ICCJ. Decizia nr. 3903/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3903/2009
Dosar nr. 72/118/2005
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 63 din 11 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a dispus următoarele:
A respins cererile de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale formulate prin apărători de către inculpaţii A.F. şi P.P., ca nefondate.
În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul A.F. (fiul lui T. şi E., născut în Constanţa, cetăţean român, student, necăsătorit, domiciliat în Constanţa, str. I) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare (parte vătămată R.A.).
În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., executarea pedepsei rezultante a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani şi 10 luni.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863: să se prezinte la datele stabilite de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale, s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., din durata pedepsei s-a dedus perioada executată în arest preventiv de la 18 iunie 2005, la 21 octombrie 2005, când inculpatul a fost pus în libertate.
S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constitui părţi civile.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă dispusă faţă de inculpatul prin încheierea din 14 februarie 2006 a Tribunalului Constanţa de obligare de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800 RON din care 400 RON reprezintă cheltuieli ocazionate în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 24 mai 2005, inculpaţii A.F., A.A.C. şi P.P. (ultimii doi şi ei condamnaţi în prezenta cauză) şi învinuitul B.L. au lipsit-o de libertate pe partea vătămată R.A., transportând-o în apropierea localităţii O. unde au ameninţat-o cu un cuţit şi un pistol şi au lovit-o în mod repetat pentru a o determina să le dea suma de 5000 dolari SUA şi, în aceeaşi zi, urmare a acestor activităţi, au constrâns-o pe partea vătămată să le dea suma de 700 lei (RON), iar în perioada următoare, inculpatul A.F. a exercitat ameninţări asupra victimei, atât telefonic, cât şi nemijlocit (la data de 17 iunie 2005, în faţa Oficiului Poştal nr. 1 Constanţa), în acelaşi scop.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, procese-verbale de cercetare a locului faptei, proces-verbal de sesizare, proces-verbal de verificare a autoturismului cu nr. XX000, procese-verbale de recunoaştere din grup, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, raport de constatare medico-legală, procese-verbale de confruntare, declaraţiile martorilor T.M. şi V.M., S.D.I., S.R.M., M.G.A., declaraţiile inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii.
Apelul Parchetului l-a privit numai pe inculpatul A.A.C. şi s-a referit la omisiunea desfiinţării unui înscris falsificat.
Inculpatul A.F. a solicitat restituirea cauzei la procuror invocând necompetenţa materială a D.I.I.C.O.T. şi neconfirmarea rechizitoriului de către prim procurorul Biroului teritorial, precum şi neefectuarea urmăririi penale de către un procuror anume desemnat pentru cauzele cu minori.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanţa întrucât în rechizitoriu există contradicţie între considerente şi dispozitiv având în vedere că expozitivul reţine săvârşirea de către inculpat a unei singure infracţiuni, cea din 24 mai 2005, în timp ce dispozitivul reţine două infracţiuni în sarcina acestuia. Atât începerea urmăririi penale cât şi prezentarea materialului de urmărire penală s-au făcut pentru o singură infracţiune, dar trimiterea în judecată se referă la două infracţiuni, ceea ce atrage nelegala sesizare a instanţei, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nesoluţionarea fondului.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, susţinându-se că acesta este nevinovat, condamnarea sa fiind întemeiată pe declaraţiile inculpatului A.A.C. care a beneficiat de atenuarea răspunderii penale în temeiul art. 18 din Legea nr. 508/2004 ca urmare a denunţării coinculpaţilor.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 6/MP din 1 aprilie 2009, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a dispus, în baza art. 348 C. proc. pen., anularea înscrisului falsificat şi traducerea acestuia aflate la dosarul de urmărire penală.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii au fost menţinute.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Măsura preventivă prevăzută de art. 1451 C. proc. pen. aplicată inculpaţilor a fost menţinută.
Apelantul inculpat A.F. a fost obligat la 700 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 50 RON fiind plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul A.F., reiterând criticile formulate în calea de atac a apelului.
S-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 2, 12 şi 18 C. proc. pen. şi s-a solicitat admiterea recursului, şi, în principal, restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru efectuarea cercetărilor de către un organ competent şi legala sesizare a instanţei.
