ICCJ. Decizia nr. 3360/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3360/2009
Dosar nr. 3622/2/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 148 din 21 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3622/2/2009, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de petiţionarul P.G. împotriva ordonanţei din 22 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr.1455/P/2007.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a efectuat cercetări în dosarul nr. 1455/P/2007, apreciind ca fiind necesară audierea, în calitate de martor, a petiţionarului P.G.
Dat fiind faptul că acesta nu s-a prezentat la audiere, procurorul a dispus, prin ordonanţa atacată, amendarea acestuia, conform art. 198 alin. (2) C. proc. pen., cu amendă judiciară în sumă de 4.000 lei.
Instanţa reţine că, potrivit art. 199 alin. (2) C. proc. pen., persoana amendată poate cere scutirea de amendă sau reducerea amenzii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penală poate dispune scutirea sau reducerea amenzii.
Petiţionarul a formulat cerere pentru scutire de la plata amenzii, aceasta fiind însă respinsă de procuror prin rezoluţia nr. 1455/P/2007 dată la 13 februarie 2009.
În atare condiţii, instanţa a constatat că plângerea nu se circumscrie dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care reglementează plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţă, petiţionarul a declarat recurs solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, se constate că plângerea sa este admisibilă atât prin prisma dispoziţiilor cuprinse în legea internă, dar şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 38514 C. proc. pen., raportat la art. 3859 alin.3 ( )C. proc. pen., constată următoarele:
Investirea organelor judiciare – organele de urmărire penală sau instanţa de judecată – se poate realiza numai printr-o sesizare legală, aceasta constituind actul procedural prin care persoana vătămată se adresează organului judiciar competent pentru a dispune efectuarea activităţilor conferite de lege.
Pentru determinarea organelor judiciare competente să efectueze urmărirea penală ori judecata, Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii exprese privitoare la competenţa acestora de a efectua acte valabile, făcându-se distincţie între competenţa după materie (ratione materie), competenţa după calitatea persoanei (ratione peronae), competenţa teritorială (ratione loci).
Dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. stabilesc competenţa curţilor de apel în primă instanţă, iar în art. 29 alin. (2) lit. a) teza I C. proc. pen., se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale, pronunţate în primă instanţă, de curţile de apel.
În cauza dedusă judecăţii, petiţionarul nu avea calitatea cerută de lege care să atragă – în raport de competenţa după calitatea persoanei – competenţa curţii de apel în primă instanţă şi mai apoi competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea recursului.
Petiţionarului i s-au aplicat de către procuror, prin ordonanţa atacată, o amendă judiciară, dat fiind faptul că nu a dat curs solicitării de a se prezenta la parchet în vederea audierii sale în calitate de martor.
În aceste condiţii, admisibilitatea sau inadmisibilitatea plângerii formulate urmează a fi examinată de instanţa competentă – stabilit în raport de dispoziţiile art. 25 C. proc. pen. – respectiv, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiţionarul P.G., va casa sentinţa penală nr. 148 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul P.G., împotriva sentinţei penale nr. 148 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Casează sentinţa penală recurată şi dispune trimiterea cauzei la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3340/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3377/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
