ICCJ. Decizia nr. 667/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 667/2009
Dosar nr.4294/2/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 262 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.T.I.L. împotriva rezoluţiei nr. 702/P/2007 din data de 22 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1121/11/2/2008 din data de 26 iunie 2008 a procurorului general al aceluiaşi parchet.
A menţinut rezoluţiile atacate şi a obligat petentul la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum şi la 1500 lei către intimata A.L.S., 100 lei către intimata V.M. şi 50 lei către intimatul D.G., cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 16 iulie 2008, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A.T.I.L. împotriva rezoluţiei nr. 702/P/2007 din data de 22 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror faţă de intimata A.L.S. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 208, 288, 290 şi 291 C. pen., art. 275 alin. 1 pct. 2 şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este nelegală, fiind dată cu nesocotirea probelor administrate şi în baza unor argumente generice, lipsite de substanţă.
Astfel, actul adiţional nr. 1 din data de 08 septembrie 2004 încheiat la sediul SC E.L. SRL, prin care s-au cesionat drepturile izvorâte din contractul de leasing către cabinetul de avocatură al intimatei nu poartă semnătura petentului şi nu exprimă consimţământul acestuia, deşi la data menţionată el figura ca asociat şi administrator al SC E.T.M. SRL în condiţiile în care intimata A.L.S. a întocmit unilateral hotărârea A.G.A. şi actul adiţional, prin plăsmuirea flagrantă a semnăturii petentului A.T.l.L., rezultă în mod evident fraudarea drepturilor acestuia din urmă, instanţele comerciale sancţionând, de altfel, cu nulitate absolută actul decizional al SC E.T.M. SRL, pe considerente legate de lipsa convocării petentului la şedinţă şi neparticiparea acestuia la adoptarea propriu-zisă a deciziilor.
Faţă de soluţiile dispuse de către instanţa comercială, petentul a apreciat că soluţia procurorului sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., este nejustificată, hotărârea A.G.A. şi actul adiţional, în măsura în care se admite că nu sunt înscrisuri oficiale, neputând fi totuşi excluse din sfera înscrisurilor sub semnătură privată, a căror falsificare şi folosire sunt incriminate de dispoziţiile art. 290 şi art. 291 C. pen.
Petentul a mai arătat că învinuita a plăsmuit şi actul subsecvent, act adiţional nr. 1/2004, creând astfel premisele însuşirii frauduloase a autoturismului Dacia Solenza şi beneficiind de complicitatea angajaţilor societăţii de leasing SC E.L. SRL, respectiv V.M. şi D.G., care nu şi-au respectat obligaţiile legale de a verifica existenţa unui mandat valid acordat intimatei A.L.S. şi de a indica în cuprinsul actului Decizia asociaţilor privitoare la operaţiunea de cesiune (decizie inexistentă la momentul întocmirii actului adiţional).
În final, petentul a invocat nelegalitatea soluţiei dispuse de procuror sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 275 alin. (1) pct. 2 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care incriminează fapta asociatului/administratorului care convoacă o adunare A.G.A. cu nerespectarea cerinţelor imperative instituite de lege şi adoptă ulterior măsuri ce se răsfrâng direct asupra patrimoniului societăţii, fapte reţinute în sarcina intimatei prin hotărârile instanţelor comerciale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, la data de 24 septembrie 2004, petentul A.T.l.L. a formulat plângere penală împotriva reprezentanţilor SC E.L. SRL, invocând caracterul fals al actului adiţional la contractul de leasing nr. 989 din 14 mai 2004.
Petentul a arătat, în esenţă, că obiectul contractului de leasing încheiat între SC E.L. SRL şi SC E.T.M. SRL l-a constituit un autoturism Dacia Solenza, contractul fiind semnat în numele societăţii utilizatoare de către numita A.L.S. (asociat) în baza unei împuterniciri semnate de către petent în calitate de administrator.
