ICCJ. Decizia nr. 4172/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4172/2009
Dosar nr. 6443/3/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 597 din 16 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 6443/3/2009, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul Ş.I., cetăţean turc, fiul lui B. şi G., născut în Turcia, domiciliat în localitatea Adana, cartierul Yeşil Evler str. x, Turcia posesor al paşaportului seria xx nr. 000 emis de autorităţile turce la data de 1 septembrie 2008 CNP (...) la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi 35 alin. (3) C. pen. inculpatul Ş.I. execută pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) scade din durata pedepsei aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2009 la zi.
În temeiul disp. art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 59,8107 kg heroină, a cantităţii de heroină rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, a probelor martor şi contraprobelor de heroină, droguri ce au fost depuse la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă conform dovezilor din 30 ianuarie 2009 şi din 2 februarie 2009.
Conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc pen. rap. la art. 109 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 75 euro consemnată la BCR - Sucursala Lipscani conform ordinelor de încasare din 27 ianuarie 2009 precum şi a telefonului mobil şi cartelei SIM reţinute în custodia I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Direcţia Antidrog.
S-a dispus restituirea către firma Y.L. din Istanbul a autotrenului cu nr. de înmatriculare yy 001 şi a tractorului marca M. cu numărul qq 002 al semiremorcii lăsate în custodie la I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Direcţia Antidrog.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în fapt că, în perioada 13 ianuarie 2009 - 21 ianuarie 2009, în urma unor activităţi conjugate a organelor judiciare din Germania, Olanda, Turcia şi România, a fost monitorizat transportul unui cantităţi de 59,8197 kg heroină şi livrarea lui supravegheată, transport ce a avut ca punct de plecare oraşul Istanbul din Turcia şi destinaţie finală - Olanda.
În aceste împrejurări autorităţile judiciare germane, prin intermediul Interpol şi a unei comisii rogatorii au solicitat României să supravegheze livrarea pe teritoriul său a unei importante cantităţi de droguri şi au indicat persoanele care participau efectiv la operaţiune, respectiv coinculpatul O.G. (poreclit „unchiul”), aflat în Turcia şi inculpatul Ş.I. care, în calitate de şofer pe un autotren, a pătruns pe teritoriul României la data de 9 ianuarie 2009, cu o cantitate de marfă destinată unei societăţi comerciale din Bucureşti.
A mai reţinut instanţa că activitatea celor doi cetăţeni turci a fost supravegheată, iar convorbirile telefonice ale acestora interceptate, rezultând din conţinutul convorbirilor că inculpatul Ş.I. avea cunoştinţă despre cantitatea de droguri pe care o transporta, iar la solicitarea numitului O.G. (din Turcia) a descărcat, a numărat şi a schimbat locaţia pachetelor cu heroină aflate în autoturismul pe care îl conducea, activităţi pe care inculpatul, le-a desfăşurat pe timp de noapte, asigurându-şi măsuri de precauţie şi păstrând tot timpul legătura telefonică cu persoana aflată în Turcia, cu care purta discuţii disimulate, folosind un limbaj comun cifrat în legătură cu conţinutul real al coletelor şi cu persoanele care urma să le preia.
Coroborând probele administrate în cauză la care a făcut referire pe larg instanţa de fond, după o analiză completă a reţinut vinovăţia fără dubiu a inculpatului Ş.I., împrejurarea că el a cunoscut conţinutul „mărfii” transportate şi faptul că urma să fie preluată de alte persoane într-o parcare de lângă SC C. SA Bucureşti Militari, apreciindu-se ca fiind concludente convorbirile telefonice dintre inculpat şi „unchiul” din Istanbul, respectiv discuţiile contradictorii dintre aceştia pe tema cantităţii de droguri, înregistrările audio-video în mediul ambiental şi prinderea în flagrant a inculpatului.
În drept, s-a constatat că faptele inculpatului de a deţine şi transporta cantitatea de aprox. 60 kg heroină, droguri care au fost introduse în România din Turcia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, dispunându-se condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicate instanţa a ţinut seama de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se spre pedepse situate la minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă, a declarat apel inculpatul care a solicitat în principal achitarea, susţinând că nu a cunoscut conţinutul mărfurilor transportate, fiind un simplu cărăuş care, aflându-se sub presiune psihică a executat ordinele numitului O.G., iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepselor aplicate pe care le-a considerat prea severe.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 187/A din 1 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ş.I., constatând nefondate criticile invocate de acesta.
Examinând hotărârea atacată instanţa de apel a apreciat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă corespunde probatoriului analizat complet şi judicios, în cauză rezultând, fără dubiu, vinovăţia inculpatului.
De altfel, instanţa de control judiciar după ce a analizat pe larg probele administrate în cauză, la care a făcut referiri ample în considerentele deciziei a constatat, că apărarea inculpatului în sensul că a efectuat transportul de heroină sub ameninţarea lui O.G. şi având temerea că familia sa este pusă în primejdie, fiind astfel sub imperiul constrângerii psihice, nu poate fi primită deoarece, deşi inculpatul a avut posibilitatea să ia legătura cu autorităţile pentru a denunţa operaţiunea ilegală, nu a încercat în nici un moment acest lucru.
S-a concluzionat în sensul că nu au existat indicii că inculpatul ar fi fost supus vreunei constrângeri psihice, astfel că susţinerile acestuia au fost respinse ca nefondate.
Cât priveşte individualizarea pedepsei aplicate instanţa de apel a considerat că pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare răspunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că o redozare a acesteia a fost apreciată ca nejustificată.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul Ş.I. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, apărările făcute cu ocazia judecării apelului, şi a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în principal, iar în subsidiar, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
A susţinut inculpatul, prin apărătorul său ales, că în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 reţinută în sarcina sa, nu s-a făcut dovada că ar fi cunoscut la intrarea în ţară că în remorca sigilată a tirului pe care îl conducea se aflau şi alte mărfuri în afara celor consemnate în actele însoţitoare, iar activitatea desfăşurată de el a fost cea a unui simplu şofer angajat al unei firme de transport, care nu a participat la încărcarea tirului şi nu avea cunoştinţă despre marfa aflată în remorca sigilată.
Prin urmare, a susţinut inculpatul că în speţă lipseşte latura subiectivă a infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000, astfel că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina lui, prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, inculpatul a susţinut că a acţionat sub imperiul constrângerii, aflându-se în situaţia prev. de art. 46 C. pen. şi a solicitat achitarea pentru săvârşirea acestei infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Într-o cerere subsidiară, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. inculpatul apelant a susţinut că pedeapsa aplicată este mult prea aspră în raport cu circumstanţele sale personale şi a solicitat reducerea acesteia.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar Înalta Curte constată, că instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Susţinerea inculpatului Ş.I. potrivit căreia infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina sa îi lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, nu poate fi primită, cât timp probele administrate în cauză dovedesc contrariul.
Din conţinutul convorbirilor telefonice care au avut loc între inculpat şi numitul O.G. aflat în Turcia, coroborate cu declaraţiile inculpatului a rezultat fără dubiu că în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei inculpatul a aflat unde erau ascunse drogurile, respectiv în remorcă şi a fost îndrumat de O.G. cum să procedeze, discuţiile dintre cei doi continuându-se şi în timp ce inculpatul se afla în vama română, semnificativă sub acest aspect fiind convorbirea din 13 ianuarie 2009 ora 11:43.
Pe de altă parte relevant este şi faptul că întreaga operaţiune de depistare a inculpatului a fost iniţiată în urma sesizării autorităţilor judiciare germane care efectuau cercetări faţă de O.G. şi deţineau informaţii despre intenţia de a livra în cursul lunii ianuarie 2009 din Turcia spre Germania cu tranzit prin România o cantitate de aprox. 65 kg heroină.
Informaţiile respective priveau şi modul în care urma să fie transportată heroina din Istanbul cu un autotren cu semiremorcă, cunoscându-se atât numerele de înmatriculare ale acestora precum şi faptul că autotrenul urma să fie condus de inculpatul Ş.I.
Nici apărarea inculpatului recurent în sensul că a fost constrâns de numitul O.G. să efectueze transportul de heroină, prin temerea pe care acesta i-a indus-o, că familia sa s-ar afla în primejdie nu poate fi primită.
Convorbirile telefonice care au avut loc între cei doi s-au purtat pe un ton paşnic, numitul O.G. fiind cel care încerca de fiecare dată să-l liniştească pe inculpat, neexistând ameninţări, nici măcar indirecte la adresa familiei inculpatului.
Dimpotrivă, atât inculpatul cât şi O.G. foloseau expresii familiare, iar discuţiile care aveau loc între ei dovedesc o colaborare a acestora pentru punerea în practică a rezoluţiei infracţionale.
Aşa fiind cererea inculpatului recurent de a se dispune achitarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată nu este întemeiată, în cauză existând dovezi certe ale vinovăţiei acestuia în comiterea faptelor.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de casare formulat în cererea subsidiară, prin care inculpatul solicită o reindividualizare a pedepselor, Înalta Curte constată, că la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţele au avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor rezultat din împrejurările în care acestea s-au consumat, cantitatea mare de heroină transportată pe teritoriul mai multor ţări europene, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale însă a avut o conduită nesinceră pe parcursul procesului penal.
Acordând eficienţa cuvenită criteriilor impuse de legiuitor în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi având în vedere scopul prev. de art. 52 C. pen., instanţa s-a orientat spre pedepse situate la limita minimă prevăzută de textul incriminator, dând deja dovadă de clemenţă faţă de inculpat, astfel că o redozare a pedepselor aplicare acestuia nu se impune.
De altfel o reducere a cuantumului pedepselor nici nu ar fi posibilă decât în condiţiile reţinerii în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante care să permită coborârea sub minimul prevăzut de lege, circumstanţe care însă, în speţă, nu-şi găsesc aplicabilitatea.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpatul Ş.I. apare ca nefondat astfel că Înalta Curte urmează să-l respingă ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., având în vedere şi faptul că verificând hotărârea atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu s-a identificat existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.I. împotriva Deciziei penale nr. 187/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 ianuarie 2009, la 14 decembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul cuvenit interpretului de limba turcă se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2961/2009. Penal → |
|---|
