ICCJ. Decizia nr. 55/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 55/2009
Dosar nr. 377/32/ 2008
Şedinţa publică din 14 ianuarie2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 142 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.A., cu domiciliul în .municipiul Roman, judeţul Neamţ împotriva rezoluţiilor din datele de: 21 februarie 2001, date în dosarul nr. M3/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin rezoluţia nr. 403/ll/2 din data de 07 mai 2001 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi prin rezoluţia din data de 27 mai 2002 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţia din dosarul nr. 53/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din data de 12 iunie 2001, dată în dosarul nr. 48/P/2001 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi, împotriva rezoluţiilor din data de 25 februarie 2004 date în dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmate prin rezoluţia nr. 407/11/2/2008 din data de 14 mai 2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, menţinând rezoluţiile atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să plătească Statului suma de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 377/32/2008 petentul D.A., a formulat, în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiilor din datele de: 21 februarie 2001, date în dosarul nr. l 13/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin rezoluţia nr. 403/ll/2 din data de 07 mai 2001 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi prin rezoluţia din data de 27 mai 2002 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţia din dosarul nr. 53/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din data de 12 iunie 2001, dată în dosarul nr. 48/P/2001 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi împotriva rezoluţiilor din data de 25 februarie 2004 date în dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmate prin rezoluţia nr. 407/11/2/2008 din data de 14 mai 2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În motivarea plângerii petentul a susţinut următoarele:
La data de 17 aprilie 2003 a primit de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti adresa cu nr. 369/2002 din data de 17 aprilie 2003, prin care i s-a făcut cunoscut că plângerea penală adresată Parchetului Militar a fost înregistrată sub nr. 369/2002 la 10 septembrie 2002 şi că a fost trimisă spre competentă soluţionare, la data de 29 ianuarie 2003 P.N.A., unde urmează să se adreseze. La data de 29 05.2003 a fost în audienţă la P.N.A. şi şi-a completat plângerea penală iniţială cu un memoriu, memoriu care a fost înregistrat sub nr. 3315 din 29 mai 2003.
Faţa de dosarele de cercetare penala nr. M3/P/2000, 48/P/2001, 53/P/2001 şi nr. 26/P/2004, în rezoluţiile date deşi s-a făcut menţinea comunicării soluţiilor către petent, aceste rezoluţii în extenso nu i-au fost comunicate niciodată, cu toate că a făcut mai multe reveniri şi s-a interesat în permanenţă de soarta acestor plângeri.
S-a mai arătat că nu a avut acces la studiul dosarelor, decât după ce a sesizat in mod repetat D.N.A. Fată de tardivitatea comunicării rezoluţiei nr. 26/P/2004, dată la 25 februarie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi primită la data de 14 aprilie 2008, prin rezoluţia data, Procurorul General nu a arătat nimic cu privire la întârzierea de 4 ani a comunicării rezoluţiei, dat fiind că vina pentru lipsa comunicării rezoluţiei aparţine în exclusivitate procurorilor.
Faţă de actele premergătoare invocate prin rezoluţia nr. 26/P/2004 şi menţinute de Procurorul General prin Rezoluţia nr. 403/ll/2/2008, s-a susţinut că acestea sunt inexistente şi că în afara trecerii în revistă a dosarelor şi a deciziilor care au constituit soluţionarea civilă a litigiului de muncă, procurorii nu au mai administrat niciun alt act premergător, fapt care intră în contradicţie cu dispoziţiile cuprinse la art. 224 C. proc. pen., care raportat, la plângerea penala iniţială, procurorii erau obligaţi să efectueze inventarierea gestiunii, o revizie contabilă, relaţii scrise şi verbale, care puteau avea aspecte comune cu declaraţiile părţilor sau ale martorilor, constatare medicală, ridicarea de înscrisuri, etc.
Lipsa procesului verbal pentru actele premergătoare întocmit de procurorul care a dat rezoluţia nr. 26/P/2004 a reprezentat dovada elocventă că în dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu s-au efectuat acte premergătoare, despre care procurorii prin rezoluţiile date, susţin contrariul.