În cursul procesului de desfacere a căsătoriei încheiate între petent şi A.L.S., aceştia au încheiat o tranzacţie prin care au stabilit ca părţile sociale ale SC E.T.M. SRL, deţinute de către A.L.S., să îi fie cesionate petentului, care devenea astfel unic asociat. După încheierea tranzacţiei, petentul a aflat despre încheierea actului adiţional la contractul de leasing, prin care societatea pe care o administra ceda toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul de leasing în favoarea C.A.S.A. reprezentat de fosta soţie, act adiţional reclamat ca fiind fals prin plăsmuirea semnăturii petentului.
Iniţial, prin rezoluţia nr. 9300/P/2004 din data de 16 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.L.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290 – art. 291 C. pen., soluţia fiind desfiinţată prin sentinţa penală nr. 662 din 06 martie 2006 a Judecătoriei Buftea, care a admis plângerea petentului A.T.l.L. şi a dispus trimiterea cauzei la parchet întrucât nu s-au efectuat cercetări faţă de reprezentanţii SC E.L. SRL
Prin rezoluţia nr. 8419/P/2005 din data de 15 august 2006 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale faţă de A.L.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 288 şi art. 291 C. pen., soluţie desfiinţată de asemenea prin sentinţa penală nr. 13 din 15 ianuarie 2007 a Judecătoriei Buftea, care a dispus trimiterea cauzei la parchet pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ce pot atrage incidenţa dispoziţiilor art. 275 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Prin rezoluţia nr. 702/P/2007 din data de 22 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au dispus următoarele:
- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei A.L.S. pentru infracţiunile prevăzută de art. 288, 290 şi 291 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni;
- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei V.M. pentru infracţiunile prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288, 290 şi 291 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni;
- neînceperea urmăririi penale faţă de A.L.S. pentru infracţiunile prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. şi art. 275 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (rep.) cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni;
- neînceperea urmăririi penale faţă de D.G. pentru infracţiunile prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288, 290 şi 291 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
- împotriva acestei rezoluţii, petentul A.T.l.L. a formulat plângere în condiţiile prevăzute de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 1121/11/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dispunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Plângerea adresată instanţei de judecată, formulată conform art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., a fost, de asemenea, respinsă, ca nefondată, de către instanţa de fond care a constatat că din probele administrate în faza de urmărire penală reiese următoarea situaţie de fapt.
Prin contractul de leasing financiar nr. 989 din 14 mai 2004, SC E.L. SRL, în calitate de proprietar - finanţator, a cedat SC E.T.M. SRL, în calitate de utilizator, dreptul de folosinţă şi posesia asupra autovehiculului marca Dacia Solenza. Contractul a fost semnat din partea societăţii utilizatoare de către numita A.L.S. (asociat), în baza împuternicirii acordate de către administratorul societăţii, petentul A.T.l.L.
Pe fondul deteriorării relaţiilor între cei doi soţi şi, totodată, asociaţi ai SC E.T.M. SRL, petentul A.T.l.L. a formulat acţiune de divorţ.
În acest context, la data de 20 august 2004, intimata A.L.S. a convocat adunarea generală a asociaţilor SC E.T.M. SRL pentru data de 6 septembrie 2004, în vederea prezentării de către administrator a situaţiei financiar, contabile şi a luării unei hotărâri privind cedarea drepturilor şi obligaţiilor născute din contractul de leasing nr. 989/2994 în favoarea C.A.S.A. al cărei titular este. În cuprinsul scrisorii, s-a menţionat că, în cazul în care la data convocării nu se va întruni majoritatea cerută de lege pentru adoptarea hotărârilor, administratorul A.I.L. este convocat la adunarea generală din data de 07 septembrie 2004, când adunarea se va considera legal constituită şi poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi prezenţi, conform art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Atât, la data de 06 septembrie 2004, cât şi la data de 07 septembrie 2004, s-a constatat lipsa administratorului A.T.l.L., context în care, prin hotărârea nr. 3 din 07 septembrie 2004 a Adunării generale a asociaţilor SC E.T.M. SRL, semnată de asociatul A.L.S., s-a hotărât cedarea de către societate a tuturor drepturilor şi obligaţiilor născute din contractul de leasing nr. 989 din 14 mai 20045 către C.A.S.A. În cuprinsul hotărârii, s-a menţionat că actul adiţional la contractul de leasing, precum şi orice alt înscris cu privire la cesiunea contractului, vor fi semnate în numele şi pentru SC E.T.M. de către asociatul A.L.S.
În acest sens, la data de 07 septembrie 2004, intimata A.L.S. a formulat o cerere către SC E.L. SRL „în atenţia doamnei V.M. prin care a solicitat cesiunea contractului de leasing către C.I.A.S.A., cerere înregistrată la societatea de leasing cu nr. 389 bis din 08 septembrie 2004.
În baza cererii, s-a încheiat actul adiţional nr. 1 din 08 septembrie 2004 la contractul de leasing nr. 989/2004, între SC E.L. SRL, reprezentată de D.G., în calitate de proprietar, finanţator, SC E.T.M. SRL, în calitate de utilizator, cedent şi C.I.A.S.A. în calitate de utilizator - cesionar, prin care s-a hotărât cedarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor născute din contractul de leasing în favoarea cabinetului de avocatură menţionat. Actul adiţional a fost semnat de către A.L.S. atât în numele utilizatorului cedent, cât şi în numele utilizatorului cesionar.
La data de 14 septembrie 2004, A.L. şi A.l.L. au încheiat o tranzacţie cu privire la modalitatea de partajare a bunurilor comune, hotărând cedarea părţilor sociale ale intimatei către petent, care a devenit astfel asociat unic al SC E.T.M. SRL Prin sentinţa civilă nr. 5632 din 14 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti a fost consfinţită învoiala părţilor subsecvent desfacerii căsătoriei.
Ulterior, luând cunoştinţă de actul adiţional la contractul de leasing, petentul A.T.L. a formulat plângerea penală de faţă şi a solicitat instanţei comerciale anularea hotărârii A.G.A. nr. 3 din 07 septembrie 2004. Prin sentinţa comercială nr. 2458 din 24 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, s-a admis acţiunea petentului (reclamant) şi s-a constatat nulitatea hotărârii adunării generale a asociaţilor SC E.T.M. SRL ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 195 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât, pe de o parte, convocarea asociatului A.T.l.L. s-a efectuat la o altă adresă decât cea de domiciliu iar, pe de altă parte, pârâta A.L., asociat al societăţii, nu îndeplinea şi calitatea de administrator, neavând astfel dreptul să convoace adunarea generală a asociaţilor.
În raport de situaţia de fapt astfel reţinută, instanţa de fond a apreciat legală şi temeinică soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror şi nefondate criticile petentului A.T.l.L. pentru următoarele motive:
Cu privire la pretinsa falsificare a actului adiţional nr. 1 din 08 septembrie 2004, în sensul contrafacerii semnăturii petentului în calitate de reprezentant al utilizatorului, cedent, instanţa de fond a reţinut, sub un prim aspect, că înscrisul analizat nu intră în sfera înscrisurilor oficiale, astfel cum este definită această noţiune de dispoziţiile art. 150 alin. (2) C. pen., deoarece el nu emană şi nu aparţine vreuneia dintre unităţile la care se referă art. 145 C. pen., în consecinţă, falsificarea acestui înscris nu se circumscrie dispoziţiilor art. 288 C. pen., ci poate fi analizată exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 290 C. pen., care incriminează falsificarea înscrisurilor sub semnătură privată.
