ICCJ. Decizia nr. 4257/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4257/2009

Dosar nr. 2133/113/2007

Şedinţa publică din 18 decembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, emis la 16 iulie 2007, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.Ş. (fiul lui V. şi P.) pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

S-a reţinut că, într-o zi din vara anului 2003, inculpatul a avut raport sexual cu minorul I.M.A., în vârstă de 6 ani, iar în vara anului 2006, când acesta era în vârstă de 9 ani, a avut din nou raport sexual anal cu el, de fiecare dată prin constrângere şi profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra.

Tribunalul Brăila, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 122 din 12 mai 2008, a condamnat pe inculpat la două pedepse de câte 4 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. pentru săvârşirea în vara anului 2003 a infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi a art. 76 lit. a) C. pen., iar în vara anului 2006 a infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi a art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.

Făcându-se aplicarea art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe timpul executării pedepsei privative de libertate, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.

În temeiul art. 861 şi a art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale şi a celei accesorii, stabilindu-i-se, în baza art. 862 din acelaşi cod, un termen de încercare de 6 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. şi cu cele ale art. 998 şi urm. C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cauză, dispunându-se obligarea inculpatului să plătească victimei I.M.A. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Prin sentinţă s-a reţinut, pe baza probelor administrate nemijlocit şi a expertizelor medico-legale, următoarea situaţie de fapt:

Între inculpatul P.Ş. şi părinţii minorului I.M.A. s-a creat o relaţie de amiciţie, în urma căreia şi-au făcut vizite reciproce.

Pe fondul relaţiilor menţionate, inculpatul a ajutat pe soţii I.R. şi M. cu unele sume de bani, necesare pentru casa pe care aceştia şi-au construit-o în satul Lacu Sărat din judeţul Brăila, încheindu-se în compensare, în favoarea inculpatului, un contract de constituire de uzufruct viager pentru una din cambie.

Inculpatul, care a recunoscut, cu ocazia testării la aparatul poligraf, că în tinereţe a întreţinut relaţii homosexuale, ca parte activă, a preluat în vara anului 2003 de la părinţii săi pe minorul I.M.A., când acesta avea vârsta de 6 ani, ducându-l la locuinţa ce o avea într-un bloc din municipiul Constanţa.

În una din seri, în timp ce se afla în una din camerele apartamentului numai cu minorul I.M.A., inculpatul i-a aplicat în zona gurii şi nasului o batistă îmbibată într-o substanţă cu miros înţepător, care i-a provocat stare de inconştienţă.

Când s-a trezit în dimineaţa zilei următoare, minorul a remarcat că era dezbrăcat şi simţea dureri în zona anală.

După trecerea a trei ani de la această întâmplare, în cursul lunii august din anul 2006, în timp ce soţii Iordache se aflau la muncă în Italia, iar minorul I.M.A. şi fratele său mai mic erau sub supravegherea bunicii materne T.C., inculpatul a venit, pentru câteva zile, să locuiască în camera ce-i era rezervată în baza contractului de uzufruct viager.

În una din aceste zile, minorul I.M.A., ajuns la vârsta de 9 ani, a intrat în camera ocupată de inculpat, pentru a lua o carte de pe şifonier. Surprinzându-l, inculpatul l-a prins între braţele sale şi l-a aşezat pe pat, unde a întreţinut cu minorul un nou raport sexual anal, prin constrângere, după care l-a ameninţat şi i-a cerut să nu spună la nimeni ce s-a întâmplat.

Ulterior, T.C., observând că nepotul ei începuse să murdărească lenjeria de corp cu materii fecale, l-a prezentat medicului de familie şi, apoi, la Laboratorul de Medicină Legală Brăila, unde s-a constatat că fusese victima unor acte de inversiune sexuală.

S-a relevat, în acest sens, că din raportul ulterior de expertiză medico-legală din 3 martie 2008, întocmit în cadrul Serviciului de Medicină legală Brăila, rezultă că minorul I.M.A. a prezentat în zona anală o cicatrice şi modificări specifice perversiunilor sexuale, exercitate o perioadă întinsă de timp, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, precum şi că procesul de creştere şi dezvoltare atenuează modificările anale şi atestă că acţiunea mecanică asupra regiunii anale a încetat de mai mult timp.

S-a învederat, pe de altă parte, că din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 4 aprilie 2008, întocmit în cadrul aceluiaşi serviciu de medicină legală, rezultă că minorul respectiv prezintă o tulburare depresivă – anxioasă reactivă, necesitând tratament şi consiliere psihologică până la atenuarea simptomatologică.

Conchizându-se, s-a arătat că probele administrate în cauză confirmă că minorul I.M.A. a fost victima unei agresiuni sexuale, al cărei autor este inculpatul P.Ş.

S-a motivat că ambele fapte de întreţinere de raporturi sexuale anale, realizate de inculpat în vara anului 2003 şi în vara anului 2006, prin constrângerea minorului I.M.A., când acesta avea vârsta de 6 ani şi, respectiv, de 9 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în concurs real.

S-a apreciat totodată că, lipsa antecedentelor penale şi conduita anterioară bună a inculpatului, ca şi sănătatea sa precară, care a dus la pensionarea sa pe motiv că este suferind TBC pulmonar, impun constatarea de circumstanţe atenuante şi aplicarea de pedepse cu închisoare, a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

S-a considerat parţial întemeiată cererea de despăgubiri formulată pentru minor, apreciindu-se că solicitarea de daune morale este justificată de repercusiunile ce le-au avut asupra minorului agresiunea sexuală la care a fost supus de inculpat, însă cuantumul acestora trebuie evaluat cu luarea în considerare a ansamblului condiţiilor care conduc la săvârşirea faptelor şi a posibilităţilor reale de îndeplinire a obligaţiei.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatul şi N.I. – curator al minorului parte vătămată I.M.A.

Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, prin Decizia penală nr. 5/A din 4 februarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată I.M.A. şi, admiţând apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa, iar în rejudecare:

- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. săvârşită în vara anului 2003;

- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. săvârşită în vara anului 2006.

S-a mai decis, în conformitate cu art. 346 alin. (3) C. proc. pen., că nu pot fi acordate despăgubiri părţii civile I.M.A.

S-a motivat că probele administrate nu sunt suficiente şi credibile, din conţinutul lor nerezultând cu certitudine că inculpatul a săvârşit faptele de viol asupra minorului I.M.A. ce i s-au imputat.

S-a relevat că nu s-a ţinut seama că unele acte, cum sunt certificatul de naştere şi certificatele medico-legale din 11 octombrie 2006 şi din 10 ianuarie 2007, nu au nici o viză din care să reiasă modalitatea în care au ajuns la dosarul cauzei, precum şi că din declaraţiile martorului I.R., tatăl adoptiv al minorului, rezultă că acest martor a fost angajat la o firmă a inculpatului, în care timp s-au creat relaţii de prietenie între cei doi, ceea ce explică motivul pentru care inculpatul a ajutat familia Iordache, cu sume importante de bani, pentru a construi casa din localitatea Lacu Sărat.

S-a subliniat că din moment ce relaţiile dintre inculpat şi soţii Iordache au fost bune, iar martora T.C. a avut o conduită conflictuală, inclusiv în familie, se impunea ca toate demersurile şi declaraţiile acesteia să fie privite cu suspiciune şi să se dea credibilitate inculpatului, despre care soţii I. au declarat că era echilibrat, ceea ce i-a determinat să aibă încredere în el şi să-i trimită lui banii necesari întreţinerii minorilor şi martorei respective, pentru a fi cheltuiţi cu chibzuinţă.

