ICCJ. Decizia nr. 4180/2009. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4180/2009
Dosar nr. 673/3/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 269 din 11 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.M.A., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1206/F din 3 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5781/2001 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus cu privire la inculpatul I.M.A.:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Sentinţa penală nr. 1206/F din 3 octombrie 2005 a fost desfiinţată în parte, urmare a apelurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a părţii civile A.N.A.F. şi a unor coinculpaţi, prin Decizia penală nr. 261/A din 27 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul condamnării inculpatului I.M.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen. şi la o pedeapsă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a constatat graţiată această ultimă pedeapsă în baza Legii nr. 543/2002, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpatul I.M.A. – revizuent în cauza de faţă – şi de către alţi coinculpaţi, prin Decizia penală nr. 1560 din 7 mai 2008 a admis recursurile şi a casat în parte decizia recurată, numai privitor la greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen., menţinând soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă pentru această infracţiune.
Revizuentul condamnat I.M.A. a formulat cerere de revizuire a deciziei penale pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aplicată de instanţa de apel şi menţinută de instanţa de recurs, în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Revizuentul a susţinut în esenţă, invocând legislaţia în materia TVA, că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de determinare cu rea-credinţă a TVA-ului de rambursat şi obţinere nelegală a acestor sume de la organele fiscale, considerând că a fost condamnat în baza unei legi abrogate, că nu a avut legătură cu o parte din coinculpaţi care erau beneficiarii sumelor rambursate şi că forurile superioare celui în care activa revizuentul nu au făcut verificări la societăţile comerciale care au solicitat şi beneficiat de rambursarea TVA.
În raport de motivele invocate, instanţa a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece nu s-a invocat existenţa unor fapte probatorii noi, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţe nu ar fi dus la pronunţarea şi, respectiv, menţinerea unei soluţii de condamnare.
S-a constatat că revizuentul în cererea sa vizează modalitatea în care instanţele au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale în vigoare, iar împrejurarea că Ministerul Economiei şi Finanţelor a propus o altă interpretare aceloraşi dispoziţii legale, nu este obligatorie pentru instanţele de judecată, singurele care aveau obligaţia legală de interpretare a legii aplicabile în cauza dedusă judecăţii lor şi pe care au argumentat-o în hotărârile pronunţate.
Instanţa a considerat că, respingerea, ca inadmisibilă, a revizuirii în condiţiile în care nu se regăsesc în cauză motive dintre cele expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu reprezintă o limitare a dreptului de acces la instanţă ca parte esenţială a dreptului la un proces echitabil, făcând referire pe larg la jurisprudenţa CEDO în materie.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă a declarat apel revizuentul care, invocând două înscrisuri noi, respectiv două adrese ale Ministerului Finanţelor din 15 mai 2008 şi 24 septembrie 2008 despre care susţine că nu au fost cunoscute de instanţele care l-au condamnat, fiind ulterioare pronunţării acestora, a solicitat casarea sentinţei atacate şi pe fond, admiterea cererii sale de revizuire.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 100 din 24 aprilie 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, reţinând că niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. nu este incident în cauză, iar înscrisurile noi la care se referă revizuentul, încercând să demonstreze existenţa unor împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţe sunt în realitate, adrese emise de Ministerul Finanţelor care privesc aceeaşi situaţie de fapt existentă în perioada anilor 1998 – 1999 şi cunoscută de instanţele care au judecat cauza.
Concluzionând, instanţa de apel a constatat că împrejurările invocate nu sunt noi, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi că nu este incident în cauză nici un alt motiv de revizuire, astfel că a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs revizuentul care a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la noile înscrisuri depuse la dosar, respectiv adresele emise de Ministerul Economiei şi cel al Finanţelor, iar Parchetul, în referatul pe care l-a întocmit, potrivit art. 399 C. proc. pen., s-a referit numai la dispoziţiile art. 394 lit. b), c), d), e) C. proc. pen., în loc să observe că cererea de revizuire se întemeia pe existenţa unor înscrisuri noi, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Recurentul revizuent a solicitat în principal, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la Parchet pentru întocmirea referatului în raport de dispoziţiile invocate, respectiv, art. 394 lit. a), iar în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire la prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti care, în opinia sa, nu s-a pronunţat cu privire la cele două înscrisuri depuse la dosar.
Examinând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările din dosar, în raport cu criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. – text invocat de revizuent în cererea sa – revizuirea unei hotărâri judecătoreşti penale definitive poate avea loc atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Verificând admisibilitatea în principiu, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit textului de lege invocat, temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce se cere a fi nouă, este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă, prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
Revenind la cauză, se constată că revizuentul se referă în cererea sa la două înscrisuri emanând de la instituţii ale statului, despre care susţine că instanţele care au judecat cauza în fond nu au avut cunoştinţă, înscrisurile reprezentând probe noi, neavute în vedere de instanţă.
Este evident aşadar, că revizuentul face o confuzie între faptele probatorii – care potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen. trebuia să fie noi pentru a justifica admisibilitatea unei cereri de revizuire formulată în acest temei – şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Cazul de revizuire invocat nu se referă la descoperirea de probe noi, ci la fapte şi împrejurări noi care urmează în cazul în care ar exista să fie confirmate de probe noi.
De altfel, revizuentul a vizat prin cererea sa de revizuire modalitatea de interpretare a unor dispoziţii legale aplicabile în cauză de către instanţele de judecată, considerând că interpretarea corectă ar fi cea făcută de Ministerul Economiei şi Finanţelor exprimată în cuprinsul înscrisurilor de care a înţeles să se folosească ca probe noi în revizuire.
Aşa fiind, în mod corect, instanţele au apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece cazul invocat, prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în cauză, atâta timp cât revizuentul se referă exclusiv la cele două acte noi prezentate şi nu la fapte sau împrejurări care nu ar fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei în care revizuentul avea calitatea de inculpat.
Cu privire la critica recurentului referitor la omisiunile Parchetului de a se pronunţa cu ocazia efectuării cercetărilor, potrivit art. 399 C. proc. pen. şi asupra cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., este de observat că în cuprinsul referatului întocmit, procurorul, după o analiză a cererii de revizuire, a hotărârilor judecătoreşti atacate şi a înscrisurilor ataşate, a făcut aprecieri cu privire la inadmisibilitatea cererii prin prisma dispoziţiilor art. 394 lit. b), c), d), e) C. proc. pen., pentru ca mai apoi să se refere distinct la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.
S-a apreciat că, pe de altă parte, împrejurările expuse de revizuent au fost cunoscute, verificate şi înlăturate ulterior de instanţele de control judiciar, constatându-se vinovăţia inculpatului pentru fapta pentru care a fost condamnat, iar pe de altă parte, că pe calea revizuirii nu se poate ajunge la o suplimentare a probatoriului.
Rezultă aşadar, că susţinerea recurentului revizuent nu se confirmă, astfel încât criticile invocate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, fiind corectă.
Aşa fiind, constatându-se că în cauză nu există nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 100 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2965/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2969/2009. Penal → |
|---|