Mai mult decât atât, a susţinut petentul, a fost înregistrat cu Plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 26/P/2004, şi deşi alăturat plângerii, a administrat probe şi dovezi corespunzătoare celor 40 de anexe, ataşate plângerii penale din data de 09 septembrie 2002, procurorii nu l-au chemat, în condiţiile în care se constituise şi parte vătămată, fapt ce dovedeşte încă o data lipsa actelor premergătoare. Deşi procurorii prin rezoluţiile date au făcut o trecere în revista a dosarelor civile în care s-a judecat litigiul de muncă, această trecere în revistă se referea strict la numărul dosarelor şi a hotărârilor emise de judecători, trecerea în revistă făcându-se fără observarea abuzurilor şi încălcărilor deontologiei de judecători, aşa cum s-a întâmplat, în fapt şi cu ocazia rejudecării cauzei din dosarul nr. 2049/RE/2000 al Judecătoriei Piatra Neamţ, cauză repartizată spre soluţionare judecătorului N.M.
Deşi, prin Decizia civila nr. 1891 din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamţ, cât şi prin Decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000, a Curţii de Apel Bacău, s-a dispus rejudecarea cauzei cu efectuarea „expertizei tehnico-contabile", probă ce fusese solicitată a fi administrată în prima etapă de judecare a cauzei şi respinsă iniţial de instanţa de fond, dar admisă în apel şi care a constituit motivul rejudecării, procurorii nu au constatat că magistratul investit cu judecarea cauzei, respectiv judecătorul N.M., a respins „netemeinic, nelegal şi abuziv" administrarea acestei probe, invocând ca motiv al respingerii administrării expertizei tehnico-contabile, prin respingerea cererii reconvenţionale depusă nelegal la dosar de unitatea intimată în rejudecare.
Ori, a susţinut petentul, cererea pentru expertiza tehnico-contabilă fusese invocată de el ca probă în prima etapa de judecată şi nu în rejudecare.
Aceste fapte abuzive ale judecătorului N.M. au fost continuate si de ceilalţi judecători împotriva actelor de care el s-a plâns, (precizând prin plângerea penală faptele comise de fiecare dintre respectivii judecătorii, care se fac vinovaţi printr-o soluţionare abuzivă a litigiului său de muncă) şi în contra probelor şi dovezilor administrate de el la fiecare dosar, dosare care au fost enumerate de procurori prin rezoluţiile date.
„Prinşi cu mâţa-n sac", a arătat petentul în motivarea plângerii procurorii şi procurorul general au precizat prin rezoluţia dată că rezoluţia subalternului său ar fi temeinică şi legală, cu toate că prin rezoluţia nr. 26/P/2004, procurorul respectiv, a susţinut că ar fi efectuat acte premergătoare împotriva unor magistraţi-judecători, respectiv M.A. şi H.E., care la acea data nu mai aveau aceasta calitate de magistrat-judecător încă din anul 2002.
Mai mult decât atât, acelaşi procuror prin rezoluţie susţine că, competenţa organelor de urmărire penală nu se raportează la calitatea inculpatului, deducându-se că magistraţii-judecători pot fi cercetaţi şi de organele de poliţie.
Aspectele de nelegalitate comise de judecători cu ocazia soluţionării litigiului de muncă şi constatate de el, dar nu şi de procurori, a susţinut petentul, care prin încălcarea deontologiei profesionale nu au dispus şi nu au procedat la o ancheta penală efectivă menită să descopere adevărul, mulţumindu-se doar să-i recomande sfaturi juridice, sfaturi care nu Ie-a solicitat, recomandările făcute fiind ridicate în faţa instanţelor investite cu soluţionarea litigiului de muncă. Respectiv judecătorul N.M. din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ, conform precizărilor făcute în scris de procurorul care a instrumentat plângerea penală, aşa cum rezultă din menţiunea făcută pe coperta interioara a dosarului nr. H3/P/2000, a arătat că magistratul a refuzat să efectueze o cercetare penala împotriva sa, deşi acest magistrat în cadrul judecării cauzei din dosarul nr. 2049/RE/2000, privind rejudecarea litigiului de muncă, a respins acestuia cererea privind administrarea probei cu expertiză tehnico-contabilă stabilită anterior prin Decizia civilă nr. 1891/AC/1999 din data de 14 octombrie 1999, pronunţata în dosarul nr. 3445/AC/1999 al Tribunalului Neamţ şi menţinută ca autoritate de lucru judecat prin Decizia civila nr. 211 din 10 februarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul 334/2000. Acelaşi judecător a permis unităţii pârâte să depună la dosarul nr. 2049/RE/2000 şi în rejudecare o cerere reconvenţională, încălcând astfel cu buna ştiinţa dispoziţiile Codului de procedura civilă.
Abuzurile magistratului au continuat în aceeaşi cauză, când se motivează respingerea administrării probei cu expertiză „tehnico-contabilă" solicitată de petent arătând că, respingerea acestei probe ar fi luată ca urmare a faptului că a respins şi cererea reconvenţională depusă de intimata - reclamantă în rejudecare şi acceptată iniţial de acelaşi magistrat.
Pentru toate aceste considerente, petentul a arătat că înţelege să formuleze plângere împotriva următoarelor rezoluţii:
- rezoluţia nr. 113/P/2000 din data de 21 februarie 2001, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008;
- rezoluţia nr. 403/11/2/2001 dată la data de 07 mai 2001 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008;
- rezoluţia nr. 48/P/2001, din data de 12 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008;
- rezoluţia nr. 53/P/2001, din data de 12 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008;
e) Rezoluţia nr. 26/P/2004, din data de25 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008, prin care s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. 113/P/2000 şi 48/P/2001, cu dosarul nr. 26/P/2004, dar fără conexarea dosarului 53/P/2001, cu menţiunea de neîncepere a urmăririi penale adoptate de procurorii în acele cauze; f) rezoluţia nr. 407/II/2/2008 din data de 14 mai 2008, dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Pentru toate motive s-a solicitat, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerilor, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea dosarelor spre o cercetare efectiva în mod individual (pentru flecare magistrat - judecător împotriva căruia s-a plâns) la Parchetul de pe lângă Curtea Apel Bacău".
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3685 din data de 03 iunie 1099, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ (judecător C.G.), s-a respins, ca nefondată, contestaţia împotriva deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Neamţ de desfacere a contractului de muncă al petentului.
Tribunalul Neamţ, prin Decizia civilă nr. 1891/ AC din data de 14 octombrie 1999, apreciind că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru a se prezenta apărătorul ales, a admis apelul declarat de acesta, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, Judecătoria Piatra Neamţ.
Prin Decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1891/ AC din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamţ.
Judecătoria Piatra Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 4392 din data de 26 iunie 2000, pronunţată de intimata-judecător N.M., a respins contestaţia formulată de petentul-contestator, precum şi cererea reconvenţională formulată de SC E. SA Piatra Neamţ.
Prin Decizia civilă nr. l813/ RC din data de 04 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Neamţ, intimaţi-judecători C.A., V.B. şi D.S., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul-contestator, hotărârea devenind irevocabilă.
Petentul-contestator a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. l813/RC din data de 04 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Neamţ, intimaţi judecători M.A., V.B. şi M.A., dar prin Decizia civilă nr. l378/ RC din data de 19 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Neamţ, contestaţia în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nemulţumit de soluţiile date petentul a formulat plângerii penale împotriva unora dintre magistraţii-judecători care au participat la soluţionarea cauzei, fie la prima instanţă, fie la instanţa de control judiciar, plângerile făcând obiectul mai multor dosare penale.
Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluţia din data de 21 februarie 2001, pronunţată în dosarul nr. 113/P/2000, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata N.M., cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea acestei rezoluţii s-a reţinut că la data de 05 februarie 1999, sub nr. 1908/1999, a fost înregistrată contestaţia formulată de contestatorul D.A. împotriva deciziei nr. 26 din data de 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Piatra Neamţ, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) C. muncii. Prin sentinţa civilă nr. 3685 din data de 03 iunie 1999, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, contestaţia a fost respinsă ca nefondată.
Cu ocazia judecării în fond a cauzei contestatorul a refuzat să pună concluzii şi ca urmare a exercitării căii legale de atac, sentinţa a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr. l891/ AC din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamţ şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, soluţie menţinută prin Decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a respins recursul declarat de SC E. SA Piatra Neamţ.
Cauza a fost reînregistrată la data de 20 martie 2000 la Judecătoria Piatra Neamţ sub nr. 2049/2000 şi a fost repartizată în completul doamnei judecător N.M. Pe parcursul soluţionării cauzei, urmare şi a faptului că SC E. SA Piatra Neamţ a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea contestatorului la plata sumei de 1.320.686 lei ROL, reprezentând prejudiciul produs prin abaterile comise, acesta a solicitat efectuarea unei expertize fără a depune obiectivele, deşi i s-a pus în vedere acest lucru.
În acelaşi timp contestatorul a formulat cerere de strămutare, dar Curtea Supremă de Justiţie i-a respins cererea. Prin sentinţa civilă nr. 4392 din data de 26 iunie 2000, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, contestaţia a fost respinsă ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 1813 din 04 octombrie 2000, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator.
