ICCJ. Decizia nr. 3399/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3399/2009
Dosar nr. 1503.1/59/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 32 din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins ca nefondată plângerea petenţilor M.M. şi SC A.S. SRL împotriva rezoluţiei nr. 323/P/2008 din 21 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prima instanţă a reţinut că petenţii au solicitat desfiinţarea rezoluţiilor din 21 august 2007, dosar nr. 323/P/2007 şi rezoluţia nr. 845/II/2/2007 din 3 octombrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor şi începerea urmăririi penale; disjungerea plângerii penale privind pe făptuitorii T.R., P.P. şi O.D. pentru săvârşirea de către aceştia a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, menţionate la punctul 3 din plângerea penală nr. 9633/P/2005; disjungerea plângerii penale privind autorul necunoscut pentru infracţiunea de fals în înscrisuri şi uz de fals menţionată la pct. 6 din plângerea penală suplimentară, înregistrată iniţial sub nr. 62/2006 la D.I.I.C.O.T., întrucât este o faptă distinctă ce nu are legătură cu ceilalţi făptuitori şi conexarea dosarului nr. 404/P/2007 la dosarul nr. 323/P/2007, întrucât privesc aceleaşi fapte şi aceiaşi făptuitori.
În motivarea plângerii, în ceea ce priveşte rezoluţia din 21 august 2007, petenţii au arătat că cercetarea penală întreprinsă este superficială, incompletă şi nefinalizată, reţinându-se în mod greşit că: preţul de pornire al licitaţiei s-a făcut corect, la fel ca întreaga procedură execuţională în dosarul nr. 110/EX/2004; că termenele pentru licitaţie fixate în publicaţiile de vânzare au fost legal stabilite şi că doar în cazul primei publicaţii termenul trebuia să nu fie mai mic decât 30 de zile; că recipisele cec ale celor doi lichidatori au fost depuse în mod corect; că executarea silită întreprinsă de executorul M.G. în dosarul execuţional nr. 34/EX/2005 a fost realizată în mod corect; că suma de 3.000.000 lei pe care executorul a încercat să o încaseze este cea corectă; că cele reţinute la punctul 6 din rezoluţie sunt total eronate.
De asemenea, s-a arătat în motivare că în mod cu totul părtinitor nu s-a făcut cercetare faţă de avocatul K.F. şi nu s-au cercetat abuzurile privind declanşarea acţiunii privind falimentul societăţii petentului, nu s-a analizat abuzul săvârşit prin refuzul de restituire al cărţii de identitate al autovehiculelor gajate; iar procurorul ar fi reţinut în mod denaturat că plângerea este de natură „pur civilă"; nu a fost cercetat abuzul în serviciu al executorului privitor la demararea executării silite imobiliară pentru o creanţă relativ mică faţă de valoarea imobilului, iar în ceea ce priveşte pe intimaţii J.T. şi B.L.S. s-a reţinut în mod greşit că aceştia nu sunt vinovaţi de abuz în serviciu în contextul în care ei erau însărcinaţi să recupereze creanţa statului de peste 1 miliard lei, iar imobilul era evaluat la 4 miliarde lei.
Petenţii au mai arătat în motivare că au formulat mai multe plângeri la diverse parchete şi că, în final, prin rezoluţia pe care o contestă, o serie de fapte şi făptuitori au rămas necercetaţi, în special nu au fost analizate faptele sesizate în plângerea penală suplimentară înregistrată sub nr. 62/2006 la D.I.I.C.O.T. Timiş, menţionată la punctul 3 privind pe M.G., punctul 5 şi 6 privind pe avocatul K.F. şi autori necunoscuţi.
În ceea ce priveşte rezoluţia nr. 845/II/2/2007 din 3 octombrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petenţii arată în motivare că, faţă de complexitatea cauzei, aceasta este mai mult decât superficială, combătând fiecare argument reţinut prin actul procurorului.