În conformitate cu acest ultim text de lege, falsul în înscrisuri sub semnătură privată presupune falsificarea unui astfel de înscris prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că intimata A.L.S. nu a contrafăcut semnătura petentului A.I.L. la semnarea actului adiţional, ci a semnat acest înscris în nume propriu, pentru SC E.T.M. SRL în calitate de utilizator - cedent. O atare concluzie rezultă în mod evident din analiza coroborată a menţiunilor cuprinse în actul adiţional şi în hotărârea A.G.A. nr. 3 din 07 septembrie 2004, în care s-a menţionat în mod expres dreptul intimatei de a semna actul adiţional şi în numele societăţii cedente.
Faptul că, ulterior, hotărârea A.G.A. a fost anulată de către instanţa comercială este lipsit de relevanţă asupra împrejurărilor în care intimata a semnat actul adiţional ca act subsecvent, lipsa calităţii sale valabile de reprezentant al SC E.T.M. SRL neputând fi echivalată cu o contrafacere a semnăturii administratorului acestei societăţi în sensul legii penale.
Drept urmare, procurorul a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, faţă de conţinutul legal al acestei infracţiuni, care absoarbe uzul de fals atunci când făptuitorul însuşi foloseşte înscrisul falsificat, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
Neîntrunirea, sub aspect obiectiv, a elementelor constitutive ale infracţiunii de fals sau uz de fals în persoana însuşi autorului acestor infracţiuni produce aceleaşi efecte şi cu privire la actele de presupusă complicitate desfăşurate de reprezentanţii SC E.L. SRL, numiţii V.M. şi D.G. Aceasta deoarece complicitatea, ca formă secundară a participaţiei penale, presupune în mod necesar săvârşirea unei fapte penale ce constituie, totodată, şi infracţiune, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză prin raportare la activitatea principală desfăşurată de către intimata A.L.S.
În acest context, instanţa de fond a apreciat ca legală şi soluţia de scoatere de sub urmărire penală, respectiv neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de V.M. şi D.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288, 290 şi 291 C. pen.
Măsura în care împuternicirea dată intimatei pentru încheierea contractului de leasing îi conferea acesteia şi dreptul de a semna ulterior actul adiţional la acest contract sau nedepunerea, la momentul încheierii acestuia, a hotărârii A.G.A. nr. 3/2004 reprezintă chestiuni ce au relevanţă exclusiv asupra valabilităţii actului întocmit din punct de vedere civil, iar nu asupra caracterului fals al acestui înscris, în înţelesul legii penale. Aceasta deoarece calitatea de asociat a intimatei la data încheierii actului adiţional şi existenta unei împuterniciri din data de 14 mai 2004 în vederea întocmirii contractului de leasing reprezintă elemente necontestate, în virtutea cărora intimata a procedat la semnarea actului adiţional în împrejurările arătate, depăşirea limitelor mandatului ce îi fusese acordat neavând relevantă juridică asupra caracterului fals al înscrisului conform art. 290 C. pen.
În raport de împrejurările de fapt astfel reţinute, instanţa de fond a apreciat legală şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., luarea autovehiculului de către intimata A.L.S. nerealizându-se în scopul însuşirii bunului pe nedrept, ci al folosirii acestuia conform dreptului pe care intimata a considerat că îl are.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (rep.), cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pretins săvârşită de către intimata A.L.S., instanţa de fond a reţinut că, potrivit acestui text de lege, „se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă asociatul care încalcă dispoziţiile art. 193 alin. (2)", respectiv exercită dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el şi societate.
În raport de datele concrete ale cauzei, s-a apreciat că fapta intimatei A.L.S. de a a-şi exercita dreptul de vot în adunarea generală a asociaţilor SC E.T.M. SRL din data de 07 septembrie 2004 sub aspectul cedării drepturilor izvorâte din contractul de leasing în favoarea C.A.S.A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii enunţate, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de procuror.
Astfel, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procuror s-a întemeiat, în esenţă, pe prevederile art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 [(actual art. 193 alin. (3) din aceeaşi lege)], potrivit cărora „dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi".
