ICCJ. Decizia nr. 3867/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3867/2009

Dosar nr. 5518/1/2009

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2020 din 28 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 163/2/2009 a fost respins ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul U.C. împotriva Sentinţei penale nr. 57 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul U.C., referindu-se la neregulile procedurale, în sensul că nu i s-a acordat un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., instanţa analizează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie fără citarea părţilor, verificând între altele, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, ";dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386";.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen. ";în cererea de contestaţie în anulare trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele deduse în sprijinul acestora";.

Înalta Curte constată că cererea formulată de contestator nu îndeplineşte exigenţele legale, cuprinse de dispoziţiile invocate, în sensul că nu se invocă niciunul din cazurile de contestaţie enumerate expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Ca atare, văzând şi dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul U.C. ca inadmisibilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul U.C. împotriva Deciziei penale nr. 2020 din 28 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 163/2/2009.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3867/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs