperire şi datorită înscrierii convoiului pe linia 30 de evitare (întrucât a fost fracţionat parcursul fără încunoştinţarea mecanicilor de locomotivă) care era dată în funcţiune fără să fie terminată şi fără să fie închisă şi semnalizată instrucţional ca linie închisă. Iar toate aceste nereguli nu pot fi imputate mecanicilor de locomotivă, căci nu reprezintă obligaţii de serviciu ce le incumbă, ci doar personalului de conducere al staţiei CFR.
Sub un alt aspect se solicită instanţei de control judiciar să observe şi atribuţiile manevrantului P.M., care, independent de orice nerealizare sau realizare defectuoasă a obligaţiilor de serviciu ale mecanicilor de locomotivă, nu şi-ar fi pierdut viaţa, dacă s-ar fi aşezat pe primul vagon al convoiului şi nu între vagoanele 2 şi 3, aşa cum prevede Instrucţia nr. 4, fiind făcute referiri la aprecierile expertului judiciar M.G.
În concluzie, pentru motivele arătate, recurenţii inculpaţi V.T. şi I.E. au solicitat admiterea recursurilor şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, a se dispune achitarea inculpaţilor-recurenţi pentru săvârşirea infracţiunilor concurente prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. şi 178 alin. (2) C. pen., potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportate la art. 10 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.
La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scris formulate de recurentele părţi civile P.E., P.E.A. şi P.P.D., la care s-a ataşat şi un înscris, în care solicită admiterea recursurilor, majorarea pretenţiilor, condamnarea inculpaţilor şi obligarea acestora în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata tuturor daunelor, aplicarea sechestrului judiciar, la cheltuieli de judecată, respingerea recursurilor promovate de inculpaţi.
De asemenea, la dosarul cauzei au mai fost depuse concluzii scrise de către apărătorul recurenţilor inculpaţi V.T. şi I.E..
La termenul de astăzi, în recurs, faţă de lipsa altor cereri prealabile, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată, având în vedere dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale şi a acordat cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat T.C., în concluziilor orale, în dezbateri a solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), arătând că s-a împlinit termenul de prescripţie, în raport cu data săvârşirii faptei, 10/11 septembrie 1997, iar referitor la latura civilă, obligarea tuturor inculpaţilor în solidar la plata despăgubirilor şi a daunelor morale.
Acelaşi apărător asupra recursurilor părţilor civile a pus concluzii de respingere, arătând că a fost corect stabilit cuantumul despăgubirilor.
Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi I.E. şi V.T. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursurilor declarate, casarea deciziei cu reţinere spre rejudecare.
În susţinerea primului temei de casare a arătat că din cuprinsul deciziei nu rezultă probatoriul care a stat la baza concluziei magistraţilor şi nici raţionamentul pe baza căruia au pronunţat soluţia de condamnare fapt ce echivalează cu o nemotivare.
În ce priveşte al doilea temei de casare, a susţinut că decizia nu face nicio referire la cele două probe tehnice administrate la instanţa de fond în 2000 şi 2004, astfel că instanţa a concluzionat eronat, prin raportate la Instrucţiunile căii ferate nr. 5 şi 6, care nu se referă la personalul de locomotivă, în loc de nr. 7, actual 201. Pornind de la aceste concluzii au fost reţinute eronat împrejurările, deoarece inculpaţii nu puteau observa, din mai multe motive obiective, semnalul, astfel că nu există legătură de cauzalitate între manevra efectuată de inculpaţi, care nu au vreo culpă în producerea accidentului şi decesul părţii vătămate.
În concluzie a solicitat casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, în ce priveşte soluţia de achitare a inculpaţilor şi recursurile părţilor civile.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat P.G. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate, însuşindu-şi concluziile susţinute anterior.
A mai arătat că instanţa de apel a înlăturat nejustificat susţinerea că inculpatul a solicitat un manevrant în plus, deşi nu a fost combătută de celelalte probe, precum şi că RA SNCFR ar fi trebuit să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.