Instanţele au reţinut că abaterile comise de contestator şi constatate în ziua de 20 ianuarie 1999 sunt reale şi constituie abateri grave de la obligaţiile de serviciu, la data respectivă, fiind controlat de organele competente ale SC E. SA Piatra Neamţ a fost găsit în bufet consumând băuturi alcoolice, iar la verificarea documentelor s-au constatat numeroase deficiente în ceea ce priveşte ţinerea evidenţelor sumelor încasate drept contravaloarea energiei electrice consumate de abonaţi, că unele facturi le încasa prin intermediul unei gestionare din satul Cotu Vameş, comuna Horia, judeţul Neamţ, iar la data respectivă nu a putut justifica suma de 1.320.686 lei.
Fată de cele menţionate, s-a reţinut de procuror în rezoluţia menţionată mai sus, că prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nu se poate reţine în sarcina magistratului judecător, încălcarea drepturilor procesuale ale petentului sau că s-au comis fapte penale.
Prin rezoluţia nr. 403/ll/2/2001 din data de 07 mai 2001, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petent.
În motivarea acestei rezoluţii s-au reţinut următoarele: Petentul a lucrat la SC E. SA Piatra Neamţ, fiindu-i desfăcut Contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) C. muncii, prin Decizia nr. 26 din de 21 ianuarie 1999.
Petentul a formulat ulterior contestaţia cu nr. 1908 din 05 februarie 1999. În urma judecării acelei contestaţii s-a dispus respingerea ei prin sentinţa nr. 3685 din 03 iunie 1999 de către Judecătoria Piatra Neamţ. Hotărârea a fost apelată, aşa încât Tribunalul Neamţ, prin Decizia civilă 1891/ AC din 14 octombrie 1999, dosar nr. 3445/AC/1999, a admis apelul şi a casat hotărârea instanţei de fond spre rejudecare, motivat de faptul că s-a încălcat dreptul la apărare, respectiv nu i s-a mai acordat un termen pentru a-şi angaja apărător.
Cauza a format obiectul dosarului nr. 2049/2000, fiind repartizat în completul doamnei judecător N.M. ;S-a formulat de SC E. SA Piatra Neamţ o cerere reconvenţională, solicitându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 1.320.686 lei, prejudiciu produs unităţii prin săvârşirea abaterilor care au dus la desfacerea contractului de muncă.
Petentul, se motivează de procurorul general, a solicitat efectuarea unei expertize, pentru care nu a depus obiectivele cerute de instanţa de judecată, a solicitat recuzarea judecătoarei N.M. toate susţinerile dovedindu-se nereale.
Prin sentinţa civilă nr. 4392 din 26 iunie 2000 a fost respinsă atât contestaţia, cât şi cererea reconvenţională. Din verificările şi cercetările efectuate, s-a arătat în motivarea rezoluţiei procurorului general, nu s-a putut reţine că doamna judecător N.M. ar fi săvârşit vreo infracţiune, motiv pentru care nu s-a cerut aprobarea de cercetare şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
De altfel, respingerea unei cereri nemotivate sau probe care nu sunt pertinente într-o cauză dedusă judecăţii, a susţinut procurorul general, nu poate duce la concluzia că judecătorul a săvârşit un abuz în serviciu, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit un interes în cauză, iar în conformitate cu legea contestatorul avea la dispoziţie căile de atac, putând fi, astfel, reformate hotărârile judecătoreşti în care ar fi fost prejudiciat.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia nr. 657/11/2/2002 din data de 10 mai 2002, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluţia din data de 12 iunie 2001, dată în dosarul nr. 48/P/2001, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.C. şi S.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Prin rezoluţia procurorului s-a dispus conexarea dosarului nr. 53/P/2001 la dosarul nr. 48/P/2001 al aceeaşi unităţi de procuratură.