În rejudecare, au fost respinse ca inadmisibile cererile de disjungere a faptelor din dosarul de urmărire penală privind pe intimaţii J.T., B.L.S., T.R., P.P. şi O.D., K.F. şi conexarea acestora la dosarul nr. 323/P/2004 şi s-a încuviinţat ataşarea dosarului nr. 404/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut, în fapt următoarele:
Prin rezoluţia din 21 august 2007, dosar nr. 323/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc M.G. , avocat K.F., precum şi faţă de numiţii T.R., P.P., O.D., N.M., J.T. şi B.L.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 246, art. 290, art. 292 şi art. 323 C. pen.
S-a reţinut că, începând cu data de 15 noiembrie 2005, M.M. a depus mai multe sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, solicitând tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc M.G. , avocatului K.F. şi a numiţilor T.R., P.R., O.D., directori ai cooperativei H.F., împreună cu executorul judecătoresc M.G. au declanşat formalităţile legale pentru recuperarea unei creanţe, fără să aibă titlu executor.
T.R. este acuzat că abuziv a reţinut cărţile de identitate ale unor autovehicule ce au făcut obiectul unui contract de gaj, pentru acordarea unui împrumut. De asemenea, reprezentanţii cooperativei H.F. sunt acuzaţi cu au acţionat cu rea credinţă în vederea falimentării SC A.S. SRL.
Executorul judecătoresc M.G. este reclamat că a vândut la licitaţie un imobil al SC A.S. SRL cu încălcarea dispoziţiilor legale privind procedura – cu referire la preţul la care s-a vândut imobilul.
Numiţilor J.T. şi B.L., angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice Timiş li s-a imputat lipsa de diligenţă pentru recuperarea creanţelor statului, întrucât participând la vânzarea la licitaţie a imobilului, nu au intervenit pentru împiedicarea vânzării lui la un preţ derizoriu.
N.G., director la SC R. SRL Timişoara, este reclamat pentru că în asociere cu ceilalţi făptuitori, exercitându-i abuziv prerogativele, a încercat să recupereze o creanţă a firmei de la SC A.S. SRL, fără respectarea procedurii executării silite.
Din cercetările efectuate de parchet, s-a constatat că executorul M.G. în dosarul execuţional nr. 110/2004, având ca obiect punerea în executare a deciziei nr. 1016/2002 şi a ordonanţei nr. 422/P/2002, ambele ale Tribunalului Timiş, a procedat conform dispoziţiilor legale. Procedurile desfăşurate cu ocazie vânzării la licitaţie a imobilului înscris în C.F. nr. 3033 Timişoara au fost filmate şi înregistrate pe CD – care este depus la dosar.
În privinţa dosarului execuţional nr. 45/2005, executorul judecătoresc a procedat la executarea silită pentru o datorie neachitată integral de SC A.S. SRL către cooperativa H.F. Pentru punerea în aplicare a titlului executoriu, s-a solicitat şi obţinut încuviinţarea instanţei.
S-a mai constatat că declanşarea procedurii falimentului de reprezentanţii cooperativei H.F., prin avocat K.F., nu s-a făcut cu rea-credinţă, iar reţinerea cărţilor de identitate ale autovehiculelor gajate aparţinând firmei petentului M.M. nu a fost comisă cu intenţie infracţională.
Pentru angajaţii Administraţiei Finanţelor Publice Timiş, s-a constatat că aceştia au participat la licitaţie şi au apreciat ca legală procedura desfăşurată.
De asemenea, s-a constatat ca lipsită de temei acuzaţia potrivit căreia persoanele reclamate s-ar fi asociat pentru săvârşirea de infracţiuni.
Faţă de plângerea petentului M.M., care a reclamat încălcarea dispoziţiilor legale privind vânzarea la licitaţie a imobilului arătat, că s-a demarat nelegală executarea silită pentru o sumă incertă şi neexigibilă, s-a constatat că reprezentanţii cooperativei H.F. şi SC R. SRL au acţionat pentru a-şi recupera creanţele de la debitoarea SC A.S. SRL, iar executorul judecătoresc şi-a îndeplinit sarcinile profesionale în limita dispoziţiilor legale.
Această soluţie a fost menţinută prin rezoluţia nr. 845/II/2/2007 din 3 octombrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a reţinut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara că din probele administrate nu rezultă comiterea infracţiunilor reclamate, iar cererea de conexare a dosarului nr. 404/P/2007 a fost apreciată ca nefiind utilă cauzelor, deoarece acest dosar are ca obiect cercetarea altor fapte şi ar duce la prelungirea soluţionării cauzei de faţă.
Prin plângerile formulate, petenţii invocă în special modul incorect de soluţionare al dosarului execuţional nr. 110/2004 al Biroului Executorului Judecătoresc M.G., având ca obiect punerea în executare a titlului constând din ordonanţa nr. 422/P din 12 februarie 2002 a Tribunalului Timiş şi a deciziei civile nr. 1016 din 9 septembrie 2009 a aceleiaşi instanţe, potrivit cărora SC A.S. SRL administrată de M.M. avea obligaţia să plătească SC R. SRL Timişoara, administrată de N.M., suma de 25.459 lei, reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate, suma incluzând şi cheltuieli de executare, conform proceselor verbale întocmite de executorul judecătoresc în cauză.
Cu privire la procedura executării silite în acest dosar execuţional, s-au derulat şi procese civile în care au fost analizate respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă în materia executării silite.
Dosarul de executare silită are la bază contractul de împrumut numărul AT.055 încheiat la 13 martie 2001 de SC A.S. SRL reprezentată de M.M. şi C.H.F. Timişoara, reprezentantă de directorul T.R., prin care prima societate primea suma de 20.000 dolari SUA care i-au fost transferaţi în totalitate, creditul fiind garantat prin contractul de ipotecă nr. 825 din 28 martie 2001 pentru suma de 11.000 dolari SUA, precum şi prin contractul de gaj nr. 687 din 13 martie 2001, purtând asupra unor autovehicule evaluate la 17.800 dolari SUA. Deoarece societatea debitoare nu a achitat la termen suma împrumutată, dobânzile apoi penalităţile de întârziere, societatea creditoare a demarat proceduri legale în vederea executării silite, instanţa competentă dispunând în acest sens prin încheiere.
Instanţa a analizat dacă, raportat la modul de desfăşurare al acestei executări silite, care a fost şi înregistrată pe CD, precum şi transcrisă pe hârtie, a avut loc o activitate infracţională din partea intimaţilor care s-ar fi asociat pentru săvârşirea de infracţiuni în scopul falimentării societăţii petentului, aşa cum susţin petenţii.
Din întreg probatoriul administrat, nu s-a făcut dovada faptului că între intimaţi a existat o înţelegere în acest scop şi nici că fiecare în parte ar fi săvârşit infracţiunile pentru care s-au formulat plângerile penale.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe executorul judecătoresc M.G., acesta a procedat la vânzarea imobilului în litigiu, potrivit dispoziţiilor procedurale şi tocmai pentru a da dovadă de transparenţă în efectuarea actelor procedurale, procedurile efectuate au fost filmate şi înregistrate pe CD. Faptul că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile legale, nu este de natură să ducă la concluzia că a săvârşit o infracţiune, chiar dacă actele de executare sunt anulate pe calea contestaţiei la executare, acţiune care este la dispoziţia oricărei persoane a căror interese legale sunt vătămate prin executare silită.
Motivarea plângerii cu privire la executorul judecătoresc vizează de fapt, apărări în fond în cadrul unei contestaţii la executare care pot fi analizate de către instanţa civilă, în cauză nedovedindu-se astfel o intenţie de săvârşire a infracţiunilor imputate de către petenţi.
Cu privire la garanţia de 20% pe care cei doi lichidatori ar fi plătit-o la CEC ulterior declanşării licitaţiei, în mod corect s-a reţinut în rezoluţie, conform probatoriului administrat, respectiv adresa CEC, sucursala Timişoara, nr. 78 din 17 din iunie 2007, că aceste recipise au fost emise anterior licitaţiei care a început, conform înregistrării, la ora 13,30, astfel încât instanţa a apreciat că nu este utilă solicitarea petenţilor de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în vederea efectuării unei expertize contabile pentru a dovedi contrariul cu privire la valabilitatea vărsămintelor.
În ceea ce priveşte faptele imputate reprezentanţilor C.H.F. Timişoara, intimaţii T.R., P.P. şi O.D., instanţa constată că aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea legii şi au calculat sumele datorate de SC A.S. SRL în mod corect, conform clauzelor contractuale. Nici declanşarea procedurii falimentului în dosar nr. 7604/S/2003 al Tribunalului Timiş de către aceiaşi intimaţi nu poate fi considerată o activitate infracţională, aceştia acţionând conform legii civile în vederea recuperării creanţei. De asemenea, aceştia, tot în recuperarea creanţei, au demarat şi procedura executării silite prin intermediul Biroului Executorului judecătoresc M.G. unde s-a constituit dosarul execuţional nr. 34/EX/2005.
În ceea ce-l priveşte pe intimatul T.R., acesta mai este acuzat şi de faptul că în mod abuziv ar fi reţinut cărţile de identitate ale autovehiculelor care au făcut obiectul contractului de gaj menţionat, deşi acesta era fără deposedare. Instanţa a apreciat că în mod corect s-a reţinut faptul că acesta nu a acţionat cu intenţie infracţională, ci în vederea valorificării gajului instituit anterior, iar soluţionarea neînţelegerii dintre părţi a fost rezolvată pe calea litigiului civil pe care aceştia l-au promovat.
Printre creditorii debitoarei SC A.S. SRL s-a aflat şi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de intimaţii J.T. şi B.L.S., acuzaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că nu au atacat în instanţă modul în care s-a finalizat executarea silită în dosarul execuţional nr. 34/EX/2005 al Biroului Executorului judecătoresc M.G., instanţa a apreciat că aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, respectiv au participat la distribuirea sumei rezultată din executare, conform dispoziţiilor legale, petenţii neputând obliga alte persoane care nu se consideră vătămate prin executare să introducă o acţiune judecătorească care să le profite acestora, motiv pentru care s-au considerat acuzele aduse nefondate.
Referitor la intimatul K.F., acesta este acuzat că, în calitate de avocat, atât al C.H.F. Timişoara, cât şi al creditoarei SC R. SRL Timişoara, le-a sugerat acestora „să crească cuantumul debitelor SC A.S. SRL, acuze care însă, nu au fost dovedite în cauză.
De asemenea, prin plângere, s-a solicitat trimiterea cauzei la parchet în vederea conexării acestui dosar cu faptele imputate intimatului K.F. la pct.6 din dosarul nr. 62/2006 al D.I.I.C.O.T. Timişoara, în care petenţii au invocat faptul că autor necunoscut la acea dată ar fi falsificat data înscrisă pe faxuri trimise instanţei, fapte care fac obiectul dosarului nr. 641 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar prin rezoluţia contestată nu se motivează nimic în legătură cu aceste fapte săvârşite de avocatul K.F.
Conform rezoluţiei din 20 mai 2008, dosar nr. 641/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (filele 146-160 dosar), instanţa constată că, faţă de faptele imputate intimatului K.F., parchetul s-a pronunţat în sensul neînceperii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290, art. 272 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), soluţie menţinută prin rezoluţia nr. 635/II/2/2008 din 30 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, astfel încât trimiterea cauzei la parchet în vederea conexării acestui dosar cu nr. 641/P/2007, în care a fost analizată deja fapta intimatului şi s-a dat o soluţie de către procuror, care putea fi atacată în instanţă, nu este utilă soluţionării cauzei. Tocmai de aceea, prin rezoluţia contestată în prezentul dosar, nu s-a analizat această faptă imputată iniţial prin plângerile formulate de către petenţi unui autor necunoscut şi ulterior intimatului K.F., motiv pentru care instanţa a apreciat că soluţia parchetului este temeinică şi legală.
Instanţa a respins şi celelalte cereri de admitere a plângerii şi de trimitere la parchet în vederea disjungerii dosarelor cu privire la intimaţii T.R., O.D. şi P.P. cu privire la reţinerea abuzivă a cărţilor de identitate ale autovehiculelor petentei şi la introducerea cererii de faliment de către intimaţi, aceste aspecte fiind soluţionate în mod corect prin rezoluţie de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a analizat toate apărările petenţilor, inclusiv cele formulate prin plângerea suplimentară.