Bazându-se pe aceste relaţii de încredere care au existat între soţii Iordache şi inculpat, instanţa de apel a ajuns la concluzia că faptele ce i s-au imputat nu sunt reale şi că totul este rezultatul unui scenariu pus la cale de T.C., la care s-au raliat până la urmă şi cei doi soţi I. S-a relevat că martora T.C. a fost interesată să construiască scenariul deoarece în cazul revenirii fiicei şi ginerelui ei în ţară nu mai putea să rămână în locuinţa acestora din satul Lacu Sărat decât prin îndepărtarea inculpatului din camera pe care o avea rezervată ca urmare a constituirii uzufructului viager.

Făcând referiri la evoluţia în timp a comportării martorei T.C., pe baza relatărilor făcute de fiica sa I.M., instanţa de apel a apreciat că martora respectivă a insinuat că ar fi existat anumite întâmplări, pentru a-şi justifica susţinerea că nepotul ei I.M.A. a fost victima unor abuzuri sexuale din partea inculpatului, ceea ce şi explică incoerenţa şi lipsa de credibilitate din însemnările făcute de acest minor în caietul său de şcolar, care a fost invocat ca probă în acuzare.

În fine, s-a făcut referire la unele fotografii ale minorului I.M.A. împreună cu inculpatul, considerându-se că din acestea ar rezulta că relaţiile dintre cei doi au fost bune, pentru că altfel minorul nu ar fi acceptat să fie fotografiat alături de inculpat. Mai mult, preluând apărarea pe care şi-a făcut-o inculpatul, instanţa de apel s-a bazat pe o declaraţie a minorului că bunica le-a dat, lui şi fratelui mai mic, să bea ceai făcut din coji de nucă şi sâmburi de cireşe, ceea ce ar explica existenţa leziunilor pe care minorul le-a prezentat în zona anală.

Conchizând, instanţa de apel a considerat că fapta de viol din anul 2003 sau din anul 2004 nu a existat. În acest sens,s-a arătat că o atare concluzie se impune pentru că din raportul medico-legal reiese că modificările din regiunea anală a minorului, specifice perversiunilor sexuale prin acţiuni mecanice exercitate pe durata unei perioade întinse de timp, au debut posibil la începutul lunii august 2006, iar în fişele de consultaţii medicale efectuate de la naşterea minorului, la intervale de o lună, precum şi cu ocazia internării minorului în spital în anul 2003 şi în anul 2004, nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la constatarea unor astfel de leziuni, cu toate că prezenţa lor ar fi fost sesizată dacă existau.

În ceea ce priveşte, însă, fapta de viol din 2006, instanţa de apel a conchis că nu se poate reţine că această faptă nu a existat, cât timp din actele medicale de la dosar rezultă că asupra regiunii anale a minorului s-a exercitat o acţiune mecanică pe durata unei perioade întinse de timp. Dar, s-a motivat prin considerentele deciziei că, în condiţiile în care constatările actelor medico-legale nu se coroborează cu alte probe, din care să reiasă că această acţiune mecanică de durată a fost exercitată de inculpat, se impune ca pentru infracţiunea de viol săvârşită asupra minorului I.M.A. în vara anului 2006 să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În continuarea acestei motivări, s-a mai învederat că, deşi inculpatul a recunoscut că în timpul stagiului militar a întreţinut raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, o atare împrejurare, în lipsa unor probe certe, nu este de natură să dovedească faptul că el ar fi în continuare homosexual şi că tot el este cel care a exercitat acţiunea mecanică asupra minorului pe o perioadă întinsă de timp.

S-a apreciat că, în condiţiile achitării inculpatului pe baza temeiurilor menţionate, este evident că apelul făcut de partea vătămată prin curator trebuie respins pentru că, în raport cu prevederile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu i se pot acorda despăgubiri civile.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi N.I. în calitate de curator al părţii vătămate I.M.A.

