ICCJ. Decizia nr. 3840/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3840/2009
Dosar nr. 405/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54/ F din 6 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, – în Dosarul nr. 405/64/2009 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiţionarii M.M. şi M.M. împotriva rezoluţiei din 27 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 13/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
A obligat petiţionarii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin rezoluţia din 27 aprilie 2009, dată în Dosarul nr. 13/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.E. relativ la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 290 şi art. 291 C. pen. şi G.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 291 şi art. 249 alin. (1) C. pen., reţinând, pe de o parte, inexistenţa unor probe suficiente pentru pronunţarea unei soluţii de trimitere în judecată, iar pe de altă parte, a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Instanţa de fond reţine că petenţii M.M. şi M.M. au sesizat organul de urmărire penală susţinând că făptuitorul G.I. a emis un certificat de moştenitor suplimentar în care a înserat, în mod nereal, că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei N.E. se include şi o cotă parte indiviză dintr-un bun imobil, urmare căruia moştenitorii săi legali şi-au întabulat dreptul de coproprietate în detrimentul petenţilor cărora defuncta le transmisese nuda proprietate asupra imobilului respectiv. Prin rezoluţia atacată s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 14627/2002 a Judecătoriei Braşov s-a radiat din cartea funciară nuda proprietate la care petenţii fac referire, urmare a rezilierii contractului de întreţinere intervenit între aceştia şi N.E., decedată pe parcursul soluţionării acţiunii civile, continuată apoi de făptuitoarea C.E. în calitatea sa de moştenitor legal.
Prin urmare, dacă prin încheierea nr. 1084/1998 a fost autentificat de B.N.P. G.M. contractul de întreţinere prin care N.D. şi N.E. au transmis petenţilor nuda proprietate asupra imobilului situat în Braşov, cu păstrarea dreptului de uzufruct viager, prin sentinţa civilă nr. 14627/2002 a Judecătoriei Braşov, s-a admis cererea formulată de N.E. continuată, ulterior decesului, de făptuitoarea C.E. ca moştenitor legal, dispunându-se rezilierea convenţiei sus-amintite.
Petenţii nu contestă calitatea de moştenitor al numitei C.E., nu au atacat în justiţie certificatul său de moştenitor, ci doar faptul că a moştenit şi partea din imobil ce a aparţinut doar lui N.D.
Prin rezoluţia din 22 mai 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a respins plângerea formulată de petenţi împotriva rezoluţiei dată la 27 aprilie 2009 cu motivarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale a făptuitorului G.I., dat fiind termenul de 5 ani determinat de limitele speciale de pedeapsă aferente infracţiunilor reclamate, ce a început să curgă din momentul emiterii certificatului de moştenitor nr. 12 din 11 martie 2004, iar pe de altă parte, a inexistenţei faptelor imputate făptuitoarei C., care la momentul prezentării la cabinetul notarial s-a prevalat de dispoziţiile sentinţei civile nr. 14627/2002 a Judecătoriei Braşov în baza căruia a fost desfiinţat în întregime contractul invocat de către petenţi.
Curtea a reţinut că eliberarea certificatului de moştenitor suplimentar nr. 12 din 11 martie 2004 s-a făcut pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în temeiul căreia a fost desfiinţată în integralitate convenţia la care petenţii fac referire (filele 60-66 din dosarul de u.p.), cu repercusiuni asupra valabilităţii nudei proprietăţi a acestora ţinând cont că nu s-a obţinut pe cale civilă anularea sau rectificarea certificatului de moştenitor, iar acesta concordă cu menţiunile sentinţei civile nr. 14627/2002, pronunţată de Judecătoria Braşov. În calitatea sa de notar public făptuitorul G.I. a emis un certificat de moştenitor ca instrument probator al calităţii de succesor al numitei C.E., acesta fiind în concordanţă cu hotărârea judecătorească pe care se întemeiază. Pe de altă parte, pentru infracţiunile relativ la care a fost cercetat a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel încât a respins ca neîntemeiată plângerea, păstrând ca legală şi temeinică rezoluţia atacată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petiţionarii M.M. şi M.M. solicitând casarea acesteia şi în rejudecare desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de C.E. şi G.I.
În concluziile scrise depuse la instanţa de recurs (fila 23 dosar) petiţionarii arată faptul că notarul public G.I. a cunoscut că succesiunea este vacantă şi că numita C.E. nu a stăpânit imobilul situat în Braşov, invocând, în acest sens, sentinţa civilă nr. 13940 din 17 decembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 10113/2001, respectiv Decizia civilă nr. 858/ A din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Braşov pronunţată în Dosarul civil nr. 1398/2002.
În raport de aceste elemente se apreciază că notarul public G.I. a emis un certificat de moştenitor fals în favoarea numitei C.E.
Certificatul de moştenitor a fost şi este folosit de C.E., aceasta săvârşind infracţiunea de uz de fals.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în data de 21 ianuarie 2009, petiţionara M.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), respectiv, a numitei C.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
În esenţă, petiţionara M.M. a invocat faptul că notarul public G.I., în data de 11 martie 2004 a emis „în fals" certificatele suplimentare de moştenitor nr. 11 şi 12 (f. 89 dosar u.p.) în sensul că a menţionat la capitolul „bunuri imobile" din masa succesorală rămase de pe urma defuncţilor N.D. şi N.E., imobilul situat în Braşov, în condiţiile în care certificatul iniţial de moştenitor întocmit la data de 25 octombrie 2000, la capitolul „bunuri imobile" apare menţiunea „nu s-au declarat".
Activitatea ilicită a făptuitoarei C.E. a constat – în opinia petiţionarei – în aceea că „a folosit certificatele de moştenitor false şi a obţinut extrase pe care le-a folosit în procesul de evacuare".
Potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Scopul efectuării actelor premergătoare este acela de a verifica veridicitatea informaţiilor cuprinse în plângerea penală, de a verifica dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, evitându-se, astfel, începerea urmăririi penale în cauze nejustificate.
În speţă, cu privire la notarul public G.I., Înalta Curte reţine că pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1), fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) – fapte pretins a fi fost săvârşite prin eliberarea certificatului de moştenitor din 11 martie 2004 – în raport de limitele de pedeapsă stabilite prin normele de incriminare şi în raport de prevederile art. 122 lit. d) C. proc. pen. s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
În atare condiţii, în raport de dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. prescripţia este o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi din acest motiv atât rezoluţia procurorului cât şi hotărârea instanţei de fond sunt legale.
Cât priveşte situaţia juridică a numitei C.E., din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu s-a contestat calitatea sa de moştenitor a defunctei N.E., ci doar masa succesorală cuprinsă în certificatele suplimentare de moştenitor.
Relativ la acest aspect, se impune a se reţine că ulterior întocmirii certificatului de moştenitor din 25 octombrie 2001 – în care nu sunt declarate bunuri imobile rămase după defuncta N.E. – şi certificatul suplimentar de moştenitor nr. 12 din 11 martie 2004, a intervenit o hotărâre judecătorească – sentinţa civilă nr. 14627 din 21 noiembrie 2009 a Judecătoriei Braşov – prin care s-a dispus rezilierea contractului de întreţinere – autentificat prin încheierea nr. 1084/1998 de notarul public G.M. – pe care defuncta N.E. îl încheiase cu petiţionarii şi, pe cale de consecinţă, nuda proprietate a imobilului situat în Braşov, a revenit la masa succesorală.
Prin urmare, modificarea situaţiei juridice a imobilului a condus şi la modificarea certificatului de moştenitor întocmit iniţial, ceea ce exclude reţinerea în sarcina numitei C.E. a vreunei fapte penale.
Faţă de aceste considerente, se constată că atât rezoluţia procurorului cât şi hotărârea primei instanţe sunt în afara oricăror critici.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionarii M.M. şi M.M. împotriva sentinţei penale nr. 54/F din 6 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari M.M. şi M.M. împotriva sentinţei penale nr. 54/ F din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3809/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3852/2009. Penal → |
|---|