În opinia instanţei de fond, aceste dispoziţii legale nu sunt de natură să înlăture, în principiu, răspunderea penală a asociatului care încalcă prevederile alin. (2) al aceluiaşi text de lege, exercitând dreptul său de vot în deliberările referitoare ia actele juridice încheiate între el şi societate. Aceasta deoarece, incriminând o atare faptă a asociatului, dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 31/1990 nu reglementează şi situaţia prevăzută de art. 188 alin. (3) ca o cauză de nepedepsire, imperativul legalităţii incriminării excluzând posibilitatea înlăturării răspunderii penale în alte cazuri decât cele expres prevăzute de lege.
Soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este însă corectă din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii analizate sub aspectul persoanelor între care s-a încheiat actul juridic de cesiune a drepturilor izvorâte din contractul de leasing. Astfel, acest act nu a fost încheiat între asociatul A.L.S. ca persoană fizică şi SC E.T.M. SRL, ci între C.A.S.A. şi societatea menţionată. Or, cabinetul de avocatură este o persoană juridică de drept privat, subiect de drept distinct de avocat ca persoană fizică. Această distincţie prezintă relevanţă asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ce incriminează fapta asociatului care exercită dreptul de vot cu privire la actele încheiate între el şi societate, nu şi cu privire la actele încheiate între un terţ, reprezentat de asociat, şi societatea cu răspundere limitată.
În raport de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că fapta intimatei A.L.S. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar din perspectiva acestei motivări, soluţia procurorului este corectă.
Susţinerile petentului A.T.l.L. cu privire la „netranspunerea, în cadrul penal, a hotărârii instanţei comerciale" care a sancţionat cu nulitatea absolută hotărârea A.G.A. nr. 3/2004 sunt lipsite de relevanţă asupra conţinutului infracţiunii analizate. Aceasta deoarece sancţiunea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 3/2004 a fost determinată exclusiv de nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la legalitatea convocării asociatului A.T.l.L. şi de inexistenţa dreptului intimatei A.L.S. de a convoca adunarea generală a asociaţilor, în condiţiile în care ea nu avea şi calitatea de administrator al societăţii.
Aspectele reţinute prin sentinţa comercială nr. 2458 din 24 mai 2005 vizează, aşadar, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la convocarea adunării generale, dispoziţii distincte de cele prevăzute de art. 193 alin. (2) şi a căror încălcare nu este sancţionată de prevederile art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 referitoare la sancţionarea administratorului în cazul în care acesta nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege limitează sfera subiecţilor activi ai acestei infracţiuni la administratorii societăţii comerciale, fără a include şi asociaţii care nu au această calitate, astfel încât, şi sub acest aspect, susţinerile petentului sunt nefondate.
În ceea ce priveşte susţinerea petentului făcută în cursul dezbaterilor referitoare la lipsa de preocupare a procurorului în lămurirea problemelor menţionate în cuprinsul sentinţei penale nr. 13 din 15 ianuarie 2007, instanţa de fond a constatat că şi acestea sunt neîntemeiate. Astfel, problemele pe care judecătoria Ie-a apreciat necesar a fi lămurite reprezintă, în fapt, chestiuni ce intră în sfera procesului de apreciere logico-juridică asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi asupra cărora procurorul s-a pronunţat atunci când a analizat elementele constitutive ale infracţiunii menţionate.
Asupra acestor chestiuni de drept, iar nu de fapt, nu era necesară o examinare punctuală din partea procurorului în condiţiile în care, conform art. 273 alin. (11) C. proc. pen., dispoziţiile instanţei sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală numai sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă indicate, iar nu şi sub aspectul aprecierilor de ordin juridic ce au stat la baza soluţiei instanţei.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, astfel că a respins ca nefondată plângerea.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul A.T.l.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi arătând că instanţa de fond s-a rezumat „la a valida rezoluţia atacată din prisma unei reiterări în linii generice a argumentaţii susţinute de reprezentanţii Parchetului de pe lângă C.A.B.".