- Prin memoriul depus de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea în parte a deciziei pronunţate de instanţa de apel în sensul menţinerii sentinţei numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de viol comisă în vara anului 2006 şi la acordarea de despăgubiri părţii vătămate I.M.A.

În dezvoltarea motivului de casare invocat s-a făcut referire la ansamblul probator administrat, învederându-se că justa coroborare a împrejurărilor rezultate din fiecare probă în parte impune concluzia că fapta de viol din vara anului 2006 există şi că a fost săvârşită neîndoielnic de către inculpat în condiţiile relatate de minorul victimă I.M.A.

Prin concluziile orale, însă, procurorul a precizat că solicită admiterea recursului şi cu privire la prima faptă de viol reţinută în sarcina inculpatului prin sentinţă, arătând că din probele dosarului rezultă că a săvârşit şi această faptă.

- În susţinerea recursului declarat pentru partea vătămată I.M.A., s-a făcut referire la motivele invocate în apel, prin care s-a cerut să fie majorat cuantumul pedepselor stabilite de prima instanţă pentru cele două infracţiuni de viol reţinute în sarcina inculpatului, pentru ca acestea să corespundă gravităţii faptelor comise şi poziţiei nesincere pe care a avut-o în cursul procesului penal.

De asemenea, a fost criticată sentinţa sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, cerându-se ca acestea să fie reapreciate în raport cu consecinţele grave ce le-au avut faptele asupra dezvoltării fizice şi psihice a minorului.

Conchizându-se, prin recursul declarat pentru partea vătămată s-a cerut admiterea acestei căi de atac în sensul susţinut prin criticile invocate în faţa instanţei de apel, astfel că, prin infirmarea deciziei atacate cu recurs, inculpatul să fie condamnat la pedepse mai severe decât cele aplicate de prima instanţă, iar cuantumul despăgubirilor să fie orientat spre suma de 50.000 lei, pretinsă cu ocazia constituirii de parte civilă.

Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce urmează:

Aşa cum corect s-a subliniat prin considerentele deciziei pronunţate în apel, nu se poate considera că nu a existat fapta de viol din vara anului 2006 câtă vreme actele medicale din dosar confirmă că asupra regiunii anale a minorului a fost exercitată o acţiune mecanică pe durata unei perioade întinse de timp, cu debut posibil la începutul lunii august 2006.

În adevăr, din certificatele medico-legale eliberate de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Brăila la 10 noiembrie 2006 şi la 10 ianuarie 2007, precum şi din raportul de constatare medico-legală de la data de 19 martie 2007 rezultă că minorul I.M.A. a prezentat, la nivelul regiunii anale, modificări vechi specifice actelor de inversiune sexuală, apreciindu-se că acestea s-au produs prin acţiune mecanică repetată (filele 15, 16, 18 dosar urmărire penală).

Printr-un nou raport de expertiză medico-legal din 3 martie 2008, întocmit în cadrul aceluiaşi serviciu de medicină legală, s-a ajuns la concluzia că documentele examinate şi constatările repetate în timp au atestat că minorul menţionat a prezentat la nivelul regiunii anale o cicatrice însoţită de modificări specifice perversiunilor sexuale, constând în acţiuni mecanice specifice, exercitate pe durata unei perioade întinse de timp ce nu poate fi precizată cu certitudine, ca debut posibil la începutul lunii august 2006 (filele 152-153 dosar primă instanţă).

În condiţiile existenţei certitudinii că minorul I.M.A. a fost victima unor acte de inversiune sexuală exercitate asupra sa, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, revenea instanţei de judecată obligaţia de a exercita rol activ în desfăşurarea procesului penal, pentru a asigura aflarea adevărului, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Pornind de la aceste cerinţe, reglementate imperativ prin dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 4 C. proc. pen., prima instanţă a administrat probele a căror examinare se impunea în mod necesar, evaluându-le în sensul că acestea ar confirma cu certitudine că inculpatul P.Ş. a comis asupra minorului I.M.A. ambele fapte de inversiune sexuală prin constrângere.

