ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 880/2009
Dosar nr. 2613/1/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 21 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) şi ale art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.S.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a se dispune această soluţie, s-a reţinut că prin plângerea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul C.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului V.S., de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, susţinând că acesta, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în cuprinsul rezoluţiei din 24 noiembrie 2007 dispusă în soluţionarea dosarului nr. 524/P/2007, ar comis infracţiunea de fals intelectual.
În motivarea plângerii, petiţionarul a susţinut următoarele :
- în motivarea rezoluţiei, intimatul procuror a consemnat că „(...) potrivit expertizei, valoarea imobilului era de 1.973.958.430 lei (...)", în timp ce, conform obiectivelor raportului de expertiză tehnică în construcţii, stabilite prin încheierile din 15 aprilie 2002 şi 3 septembrie 200... pronunţate de Judecătoria Braşov, precum şi declaraţiei dată de expertul în construcţii, ing. F.T., evaluarea se referă „numai la apartamentul de la parter şi cel de la etajul construcţiei";
- în finalul rezoluţiei, se afirmă că „Atribuirea unei cote ideale de ½ din imobil, pârâtei C.V., s-a realizat, având în vedere, pe de o parte, relaţiile tensionate dintre părţi (...), iar pârâta a solicitat instanţei această modalitate de soluţionare a cauzei", or, potrivit întâmpinării depusă de „dna. C." şi deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, aceasta a cerut atribuirea, în natură, a întregului apartament.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
Prin rezoluţia nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin procuror S.V., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.N., judecător la Tribunalul Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), împotriva căreia a formulat plângere penală C.N., în legătură cu sentinţa civilă nr. 15128 din 2 decembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 8478/2001 al Judecătoriei Braşov.
În motivarea soluţiei sale, procurorul a reţinut, printre altele, următoarele.
- petiţionarul a mai formulat două plângeri penale, faţă de aceeaşi judecătoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în legătură cu aceeaşi sentinţă civilă, plângeri ce au format obiectul dosarelor nr. 14/P/2006 şi nr. 5/P/2007, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, soluţionate cu neînceperea urmăririi penale, soluţii confirmate de procurorul ierarhic superior şi de instanţele judecătoreşti, în urma controlului exercitat în baza art. 278 - 2781 C. proc. pen.;
- critica petiţionarului, în sensul că menţionarea sumei de 986.979,215 lei, la fila 3 a sentinţei civile nr. 15128 din 2 decembrie 2002, ca fiind valoarea a ½ din imobil, este un fals, nu poate fi primită, întrucât, potrivit expertizei dispusă în cauză, valoarea imobilului era de 1.973.958.430 lei, cuantumul sus-amintit, „reprezentând exact jumătate";
- la fila 9 din sentinţă, petentei C.V. i s-a atribuit ½ din imobilul în litigiu, în condiţiile în care acesta nu a fost dezmembrat şi nu s-a dispus atribuirea unui lot cu număr topografic nou, ci, a unei cote ideale;
- atribuirea cotei sus-amintite, a anulat ieşirea din indiviziune asupra căreia pârâţii Cornea au fost de acord (fila 2 din sentinţă);
- potrivit probatoriului administrat, partajarea în natură a imobilului în litigiu, nu era posibilă, datorită conformaţiei construcţiei;
- sistarea indiviziunii dintre C.V. şi familia C., nu priveşte pe C.N., care, prin atribuirea unei sulte, a devenit străin de un posibil litigiu având acest obiect.
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr. 891/11/2/2007 din 18 decembrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care a respins plângerea împotriva acesteia, formulată de C.N., reţinând, în esenţă, că „actele premergătoare efectuate în cauză, au stabilit, fără echivoc, că judecătoarea N.S. şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în strictă conformitate cu prevederile legale în materie".
Prin sentinţa penală nr. 4/F din 21 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 16/64/2008, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de C.N. împotriva rezoluţiei nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007, confirmată prin rezoluţia nr. 891/11/2/2007 din 18 decembrie 2007, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
În motivarea hotărârii sale, instanţa a reţinut că fapta reclamată de petiţionarul C.N., nu există, sentinţa civilă nr. 15182/2002 - definitivă şi irevocabilă, în urma soluţionării căilor de atac promovate împotriva ei - pronunţată de judecătoarea N.S., bazându-se pe probele administrate în faţa instanţei, astfel cum au fost apreciate de către aceasta, nefiind consemnate neadevăruri.
Pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, în rezoluţia din 21 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a constatat că, din actele premergătoare începerii urmăririi penale, nu au rezultat indicii de săvârşire, de către procurorul V.S.S., a infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în legătură cu soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007.
S-a reţinut că, raportând definiţia falsului intelectual, dată de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) - „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu ştiinţă, de a însera unele date sau împrejurări" - la prevederile art. 228 C. proc. pen., apare că, înscrisul oficial ce ar fi fost falsificat, este rezoluţia de mai sus.
Or, aceasta este un act procesual, o manifestare de voinţă, prin care organul judiciar, respectiv procurorul, a dispus, în limitele drepturilor conferite de lege, cu privire la neînceperea urmăririi penale, faţă de judecătoarea împotriva căreia s-a formulat plângerea.
În aceste condiţii, din conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, ce ar fi urmat să se stabilească dacă s-a săvârşit, lipseşte, pe latura obiectivă, elementul material - sub ambele sale modalităţi alternative - întrucât procurorul, nu a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului şi, nici nu a omis, cu ştiinţă, a însera unele date sau împrejurări.
Aceasta, pentru că, rolul procurorului nu este de a cenzura şi, de a încadra ca fapte penale, considerentele pe baza cărora judecătorii - inamovibili, independenţi şi, care se supun numai legii, potrivit art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, republicată - pronunţă o anumită soluţie, ci, să constate dacă există indicii temeinice şi concrete că soluţia este urmarea săvârşirii unei infracţiuni, ceea ce nu a fost cazul, în speţă.
Mai mult, procurorul reclamat, exercitându-şi atribuţiile prevăzute de art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, a dispus în cauză, printr-o rezoluţie, care îndeplineşte cerinţele art. 224 şi, ale art. 228 alin. (4) C. proc. pen.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a fost , ulterior, confirmată prin rezoluţia nr. 1245/801/11-2/2009 din 27 februarie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul C.N. a formulat plângere, solicitând, în esenţă, desfiinţarea acesteia şi restituirea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor fată de intimat.
Plângerea este nefondată, pentru considerentele următoare:
Pentru a se dispune începerea urmăririi penale sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune. Organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare efectuate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din prevederile art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b1).
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că, din analiza actelor premergătoare efectuate în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, nu rezultă niciun indiciu cu privire la săvârşirea de către intimatul procuror V.S.S. a infracţiunii de fals intelectual, reclamată de petiţionarul C.N.
Nemulţumirea petiţionarului cu privire la rezoluţia nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii penale a intimatului procuror V.S.S., întrucât acesta şi-a exercitat în mod corect atribuţiile de serviciu.
Astfel, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), este legală şi temeinică, iar temeiul de drept reţinut, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen., corespunde situaţiei de fapt rezultată din actele premergătoare.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei din 21 ianuarie 2009 dispusă în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei din 21 ianuarie 2009 dispusă în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4309/2009. Penal. Infracţiuni la regimul... | ICCJ. Decizia nr. 914/2009. Penal → |
|---|