Împotriva sentinţei penale nr. 32/PI din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, în termen legal, a declarat recurs petiţionara SC A.S. SRL, reprezentată prin asociat M.M.
În motivarea recursului, petiţionara arată că prima instanţă a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale fără nici un temei legal, în pofida probelor administrate, au fost ignorate actele noi depuse, precum şi dispoziţiile legale în materie de executare silită reglementate în legea specială, în mod greşit faptele reclamate nu au fost considerate infracţiuni, nu s-a făcut referire la soluţia globală eronată de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a), b) şi d) C. proc. pen. faţă de toţi intimaţii şi faptele săvârşite.
Referitor la executorul judecătoresc M.G., petiţionara arată că acesta a săvârşit un grav abuz, începând licitaţia fără ca ofertele de cumpărare să fie depuse la dosar de către licitatori odată cu recipisele CEC de consemnare a garanţiilor de participare, nu a consemnat în procesul-verbal de executare preţul de la care a pornit licitaţia, nu a declinat executarea spre Administraţia Finanţelor Publice atunci când a sesizat că la masa creditorilor urmăritori s-a înscris şi această instituţie, a trecut direct la urmărirea unui imobil de 200.000 Euro, pentru o creanţă mai mică de o mie de Euro, a primit spre executare silită o cerere pentru creanţe nedovedite, fără caracter cert, lichid şi exigibil.
În ceea ce îi priveşte pe intimaţii T.R., P.P. şi O.D., petiţionara arată că starea de fapt reţinută de instanţă este contrară realităţii, prin sentinţa civilă nr. 7099 din 29 mai 2007 a Judecătoriei Timişoara anulându-se executarea silită şi stabilindu-se că SC A.S. SRL este creditoarea cooperativei H.F., iar refuzul de restituire a cărţilor de identitate ale autovehiculelor gajate de către T.R. constituie un abuz.
Petiţionara mai arată în motivarea recursului că intimaţii J.T. şi B.L.S. au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar faptele reclamate ca fiind săvârşite de intimatul K.F. nu au fost cercetate prin rezoluţia atacată.
Pentru motivele expuse, petiţionara solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală faţă de intimaţi.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanţă a analizat plângerea petiţionarei sub toate aspectele invocate de aceasta, în considerentele hotărârii atacate fiind expuse faptele reclamate şi motivele pentru care acestea nu constituie infracţiuni, aşa cum se susţine de către petiţionară.
Referitor la faptele imputate executorului judecătoresc M.G., Înalta Curte reţine că acesta a procedat la executarea silită cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar împrejurarea că ulterior actele de executare au fost anulate pe calea contestaţiei la executare nu este de natură să ducă la concluzia că acesta a săvârşit faptă de natură penală.
Astfel, în dosarul execuţional nr. 110/2004, executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a imobilului proprietatea petiţionarei SC A.S. SRL având la bază încheierea nr. 1930 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Timişoara prin care s-a încuviinţat executarea silită conform titlului executoriu – ordonanţa nr. 442/PI din 12 februarie 2002 a Tribunalului Timiş, hotărâre definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2232/PI din 14 iunie 2002 a Tribunalului Timiş şi Decizia civilă nr. 1216/R din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Imobilul a fost vândut la al patrulea termen de licitaţie, conform proceselor-verbale de licitaţie imobiliară depuse la dosar.
Executorul judecătoresc a respectat dispoziţiile Codului de procedură civilă în materia executării silite, în rezoluţia atacată reţinându-se corect că potrivit art. 511 C. proc. pen. executorul nu avea obligaţia de a trece în procesul-verbal preţul de la care a pornit licitaţia, preţul fiind prevăzut de altfel în publicaţia de vânzare.
Cei doi licitatori care au participat la data de 18 octombrie 2005 – M.C. şi S.A. au prezentat recipisele CEC seria 0175088, nr. 1220/253360 102 din 18 octombrie 2005 şi 0175069, nr. 1218/253360 102 din 18 octombrie 2005 la momentul începerii licitaţiei, acestea fiind înscrise în registrul de valoare la BEJ M.G. la pag. 40 şi 41 din 18 octombrie 2005, precum şi în procesul verbal de licitaţie.
