ICCJ. Decizia nr. 3739/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3739/2009
Dosar nr.325/35/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 68 din 10 iunie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii T.A.N. şi P.M.L. împotriva rezoluţiei nr. 386/P/2008 din 22 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi menţinută prin rezoluţia nr. 69/II/2/2009 din 16 martie 2009 a procurorului general al aceluiaşi parchet.
Instanţa a reţinut că petenţii T.A.N. şi P.M.L. au depus plângere la data de 8 decembrie 2008 împotriva numitului L.A.F., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie.
Din conţinutul plângerii rezultă că cei doi petenţi au fost arestaţi preventiv într-o cauză, de către procurorul L.A., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Ulterior, faţă de T.A.N. s-a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată, Statul român fiind obligat pe cale judecătorească să-i plătească despăgubiri civile pentru arestare nelegală.
La rândul lui, petentul P.M.L. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
La data de 29 octombrie 2008 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a judecat recursul declarat de petiţionari împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă faţă de procurorul L.A. pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală.
Cu ocazia dezbaterilor, procurorul L.A. a făcut afirmaţii în legătură cu situaţia judiciară a celor doi petenţi, astfel: „Iar ceea ce consider că este cel mai important lucru este că, instanţele din Bihor, aşa cum se constată prin acea hotărâre finală din Decizia Curţii de Apel Oradea de la pag. 27 Dosar nr. 584/R/2007, în acea hotărâre se spune foarte clar pentru ce nu a fost condamnat P. pentru contrabandă ci a fost condamnat numai pentru evaziune tocmai pentru că Tribunalul Bihor în loc să dea curs deciziei Curţii Supreme prin care s-a dispus trimiterea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale, nu au procedat în felul acesta, ci a reţinut dosarul şi a procedat la un nou ciclu procesual, dar Curtea de Apel Oradea, sigur că a fost obligată în condiţiile acestea să constate încă o dată că nu au fost sesizate instanţele printr-un rechizitoriu cu privire la infracţiunea de contrabandă. Urmează să se întâmple acest lucru. Mai am câteva săptămâni de concediu şi în momentul în care reîncep activitatea, acesta va fi primul act pe care-l fac, pentru că fapta respectivă nu este prescrisă, actele există şi ca atare nu se poate lăsa în suspensie o asemenea faptă pentru că infracţiunea respectivă s-a petrecut într-un alt loc şi un alt timp decât aceea de evaziune fiscală s-a petrecut la intrarea în ţară.
În esenţă, aceste chestiuni care ţin de fondul plângerii petenţilor, a fost avută în vedere de Curtea de Apel Oradea şi că unul dintre inculpaţi a fost condamnat pentru fapte care au format obiectul acelui dosar, iar cel de-al doilea am depus acte în acest sens este şi la ora actuală cu situaţia penală neîncheiată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de subminare a economiei naţionale, infracţiune care, la fel, va fi o a doua preocupare pentru mine, pentru că această infracţiune are şi un termen de prescripţie mult mai lung şi dovezile respective vi le-am indicat, sunt acte ale parchetului, sunt interceptări care nu au fost avute. Dar nu există absolut nimic nelegal în luarea măsurii arestării faţă de T., păcatul este că a stat numai două zile, că dosarul a fost luat, în loc să rămână în ancheta procurorului şi să continue aşa cum există abia acum reglementări în C. proc. pen."
Petentul P.M. consideră că procurorul L.A. prin aceste afirmaţii, i-a adus acuzaţia că ar fi săvârşit infracţiunea de contrabandă, deşi a fost judecat în mod definitiv şi s-a stabilit nevinovăţia sa, săvârşind, astfel, infracţiunile de insultă şi calomnie.
La rândul său, petentul T.A.N. consideră că procurorul L.A., prin afirmaţia că e „păcat" că a stat arestat doar două zile şi că arestarea sa a fost legală, a săvârşit infracţiunile de insultă şi calomnie.
Urmare actelor premergătoare efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, prin rezoluţia nr. 386/P/2008 din 22 ianuarie 2009, neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul L.A.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 205 şi art. 206 C. pen., constatând incidenţa cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, în Dosarul nr. 138/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin ordonanţa din 20 aprilie 2001 procurorul L.A. a dispus arestarea preventivă pentru 5 zile a învinuitului T.A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 178 - 179 din Legea nr. 141/1997.