În motivarea acestei rezoluţii s-au reţinut următoarele:
Din examinarea dosarului nr. 3266/2000 al Tribunalului Neamţ, la judecarea căruia a participat judecătorul A.C., în calitatea de preşedinte de complet şi judecătorul S.D., în calitate de membru şi au pronunţat Decizia civilă nr. 1813 din 04 octombrie 2000, având ca obiect recursul petentului împotriva sentinţei civile nr. 4392 din 26 iunie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamţ, rezultă că Decizia nu a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Instanţele au reţinut că abaterile comise de contestator şi constatate în ziua de 20 ianuarie 1999 sunt reale şi constituie abateri grave de la obligaţiile de serviciu. La data respectivă, fiind controlat de organele competente ale SC E. SA Piatra Neamţ a fost găsit în bufet consumând băuturi alcoolice, iar la verificarea documentelor s-au constatat numeroase deficiente în ceea ce priveşte ţinerea evidenţelor sumelor încasate drept contravaloarea energiei electrice consumate de abonaţi, că unele facturi le încasa prin intermediul unei gestionare din satul Cotu Vameş, comuna Horia, judeţul Neamţ, iar la data respectivă nu a, putut justifica suma de 1.320.686 lei.
Prin rezoluţia din data de 25 februarie 2004, dată în dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 228 alin. (6) şi (10) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.M., A.M. şi E.H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece faptele nu există. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a reţinut în această rezoluţie următoarele: D.A. a formulat la data de 27 ianuarie 2004 o plângere penală prin care a solicitat să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) judecătorii:
A.M., A.M., E.H., N.M., A.C. şi S.D., constând în aceea că în diferite faze ale unui proces civil, având ca obiect contestaţie a sa împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 26 din 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Neamţ, ar fi pronunţat, cu rea-credinţă, hotărâri nelegale şi netemeinice.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale a rezultat că, la 5 februarie 1999 la Judecătoria Piatra Neamţ, sub nr. 1908/1999, a fost înregistrată contestaţia formulată de D.A. împotriva deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Neamţ, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) C. muncii. Prin sentinţa civilă nr. 3685 din 3 iunie 1999, Judecătoria Piatra Neamţ a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de petent. Urmare a căii legale de atac, exercitată de contestator, sentinţa amintită a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr. 1891 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamţ cauza a fost trimisă pentru rejudecare instanţei de fond.
Această soluţie a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului formulat de SC E. SA Piatra Neamţ de Curtea de Apel Bacău „Decizia civilă 211 din 10 februarie 2000".
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Piatra Neamţ sub nr. 2049 din 3.2000 şi a fost repartizată completului doamnei judecător N.M.
Prin sentinţa civilă nr. 4392 din 26 iunie 2000, contestaţia a fost respinsă, ca nefondată, în acelaşi timp a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de intimata reclamantă SC E. SA Piatra Neamţ.
Prin Decizia civilă nr. 1813 din 4 octombrie 2000, irevocabilă, pronunţată în dosarul 3266/RC/2000 al Tribunalului Neamţ, completul de judecată din care au făcut parte şi judecătorii C.A. şi D.S., a respins, ca nefondat, recursul petentului. Judecătorii A.M., A.M. şi E.H. nu au făcut parte din completele de judecată care au rezolvat în fond şi recurs litigiul de muncă în care a figurat ca parte reclamantul D.A.
Nemulţumit de modul în care a fost soluţionat litigiul de muncă de către instanţele de fond şi recurs, petentul a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr,1813/ RC din 4 octombrie 2000 a Tribunalului Neamţ, motivând că judecătorul A.C., s-ar fi pronunţat anterior în cauză prin Decizia civilă 1891/ AC din 14 octombrie 1999 în dosarul nr. 3445/AC/1999 al Tribunalului Neamţ.
Prin Decizia civilă nr. l378/ RC din 19 aprilie 2002, pronunţată în dosarul nr. 3842/RC/2000, completul de judecată din care au făcut parte judecătorii A.M. şi A.M., a respins contestaţia în anulare formulată de D.A. ca neîntemeiată.
Soluţia adoptată a fost considerată temeinică şi legală deoarece, potrivit dispoziţiilor procedurale hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Aşa fiind, a rezultat că judecătorii A.M. şi A.M. nu au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în dauna reclamantului.
Din verificări a rezultat că judecătoarea E.H., prin încheierea din 12 aprilie 2001 a dispus suspendarea judecării recursului declarat de D.A. împotriva deciziei nr. 1813 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Neamţ, pentru lipsa părţilor, în urma exercitării căilor de atac de către petent, sentinţa a fost desfiinţată .Prin aceasta nu au fost îngrădite drepturile petiţionarului care a avut posibilitatea formulării cererii de repunere a cauzei pe rol.