Pe de altă parte, instanţa de apel, examinând cu exigenţă materialul probator, a ajuns la concluzia că prima faptă, comisă afirmativ în anul 2003 sau în 2004, nu ar exista, iar cea de a doua faptă, din anul 2006, deşi existentă cu certitudine, nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului pe motiv că nu rezultă neîndoielnic din probele administrate că a fost săvârşită de el.

Verificarea materialului probator în ansamblul său, în raport cu exigenţele impuse de textele de lege menţionate, dar şi de principiul prezumţiei de nevinovăţie prevăzut în art. 52 C. proc. pen., justifică aprecierea dată de instanţa de apel probelor ce s-au administrat în cauză.

În această privinţă, aşa cum s-a relevat în considerentele deciziei atacate cu recurs, prin actele medico-legale emise în urma examinării zonei anatomice vizate nu s-au făcut constatări de natură a admite posibilitatea ca minorul I.M.A. să fi fost victima vreunui act de inversiune sexuală, prin constrângere, anterior anului 2006.

Astfel, prin actele medico-legale la care s-a făcut referire s-a specificat că nu poate fi precizată cu certitudine perioada în care s-au exercitat acte de inversiune sexuală asupra acestui minor, însă este posibil ca debutul lor să fi avut loc la începutul lunii august 2006.

Or, în raport cu aceste constatări care nu au fost infirmate prin niciun alt mijloc de probă, chiar dacă nu s-ar putea ajunge cu certitudine la concluzia că nu ar fi existat anterior anului 2006, respectiv, în anul 2003 sau 2004, acte de inversiune sexuală la care să fi fost constrâns minorul, nici nu sunt suficiente elemente care să confirme neîndoielnic săvârşirea lor de către inculpat.

În atare situaţie, criticile formulate de procuror prin extinderea motivului de casare invocat scris, precum şi de partea vătămată prin curator, cu privire la nereţinerea în sarcina inculpatului a primei fapte de viol asupra minorului I.M.A., nu sunt fondate.

Dar, dacă soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol ce s-ar fi comis în anul 2003 sau în anul 2004 se justifică pe motiv că din constatările medico-legale nu rezultă elemente care să dea credibilitate că minorul a fost supus şi în acea perioadă la acte de inversiune sexuală, pentru cea de a doua faptă de viol, considerată neîndoielnic existentă şi de instanţa de apel, aprecierea acestei instanţe că probele din dosar nu ar confirma că a fost săvârşită de inculpat apare nefondată.

Sub acest aspect, din moment ce este de neînlăturat constatarea medico-legală că minorul respectiv a prezentat la nivelul regiunii anale o cicatrice însoţită de modificări specifice perversiunilor sexuale, cu debut posibil la începutul lunii august 2006, se impunea ca instanţa de apel să verifice în ce măsură coroborarea celorlalte probe din dosar nu ar permite să se ajungă la concluzia că este reală, totuşi, relatarea acelui minor despre supunerea sa în primele zile din august 2006 la acte de inversiune sexuală de către inculpat.

Astfel, este de reţinut că minorul a menţionat, în declaraţiile sale de la urmărirea penală şi din faţa instanţei, detalii relevante cu privire la modul în care a fost constrâns de inculpat la raportul sexual comis asupra sa în vara anului 2006 (filele 10-13 dosar urmărire penală, 45-47 dosar primă instanţă).

De observat că relatările minorului I.M.A. se coroborează cu declaraţiile bunicii acestuia, martora T.C., care a arătat că a observat la inculpat o comportare neadecvată, în sensul că joaca sa cu minorul consta în apropieri fizice mai ales în zone intime, iar atunci când a fost examinat medical minorul a dezvăluit că a fost violat de inculpat (filele 35-38 dosar urmărire penală, 164-165 dosar primă instanţă).

