ICCJ. Decizia nr. 3881/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE

SECTIA PENALĂ

Decizia nr. 3881/2009

Dosar nr. 9013/1/2009

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă constată;

Prin încheierea din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 486 din 07 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului R.V. prin aplicarea dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel instanţa apelului a motivat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin şi în prezent.

Sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetate este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a mai reţinut că prin sentinţa apelată s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care, în esenţă, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin sentinţa recurată inculpatul R.V. a fot condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000, în stare de recidivă.

Prin urmare există indicii temeinice că recurentul a comis faptele pentru care este trimis în judecată.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile ce i se reţin în actul de sesizare este mai mare de 4 ani.

Având în vedere şi împrejurarea că este recidivist,, este dovedit faptul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Aşa fiind, încheierea recurată este legală şi temeinică, motiv pentru care în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 41735/3/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3881/2009. Penal