ICCJ. Decizia nr. 4150/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4150/2009
Dosar nr. 4894/108/2008
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 65/2009, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4894/108/2008, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.E., la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru trafic ilicit de droguri de mare risc, 58,97 kg heroină;
În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale şi s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art.3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) teza I din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, aceasta în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2), iar acesta raportat la art. 3 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat S.E. la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru tentativă de scoatere din ţară de droguri de mare risc.
În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale şi s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
Au fost contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
Au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, ce au acelaşi conţinut, în cea de 2 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie şi i s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, începând cu 16 iulie 2008 până la zi şi a fost menţinută în continuare starea de arest a acestuia.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 58,97 kg heroină în scopul de a fi distrusă.
S-a dispus plata, din fondul Ministerului Justiţiei, a cheltuielilor ocazionate cu serviciile de traducere asigurate în data de 18 martie 2009, de domnul R.M. – traducător autorizat de limba turcă.
A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 33/D/P/2008 întocmit de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, înregistrat la această instanţă la 24 noiembrie 2008, a fost trimis în judecată inculpatul S.E., cetăţean turc, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 şi de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei de judecată, nu s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, acest act procesual fiind dispus de procuror prin ordonanţa din 16 iulie 2008.
Prin rechizitoriu, în fapt, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:
La data de 15 iulie 2008, în jurul orelor 1800, inculpatul S.E. s-a prezentat la PTF Nădlac, judeţul Arad, pentru a ieşi din România, conducând un automarfar marca DAF cu număr de înmatriculare şi remorca cu numărul de înmatriculare, având ca pasager pe numita S.G.F., efectuând un transport de bunuri din Turcia către Budapesta.
Cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că prelata remorcii în partea superioară din faţă prezenta o tăietură de aproximativ 40 cm lipită cu bandă adezivă, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit împreună cu organele vamale. În urma verificărilor automarfarului s-a constatat că acesta era încărcat cu un număr de 300 colete conţinând cuptoare electrice şi un colet conţinând o plită electrică. Deasupra încărcăturii de colete, la locul corespunzător tăieturii observate în prelată, au fost găsite un număr de 4 cutii de carton de diferite mărimi şi fiecare dintre aceste cutii conţinea mai multe pachete ambalate în folie de plastic în care se găsea o substanţă pulverulentă, de culoare galben-maroniu, care a reacţionat pozitiv la testul MMC pentru heroină. În total, în cele 4 cutii au fost găsite un număr de 83 pachete, masa totală a acestora fiind de 58,97 kg.
Inculpatul nu a recunoscut că ar fi ştiut de existenţa drogurilor din remorca automarfarului pe care-l conducea, însă, conform probelor administrate în cauză, respectiv actele întocmite de către poliţia din Rotterdam – Olanda, în baza cererii de comisie rogatorie solicitată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, a rezultat că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulţi cetăţeni turci rezidenţi în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda.
Inculpatul a negat orice implicare în operaţiunea de tăiere a prelatei şi introducere a drogurilor în tir, invocând eroarea de fapt.
Din probatoriul administrat, prima instanţă a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în eroare cu privire la conţinutul transportului pe care îl efectua, deoarece cunoştea faptul că în tir-ul pe care-l conducea ca şofer, angajat al firmei turceşti OG, pe teritoriul României urmau să fie introduse droguri pe care trebuie să le transporte în Szeged, trecând prin punctul de frontieră Nădlac.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că activitatea desfăşurată de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Nu s-a reţinut ca probată infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de mare risc, vinovăţia inculpatului fiind reţinută cert doar pentru activitatea de transport al drogurilor pe teritoriul României.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere că drogurile au fost descoperite pe sensul de ieşire din ţară, prima instanţă nu a considerat-o consumată, ci în forma tentativei, executarea hotărârii de scoatere din ţară a drogurilor fiind întreruptă în vama Nădlac prin controlul efectuat pe sensul de ieşire din ţară, astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului pentru art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) şi (1) din Legea nr. 143/2000.
La aplicarea pedepselor s-a apreciat că inculpatul poate beneficia de circumstanţe atenuante, reţinându-se art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad şi inculpatul S.E.
Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, motivând că achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este greşită, întrucât situaţia de fapt reţinută de instanţă, în sensul că drogurile au fost introduse în remorca automarfarului într-o parcare din judeţul Arad contravine probelor administrate.
De asemenea, s-a criticat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă, apreciindu-se că cea corectă este cea din rechizitoriu, eventual cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 şi reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului nu este justificată.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, precum şi achitarea pentru aceasta din urmă, în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ipoteza că nu se vor reţine aceste critici, a solicitat coborârea pedepsei în baza art. 74-76 C. pen.
Instanţa de apel a apreciat întemeiat în parte apelul parchetului şi neîntemeiat apelul inculpatului.
S-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de fond este greşită, fiind corectă aceea dată prin rechizitoriu, respectiv trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi introducere în România de droguri de mare risc fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Nu s-a reţinut forma continuată a infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) aşa cum a solicitat D.I.I.C.O.T., întrucât în speţă a avut loc un singur act material de introducere a drogurilor în ţară.