Este semnificativ că, la examinarea în cadrul tehnicii poligraf, inculpatul a avut comportament simulat în momentul în care a fost întrebat dacă a întreţinut relaţii sexuale cu minorul şi a recunoscut că în tinereţe obişnuia să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, el fiind considerat partea activă (filele 84-85 dosar urmărire penală). De altfel, inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale că a întreţinut relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi în tinereţe (fila 23 dosar urm. pen.), pentru ca în faţa instanţei să pretindă că doar în timpul stagiului militar s-a masturbat împreună cu un coleg (fila 49 dos. primă instanţă).

Toate aceste împrejurări rezultate din actele medico-legale şi din declaraţiile arătate, coroborate cu faptul că inculpatul a dus în casa familiei Iordache, după cum el însuşi recunoaşte (fila 49 dosar primă instanţă), steagul comunităţii homosexualilor, ceea ce poate avea semnificaţia că aparţine unei atare comunităţi, cu relatările făcute de mama minorului şi de tatăl lui adoptiv I.R., precum şi cu însemnările dintr-un caiet al minorului, care reflectă influenţe şi preocupări ce pot fi consecinţa unor abuzuri sexuale asupra sa (filele 94 verso – 95 dos.urm.pen.), confirmă pe deplin concluzia la care a ajuns prima instanţă cu privire la autorul celei de a doua fapte de viol, de la începutul lunii august 2006, comise asupra minorului I.M.A.

În această privinţă, se impunea ca instanţa de apel să aibă în vedere că apărările pe care inculpatul le-a formulat în sensul că nu ar fi fost prezent în perioada menţionată la casa familiei I. din localitatea Lacu Sărat sau că nu putea să întreţină relaţii de natura celor arătate datorită unor tulburări provocate de o suferinţă T.B.C., erau infirmate de însăşi declaraţia sa din faţa primei instanţe că în perioada 2-14 august 2006 s-a aflat în satul Lacu Sărat (file 49 dosar primă instanţă) şi de relatarea martorei D.M. că a locuit în apartamentul inculpatului de la Constanţa abia după 4 august 2006 (fila 88 verso din acelaşi dosar), precum şi de actele medicale depuse, din care rezultă că tratamentul împotriva tuberculozei l-a urmat după anul 2006, boala evoluând spre vindecare (filele 52-57 dosar primă instanţă). Oricum, în lipsa unei menţiuni medicale în sensul că inculpatul nu era apt să comită acte de inversiune sexuală, apărarea prin care inculpatul a invocat suferinţa T.B.C. nu putea fi luată în considerare.

Aşa fiind, instanţa de apel în mod nejustificat şi numai prin comiterea unei erori grave de fapt a adoptat soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de viol comisă la începutul lunii august 2006 şi a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la daune morale.

În consecinţă, constatându-se că Decizia pronunţată în apel este supusă, sub aspectele menţionate, cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., urmează să fie admise ambele recursuri, să se caseze în parte Decizia atacată şi să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol ce a avut loc în vara anului 2006, cu suspendarea executării pedepsei în condiţiile prevăzute în art. 81 şi art. 82 C. pen., precum şi obligarea sa la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale, apreciindu-se că suma de 5.000 lei acordată de prima instanţă nu acoperea în suficientă măsură un echivalent rezonabil al traumelor fizice şi psihice suferite de minorul parte vătămată prin constrângerile la acte de inversiune sexuală exercitate de inculpat asupra sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de N.I. curatorul părţii vătămate I.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 5/ A din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul P.Ş.

Casează Decizia atacată numai cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., faptă comisă în vara anului 2006 şi la soluţionarea laturii civile.

În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul P.Ş. la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.

Aplică art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.

Face aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Obligă recurentul inculpat P.Ş. la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată I.M.A. şi la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare ocazionate în apel.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 4033/2009. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4303/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4257/2009. Penal