ICCJ. Decizia nr. 443/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALA

Decizia nr. 443/2009

Dosar nr. 1077/1/2009

Şedinţa publică din 9 februarie 2009

Examinând recursul de faţă constată.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, între altele, menţinerea stării de arest a inculpatului L.Ş.C. reţinându-se că există indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că, în perioada 3 februarie - 22 martie 2007, acesta a sustras, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul T.D., mai multe bunuri din locuinţa părţii vătămate R.C., fiind incidente dispoziţiile art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen. şi că sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. f) din acelaşi cod.

S-a mai reţinut că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpatului se menţin şi impun în continuare privarea acestuia de libertate.

Inculpatul a formulat recurs împotriva încheierii, pe care, la termenul din 9 februarie 2009, a declarat îl retrage.

Având în vedere că potrivit art. 3864 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor părţile îşi pot retrage recursul, Curtea va lua act de declaraţia recurentului inculpat în acest sens.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

la act de declaraţia de retragere a recursului declarat de inculpatul L.Ş.C. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 11739/300/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică la 9 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 443/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs