ICCJ. Decizia nr. 3402/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3402/2009
Dosar nr. 174/87/2009
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din data de 17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.P., zis „G.", la 8 (opt) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenţiei (reţinere şi arestare preventivă) de la 21 octombrie 2008 la zi.
A luat act că partea vătămată S.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.035,58 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda aferentă calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat corpul delict, respectiv un briceag cu lungimea lamei de cea.20 cm.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În seara zilei de 19 octombrie 2009, inculpatul G.P. a lovit cu un cuţit pe partea vătămată S.V., cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatul G.P.
În motivele de apel, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:
1. Că nu inculpatul G.P. a săvârşit fapta, solicitând în acest sens, achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
2. A solicitat reindividualizarea pedepsei avându-se în vedere lipsa antecedentelor penale şi conduita bună în societate.
Prin Decizia penală nr. 151/A din data de 29 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus următoarele:
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.P. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 17 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
A obligat apelantul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat.
A dedus prevenţia de la 21 octombrie 2008 la zi.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din ansamblul probatoriu administrat în cauză, cu precădere declaraţiile iniţiale ale persoanelor audiate nemijlocit în faza de urmărire penală, se coroborează sub toate aspectele şi confirmă fără echivoc săvârşirea faptei de către inculpatul G.P.
În acest context, apreciază că nu se impune examinarea din punct de vedere probator a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat, contestat de către apărătorul ales al inculpatului pe motivul întocmirii în lipsa sa. Dincolo de caracterul pur orientativ al unui atare raport, ce nu este consacrat de legea procesual-penală ca mijloc de probă, Curtea constată că el nu a avut un caracter determinant în stabilirea vinovăţiei inculpatului şi, faţă de probele existente în cauză, este inutilă examinarea detaliată a modului de întocmire şi a conţinutului său.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, Curtea apreciază că instanţa de fond a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) prin raportare la toate circumstanţele concrete ale cauzei şi, sub acest aspect, critica, apelantului-inculpat este neîntemeiată.
Împotriva deciziei penale nr. 151/A din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat recurs, inculpatul G.P. care critică soluţia instanţei de apel, invocând motivele de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege) şi cele prevăzute de disp. art. 3859 alin. (1) pct. 18 (s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare).
Astfel, inculpatul recurent critică soluţia recurată, arătând că nu el a săvârşit fapta pentru care este condamnat, ci o altă persoană care era prezentă la incident, pe nume A.I., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
A solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului pedepsei, astfel încât aceasta să fie aplicată sub limita legală, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din ansamblul probator al dosarului, rezultă că recurentul inculpat în data de 19 octombrie 2008, în jurul orelor 1900, pe fondul unor discuţii contradictorii cu martorul S.M.I. i-a aplicat părţii vătămate S.V. o lovitură cu un cuţit în zona gâtului, cauzându-i secţionarea jugularei externe stângi.
Fapta inculpatului recurent G.P. este confirmată de martorul ocular S.M.I. ( fila 26-28 dos.urm.pen.). De asemenea, şi partea vătămată S.V. confirmă că a fost lovit de G.P.
Martora A.D.V. arată că la scurt timp după incident, l-a văzut pe G.P., sosind în locuinţa comună cu un briceag asupra sa şi l-a auzit spunând că „ l-a înţepat cu obiectul respectiv în zona gâtului pe S.V." (fila 39 dos.urm.pen).
Mai mult chiar, în faza de urmărire penală, inculpatul recurent G.P. a recunoscut în mod constant, săvârşirea faptei, precizând că l-a lovit pe S.V., cu un briceag ce îl avea asupra sa.
Ceea ce este relevant în această cauză este declaraţia martorului A.I. în apel, declaraţie din care rezultă că nu a asistat la incident în data de 19 octombrie 2008, aflându-se la spital cu soţia.
Mai mult chiar în această declaraţie, martorul precizează că a vorbit cu recurentul inculpat în penitenciar, unde este arestat pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, ca să ia fapta lui G.P. asupra sa în schimbul pachetelor pe care urma să i le aducă la penitenciar, G.P., deoarece are o situaţia materială grea şi nu poate fi ajutat cu pachete la penitenciar (fila 43 dos.apel).
Urmează a se constata că recurentul inculpat G.P. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. şi ped. de dispoziţiile art. 174-175 lit. i) C. pen.
Sub aspectul cazului de casare invocat privind disp. art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, constată următoarea situaţie:
Natura şi modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările în care inculpatul a luat rezoluţia de a aplica părţii vătămate o lovitură potenţial letală (pe fondul unui incident spontan minor şi sub influenţa băuturilor alcoolice), gradul de pericol social ridicat ce caracterizează faptele îndreptate împotriva vieţii persoanei, urmările produse prin fapta comisă (secţionarea jugularei ce a pus în primejdie viaţa părţii vătămate), relevă o gravitate sporită a faptei căreia trebuie să îi corespundă, în plan sancţionator, o pedeapsă echivalentă.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu evidenţiază date favorabile acestuia care să evidenţieze o periculozitate socială scăzută a persoanei sale şi să formeze instanţei convingerea că incidentul dedus judecăţii este unul izolat. Sub acest aspect, Curtea are în vedere sancţiunile contravenţionale repetate aplicate inculpatului pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, suspiciunea că, pe fondul consumului de alcool, acesta manifestă tendinţe spre conduite agresive, dar şi împrejurarea că, anterior arestării, inculpatul nu presta o activitate lucrativă constantă.
În raport de aceste elemente, sunt nerelevante datele ce rezultă din ancheta socială depusă la dosar şi care atestă situaţia familială dificilă a inculpatului sau comportamentul liniştit al acestuia în comunitate. Toate aceste elemente, alături de lipsa antecedentelor penale, se reflectă în cuantumul orientat spre minimul special al pedepsei aplicate inculpatului şi nu justifică, faţă de gravitatea faptei şi celelalte date personale, reţinerea în beneficiul său a unor circumstanţe atenuante.
Nici conduita procesuală a inculpatului G.P. nu reclamă reducerea pedepsei, în condiţiile în care nu se poate face abstracţie de caracterul oscilant al acesteia şi de împrejurarea că, în pofida declaraţiilor date în faza de urmărire penală, inculpatul a avut în apel o poziţie total contrară, de negare a oricărei implicări în comiterea faptei.
Este neîndoielnic că susţinerile contradictorii ale inculpatului reprezintă expresia dreptului său procesual de a-şi formula apărările pe care le considere adecvate şi ele nu ar justifica, în nici un fel, agravarea tratamentului sancţionator, însă nu se poate omite nici împrejurarea că o atare conduită nu se subsumează exigenţelor dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi nu justifică acordarea beneficiului acestei circumstanţe atenuante.
În raport de cele expuse, deoarece nu sunt alte cazuri de casare care să poată fi analizate din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la data de 21 octombrie 2008 la data de 23 octombrie 2009.
Conform disp. art. 192 C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva deciziei penale nr. 151/A din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 octombrie 2008 la 23 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3399/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3457/2009. Penal → |
|---|