În concluzie a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a avut o culpă în săvârşirea accidentului, iar cu privire la recursurile părţilor civile a pus concluzii de respingere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursurilor a învederat că este incident un caz de casare din oficiu, care primează, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
În acest sens a susţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată în 1998, pentru infracţiunea prevăzută de art. 274 alin. (2) C. pen. pentru care competenţa revenea tribunalului. Ulterior prin modificările aduse textului art. 27 C. proc. pen., de O.U.G. nr. 207/2000, art. III, tribunalul a rămas competent, însă prin Decizia nr. 81 din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a casat cu trimitere spre rejudecare pentru nerespectarea dreptului la apărare a inculpatului T., se învestea din nou instanţa, însă trebuia învestită instanţa competentă la acel moment şi anume judecătoria. Or, a fost învestit tot tribunalul, deşi acesta era competent doar pentru art. 274 alin. (2) teza a doua C. pen., care presupunea reţinerea unei catastrofe pe calea ferată, ceea ce nu era cazul, nici în raport cu paguba cauzată, de 17 milioane lei.
În concluzie a solicitat admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea spre competentă soluţionare a cauzei, Judecătoriei Iaşi.
Apărătorul recurenţilor inculpaţi I.E. şi V.T., având cuvântul în replică la susţinerile procurorului a lăsat la apreciere asupra dispoziţiilor privind legala învestire, învederând că instanţa de apel a dispus casarea cu trimitere la instanţa de fond, care fusese legal învestită.
Apărătorul recurentului inculpat P.G. a susţinut că nu putea fi învestită direct judecătoria, după casarea sentinţei.
Apărătorul recurentului inculpat T.C. a susţinut că primează dispoziţiile referitoare la competenţa instanţei, solicitând trimiterea cauzei la judecătorie.
Reprezentantul Ministerului Public a mai arătat că, pronunţând o hotărâre în primă instanţă, Tribunalul Iaşi s-a dezînvestit de soluţionarea cauzei, astfel că după casarea cu trimitere, avea obligaţia să îşi verifice competenţa.
În ultimul cuvânt, recurenţii inculpaţi I.E. şi V.T. au arătat că au respectat instrucţiunile CFR, considerând că nu sunt vinovaţi şi că sunt de acord cu concluziile apărătorului.
Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi T.C., I.E., P.G. şi V.T. şi de recurentele părţi civile P.E., P.E.A. şi P.P.D., în raport cu motivele de recurs invocate de către fiecare, respectiv art. 3859 pct. 15 C. proc. pen. pentru recurentul inculpat T.C., art. 3859 pct. 9, 10, 18 C. proc. pen. pentru recurenţii inculpaţi V.T. şi I.E., art. 3859 pct. 10 şi 18 din aceleaşi cod pentru recurentul inculpat P.G. şi motivele invocate de recurentele părţi civile, precum şi de motivul de recurs invocat din oficiu de către reprezentantul Ministerului Public şi anume cel prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., în condiţiile art. 3859 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor şi părţilor civile ca fiind întemeiate, însă pentru motivul invocat din oficiu de către reprezentantul Ministerului Public pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 1151/P/1997 emis la 28 ianuarie 1998 înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 1213/1998 la data de 19 februarie 1998 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G., fiecare pentru săvârşirea infracţiunilor de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, fapte prevăzute de art. 274 alin. (2) C. pen. şi ucidere din culpă, fapte prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real prevăzute de art. 33 lit. a) din acelaşi cod, iar conform art. 264 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Tribunalului Iaşi.
Prin Sentinţa penală nr. 240 de la 3 mai 2001, Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 1213/1998 a dispus în baza dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen. restituirea cauzei procurorului privind pe inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. pentru completarea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul I.E.
Prin Decizia penală nr. 285 de la 11 aprilie 2002, Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 804/2002 a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 240 de la 3 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi rejudecând cauza a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Iaşi pentru continuarea judecăţii. A fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul I.E., împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.E. să plătească statului suma de 100.000 RON cheltuieli de judecată.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 6661/bis/2002 (1213/1998).