Prin rezoluţia din aceeaşi zi, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 113/P/2000, 48/P/2001, cu dosarul nr. 26/P/2004 şi s-au menţinut soluţiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate cu privire la: N.M., A.C. şi S.D. în dosarele nr. 113/P/2000 şi, respectiv, 48/P/2001 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Parchetul a reţinut că petentul a formulat plângeri penale împotriva judecătorilor: N.M., A.C., S.D., A.A., A.M. şi E.H., considerând că au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu ocazia soluţionării unor cauze civile în care a figurat ca parte.
Din verificările făcute a rezultat că în dosarul nr. H3/P/2000 al acestei unităţi de parchet, la sesizarea petentului, s-au făcut verificări prealabile începerii urmăririi penale cu privire la judecătoarea N.M. de la Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că în mod nelegal ar fi respins contestaţia formulată de petent împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă emisă de SC E. SA Piatra Neamţ. Prin rezoluţia din 21 februarie 2001 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.M., deoarece fapta reclamată nu s-a confirmat.
Plângerile formulate de petent împotriva acestei soluţii au fost respinse ca neîntemeiate, pe cale ierarhică, inclusiv de secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Printr-o altă plângere petentul i-a reclamat pe judecătorii A.C. şi S.D., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi pronunţat hotărâri judecătoreşti nelegale şi netemeinice cu prilejul judecării în recurs a litigiului de muncă în care a figurat ca parte.
Plângerea a format obiectul dosarului nr. 48/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în care prin rezoluţia din data de 12 iunie 2001, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamante nu s-au confirmat.
Prin rezoluţia adoptată, procurorul nu s-a pronunţat asupra faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reclamată şi faţă de numiţii C.A., D.S. si N.M.; în mod greşit s-a reţinut prin rezoluţie că judecătorii A.M., A.M. şi H.E. nu au participat la judecarea cauzelor în care a avut calitatea de parte; prin rezoluţie nu s-a menţionat faptul că judecătorii A.M. şi H.E. fuseseră eliberaţi din funcţie (prin demisie şi ca urmare a pensionării în raport cu data soluţionării cauzei); soluţia adoptată de procuror nu i-a fost comunicată în termenul legal.
Verificându-se dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a constatat următoarea situaţie de fapt:
Petentul D.A. a formulat plângeri la organele de urmărire penală prin care a susţinut că judecătorii care au judecat, în fond, sau în exercitarea căilor de atac, cauzele civile privind o contestaţie a sa formulată împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 26 din data de 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Neamţ, sau având legătură cu această contestaţie, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu.
Potrivit aprecierii petentului exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu de către judecători ar caracteriza conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Contestaţia formulată de petentul D.A. împotriva deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 1999 emisă de SC E SA Neamţ, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă a format obiectul dosarului nr. 1908/1999. Prin sentinţa civilă nr. 3685 din 3 iunie 1999 s-a respins contestaţia, ca nefondată, prin Decizia nr. 211 din 10 februarie 2000 a Curţii de Apel Bacău (cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoriei Piatra Neamţ), cauza fiind reînregistrată sub nr. 2049 din 20 martie 2000, fiind repartizată spre soluţionare judecătorului N.M. Prin sentinţa civilă nr. 4392 din 26 iunie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamţ contestaţia a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva hotărârii judecătoreşti D.A. a exercitat căile de atac.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 1813 din 4 octombrie 2000 a Tribunalului Neamţ (pronunţată în dosarul 3266/2000 de judecători A.C. şi S.D.), s-a respins recursul petentului formulat împotriva sentinţei civile nr. 4392 din 26 iunie 2000.
Petentul D.A. a formulat şi contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 1813/2000 a Tribunalului Neamţ, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia civilă nr. l378/ RC din 19 aprilie 2002 Pentru aceleaşi motive, în raport şi de numeroasele memorii deduse de petent şi de criticile aduse, nu se impunea audierea acestuia de organele de urmărire penală şi nici a intimaţilor.
În ceea ce priveşte critica privind lipsa procesului verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare, Curtea constată că organul de urmărire penală şi-a bazat soluţia pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei, neimpunându-se încheierea unui asemenea proces-verbal.
De altfel, chiar în condiţiile în care s-ar fi impus încheierea unui asemenea proces-verbal, având în vedere prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu s-a putut constata nulitatea actelor efectuate în cauză, nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de susmenţionatul text.