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde probelor administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimaţi nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală. Mai mult, instanţa de fond nu s-a rezumat să treacă în revistă infracţiunile reclamate şi să-şi însuşească de plano motivarea parchetului, ci a făcut o analiză proprie a conţinutului constitutiv al fiecărei fapte, argumentând, uneori cu o motivaţie distinctă de cea a parchetului, de ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate şi, pe cale de consecinţă, de ce nu poate fi antrenată răspunderea penală a intimaţilor.
Este adevărat că prin sentinţa comercială nr. 2458 din 24 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 3/2004, însă aceasta a fost determinată exclusiv de nerespectarea dispoziţiilor referitoare la legalitatea convocării asociatului A.T.l.L. şi de inexistenţa dreptului intimatei A.L.S. de a convoca adunarea generală a asociaţilor, în condiţiile în care nu avea şi calitatea de administrator al societăţii. Pe de altă parte, constatarea instanţei civile nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, aceasta stabilind existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia exclusiv pe baza probelor administrate în procesul penal. Nu lipsit de importanţă este şi faptul că la data încheierii actului adiţional cu societatea de leasing hotărârea A.G.A. menţionată nu era anulată, astfel că nu se poate imputa reprezentanţilor acesteia că au dat curs celor hotărâte, respectiv desemnarea intimatei A.L.S., asociat în firmă, să reprezinte interesele în cesionarea contractului de leasing.
În ceea ce priveşte împrejurarea că intimata A.L.S. a semnat contractul de cesiune, în mod corect s-a constatat că fapta acesteia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, întrucât înscrisul respectiv nu este unul oficial, în sensul art. 150 cu referire la art. 145 C. pen. Totodată, intimata nu a comis nici infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată deoarece acţiunile acesteia, atât la data întocmirii actului cât şi ulterior, nu se circumscriu modalităţilor alternative prevăzute de lege, respectiv „contrafacerea scrierii ori a subscrierii" sau „alterarea lui în orice mod", nefăcând altceva decât să semneze cu numele real, în calitate de reprezentant al societăţii la care era asociat, în baza unei împuterniciri care abia ulterior s-a constatat, pe cale subsecventă, că nu a fost dată în condiţii legale.
Nici uzul de fals reclamat în sarcina intimatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., constatându-se în mod corect că uzul de fals este absorbit de infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată atunci când înscrisul este folosit chiar de către autor.
Totodată, în mod corect s-a apreciat, pe cale de consecinţă, că nu se poate reţine nici în sarcina celorlalţi intimaţi săvârşirea vreunei fapte penale, în forma complicităţii la infracţiunile săvârşite de intimata A.L.S., aceştia neacţionând cu intenţia specifică respectivelor infracţiuni.
Nici celelalte două infracţiuni reclamate în sarcina intimatei A.L.S., prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. şi art. 275 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), nu pot fi reţinute în sarcina acesteia întrucât, pe de o parte, nu a luat autoturismul în scopul însuşirii pe nedrept, lipsind şi de această dată intenţia specifică infracţiunii de furt, iar, pe de altă parte, în mod corect instanţa de fond a constatat că hotărârea luată în A.G.A. nu a vizat un act încheiat între intimată şi societate, ci între aceasta şi urmă şi un terţ, respectiv cabinetul de avocatură al intimatei, care nu se confundă cu persoana acesteia.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că susţinerile petentului nu sunt întemeiate şi că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare făcute de intimaţi, constând în onorariile avocaţilor aleşi să le reprezinte interesele procesuale, cu precizarea că în cazul intimatei A.L.S., onorariul solicitat de apărătorul acesteia, 4000 lei, este exagerat în raport cu activitatea prestată, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus la suma de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.T.l.L. împotriva sentinţei penale nr. 262 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul petent, la plata următoarelor sume reprezentând onorariile apărătorilor aleşi, cu titlu de cheltuieli judiciare: 1000 lei, redus prin apreciere, către intimata A.L.S.; 100 lei către intimata V.M. şi, respectiv, la plata sumei de 50 lei către intimatul D.G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 662/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 675/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