La termenul de judecată din data de 13 martie 2003 reprezentantul parchetului a solicitat extinderea procesului penală şi faţă de T.C. (încheierea aflată la fila 68 dosarul mai sus menţionat).
La termenul de la 28 martie 2005 reprezentantul parchetului a solicitat extinderea procesului penal şi pentru inculpatul T.C. pentru fapta prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. prin neîndeplinirea dispoziţiilor art. 273 alin. (2) C. proc. pen., iar dacă se va admite cererea va preciza poziţia procesuală. După punerea în discuţie a solicitării şi consemnarea poziţiilor, instanţa a găsit întemeiată cererea şi a admis-o; s-au pus în discuţia contradictorie a părţilor dispoziţiile art. 336 lit. a), b) C. proc. pen. Reprezentantul parchetului a declarat că pune în mişcare acţiunea penală cu privire la inculpatul T.C. pentru faptele prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen. Instanţa a apreciat că o extindere a procesului penal cu privire la inculpatul T.C. a avut loc în şedinţa din 13 martie 2003, însă nu s-au arătat faptele pentru care procurorul a solicitat extinderea procesului penală, a arătat numai persoana, respectiv T.C., în calitate de inculpat. Instanţa a luat act de cererea reprezentantului parchetului care pune în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul T.C., care din acel moment are calitatea de inculpat în prezenta cauză. Au fost consemnate concluziile părţilor şi măsurile dispuse de instanţă, după care instanţa a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat, părţilor, cuvântul în dezbateri, reprezentantul parchetului punând ample concluzii sub aspectul vinovăţiei tuturor inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzută de art. 273 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) C. pen., asupra laturii civile a cauzei, ale apărătorilor şi poziţiile inculpaţilor, fiind amânată succesiv pronunţarea la 4 aprilie 2005 şi respectiv 11 aprilie 2005.
Cauza a fost soluţionată, într-un prim ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 278 de la 11 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 661/bis/2002.
Prin sentinţa mai sus menţionată a fost condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., precum şi la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. să fie contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza dispoziţiilor art. 862 C. pen. s-a stabilit termenul de încercare pe o durată de 3 ani.
În baza dispoziţiilor art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul să se prezinte în ultima zi de vineri a fiecărei luni la Poliţia comunei Ungheni, organ desemnat cu supravegherea inculpatului.
Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR - Marfă Iaşi suma de 17.151.391 ROL reactualizată conform ratei inflaţiei calculată începând cu data de 11 septembrie 1997.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SNTFM Marfă CFR SA Iaşi la plata sumei de 10.000.000 ROL despăgubiri materiale părţii civile P.E.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi la plata daunelor morale în cuantum de 50.000.000 ROL pentru fiecare parte civilă, respectiv P.E., P.E.A. şi P.P.D. (copiii părţii civile P.E.).
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către fiecare copil - P.E.A. şi P.P.D. a unei sume de câte 65.000.000 ROL reprezentând prestaţia periodică pentru care s-a efectuat calculul începând din luna august 1997 şi până la data pronunţării şi mai departe, o prestaţie periodică lunară pentru fiecare copil în cuantum de 1.780.000 ROL până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru minorul P.P.D. şi mai târziu pentru fiecare copil care se va afla în continuarea studiilor dar nu mai târziu de vârsta de 25 ani.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii V.T., I.E., P.G. fiecare pentru săvârşirea infracţiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu dau îndeplinirea defectuoasă din culpă faptă prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, faptă prevăzută de art. 274 alin. (2) C. pen. şi uciderea din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 3.200.000 ROL reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul T.C., partea responsabilă civilmente Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR - Marfă SA.
Prin Decizia penală nr. 81 de la 23 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia Penală pronunţată în Dosarul nr. 4667/2005 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a inculpatului T.C. şi de partea responsabilă civilmente Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR - Marfă SA împotriva Sentinţei penale nr. 278 de la 11 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Iaşi. Cheltuielile judiciare în sumă de 200 RON au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpaţii V.T., I.E. şi P.G.
Prin Decizia penală nr. 3279 de la 23 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 6101/1/2006 au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, fiind obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Cauza a fost reînregistrată, pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 19912/99/2006, la 22 noiembrie 2006, într-un al doilea ciclu procesual.
La termenul de judecată de la 18 ianuarie 2007, s-a acordat cuvântul procurorului cu privire la posibilitatea extinderii şi punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de făptuitorul T.C. pentru faptele reţinute şi în sarcina celorlalţi inculpaţi, avându-se în vedere considerentele Deciziei nr. 81/2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Reprezentantul Ministerului Public, înainte de a pune concluzii pe motivele casării a făcut o precizare în sensul că nu achiesează la opinia instanţei. Potrivit Deciziei penale nr. 81/2006 a Curţii de Apel Iaşi, T.C. a avut calitatea de inculpat în condiţii legale, începând cu data de 28 martie 2005, decizia curţii de apel a vizat încălcarea unor drepturi după această dată şi mai înainte.
În condiţiile în care instanţa a constatat că T.C. are calitatea de făptuitor, a solicitat extinderea procesului penal faţă de T.C. şi a înţeles să pună în mişcare acţiunea penală faţă de acesta pentru infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (2) teza a II-a C. pen. cu referire la art. 277 alin. (2) C. pen. respectiv neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, având ca urmare o catastrofă de cale ferată; art. 178 alin. (2) C. pen., ambele în concurs real, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul din 28 martie 2005 a arătat ca şi astăzi, în ce anume constă învinuirea, dar pentru că Decizia nr. 81/2006 a Curţii de Apel Iaşi spune că trebuie arătat în mod detaliat conform cu dispoziţiile art. 337 C. proc. pen. a făcut-o astăzi.
În fapt, a solicitat a se reţine că la data de 11 septembrie 1997, în calitatea sa de impiegat de mişcare în staţia CFR Cristeşti - Jijia a dispus efectuarea unei manevre, respectiv deplasarea unui convoi de 10 vagoane marfă, a dispus ca manevra să se facă prin tragere spre capătul „X”. Astfel T.C. a dat comenzi eronate care au condus la deraierea vagonului 112, pe platforma căruia se afla victima P.M. şi în aceste condiţii a fost strivită victima, creând astfel un prejudiciu în sumă de 17.151.359 ROL SNCFR Iaşi şi evident decesul victimei P.M.
La momentul când a solicitat extinderea procesului penal a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză până la data de 28 martie 2005 şi înţelege să facă trimitere la toate aceste mijloace de probă şi de care inculpatul T. a avut posibilitatea să ia cunoştinţă.
Chiar dacă, în mod aparent, pentru una din fapte (respectiv cea prevăzută de art. 178 C. pen.) a intervenit prescripţia, înţelege să-şi menţină punctul de vedere exprimat evident pentru atragerea răspunderii penale, potrivit încheierii de şedinţă de la data menţionată.
În încheierea de şedinţă de la 1 februarie 2007 a Tribunalului Iaşi, secţia penală s-a consemnat poziţia reprezentantului Ministerului Public în sensul că „face unele precizări cu privire la cererea pe care a formulat-o la termenul anterior, în sensul că a greşit când a spus că este vorba de „o catastrofă de cale ferată”, iar încadrarea juridică a faptelor inculpatului T.C. este cea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.; 273 alin. (2) teza I şi nu teza a II-a. Revine astăzi şi consideră că în mod eronat a afirmat la termenul anterior că ar fi vorba de o catastrofă de cale ferată fiind dus în eroare de faptul că a fost vorba de o deraiere a unui tren şi moartea unei persoane. Fără a minimaliza acest din urmă aspect, decesul unei singure persoane nu poate fi interpretat ca şi o catastrofă de cale ferată, ci doar un accident de cale ferată. Faţă de toţi ceilalţi trei inculpaţi la prima judecată a cauzei în fond, a precizat că va solicita schimbarea încadrării juridice a faptelor din dispoziţiile art. 274 în art. 273 alin. (2) C. pen.
Prin încheierea de dezbateri de la 19 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, s-au consemnat concluziile părţilor, reprezentantul Ministerului Public arătând că cei trei inculpaţi V.T., I.E. şi P.G. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 274 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv la data de 28 martie 2005 s-a extins procesul penal şi pentru inculpatul T.C., reţinându-se faptul că şi acesta se face vinovat de producerea accidentului feroviar şi de moartea victimei P.M., fiind trimis în judecată şi reţinându-se în sarcina acestuia infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (2) teza I, art. 178 alin. (2) C. pen. cu art. 33 lit. a) C. pen. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea celor patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. (2) şi 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin Încheierea de la 11 martie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia contradictorie această solicitare, fixându-se termen de judecată la data de 15 aprilie 2008 pentru când se vor cita părţile.
În considerentele încheierii, tribunalul a reţinut că în deliberare a constatat că la data de 28 martie 2005 procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice pentru una din faptele reţinute în sarcina inculpaţilor V.T., I.E. şi P.D., respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 274 alin. (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen. şi pentru aceste motive, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a repus cauza pe rol.
La termenul menţionat, cauza a fost amânată faţă de cererea formulată şi actul medical ataşat acesteia, pentru data de 13 mai 2008, potrivit încheierii de la data de 15 aprilie 2008.
La termenul de la 13 mai 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor schimbarea încadrării juridice pentru una din faptele reţinute în sarcina inculpaţilor V.T., I.E. şi P.D., respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 274 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., şi totodată, constatând încheiată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul şi în dezbateri pe fondul cauzei, acestea punând concluzii şi cu privire la schimbarea încadrării juridice, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri, fiind amânată pronunţarea la 22 mai 2008, încheiere.
Prin Sentinţa penală nr. 308 de la 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, în Dosarul nr. 19912/99/2006 a fost respinsă cererea inculpatului T.C. formulată prin apărător, privind recalificarea juridică a faptelor reţinute în sarcina tuturor inculpaţilor. A fost condamnat inculpatul T.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-au impus inculpatului T.C. următoarele măsuri de supraveghere: să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă; să comunice schimbare locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; date ce vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 844 C. pen. privind revocarea.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor V.T., I.E. şi P.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă RA SNTFM - CFR Marfă.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul T.C. a fost obligat să plătească părţii civile echivalentul în RON a sumei de 17.151.391 ROL, reactualizată cu rata inflaţiei, începând cu 11 septembrie 1997 şi până la plata efectivă a debitului reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat părţii civile.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D.
Inculpatul T.C. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNTFM CFR Marfă Bucureşti să plătească către partea civilă P.E. echivalentul în RON a sumei de 5.000.000 ROL, reactualizată cu rata inflaţiei începând cu 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, reprezentând daune morale; către părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. echivalentul în lei noi a sumei de 30.000.000 ROL, reactualizată la rata inflaţiei, începând cu 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, reprezentând daune morale; către părţile civile P.E.A. şi P.P.D., echivalentul în RON a diferenţei dintre pensia de urmaş primită de fiecare dintre ei în calitate de copii ai victimei şi venitul pe care l-ar fi realizat victima P.M., calcul ce se va realiza în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., de la data de 11 septembrie 1997 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani a fiecărui copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani dacă vreunul dintre ei se află în continuarea studiilor.
A fost respinsă cererea părţilor civile pentru instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor părţii responsabile civilmente.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi 3 C. proc. pen., inculpatul T.C. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNTFM - CFR Marfă Bucureşti să plătească statului suma de 5.000 RON, cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul T.C., părţile civile P.E., P.E.A., P.P.D. şi partea responsabilă civilmente SNTFM - CFR Marfă SA Bucureşti, ce au fost soluţionate prin Decizia penală nr. 49 de la 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Prin decizia mai sus menţionată au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, inculpatul T.C., părţile civile P.E., P.E.A., P.P.D. şi partea responsabilă civilmente SNTFM - CFR Marfă SA Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 308 din 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi pe care a desfiinţat-o în parte în latură penală şi civilă rejudecând:
S-a înlocuit aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor T.C., I.E., P.G., V.T., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului T.C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002 s-au constatat graţiate pedepsele aplicate inculpatului T.C. şi s-a atras atenţia acestuia asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege privind revocarea.
Au fost condamnaţi inculpaţii I.E., P.G., V.T. la următoarele pedepse: câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, prevăzută de art. 273 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. c) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen.; câte 1,6 (un an şi şase luni) ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. d) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. în pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. şi s-a fixat termen de încercare de câte 4 ani pentru fiecare, în baza art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat graţiate pedepsele aplicate inculpaţilor I.E., P.G. şi V.T. şi s-a atras atenţia acestora asupra prevederilor art. 7 din aceeaşi lege privind revocarea.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă RA - SNCFR - Bucureşti.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii T.C., I.E., P.G. şi V.T. să plătească părţii civile RA - SNCFR - Bucureşti suma de 1.715,13 RON, actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data de 11 septembrie 1997 şi până la plata efectivă a debitului, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat acesteia.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. şi în consecinţă:
Au fost obligaţi inculpaţii T.C., I.E., P.G. şi V.T., în solidar cu partea responsabilă civilmente RA SNCFR Bucureşti să plătească următoarele sume de bani: către partea civilă P.E. suma de 500 RON actualizată cu rata inflaţiei, calculată începând cu data de 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale; către părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. suma de câte 300 RON actualizată în raport cu rata inflaţiei, începând cu data de 11 septembrie 1997 şi până la data plăţii efective, reprezentând daune morale; către părţile civile P.E.A. şi P.P.D. o sumă de bani reprezentând diferenţa dintre pensia de urmaş primită de fiecare dintre ei în calitate de copii ai victimei şi venitul pe care l-ar fi realizat victima P.M., calcul ce se va realiza în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., de la data de 11 septembrie 1997 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare copil, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani dacă vreunul dintre ei se află în continuarea studiilor.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR - Bucureşti să plătească statului câte 300 RON, cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente RA - SNCFR - Bucureşti să plătească părţii civile P.E. câte 2.000 RON, cheltuieli judiciare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, privind condamnarea inculpatului T.C., contopirea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 844 C. pen. şi au fost înlăturate cele contrare prezentei.
Cheltuielile judiciar avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpaţii T.C., I.E., P.G. şi V.T. şi părţile civile P.E., P.E.A. şi P.P.D., ce fac obiectul prezentei cauze.
La data sesizării instanţei de judecată, în primul ciclu procesual, respectiv la 19 februarie 1998, în raport cu infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare a acţiunea penală şi au fost trimişi în judecată inculpaţii V.T., I.E. şi P.G. şi anume fiecare pentru săvârşirea infracţiunilor de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, fapte prevăzute de art. 274 alin. (2) C. pen. şi ucidere din culpă, fapte prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real prevăzute de art. 33 lit. a) din acelaşi cod, erau incidente sub aspect procesual dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. a) C. pen. referitoare la competenţa materială, în primă instanţă a tribunalului, care prevedeau în mod expres art. 274 alin. (2).
Prin O.U.G. nr. 207 din 15 noiembrie 2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, lit. a) a pct. 1 al art. 27 privind competenţa, în primă instanţă, a tribunalului, a fost modificat printre altele incluzând „… art. 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată …”.
La art. 3 din aceeaşi ordonanţă se prevede „Cauzele penale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor continua să fie judecată de instanţele legal învestite.”
Prin Legea nr. 456 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, la pct. 6 cu privire la art. II pct. 1 lit. a) a pct. 1 al art. 27 s-a menţinut competenţa tribunalului pentru „…. art. 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată …”.
Prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale publicată în Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003, precum şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 109 din 24 octombrie 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 748 din 26 octombrie 2003 nu au survenit modificări cu privire la lit. a) a pct. 1 al art. 27 în ceea ce priveşte competenţa tribunalului sub aspectul dispoziţiilor „… 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată …”, fiind aşadar menţinută competenţa tribunalului sub aspectul infracţiunilor arătate.
La art. 9 pct. 3 din Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 se stipulează „Cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi.”
Prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006 au fost modificate literele a) şi b) ale pct. 1 ale art. 27 în sensul că:
„a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. (3) - (5), art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3), art. 215 alin. (5), art. 254, art. 255, art. 257, art. 266 - 270, art. 2791, art. 312 şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.”
La art. III alin. (1) şi (3) din legea mai sus menţionată se prevede că:
„(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar prevederile privind persoana juridică, la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare C. pen. (3) Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi.”
Din examinarea reglementărilor procedurale mai sus arătate în succesiunea modificărilor intervenite rezultă că la data sesizării instanţei, respectiv în anul 1998, infracţiunea prevăzută de art. 274 alin. (2) se afla în competenţa materială, în prima instanţă, a tribunalului, iar în perioada 2000 - 2006, infracţiunea de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă prevăzută de art. 274 C. pen. intra în sfera de judecată, în primă instanţă, sub aspectul competenţei materiale, a tribunalului, condiţionată însă de cerinţa „când s-a produs o catastrofă de cale ferată”.
Ulterior, aşa cum s-a menţionat, prin Legea nr. 356/2006 au fost modificate dispoziţiile art. 27 lit. a) referitoare la competenţa, în primă instanţă a tribunalului, fiind scoase din sfera de judecată a acestuia, dispoziţiile art. 273 - 276 şi cum acestea nu se regăsesc în alte prevederi, expres arătate, rezultă că infracţiunile respective au intrat în competenţa materială în primă instanţă a judecătoriei, în condiţiile art. 25 C. proc. pen., care prevede că „(1) Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. (2) Judecătoria soluţionează şi alte cazuri, anume prevăzute de lege.”
Legiuitorul a explicat conţinutul noţiunii de catastrofă de cale ferată în dispoziţiile art. 277 alin. (2) C. pen. şi anume „Catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.”
Aşadar, catastrofa de cale ferată se produce tot în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate, iar urmarea ce are loc, respectiv moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, deşi numărul acestora este nedeterminat, prin interpretare raţională se înţelege că numărul de persoane trebuie să fie relativ mare care să justifice semnificaţia de catastrofă de cale ferată, în raport cu împrejurările cauzei.
Din examinarea cauzei în raport şi cu dispoziţiile legale mai sus invocate, Înalta Curte constată că, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, în rejudecare, în al doilea ciclu procesual, au judecat cauza cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială, în raport cu infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii V.T., I.E., P.G., prin actul de sesizare, respectiv al infracţiunilor de neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, fapte prevăzute de art. 274 alin. (2) C. pen. şi ucidere din culpă, fapte prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real prevăzute de art. 33 lit. a) din acelaşi cod, precum şi a infracţiunilor prevăzute de art. 273 alin. (2) C. pen. de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, art. 178 alin. (2) C. pen., ucidere din culpă, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., aşa cum a fost extins procesul penal.
Astfel, ca urmare a desfiinţării în integralitate a sentinţei pronunţate de prima instanţă, întru-un prim ciclu procesual şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, potrivit Deciziei penale nr. 81 de la 23 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 4667/2005 secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 4667/2005, cauza fiind reînregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, această instanţă avea obligaţia rejudecării cauzei cu privire la toate faptele şi persoanele la care se referă actul de sesizare a instanţei, în condiţiile dispoziţiilor art. 384 C. proc. pen. referitoare la procedura de rejudecare, ceea ce însă acesta nu a efectuat, încălcând prevederile menţionate.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres în conţinutul art. 384 C. proc. pen. că „Judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, titlul II, capitolele I şi II, care se aplică în mod corespunzător.”
