ICCJ. Decizia nr. 3464/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3464/2009
Dosar nr. 1052/116/2008
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 42 din 5 martie 2009 Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpatul C.C. în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 15 august 2008 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.331,65 RON cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgenţă „S.P.” Bucureşti.
A luat act că inculpatul a achitat părţii civile M.A.Ş. suma de 5.000 RON.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că, în seara de 7 februarie 2008, în jurul orelor 20,00, în timp ce se afla în faţa blocului din municipiul Călăraşi cu prietenii săi S.A., S.L.C. şi A.M.M., partea vătămată M.A.Ş. a zărit-o pe vecina sa T.M.A. şi a ironizat-o, fapt ce a deranjat-o şi, de urmare, aceasta şi-a sunat prietenul, respectiv pe inculpatul C.C., căruia i-a spus că a fost acostată de partea vătămată.
Astfel încunoştinţat, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul său în zona conflictului unde, după ce prietena l-a indicat pe M.A.Ş. ca fiind cel care a acostat-o, l-a întrebat pe acesta din urmă dacă este adevărat.
Partea vătămată i-a confirmat inculpatului incidentul, continuând apoi să discute cu prietenii.
Inculpatul s-a deplasat la autoturism de unde a luat o bâtă, apropiindu-se de grupul de tineri în care se afla partea vătămată.
Observând intenţia inculpatului, martorul A.M.M. a atenţionat-o pe partea vătămată să fugă, aceasta conformându-se, însă, împiedicându-se într-o groapă, a căzut la pământ.
Inculpatul a ajuns-o astfel pe partea vătămată şi i-a aplicat cu bâta mai multe lovituri în cap şi peste spate până ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.
După comiterea violenţelor, inculpatul a luat în autoturism pe prietena lui T.M.A. şi pe alte tinere, C.I.F. şi P.C.G., părăsind locul faptei.
Fiind înştiinţate poliţia şi salvarea, partea vătămată M.A.Ş. a fost transportată la spital şi, prin transfer, internată în Spitalul de Urgenţă „S.P.” Bucureşti în perioada 7 - 13 februarie 2008 cu diagnosticul „traumatism cranio cerebral minor gr. 2 cu fractură fronto-parietal stâng, hematom extradural stâng; contuzii hemoragice frontal stânga”.
Prin raportul de constatare medico-legală din 18 februarie 2008 al S.M.L. Călăraşi s-a concluzionat că leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur, necesită 65 - 70 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Prin declaraţia din 2 februarie 2008 dată în faţa procurorului, inculpatul C.C. nu a recunoscut săvârşirea actelor de violenţă, negând să fi fost la locul faptei şi chiar că ar cunoaşte-o pe T.M.A.
Ulterior, angajându-şi apărător, inculpatul nu s-a mai prezentat la organul de urmărire penală, ceea ce a justificat emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă, pus în executare abia la 15 august 2008.
Inculpatul a recunoscut apoi lovirea părţii vătămate, plasând actele de violenţă în contextul unui conflict cu victima şi prietenii acesteia, care i-au agresat mai întâi prietena.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel criticând-o pentru greşita încadrare juridică, impunându-se schimbarea acesteia în vătămare corporală gravă, pentru neconstatarea acţiunii de provocare din partea victimei şi pentru greşita individualizare a pedepsei, la aplicarea cărei trebuia să ţină seama de circumstanţele atenuante.
Prin Decizia penală nr. 167 din 29 iulie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Instanţa de control judiciar a constatat că încadrarea juridică este legală, faţă de obiectul folosit în agresiune, zona vitală şi intensitatea loviturilor, că pedeapsa a fost corect individualizată, raportată la o situaţie de fapt bine stabilită, astfel încât nu se justifică reducerea acesteia.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, reiterând, personal şi prin apărător, criticile din apel, respectiv greşita încadrare juridică, omisiunea reţinerii stării de provocare şi greşita individualizare a pedepsei, pe care o apreciază excesivă.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate, care se regăsesc în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., dar şi sub celelalte cazuri prevăzute de alin. (3) din acelaşi text de lege, Curtea constată că recursul pentru cele ce vor fi arătate în continuare, este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect şi temeinic stabilită de instanţe pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi, nemijlocit în cel al judecăţii.
Susţinerile părţii vătămate M.A.Ş., potrivit cărora actele de violenţă au fost exercitate de inculpat prin lovirea repetată cu o bâtă, se coroborează cu declaraţiile martorilor S.A., A.M.M., S.L.C. şi, în parte cu cele ale martorilor C.I.F., T.M.A. şi P.C.G., precum şi constatările şi concluziile medico-legale, care consemnează, printre alte leziuni, fractură fronto-parietal stâng şi hematom extradural frontal stânga.
Este adevărat că Raportul de constatare medico-legală al S.M.L. Călăraşi concluzionează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, însă, această concluzie nu are decât valoare medicală, încadrarea juridică fiind atributul exclusiv al organului de urmărire penală şi al instanţei, care sunt datoare să ia în considerare toate elementele şi datele ce rezultă din examinarea tuturor probelor.
Din această perspectivă, Curtea reţine că încadrarea juridică în textul de lege ce sancţionează tentativa de omor calificat este cea legală, inculpatul aplicând cu deosebită intensitate lovituri cu o bâtă peste capul victimei, producându-i, între altele fractura fronto-temporală şi hematom extradural, fiind internată şi supusă unui tratament medicamentos.
Din materialitatea faptei astfel reţinută rezultă fără dubiu intenţia inculpatului de a ucide, rezultatul neproducându-se din împrejurări exterioare voinţei făptuitorului, respectiv internarea părţii vătămate şi supunerea acesteia tratamentului medical de specialitate.
Nici scuza provocării, în împrejurările care au precedat actele de violenţă nu există.
Un telefon primit de inculpat prin care era anunţat de prietenă că a fost ofensată de partea vătămată, nu poate determina în condiţii normale - la care trebuie raportată orice conduită - o tulburare puternică sub stăpânirea căreia să fie comisă fapta, nefiind în niciun caz vorba de o acţiune ilicită gravă sau de o atingere gravă a demnităţii, din partea victimei.
Curtea constată, însă, că în cauză există împrejurări ce pot fi caracterizate judiciar ca circumstanţe atenuante pentru inculpat.
Aşa cum rezultă din datele de la dosar, inculpatul este tânăr, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii.
În cursul judecăţii a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, obiecţiile sale privind doar încadrarea juridică.
Asemenea, a despăgubit pe partea vătămată la nivelul pretenţiilor acesteia.
Toate aceste împrejurări se regăsesc şi vor fi reţinute ca atare între cele caracterizate circumstanţe atenuante prin prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. şi, de urmare, în limitele arătate de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., admiţând recursul inculpatului, va fi redusă pedeapsa principală.
Se mai constată că sunt excesive prin conţinut şi pedepsele complementară şi accesorie.
Curtea consideră că nu există suficient temei pentru interzicerea dreptului inculpatului de a alege, nefiind o măsură necesară pentru apărarea ordinii şi siguranţei publice, astfel încât va restrânge conţinutul pedepsei complementare şi al pedepsei accesorii la drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatului, se va deduce timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 august 2008 la 28 octombrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 167 din 29 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 42 din 5 martie 2009 a Tribunalului Călăraşi numai cu privire la individualizarea pedepselor.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
Restrânge conţinutul pedepselor complementare şi accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2008 la 28 octombrie 2009.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4281/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3465/2009. Penal → |
|---|
