ICCJ. Decizia nr. 3377/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3377/2009
Dosar nr. 8083/1/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă de la 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul L.C. (domiciliat în Cluj Napoca) de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2009 în cauza cu numărul de mai sus, inculpatul L.C. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate şi suspendarea judecăţii cauzei.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că textul art. 83 C. pen. încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 52 alin. (2) din Constituţia României referitoare la egalitatea în faţa legii şi la individualizarea pedepselor, precum şi dispoziţiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece textul de lege criticat instituie un tratament juridic diferit inculpaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, după cum infracţiunea comisă în cursul termenului de încercare a fost descoperită înainte sau după epuizarea acestui termen, că prin obligativitatea revocării suspendării condiţionate judecătorului i se limitează posibilitatea individualizării pedepsei prin stabilirea pe cale legislativă a unei pedepse absolut determinate, fixe, aspect care conduce în final şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil deoarece determinarea sancţiunii nu mai aparţine instanţei, ci legislativului.
Analizând cererea introductivă pe baza motivelor invocate, Curtea a constatat că este inadmisibilă.
Textul art. 83 C. pen., care se referă la revocarea suspendării condiţionate în cazul comiterii de noi infracţiuni, are următorul conţinut:
„Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă."
Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, poate fi ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial sau de către de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
De asemenea, potrivit alineatului 6 al aceluiaşi text de lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1)-(3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În speţă, Curtea a considerat că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, care presupune stabilirea identităţii inculpatului, stabilirea şi descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea şi analiza probelor care servesc ca temei al soluţionării laturii penale şi a celei civile, precum şi a probelor înlăturate, stabilirea formei şi a gradului de vinovăţie, a circumstanţelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluţia, precum şi individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Instituirea pedepselor aplicabile, a condiţiilor de aplicare şi executare ale acestora, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, ceea ce face ca suportarea consecinţelor ce decurg din condamnare să constituie un efect al legii şi nu o chestiune care implică soluţionarea cauzei în accepţiunea textului art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 se va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul L.C. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul L.C., solicitând casarea încheierii recurate, considerând că excepţia invocată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 83 C. pen. este admisibilă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv excepţia nu a fost soluţionată anterior prin admitere, procesul se află în stare de judecată, iar de rezolvarea excepţiei depinde modul de soluţionare a cauzei şi în consecinţă a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională. A mai arătat că instanţa de fond a pronunţat faţă de inculpat o pedeapsă cu executarea, iar în situaţia în care excepţia ar fi admisă instanţa de apel ar putea pronunţa o soluţie cu suspendarea executării acesteia, considerând că soluţionarea cauzei nu înseamnă doar stabilirea vinovăţiei inculpatului, dar şi stabilirea unei pedepse finale raportat la existenţa unei pedepse anterioare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul L.C. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât instanţa de apel a Curţii de Apel Cluj, învestită cu soluţionarea apelului inculpatului L.C. împotriva sentinţei penale nr. 184 din 5 mai 2009 a Tribunalului Cluj, a statuat în mod legal şi temeinic inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen. datorat neîndeplinirii uneia din condiţiile impuse din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În speţă, în mod justificat s-a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei care presupune stabilirea identităţii inculpatului, stabilirea şi descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea şi analiza probelor care servesc ca temei al soluţionării laturii penale şi a celei civile, precum şi a probelor înlăturate, stabilirea formei şi a gradului de vinovăţie, a circumstanţelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluţia, precum şi individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Instituirea pedepselor aplicabile, a condiţiilor de aplicare şi executare ale acestora, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, ceea ce face ca suportarea consecinţelor ce decurg din condamnare să constituie un efect al legii şi nu o chestiune care implică soluţionarea cauzei în accepţiunea textului art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C., împotriva încheierii de şedinţă din 01 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 3007/117/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3360/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4050/2009. Penal → |
|---|
