ICCJ. Decizia nr. 4309/2009. Penal. Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr. 26/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4309/2009
Dosar nr. 10063/1/2009
Şedinţa publică din 29 decembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin Încheierea din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2384/289/2007, a fost respinsă cererea inculpaţilor C.A.O., C.N.I. şi Ş.I. privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 din Legea nr. 46/2008, ca inadmisibilă.
Soluţia de inadmisibilitate pronunţată de instanţa Curţii de Apel Târgu Mureş s-a întemeiat pe constatarea că dispoziţiile legale invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu au legătură cu fondul cauzei, inculpaţii fiind trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă şi apel pentru infracţiuni ce nu pun în discuţie textul de lege invocat ca fiind neconstituţional.
De asemenea, s-a arătat că, prin Decizia nr. 1001 din 7 iulie 2009, Curtea Constituţională se pronunţase asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 120 din Legea nr. 46/2008, stabilind că respectiva reglementare nu încălca legea fundamentală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.A.O., C.N.I. şi Ş.I., arătându-se că, în mod greşit, s-a considerat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei întrucât textul de lege enunţat împiedică instanţa de judecată să facă aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., tocmai ceea ce s-a solicitat în cadrul căii de atac aflate în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş.
S-a mai arătat că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, încălcând principiul separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea legislativului în atribuţiile puterii judecătoreşti, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, prin discriminarea persoanelor care comit infracţiuni silvice în raport cu alte categorii de făptuitori, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare în sens larg.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Din analiza textului de lege enunţat rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale nu poate avea loc decât pentru excepţii ce vizează neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe în vigoare şi numai dacă dispoziţia legală invocată are legătură cu soluţionarea cauzei.
Înalta Curte reţine că, în speţă, inculpaţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 din Legea nr. 46/2008 care stabilesc că faptele prevăzute la art. 106 - 113 din lege prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Neconstituţionalitatea a fost invocată în esenţă în raport de faptul că, în cazul infracţiunilor silvice, a fost înlăturată pentru instanţe posibilitatea aplicării unor sancţiuni cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 181 C. pen., prin introducerea de către legiuitor a prezumţiei absolute că faptele prevăzute ca infracţiuni de C. silvic prezintă întotdeauna gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Posibilitatea conferită judecătorului de a aprecia cu privire la pericolul social conform art. 181 C. pen. a fost prevăzută pentru acele situaţii în care gradul de pericol social concret al unei fapte penale este mai redus faţă de pericolul social generic al infracţiunii tip incriminate de legiuitor, prevedere care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, ţine de domeniul dreptului substanţial.
În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1001 din 7 iulie 2009, stabilind că reglementarea din art. 181 C. pen. nu este de rang constituţional.
Interpretarea Curţii este deosebit de importantă întrucât instanţa în faţa căreia se invocă neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale trebuie să verifice dacă în caz există un conflict constituţional.
Exercitarea acestui control nu se limitează la verificarea îndeplinirii formale a condiţiilor primare de admisibilitate, aşa cum se susţine de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ci obligă instanţa la efectuarea unei analize asupra sesizării pentru a se stabili dacă există o contradicţie între norma juridică de care depinde soluţionarea cauzei şi normele înscrise în Constituţie.
Numai atunci când se constată existenţa unui asemenea conflict, instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate sesizează Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate.
Revenind la speţă, se constată că dispoziţia legală criticată nu se include între cele protejate la nivel constituţional, pentru a se putea astfel invoca neconformitatea reglementării cu legea fundamentală.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost corect respinsă de instanţa Curţii de Apel Târgu Mureş.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.A.O., C.N.I. şi Ş.I. şi va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.A.O., C.N.I. şi Ş.I. împotriva Încheierii din 16 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2384/289/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Penal → |
|---|