S-a mai susţinut de petent că deşi, prin Decizia civila nr. 1891 din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamţ, cât şi prin Decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000, a Curţii de Apel Bacău, s-a dispus rejudecarea cauzei cu efectuarea „expertizei tehnico-contabile", probă ce fusese solicitată a fi administrată în prima etapă de judecare a cauzei şi respinsă iniţial de instanţa de fond, dar admisă în apel şi care a constituit motivul rejudecării, procurorii nu au constatat că magistratul investit cu judecarea cauzei, respectiv judecătorul N.M., a respins „netemeinic, nelegal şi abuziv" administrarea acestei probe, invocând ca motiv al respingerii administrării expertizei tehnico-contabile, prin respingerea cererii reconvenţionale depusa nelegal la dosar de unitatea intimată în rejudecare.
Ori, a susţinut petentul, cererea pentru expertiza tehnico-contabilă fusese invocată de el ca probă în prima etapa de judecată şi nu în rejudecare.
Aceste fapte abuzive ale judecătorului N.M. au fost continuate şi de ceilalţi judecători împotriva actelor de care el s-a plâns, (precizând prin plângerea penală faptele comise de fiecare dintre respectivii judecătorii, care se fac vinovaţi printr-o soluţionare abuzivă a litigiului său de muncă) şi în contra probelor şi dovezilor administrate de el la fiecare dosar, dosare care au fost enumerate de procurori prin rezoluţiile date.
Susţinerile petentului au fost considerate eronate, deoarece prin Decizia civilă nr. l891/ AC din data de 14 octombrie 1999, pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost admis apelul declarat de acesta, a fost desfiinţată sentinţa civilă apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, Judecătoria Piatra Neamţ, întrucât s-a apreciat că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru a se prezenta apărătorul ales.
În cauză dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivul mai sus menţionat nu s-a admis, aşa cum susţine petentul pentru efectuarea unei expertize tehnică-contabile, din considerentele deciziei menţionate mai sus nerezultând acest lucru.
În ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, prin aceasta s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC E. SA Piatra Neamţ împotriva deciziei civile nr. l891/ AC din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamţ, fără a se face alte consideraţii cu privire la probele care să fie administrate de instanţa de rejudecare, aceasta fiind suverană în aprecierea probelor necesare şi utile soluţionării cauzei.
Analizând pe fond legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate, din actele şi lucrările dosarelor a rezultat că activitatea intimaţilor-judecători s-a desfăşurat cu stricta respectare a dispoziţiilor legale.
Nu pot constitui fapte penală şi implicit nu poate fi angajată răspunderea penală a unui magistrat, activitatea desfăşurată cu prilejul unor acte au măsuri efectuate în exercitarea întocmai a funcţiei şi a adoptării unei soluţii.
Soluţia dată de intimaţi este rezultatul interpretării date probelor din dosarele cu soluţionarea cărora au fost legal investiţi, aprecierea legalităţii şi temeinicei acesteia, aşa cum, de altfel s-a mai arătat, este atributul exclusiv al stanţelor de control judiciar.
Apoi, aşa cum este cunoscut, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează sub aspectul elementului material, fie intr-o inacţiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, ambele săvârşite în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, iar sub aspectul laturii subiective, în ambele modalităţi de realizare, se săvârşeşte numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, autorul urmărind sau acceptând producerea acestui rezultat.
Or, din actele şi lucrările dosarului nu a existat nici un indiciu al îndeplinirii condiţiilor cumulative analizate mai sus.
De altfel, în raport de data pronunţării hotărârilor de intimaţii-magistraţi N.M., A.C., S.D., H.E. şi A.M., de prevederile art. 122 alin. (l) lit. d) C. pen. şi cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a împlinit şi termenul special al prescripţiei speciale al răspunderii penale, prevăzut de art. 124 C. pen., fiind împiedicată punerea în mişcare a acţiunii penale.
În ceea ce-i priveşte pe intimaţii A.M. şi A.M., aceştia au pronunţat Decizia civilă nr. l378/ RC din data de 19.04.2002, au respins contestaţia în anulare formulată de petent împotriva deciziei penale nr. 1813/2000 a Tribunalului Neamţ, reţinând că motivul contestaţiei în anulare invocat de petent, respectiv faptul că judecătorul A.C. a pronunţat Decizia civilă nr. 1891/ AC din data de 14 octombrie 1999, nu se regăseşte printre cele de reformare a hotărârilor judecătoreşti pe calea contestaţiei în anulare prevăzut de art. 317 C. proc. pen.
De altfel, nici nu s-a putut susţine că intimatul-judecător A.C. ar fi fost incompatibil să participe la soluţionarea recursului după rejudecare, în condiţiile în care prin Decizia civilă nr. l891/ AC din data de 1999, a fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 3685 din data de 03 iunie 1999 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru încălcarea dreptului la apărare al petentului, magistratul nepronunţându-se asupra fondului cauzei.