Conform adresei nr. 7871 din 7 iunie 2007 a CEC, sucursala Timişoara, recipisele au fost emise anterior licitaţiei.
Referitor la dosarul execuţional nr. 34 din 28 aprilie 2005, executorul judecătoresc, având în vedere sentinţa civilă nr. 7270 din 7 septembrie 2005 a Judecătoriei Timişoara, a continuat urmărirea silită pentru sumele rămase, respectiv suma de 6.024 dolari SUA plus onorariul de executare.
Anularea ulterioară a somaţiei pentru debitul de 6045 dolari SUA prin sentinţa civilă nr. 7099 din 29 mai 2007 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în cadrul unei contestaţii la executare nu este de natură să ducă la concluzia că intimatul M.G. a comis o faptă penală, din moment ce nu există dovada că acesta a acţionat cu intenţia de a vătăma interesele legale ale petiţionarei.
De asemenea, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că executorul judecătoresc a avut o înţelegere prealabilă cu intimaţii J.T. şi B.L.S. şi că ar fi acţionat împreună cu aceştia pentru fraudarea intereselor petiţionarei cu ocazia executării silite asupra imobilului proprietatea acesteia.
Referitor la faptele imputate intimaţilor T.R., P.P. şi O.D., prima instanţă a reţinut corect că aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, aceştia au calculat sumele pe care le datora petiţionara C.H.F. Timişoara în baza contractului de împrumut nr. AT 055 conform clauzelor contractuale, iar deschiderea procedurii de faliment la Tribunalul Timiş (dosar 7604/S/2003) s-a făcut pentru recuperarea creanţei, neputând fi considerată o faptă penală.
De asemenea, nu se poate reţine, aşa cum susţine petiţionara, că intimaţii reprezentanţi ai C.H.F. Timişoara ar fi acţionat cu rea-credinţă în vederea falimentării SC A.S. SRL în sensul că au declanşat procedura executării silite prin intermediul BEJ M.G., în dosarul execuţional nr. 34/EX/2005, în timp ce pe rolul instanţei se afla un proces civil pentru clarificarea litigiului legat de contractul de împrumut.
Aceştia au acţionat pentru recuperarea unei creanţe, conform legii civile, iar împrejurarea că ulterior instanţa a anulat executarea silită nu poate atrage răspunderea penală a intimaţilor.
În ceea ce priveşte fapta intimatului T.R. de a refuza restituirea cărţilor de identitate ale autovehiculelor care au făcut obiectul contractului de gaj, instanţa a reţinut corect că nu are caracter penal, lipsind intenţia, cărţile de identitate fiind reţinute în vederea valorificării gajului instituit anterior.
De altfel, aceste neînţelegeri dintre părţi au fost soluţionate prin sentinţa civilă nr. 1877 din 17 februarie 2005 a Judecătoriei Timişoara prin care s-a admis acţiunea SC A.S. SRL şi a fost obligată C.H.F. Timişoara la restituirea cărţilor de identitate.
În ceea ce îl priveşte pe intimatul K.F., prin rezoluţia atacată nu sunt analizate toate faptele imputate acestuia, făcându-se referire doar la împrejurarea că acesta a fost de bună credinţă şi nu i-a sfătuit pe reprezentanţii C.H.F. Timişoara despre modalitatea în care pot „fi crescute debitele SC A.S. SRL în vederea declanşării procedurii falimentului (pct. 7 din rezoluţie).
Deşi sub acest aspect s-ar impune desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror, o astfel de măsură ar fi inutilă, din moment ce prin rezoluţia nr. 641/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au fost cercetate aceste fapte, dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 272 C. pen., în baza dispoziţiilor art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., soluţie ce poate fi atacată de către petiţionară potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de petiţionară şi să o oblige pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC „A.S." SRL, prin asociat unic M.M., împotriva sentinţei penale nr. 32/PI din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la câte 595 lei cheltuieli judiciare către intimaţii T.R., O.D. şi P.P.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3393/2009. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3402/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