Prin ordonanţa din 22 aprilie 2001 acelaşi procuror a revocat arestarea preventivă a învinuitului T.A.N., pentru motive de sănătate a acestuia din urmă.
Cauza a fost ulterior preluată de structura ierarhică şi finalmente soluţionată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea prin netrimitere în judecată.
În ce îl priveşte pe petentul P.M.L., s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1256/2004 Judecătoria Oradea l-a condamnat, prin schimbarea încadrării juridice, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, hotărâre, însă, desfiinţată în apel prin Decizia penală nr. 227/2006 a Tribunalului Bihor, prin care inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen. la 3 ani închisoare.
Curtea de Apel Oradea, ca instanţă de recurs, prin Decizia penală nr. 584/2007 a reţinut că solicitarea parchetului din recurs de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de contrabandă este neîntemeiată, încălcând condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. pen. referitoare la obiectul judecăţii, judecarea inculpatului pentru această infracţiune putând avea loc numai urmare sesizării instanţei cu un nou rechizitoriu după efectuarea urmăririi penale.
Prin Decizia penală sus-menţionată s-a dispus, printre altele, achitarea inculpatului P.M.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 C. pen.
S-a constatat, astfel, că afirmaţiile făptuitorului L.A., potrivit cărora P.M.L. nu a fost condamnat pentru infracţiunea de contrabandă întrucât instanţele nu au fost sesizate cu această infracţiune, nu sunt altceva decât aspecte din motivarea deciziei penale sus-menţionate.
Cât priveşte afirmaţia în legătură cu situaţia penală neîncheiată a petentului T.A.N. pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale, s-a reţinut că prin adresa din 7 iunie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea i-a comunicat procurorului L.A. că interceptările realizate de S.R.I. sub aspectul infracţiunii de subminare a economiei naţionale, se află în prezent ataşate la Dosarul penal nr. 20/DP/2006 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea.
Ori, prin rezoluţia de neurmărire penală din Dosarul nr. 20/DP/2006, din 6 februarie 2007, nu s-a dat soluţie în legătură cu această infracţiune, astfel încât procurorul L.A. avea posibilitatea să concluzioneze că situaţia penală sub aspectul infracţiunii de subminare a economiei naţionale, a petentului T.A.N., nu este încheiată.
Afirmaţia procurorului L.A. în sensul că, după revenirea din concediu se va ocupa de faptele comise de petiţionari a fost calificată ca exprimarea intenţiei unui procuror de a-şi desfăşura atribuţiile de serviciu iar cea referitoare la legalitatea arestării preventive a numitului T.A.N. şi care ar fi trebuit să dureze mai mult de două zile este apreciată ca fiind o judecată de valoare, care nu atrage răspunderea penală.
Plângerea petiţionarilor împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată a fost respinsă prin rezoluţia nr. 69/II/2/2009 din 16 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Petiţionarii au formulat plângere, în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., la judecătorul Curţii de Apel Oradea, care, aşa cum s-a arătat, prin sentinţa penală nr. 68 din 10 iunie 2009 a respins-o ca nefondată.
Instanţa de fond, reluând argumentele din motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, criticate, a apreciat, la rândul său, că afirmaţiilor făcute de procurorul L.A. în şedinţa din 29 octombrie 2008 de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia dezbaterii recursului, le lipseşte latura subiectivă a infracţiunilor pentru care s-a depus plângerea penală, fiind judecăţi de valoare bazate pe o stare de fapt percepută de făptuitor ca fiind reală.
Hotărârea susmenţionată a fost atacată cu recurs de către petiţionarii T.A.N. şi P.M.L., criticând-o, prin motivele scrise şi susţinute oral, pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia iar instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe esenţiale pentru petenţi, respectiv asupra unor înscrisuri de la parchete din care rezultă că T.A.N. nu a fost cercetat niciodată pentru săvârşirea infracţiunii de subminare a economiei naţionale.
Asemenea, a fost criticată activitatea judiciară din cursul actelor premergătoare, relevând omisiunea procurorului de a fi ascultat părţile vătămate, care ar fi putut furniza elemente de fapt necesare lămuririi situaţiei lor judiciar-penale.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
În cauză, la plângerea petiţionarilor - persoane vătămate, procurorul în faza actelor premergătoare a strâns datele necesare organului de urmărire penală pentru a proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 228 C. proc. pen.