S-a susţinut că urmărirea penală a fost începută pentru o faptă, iar condamnarea s-a dispus pentru altele două, în rechizitoriu existând o confuzie cu privire la datele de săvârşire a infracţiunilor.
S-a mai reţinut că instanţa nu a fost legal învestită întrucât pentru fapta din 17 iunie 2005, acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare.
Instanţa de fond l-a condamnat în mod greşit pe inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni, iar instanţa de apel a reţinut-o şi pe cea de-a treia în sarcina sa.
S-a arătat că probele nu îl incriminează pe inculpat, partea vătămată având dubii cu privire la identificarea autorului, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice conţinând erori de consemnare cu privire la numele inculpatului care a purtat aceste convorbiri.
S-a susţinut că din înregistrările audio-video rezultă că probele organelor de urmărire penală sunt ilegal obţinute, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
În sfârşit, s-a susţinut că în cauză se impune revocarea măsurii obligării preventive de a nu părăsi ţara în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică legală şi temeinică infracţiunilor comise de acesta.
Inculpatul A.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni, în concurs real, una de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cea de-a doua de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.
Aceste fapte sunt reţinute atât în expozitivul, cât şi în dispozitivul Rechizitoriului nr. 230D/P/2005 din 19 august 2005 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Constanţa, ca fiind săvârşite de inculpat la datele de 24 mai 2005 şi, respectiv, 17 iunie 2005.
Aceleaşi fapte sunt reţinute în sarcina inculpatului şi de instanţa de fond care l-a condamnat la câte o pedeapsă pentru fiecare dintre ele, condamnare menţinută în apel, situaţia de fapt stabilită fiind aceeaşi ca în actul de inculpare şi hotărârea primei instanţe.
Faptul că atât rechizitoriul cât şi instanţele au detaliat actele materiale şi împrejurările în care s-au desfăşurat cele două infracţiuni comise de inculpat, făcând referire la mai multe date calendaristice, iar pe de altă parte, că organele judiciare au fost sesizate în aceeaşi perioadă de timp (respectiv la 25 mai 2005), au examinat şi s-au pronunţat şi asupra altor infracţiuni comise de grupul A. - P. - B., nu este de natură să creeze nici dubii, nici confuzie asupra corectitudinii şi realităţii situaţiei de fapt stabilite de instanţe şi în baza căruia inculpatul A.F. a fost condamnat.
Înalta Curte constată că nu există nicio încălcare procedurală referitoare la începerea urmăririi penale, punerii în mişcare a acţiunii penale şi prezentării materialului de urmărire penală faţă de inculpat şi care să se răsfrângă asupra drepturilor procesuale ale acestuia care nu au fost vătămate în niciun mod.
Actul de sesizare a fost verificat de instanţa de fond legal învestită care a constatat că acesta este întocmit cu respectarea prevederilor art. 263 C. proc. pen., neexistând motive de restituire la procuror în vederea refacerii lui.
Urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de crimă organizată şi terorism - Biroul Teritorial Constanţa ca organ judiciar competent în instrumentarea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj, infracţiuni conexe cu cele prevăzute de Legea nr. 678/2001 şi reţinute în sarcina inculpatului A.A.C.
Reunirea cauzelor celor trei inculpaţi s-a impus datorită legăturii dintre ele şi pentru o bună înfăptuire a justiţiei, în conformitate cu cazul de conexitate prev. de art. 34 lit. d) C. proc. pen.
Alături de inculpatul A.F. şi de B.L., la săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj au participat şi inculpaţii A.A.C. şi P.P., în sarcina primului reţinându-se şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, dar şi a unei alte infracţiuni de lipsire de libertate comisă împreună cu P.N. şi B.L.
Procurorii care au instrumentat cauza au fost desemnaţi să efectueze urmărirea penală în cauzele privind săvârşirea de către minori sau asupra minorilor a infracţiunilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 508/2004 prin Ordinul nr. 796 din 28 martie 2005 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Confirmarea rechizitoriului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală -art. 209 alin. (6) C. proc. pen., în vigoare la data emiterii actului de inculpare, atribuţiile procurorului şef al Biroului Teritorial Constanţa putând fi exercitate de procurorul şef al Serviciul Teritorial D.I.I.C.O.T.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de restituire a cauzei la procuror ori instanţei de fond spre rejudecare.
Examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză nu a relevat ilegalitatea obţinerii lor de către organele de urmărire penală.
Participarea inculpatului A.F. la săvârşirea celor două infracţiuni rezultă din conţinutul plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, probe care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi recunoaşterea autorului de către victimă din planşele cu fotografii judiciare, precum şi cu raportul de constatare medico-legală.
Declaraţiile părţii vătămate sunt confirmate de martorii T.M. şi V.M., aceasta din urmă văzându-l pe inculpat luând suma de 7 milioane lei (ROL) pe care i-a înmânat-o lui B.L.
Este adevărat că la confruntarea cu inculpatul A.F., partea vătămată s-a arătat nesigură asupra identităţii şi participaţiei acestuia la comiterea faptei, dar nu a putut oferi nicio justificare pertinentă asupra acestui comportament („nu ştiu de ce în declaraţia dată în faţa procurorului am făcut referire la numitul „F.”, „nu pot să îmi explic de ce în fotografii l-am recunoscut fără dubii”).
În realitate, inculpatul, ca şi B.L., au exercitat presiuni asupra victimei pentru a o intimida cu privire la poziţia procesuală pe care urma să o adopte. Având în vedere modul în care s-au desfăşurat faptele, violenţa şi duritatea conduitei avute, în concordanţă cu titulatura pe care inculpaţii şi-o acordau lor înşişi, de „mafioţi adevăraţi”, este de la sine înţeles că partea vătămată s-a temut şi a avut o atitudine ezitantă la confruntarea cu inculpatul, în faţa instanţei de judecată.
Pe de altă parte, inculpatul şi-a preconstituit apărarea, încercând să acrediteze ideea că la data faptei s-ar fi aflat în Bucureşti. Declaraţiile martorilor S.D.I., S.R.M. şi M.G.A. au fost corect înlăturate de instanţă ca fiind vădit pro-causa.
Cât priveşte susţinerea că declaraţiile inculpatului A.A.C. trebuie apreciate sub rezerva interesului său de a beneficia de un tratament juridic favorabil, Înalta Curte constată că instanţa a evaluat toate declaraţiile inculpaţilor cu egală obiectivitate şi numai prin prisma coroborării lor cu celelalte probe administrate în cauză.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile arătate mai sus, constatând legală şi temeinică hotărârea de condamnare a inculpatului A.F.
Recursul inculpatului se dovedeşte a fi întemeiat cu privire la greşita menţinere a măsurii preventive dispuse faţă de inculpat în temeiul art. 1451 C. proc. pen.
Astfel, prin încheierea din 14 februarie 2006, Tribunalul Constanţa a dispus faţă de inculpaţi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, măsură pe care, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a menţinut-o prin hotărârea de condamnare şi apoi, prin decizia pronunţată în apel.
Înalta Curte constată că în cauză nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de 3 ani şi 10 luni, instanţa dându-i acestuia, astfel, posibilitatea de a-şi exercita dreptul la libera circulaţie în condiţiile controlului legal instituit de dispoziţiile art. 863 C. pen.
Întrucât măsura preventivă restrictivă a dreptului la libera circulaţie privind părăsirea ţării a fost luată în urmă cu 3 ani şi 9 luni de zile, Înalta Curte constată că menţinerea acesteia în continuare nu este întemeiată în condiţiile în care motivele pentru care ea s-a dispus şi care urmăreau buna-desfăşurare a procesului penal, prezenţa inculpatului la judecată, nu mai subzistă, inculpatul fiind condamnat în mod definitiv.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul inculpatului sub acest aspect, va casa hotărârile pronunţate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 1451 C. proc. pen., va dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpat, în cursul judecăţii.
Celelalte dispoziţii vor fi menţinute.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva Deciziei penale nr. 6/MP din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 63 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Constanţa numai cu privire la măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpat şi rejudecând:
Conform art. 350 C. proc. pen. cu referire la art. 1451 C. proc. pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul A.F., în cursul judecăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3902/2009. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2043/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
