ICCJ. Decizia nr. 4305/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4305/2009
Dosar nr. 10031/1/2009
Şedinţa publică din 29 decembrie 2009
Asupra recursului penal constată:
Prin Încheierea de şedinţă din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 16.1/55/2003 a fost respinsă cererea inculpatului B.I. privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 şi urm. şi ale art. 405 şi urm. C. com., ca inadmisibilă.
Soluţia de inadmisibilitate pronunţată de instanţa Curţii de Apel Timişoara s-a întemeiat pe constatarea că dispoziţiile legale invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu aveau legătură cu soluţionarea cauzei penale ce formează obiectul judecăţii în recurs şi că neconstituţionalitatea textelor de lege C. com. fusese invocată doar în mod formal de către inculpat, fără a se motiva de ce dispoziţiile legale enunţate erau în contradicţie cu legea fundamentală şi în raport de care anume norme constituţionale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I.
Recursul nu a fost motivat.
Examinând cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Din analiza textului de lege enunţat rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale nu poate avea loc decât pentru excepţii ce vizează neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe în vigoare şi numai dacă dispoziţia legală invocată are legătură cu soluţionarea cauzei.
În speţă, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. com. ce reglementează mandatul comercial şi contractul de comision, ca varietate a contractului de mandat.
De aceste dispoziţii legale nu depinde însă soluţionarea cauzei penale privind pe inculpat, acuzaţiile formulate împotriva sa încadrându-se în prevederile art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
În primă instanţă, cauza a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 636 din 12 martie 2007 a Judecătoriei Arad.
Prin respectiva hotărâre, inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin Decizia penală nr. 219 din 12 august 2009 a Tribunalului Arad, secţia penală, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată în parte, atât în latura penală cât şi civilă a cauzei, iar, în rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi obligarea sa la plata de despăgubiri civile către părţile civile SC R. SA şi SC T.C.SRL.
În considerentele deciziei din apel s-a reţinut că inculpatul acţionase pe parcursul săvârşirii faptei în baza contractului de comision încheiat cu SC S.C. SRL şi că în această calitate a indus în eroare părţile vătămate cu care a stabilit raporturi comerciale, achiziţionând mărfuri în numele societăţii comitente, pentru care a lăsat file C. fără acoperire bancară, mărfurile fiind ulterior revândute de inculpat, în interes personal.
Se constată, aşadar, că infracţiunea de înşelăciune de care inculpatul este acuzat nu are în vedere contractul de comision încheiat cu SC S.C. SRL, ci conduita avută de acesta în raport cu părţile vătămate, pe care le-ar fi indus în eroare prin prezentarea sub o identitate falsă şi cu actele aparţinând societăţii comitente, manopere destinate să asigure înşelarea părţilor vătămate cu care stabilise raporturi comerciale.
În aceste condiţii, textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale de către inculpat nu sunt relevante soluţionării cauzei, motiv pentru care se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva Încheierii din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 16.1/55/2003.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 879/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4309/2009. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
|---|