În sensul celor mai sus menţionate, exista obligaţia primei instanţe, reînvestite, la data de 22 noiembrie 2006, să-şi verifice legala sa sesizare, în condiţiile art. 300 C. proc. pen., în raport şi cu dispoziţiile Legii nr. 356/2006 intrată în vigoare la 6 septembrie 2006, prin care au fost modificate prevederile art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. referitoare la competenţa materială, în primă instanţă a tribunalului, în sensul că dispoziţiile art. 273 - 276 C. pen. referitoare la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate nu mai se regăsesc în competenţa acestuia şi nici nu sunt prevăzute în alte norme, în mod expres, aşa încât acestea au intrat în competenţa de judecată a judecătoriei, în condiţiile art. 25 C. proc. pen. şi în consecinţă să-şi decline competenţa în favoarea instanţei competente material şi teritorial, Judecătoria Iaşi.
Or, aşa cum s-a arătat, din încheierile la care s-a făcut referire, respectiv de la 18 ianuarie 2007, 1 februarie 2007, 19 februarie 2008, 11 martie 2008, 15 aprilie 2008, 13 mai 2008, în mod concret rezultă că au fost discutate doar aspecte procedurale legate de extinderea procesului penal şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile arătate privind pe inculpatul T.C., precizări legate de încadrarea juridică pentru ceilalţi inculpaţi V.T., I.E., P.G., cereri de schimbare a încadrării juridice, fără însă a se verifica legala învestire, în condiţiile menţionate, precum şi competenţa materială, în raport cu infracţiunile deduse judecăţii, faţă de modificările de competenţă survenite, aşa încât prima instanţă a soluţionat cauza, nefiind competentă material.
Mai mult, instanţa de apel învestită cu apelurile părţilor, în condiţiile menţionate nu a verificat competenţa materială de judecare a cauzei, de către prima instanţă, în rejudecare, după o desfiinţare integrală a unei sentinţe anterioare, pronunţată într-un prim ciclu procesual şi în condiţiile în care au survenit modificări ale competenţei materiale în raport cu infracţiunile deduse judecăţii prin Legea nr. 356/2006, aşa încât prin soluţia pronunţată la rândul său, prima instanţă de control judiciar a încălcat prevederile legale arătate.
Aşadar, Înalta Curte constată că ambele instanţe prin judecarea cauzei cu nerespectarea normelor legale privind competenţa materială au pronunţat hotărâri ce sunt sancţionate cu nulitatea absolută în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de către reprezentantul Ministerului Public în recursurile declarate de părţile civile şi de inculpaţi, este fondat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
Motivul de recurs mai sus arătat este preeminent faţă de toate celelalte motive de recurs invocate de către recurenţi.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de recurenţii inculpaţi T.C., I.E., P.G. şi V.T. şi de recurentele părţi civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. împotriva Deciziei penale nr. 49 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Se va casa decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 308 din 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare, la Judecătoria Iaşi, care cu ocazia judecării cauzei, în primă instanţă, în baza principiilor care guvernează judecata şi anume oralitatea, nemijlocirea, contradictorialitate, publicitatea, dar şi a regulilor de bază ale procesului penal, respectiv legalitatea şi oficialitatea procesului penal, aflarea adevărului, rolul activ, garantarea dreptului la apărare, prezumţia de nevinovăţie, va pune în discuţia părţilor toate cererile şi excepţiile, va examina dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale, în raport cu data pretinselor infracţiuni comise şi deduse judecăţii, la data de 10/11 septembrie 1997, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare, a eventualelor cereri formulate în condiţiile art. 13 C. proc. pen., a cererilor formulate de părţile civile din prezenta cauză, precum şi a criticilor formulate în recurs, faţă de situaţia efectivă din cauză, urmând ca în baza tuturor prevederilor ce guvernează judecata, în primă instanţă să pronunţe o hotărâre cu respectarea legii.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi T.C. şi P.G., în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi I.E. şi V.T., în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii inculpaţi T.C., I.E., P.G. şi V.T. şi de recurentele părţi civile P.E., P.E.A. şi P.P.D. împotriva Deciziei penale nr. 49 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 308 din 22 mai 2008 a Tribunalului Iaşi şi trimite cauza spre competentă soluţionare, la Judecătoria Iaşi.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi T.C. şi P.G., în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi I.E. şi V.T., în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 421/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 435/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