Curtea a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. l alin. (4) şi art. 129 din Constituţia României, revizuită, a rezultat fără echivoc faptul că exercitarea dreptului de sesizare al persoanelor în legătura cu activitatea sau conduita judecătorilor nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti.
Eventualele încălcări ale normelor legale de drept procesual şi/sau de drept substanţial de intimaţii-judecători pot fi analizate exclusiv pe căile legale de atac.
A proceda altfel ar însemna a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan şi paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanţă de judecată, ceea ce nici Constituţia, nici legea de organizare judecătorească şi nici C.E.D.O. nu o permite.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O. procurorul nu este considerat magistrat în sensul art. 5 alin. (3) din Convenţie. Totodată, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Acest lucru nu înseamnă că au fost nesocotite dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţia României şi nici cu art. 7 din D.U.D.O. şi art. 14 din C.E.D.O.
Nu poate constitui faptă penală şi implicit nu poate fi angajată răspunderea penală a unui magistrat, activitatea desfăşurată cu prilejul unor acte sau măsuri efectuate în exercitarea întocmai a funcţiei şi a adoptării unei soluţii.
A rezultat că organului de urmărire penală şi/sau unei alte instanţe judecătoreşti îi este interzis prin Constituţie şi lege să facă cercetări şi/sau aprecieri cu privire la activitatea de judecată a unui magistrat, în condiţiile în care nu există nici un indiciu că şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de serviciu.
În ceea ce le priveşte pe intimatele E.H. şi A.M. acestea prin încheierea din 12 aprilie 2001 au dispus suspendarea judecării recursului declarat de petent împotriva deciziei nr. 1813 din 4 octombrie 2000 a Tribunalului Neamţ, pentru lipsa nejustificată a părţilor la termenul de judecată.
Prin aceasta nu au fost îngrădite drepturile procesuale ale petentului, care avea posibilitatea declarării recursului împotriva încheieri de suspendare judecării recursului sau a formulării cererii de repunere a cauzei pe rol, aşa cu de altfel, s-a şi întâmplat, ci s-a făcut o corectă aplicare a instituţiei suspendării judecării recursului pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Referitor la faptul că nu s-a menţionat în rezoluţii că intimaţii A.M. şi H.E. nu mai erau judecători la data efectuării cercetărilor, Curtea a constatat că nu se impunea înserarea acestei menţiuni, deoarece, obiectul cauzei făcându-l infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în conformitate prevederile art. 40 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., „Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile, printre altele, când fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, ori în cauză faptele imputate intimaţilor au legătură cu atribuţiile de serviciu, cu art. 33 – art. 35 C. proc. pen., privind cazurile de indivizibilitate şi conexitate".
Apoi, în cauză erau incidente şi prevederile art. 45 alin. (l) C. proc. pen., împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul D.A., depunând în scris la dosarul cauzei motivele de recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerile formulate iniţial, şi a solicitat în esenţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerilor, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea dosarelor spre o cercetare efectiva în mod individual (pentru flecare magistrat - judecător împotriva căruia s-a plâns) la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor preceda.
Instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimaţii magistraţi judecători A.M., A.M., H.E., N.M., A.C. şi S.D. în calitatea pe care o aveau, aceea de judecători la Judecătoria Piatra Neamţ, Tribunalului Neamţ şi Curtea de Apel Bacău, au pronunţat sentinţele şi deciziile şi au indicat considerentele care au stat la baza acestora.
Pe de altă parte, deşi recurentul petiţionar D.A. a arătat, în concret, în ce a constat vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii de judecată a magistratului judecător, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiuni reclamată.
Eventualele încălcări ale dispoziţiilor procedurale cu ocazia soluţionării cauzei de către magistraţii judecători, pot fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de control judiciar, instanţă de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei respective în calea de atac. În speţă, petiţionarul, a avut calitatea de contestator în dosarul în legătură cu care pretinde că s-au săvârşit faptele reclamate, astfel încât îşi putea valorifica susţinerile în faţa instanţei de control judiciar.
Astfel, apreciind că sentinţa pronunţată în cauză este legală şi temeinică, corect motivată în fapt şi în drept, asemenea şi rezoluţiile dispuse, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurentul petent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.A., împotriva sentinţei penale nr. 142 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 290/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 112/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
