ICCJ. Decizia nr. 4301/2009. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4301/2009
Dosar nr. 1562/46/2009
Şedinţa publică din 23 decembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
La data de 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost învestită cu soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.F.
În motivarea cererii, s-a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., solicitând admiterea cererii şi punerea sa de îndată în libertate, susţinând că nu există nici o probă certă împotriva sa, că are un copil minor în întreţinere şi că, dacă va fi pus în libertate, se va prezenta la toate termenele de judecată şi se va supune obligaţiilor impuse.
La aceeaşi dată, instanţa de fond, printre altele, a menţinut în temeiul art. 3001 C. proc. pen. şi măsura arestării preventive a inculpatului M.C.F.
Faţă de dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen., având în vedere că de la data de 15 decembrie 2009, când instanţa s-a pronunţat asupra menţinerii măsurii arestării preventive, nu au intervenit elemente noi, faţă de infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. proc. pen. şi de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. proc. pen., săvârşite în formă continuată, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul alături de alţi coinculpaţi şi, nu în ultimul rând, că în cauză nu s-a început administrarea probatoriilor, s-a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului şi se impune în continuare privarea de libertate a acestuia. Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care este judecat, astfel că o eventuală liberare provizorie, chiar şi sub control judiciar nu ar fi oportună la acest moment procesual.
În legătură cu circumstanţele personale menţionate legate de lipsa antecedentelor penale şi de faptul că în întreţinerea sa se află un copil minor, Curtea a constatat că acestea nu sunt criterii esenţiale, care să justifice liberare provizorie, câtă vreme toţi inculpaţii invocă în apărare aceste împrejurări, iar în contextul întăririi atitudinii de combatere a infracţionalităţii, manifestarea de clemenţă din partea instanţei judecătoreşti faţă de cei prinşi şi deduşi judecăţii, ar echivala cu un act de injustiţie socială.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, iar în baza alin. (2) al aceluiaşi text, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Liberarea provizorie este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor preventive care constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei (art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.).
Aşa cum rezultă din analizarea dispoziţiilor legale, atunci când instanţa are a se pronunţa asupra stării de arest a unei persoane, trebuie întotdeauna să se ghideze după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele prezentate de art. 136 C. proc. pen., care arată că la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se ţină cont de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Deşi, în mod formal, la condiţiile liberării provizorii, legea prevede în mod expres, doar anumite condiţii care trebuie îndeplinite, din analiza de ansamblu a dispoziţiilor legale aplicabile în materie rezultă şi o condiţie subînţeleasă, şi anume aceea că lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanţa având să se pronunţe asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată în raport cu motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.
Acordarea liberării provizorii este facultativă, este atributul instanţei şi lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situaţia în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, ci şi în situaţia în care instanţa apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu e oportună.
Faptul că inculpatul îndeplineşte formal condiţiile de admisibilitate în principiu nu conferă acestuia un drept absolut de a fi liberat provizoriu, ci doar o vocaţie la aceasta.
Pe lângă circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa trebuie să aibă în vedere şi modul, împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit fapta, gradul de pericol social al faptei comise, relaţiile cărora li s-a adus atingere, impactul pe care fapta comisă l-a avut asupra membrilor comunităţii şi asupra credibilităţii populaţiei cu privire la activitatea organelor judiciare.
În speţă, inculpatul M.C.F. este cercetat pentru infracţiunile de şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal, săvârşite în formă continuată, constând în aceea că în cursul anului 2008, inculpatul a împrumutat-o pe partea vătămată D.S. cu sumele de 5.500 euro şi, respectiv, 1.500 dolari S.U.A., până la achitarea integrală a sumei, acesta din urmă trebuind să-i achite inculpatului o dobândă de 550 euro şi 150 dolari. În vederea achitării dobânzilor fixate, în cursul lunii decembrie 2008, inculpatul a exercitat, în mod repetat, acte de violenţă şi ameninţare asupra părţii vătămate D.S., ameninţându-l că-i va incendia autovehiculul, iar la 11 decembrie 2008, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, chiar în incinta Primăriei Comunei Bascov, l-a constrâns să urce într-un autoturism, lipsindu-l în mod ilegal de libertate şi s-a deplasat în zona Lacului Budeasa, unde i-a aplicat mai multe lovituri cu un corp contondent, ameninţându-l, totodată că-l va incendia cu benzină dacă nu-l va împuternici printr-o procură să ridice în locul său o sumă de bani pe care partea vătămată o avea de încasat de la Primăria Comunei Bascov.
Totodată, la data de 21 noiembrie 2008, inculpatul a fost prezent în biroul inculpatului C.L.G. şi împreună cu inculpatul D.C.C., i-au aplicat părţii vătămate mai multe lovituri, urmare cărora aceasta a suferit leziuni traumatice vindecabile în 14 zile de la producere. S-a reţinut să această ultimă activitate infracţională a fost desfăşurată de inculpat la sugestia inculpatului C.L.G., care avea de recuperat de la partea vătămată suma de 42.000 euro, pentru care până la achitarea integrală, cel din urmă trebuia să primească o dobândă lunară de 5.200 euro.
Se constată că faptele săvârşite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social care rezultă din modalitatea în care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională.
La analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, rezonanţa socială a acesteia şi dacă scopul pentru care s-a dispus arestarea preventivă poate fi atins şi prin liberarea provizorie.
Natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite reclamă menţinerea stării de arest a inculpatului. Asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere nu numai riscul ca inculpatul să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ci şi reacţia colectivităţii faţă de infracţiunile comise care, prin rezonanţa lor, creează o stare de indignare, de insecuritate, stimulând temerea că organele judiciare nu reacţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale cu un mare grad de pericol.
În concret, speţa de faţă nu a intrat în sfera cercetării judecătoreşti, astfel încât urmează a fi audiaţi inculpatul, dar şi martorii care au perceput nemijlocit activitatea infracţională a acestuia, existând temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului întrucât are locul de muncă pe raza comunei Bascov, unde activează ca profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul şcolii gimnaziale.
Luate în mod singular, elementele ce caracterizează persoana inculpatului (vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că este absolvent a două facultăţi şi că are în întreţinere un copil minor) i-ar putea fi favorabile, dar acestea nu pot avea un rol covârşitor faţă de gradul ridicat de pericol social şi de gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost arestat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Conform art. 192 alin. (1) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.F. împotriva Încheierii din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1562/46/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 822/2009. Penal → |
|---|