În acest context, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice şi achitare a fost respinsă, probatoriul dovedind că acesta a cunoscut existenţa drogurilor, era implicat în activitatea de trafic de droguri în varianta transportării celor 59 kg de heroină din Turcia până în Ungaria, unde urma să fie predate altor persoane.
Nefondată s-a apreciat şi solicitarea de reducere a pedepsei şi, dimpotrivă, s-a motivat necesitatea înlăturării circumstanţelor atenuante, astfel cum s-a solicitat de parchet.
Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 113 A din 27 octombrie 2009 a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad şi a desfiinţat, în parte, sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) a contopit pedepsele, acesta urmând că execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.E., care a reiterat criticile formulate în apel şi, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi achitarea pentru această infracţiune, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Primul motiv de recurs vizează încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.). Se susţine că infracţiunile prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu pot fi reţinute ca infracţiuni distincte, deoarece, atât introducerea, în ţară, cât şi scoaterea din ţară fără drept a drogurilor de mare risc nu se pot realiza, ca şi acţiune materială, fără activitatea de transport. În aceste condiţii, se apreciază că infracţiunea prevăzută de art. 2, în modalitatea transportului, este absorbită în latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte apreciază critica nefondată.
Fapta de introducere în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 şi, respectiv, art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă.
Art. 2 incriminează „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor ... fără drept".
Art. 3 priveşte: „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri ... fără drept".
Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracţiuni diferă în ceea ce priveşte obiectul juridic şi elementul material al laturii obiective.
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 3, obiectul juridic este complex, pe lângă relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică fiind ocrotit şi regimul juridic vamal. De aceea, în acest text este incriminată „contrabanda cu droguri", căci, potrivit principiului subsidiarităţii, norma de incriminare pentru contrabanda calificată, cuprinsă în art. 271 C. vamal nu se aplică dacă legea penală prevede o pedeapsă mai mare.
Cât priveşte elementul material al laturii obiective, acesta este, de asemenea definit, „deţinerea" şi „transportul" din art. 2 neregăsindu-se în art. 3.
Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în ţară şi apoi transportul acestora către altă graniţă, cu scopul de a fi scoase din ţară, să se realizeze de aceeaşi persoană, dar în speţă, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la graniţa cu Bulgaria şi ulterior le-a şi transportat spre Ungaria, reţinerea celor două infracţiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă.
De altfel, aşa cum reiese din datele dosarului, cantitatea de droguri introduse în ţară a fost mai mare decât cea depistată în transportul inculpatului, fiind de presupus că o parte din acestea au fost lăsate pe teritoriul României.
Incriminarea separată a acestor acţiuni este în acord cu „Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope" din 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992.
În cea de-a doua critică, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. se solicită achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că infracţiunile reţinute în sarcina sa pot fi săvârşite, sub aspect subiectiv, numai cu intenţie, iar inculpatul nu a ştiut de existenţa drogurilor găsite în remorca maşinii sale.
Nici această critică nu este fondată.
Înalta Curte observă că, aşa cum şi-a formulat apărarea, inculpatul susţine că nu a cunoscut că în tir i-au fost încărcate şi droguri, prin urmare s-ar fi aflat în eroare cu privire la natura mărfurilor transportate, ceea ce ar conduce la achitare, în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi nu în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apărarea sa este, însă, contrazisă de probele administrate în cauză.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, iar poliţia din Rotterdam a comunicat mai multe acte din care rezultă că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulţi cetăţeni turci, rezidenţi în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda.
Din actele comunicate a rezultat că inculpatul urma să se întâlnească în localitatea Szeged – Ungaria cu cetăţeanul turc B.L., pentru a-i preda acestuia cantitatea de droguri, cei doi ţinând legătura prin intermediul unui alt cetăţean turc, B.I.
Interceptările telefonice au evidenţiat că I. a vorbit de mai multe ori la telefon cu inculpatul şi i-a comunicat acestuia că urma să se întâlnească cu L. în Szeged pentru a-i preda drogurile.
Comunicarea s-a făcut prin trei numere de telefon găsite asupra inculpatului.
Din declaraţiile cetăţenilor turci menţionaţi mai sus, date în faţa autorităţilor olandeze, rezultă că inculpatul cunoştea de existenţa drogurilor.
Aceste declaraţii se coroborează şi cu declaraţia dată de patronul firmei de transport „OG", numitul G.S., din care rezultă că inculpatul a asistat la încărcarea remorcii, deşi acesta a susţinut că nu a participat la încărcare.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că inculpatul a cunoscut că transportă droguri, pe care le-a introdus în ţară şi a încercat să le ducă în Ungaria, la Szeged, unde urma să le predea altui cetăţean turc, astfel că solicitarea sa de achitare nu poate fi primită.
Inculpatul a mai invocat, în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Înalta Curte apreciază şi acest motiv de recurs ca nefondat.
În mod corect instanţa de apel a apreciat întemeiată critica parchetului şi a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă, circumstanţe ce nu pot fi luate în considerare având în vedere pericolul social al faptei comise de inculpat, cantitatea mare de droguri ce au făcut obiectul traficării, dar şi conduita inculpatului, care a negat orice implicare în comiterea infracţiunilor, în pofida dovezilor care, aşa cum s-a arătat, conduc la o altă concluzie.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere art. 8 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E. împotriva deciziei penale nr. 113 A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 16 iulie 2008, la 11 decembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4161/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