Au fost, astfel, solicitate şi depuse la dosar înscrisuri judiciare, în copie, relevante, între care şi transcrierea dezbaterilor din Dosarul nr. 63/35/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la termenul din 29 octombrie 2008, în cursul cărora procurorul L.A. a făcut afirmaţiile calificate ca fiind insultătoare şi calomnioase, precum şi altele, privind dispoziţiile de arestare şi cea de revocare, luate faţă de T.A.N., ordonanţe şi rezoluţii, fie de neurmărire, fie de infirmare şi redeschidere urmărire penală faţă de petiţionari şi hotărâri ale instanţelor.
Respingând plângerea petiţionarilor împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, criticile recurenţilor fiind nefondate.
Este adevărat că petiţionarul T.A.N. a depus la Curtea de Apel Oradea adrese de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, potrivit cărora sus-numitul nu a fost cercetat sub aspectul infracţiunii de subminarea economiei naţionale.
Aceasta este o realitate, însă în analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor imputate făptuitorului L.A., de insultă şi calomnie, este relevantă adresa din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care i s-a comunicat sus-numitului că, „actualmente, interceptările realizate de S.R.I. în baza autorizaţiei nr. 0054/1999 emise de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, sub aspectul infracţiunii de subminare a economiei naţionale, se află, în prezent, ataşate la Dosarul penal nr. 20/DP/2006 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea".
Examinând acest răspuns în corelaţie cu rezoluţia nr. 20/DP/2006 din 6 februarie 2007 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.A.N., pentru alte infracţiuni decât cea de subminarea economiei naţionale, apare justificată aprecierea făptuitorului L.A., făcută în şedinţa din 29 octombrie 2008 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că situaţia penală a petentului T.A.N. nu este încheiată.
Această analiză a fost făcută atât de procuror prin rezoluţia de neurmărire cât şi de instanţă prin hotărârea atacată, fiind întemeiată concluzia neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor imputate, sub aspectul laturii subiective, a vinovăţiei sub forma intenţiei, cerută de lege.
În acest cadru se impune şi constatarea potrivit căreia nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii, nu este fondată.
Instanţa, chiar dacă nu a făcut separat o motivare proprie, punctual, însă, în examinarea situaţiilor reclamate de petiţionari, în ordinea expunerii din rezoluţia atacată, şi-a însuşit constatările şi argumentele procurorului, conchizând asupra temeiniciei şi legalităţii soluţiei de neurmărire.
Relativ la insuficienţa verificărilor în cursul actelor premergătoare şi, mai exact, al omisiunii ascultării persoanelor vătămate, care ar fi putut furniza relaţii cu privire la situaţia lor judiciară actuală, Curtea reţine că nici această critică nu este întemeiată.
Procurorul a apreciat - şi nu există motive de contrazicere - că plângerea persoanelor vătămate este lămuritoare şi completă, conţinând datele cerute de art. 283 C. proc. pen.
În sfârşit, examinând hotărârea atacată şi sub celelalte aspecte, Curtea reţine că nu sunt motive de casare a acesteia.
Contextul în care făptuitorul L.A. a făcut afirmaţiile apreciate ca fiind insultătoare şi calomnioase era acela al judecării recursului declarat de petiţionari împotriva hotărârii prin care a fost respinsă plângerea acestora împotriva rezoluţiei de neurmărire pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală.
Procurorul L.A., cel reclamat pentru săvârşirea infracţiunii de arestare nelegală, a expus instanţei de recurs argumente şi a făcut evaluări asupra unor hotărâri judecătoreşti, contradictorii şi în orice caz care lasă loc la interpretări, dintre care una fiind aceea făcută de sus-numitul în privinţa temeiniciei arestării şi a posibilităţilor de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de petiţionari.
Acestea sunt, succint prezentate, argumentele organului de urmărire penală, însuşite şi de instanţă, când s-a apreciat că afirmaţiile procurorului L.A. sunt judecăţi de valoare, bazate pe o stare de fapt percepută ca fiind reală.
Faţă de cele ce preced, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, recursurile petiţionarilor T.A.N. şi P.M.L. urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii T.A.N. şi P.M.L. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3727/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3763/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
