ICCJ. Decizia nr. 3502/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3502/2009
Dosar nr. 3086/1/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 985 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 598/39/2008 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
A obligat recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că la data de 14 mai 2008, petiţionarul D.C. a formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc T.C. prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constând în refuzul punerii în executare a sentinţei civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava.
Prin rezoluţia nr. 123/P/2008 din 16 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor pentru infracţiunea sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând că în cauză nu a fost comisă nicio faptă de natură penală.
Plângerea petiţionarului împotriva măsurii dispuse de procuror şi întemeiată pe dispoziţiile art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 411/II/2/2008 din 16 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Investită cu plângerea persoanei vătămate formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a verificat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând că aceasta este legală şi temeinică. S-a arătat că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc T.C. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, nici nu şi le-a îndeplinit în mod defectuos, ci s-a conformat dispoziţiilor legale în materie şi limitelor investirii prin titlu executoriu.
Executorul judecătoresc nu a făcut demersuri şi în vederea recuperării unor drepturi salariale aferente perioadei 6 mai 1992 – 25 martie 1993 , - astfel cum i-a solicitat persoana vătămată -, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1195/2005 a Judecătoriei Suceava, pusă în executare, U.J.C.C. Suceava a fost obligată la plata drepturilor băneşti începând doar cu 23 martie 1993, până la reintegrarea efectivă. Pentru valorificarea altor pretenţii materiale ce exced acestei perioade de timp, persoana vătămată are la îndemână alte căi procedurale, pe care executorul judecătoresc, limitat de întinderea drepturilor stabilite prin titlul executor, nu le putea exercita.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul Dimitrie Constantin arătând că în ziua de 23 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Suceava, a avut trei pricini care s-au judecat în săli diferite, astfel că, deşi a încercat,nu a putut fi prezent în sala de judecată la dezbaterea dosarului nr. 598/P/2008.
Recurentul susţine că hotărârea atacată s-a dat fără cercetarea fondului şi solicită casarea acesteia, admiterea, pe fond, a plângerii formulate şi desfiinţarea rezoluţiilor procurorului.
Verificând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi a verificat actele premergătoare pe care se întemeiază soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.
În mod justificat, instanţa a constatat că din verificările efectuate nu rezultă săvârşirea vreunei fapte penale de către executorul judecătoresc T.C. cu ocazia punerii în executare a sentinţei civile nr. 1195 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Suceava.
Executorul judecătoresc şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fără a urmări, cu ştiinţă, prejudicierea intereselor legale ale persoanei vătămate, ci conformându-se doar dispoziţiilor legale în materie şi limitelor titlului executor.
În aceste împrejurări, constatând că fapta sesizată nu există, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, acţiunea penală neputând fi pusă în mişcare din cauza motivului de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În consecinţă, constatând că în cauză nu există temeiuri de casare a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte va respinge recursul petiţionarului ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
II. La data de 7 aprilie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţia în anulare a contestatorului D.C. împotriva deciziei penale sus-indicate întemeiată pe disp. art. 386 lit. a), b) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă de la 28 mai 2009 (fila 12 dos. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) s-a admis în principiu contestaţia în anulare de faţă, urmând ca la analiza cazurilor de contestaţie invocate să fie verificate înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului de recurs menţionat Înalta Curte are în vedere că niciuna din criticile invocate de contestator şi întemeiate pe cazurile de contestaţie în anulare descrise nu sunt pertinente şi, în consecinţă, aceasta se priveşte ca nefondată şi urmează a fi respinsă, ca atare în temeiul disp. art. 391 C. proc. pen.
a) Astfel sub aspectul criticii întemeiate pe cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen. se are în vedere cu titlu de premisă că aceasta desemnează ipoteza când „ procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Or, în speţă, din examinarea înscrisului de la fila 12 din dosarul nr. 598/39/2008 al instanţei de recurs, rezultă confirmarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului D.C., la disp. art. 181 alin. (1) C. proc. pen., acesta fiind citat la domiciliul său în drept şi fapt din jud. Suceava, ceea ce relevă nepertinenţa criticii arătate.
b) Concomitent nu este fondată nici critica întemeiată pe cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Se are în vedere cu titlu de premisă că acest caz de contestaţie în anulare este relativ la ipoteza „când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare".
Or, în dosarul de recurs sus-indicat nu există nici un înscris de la contestator care să ateste că pentru termenul de judecată de la data de 18 martie 2009, când a fost soluţionat recursul său era în imposibilitate de a se prezenta şi că în mod cumulativ îndeplinise şi condiţia încunoştiinţării instanţei de recurs despre acea împiedicare.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva deciziei penale nr. 985 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3457/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3504/2009. Penal. Abuz în serviciu în formă... → |
|---|
