ICCJ. Decizia nr. 4272/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4272/200.
Dosar nr. 989/1/2009
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii D.A.D. şi T.M.C., iar în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a acestora şi a inculpatei M.L.M.
Prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen. cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., temeiurile care au determinat arestarea iniţială impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu s-a încălcat principiul rezonabilităţii prevenţiei pentru cei trei inculpaţi, având în vedere că, până la acest moment, au fost administrate probe atât de către organele de urmărire penală, cât şi de către instanţele de fond şi de apel, ţinând seama şi de împrejurarea că cerinţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii penale, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor şi al părţilor.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs inculpaţii M.L.M., T.M.C. şi D.A.D. solicitând punerea în libertate, întrucât probatoriul a fost administrat, nu mai pot influenţa martorii din lucrări, iar temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recurs este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin sentinţa penală nr. 41 din 6 mai 2008 a Tribunalului Teleorman inculpatul T.M.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 10 ani, inculpatul D.A.D. la 5 ani închisoare, iar inculpata M.L.M. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv în baza dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Conform art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dacă instanţa constată că temeiurile noi care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În speţă, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor comise, modalitatea de săvârşite a acestora, riscul de a se repeta astfel de fapte.
De asemenea, în cauză a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare, inculpaţii fiind legal deţinuţi în baza acesteia, chiar dacă împotriva încheierii a fost exercitată calea de atac.
Totodată, nu se poate reţine că au fost depăşite limitele rezonabile ale unei detenţii preventive, aceste limite apreciindu-se în funcţie de complexitatea fiecărui caz, de particularităţile sale, necesitatea administrării de probe.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, încheierea recurată fiind temeinică şi legală, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.L.M., T.M.C. şi D.A.D. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 9301/2/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4268/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4277/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
