ICCJ. Decizia nr. 896/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 896/2009
Dosar nr. 18834/3/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Rechizitoriul nr. 651/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., din data de 25 mai 2006, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, preventiv, a inculpaţilor A.V., M.(O.)M., B.A., N.C.C., B.N., N.I., M.M., B.D., A.C., C.I. şi în stare de libertate, a inculpaţilor B.N., A.L.L., T.C.A., C.I., P.A., S.E.C. şi P.F.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Prin sentinţa penală nr. 366 din 27 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 18834/3/2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora prin actul de acuzare.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. a declarat apel, criticând legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond sub aspectul aplicării pedepselor complementare şi accesorii, a dispoziţiilor art. 86 C. pen., a cuantumului sau modalităţii de executare a pedepselor principale aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 208/A din 19 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 18834/3/2006 (1131/2008) a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. şi de inculpaţii B.D., M.M., B.N., N.I., A.C., A.V., S.E.C., M.I., P.A., P.T.C., M.(O.)M. şi B.N., a desfiinţat, în totalitate, sentinţa penală nr. 366 din 27 martie2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând starea de arest a inculpaţilor B.D., M.M., B.N., N.I., A.C., A.V. şi E.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 420 C. proc. pen. privind punerea în executare a pedepsei închisorii întrucât în minuta şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 366 din 27 martie2008 nu sunt trecute datele personale ale inculpaţilor. Curtea a considerat că sunt incidente, în acest caz, dispoziţiile art. 197 C. proc. pen., impunându-se anularea sentinţei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că este nelegală, impunându-se casarea ei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În motivarea recursului, Parchetul a arătat că motivul invocat de Curtea de Apel Bucureşti, pentru a dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., articol care prevede imperativ situaţiile în care se poate da o asemenea soluţie.
Astfel, se apreciază că nemenţionarea în dispozitivul minutei sau al hotărârii a declaraţiilor de stare civilă a inculpaţilor nu constituie o cauză de nulitate absolută a sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind vorba de o evidentă omisiune de dactilografiere.
Articolul 197 alin. (2) C. proc. pen. prevede limitativ cazurile de nulitate absolută, nulitate care nu poate fi înlăturată în nici un alt mod, iar omisiunea menţionării datelor de stare civilă ale inculpatului, nu se află printre ele.
Legiuitorul a înţeles să includă între cazurile care atrag nulitatea absolută numai încălcarea anumitor dispoziţii legale, respectiv a celor privind competenţa materială sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei de judecată, a acelora care garantează realizarea efectivă a principiului publicităţii în desfăşurarea şedinţei de judecată, participarea procurorului şi prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora când sunt obligatorii, potrivit legii.
Ca urmare, lipsa din dispozitivul hotărârii a menţiunilor privind datele de stare civilă ale inculpaţilor nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul când această omisiune a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
A considera altfel, ar însemna să se adauge la dispoziţiile legale prin care sunt reglementate nulităţile şi să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal, în cazurile în care o asemenea nulitate nu se impune, ceea ce ar fi inadmisibil.
Parchetul consideră că peste ipotezele din art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prevăzut cu caracter imperativ, nu se poate trece.
Se mai arată că instanţa de apel, dând eficienţă efectului devolutiv al apelului, putea să desfiinţeze în totalitate sentinţa şi, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să pronunţe o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 345 C. proc. pen.
Ca atare, evidenţierea şi stabilirea lipsurilor pe care le prezintă hotărârea apelată este posibilă chiar în cadrul judecării apelului, fără a mai fi nevoie de trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Or, în speţă, aceasta este ipoteza, întrucât starea de fapt şi cea de drept nu a fost pusă sub semnul îndoielii, aspect care ar fi implicat o nouă probaţiune în cauză, încât soluţia de trimitere spre rejudecare este nu numai formală, ci şi tergiversată cu consecinţe în timp, legate de prescrierea faptelor şi depăşirea termenului rezonabil în care trebuie să se soluţioneze definitiv o cauză penală.
În ceea ce priveşte admisibilitatea prezentului recurs, s-a apreciat că nu este necesar ca acesta să se încadreze într-un caz de casare expres prevăzut de art. 3859 C. proc. pen. având în vedere faptul că, potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate ca instanţe de apel de curţile de apel fără a se excepta, ca anterior Legii nr. 356/2006 care a modificat acest articol, deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.
S-a apreciat că, prin modificarea textului, legiuitorul a intenţionat ca şi aceste decizii de rejudecare a cauzelor, să poată fi supuse controlului, instanţelor superioare, prin intermediul căii de atac a recursului.
Pentru motivele invocate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondat.
Contrar susţinerilor din recursul Parchetului, Curtea, tocmai pentru a asigura o judecată adevărată, menită a impune respectarea scopului procesului penal, care, nu trebuie să fie unul pur formal, ci unul de substanţă, cu efecte juridice, poate împărtăşi punctul de vedere din motivarea recursului declarat de parchet, casarea unei hotărâri judecătoreşti, atât în penal, cât şi în civil şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile legii, care de cele mai multe ori este dată de conţinutul codurilor de procedură penală, are loc, nu numai în cazurile de nulitate absolută, în penal, în situaţia celor enumerate, în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci şi în alte cazuri de încălcare a normelor procesuale, cu singura deosebire că, în acest din urmă caz, trebuie să existe o vătămare.
Unul din momentele importante, în cadrul procesului penal, a desfăşurării acestuia în faţa instanţei judecătoreşti, fără de care, nu este de conceput respectarea principiilor de bază ale procesului penal, însăşi desfăşurarea fazelor acestuia, a fazei cercetării judecătoreşti, a fazei dezbaterii judecătoreşti, a căilor de atac, inclusiv a fazei executării hotărârii judecătoreşti pronunţate, este momentul procedural-procesual, al identificării inculpatului, al determinării persoanei acestuia, prin datele de stare civilă, pe care le are.
Trecerea peste acest moment, în egală măsură procedural şi procesual, constituie o premisă necesară, fără de care, nu se poate trece, mai departe, în desfăşurarea procesului penal.
Este ceea ce a determinat, în speţă, instanţa de apel, să se sesizeze că nici minuta şi nici dispozitivul sentinţei apelate nu reflectă acest moment, situaţie de natură a prejudicia desfăşurarea procesului penal şi, în ultimă instanţă, actul de justiţie, a cărui finalitate ar putea fi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, imposibil de executat, dispunând anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Aşa cum a fost pronunţată, hotărârea Curţii de Apel este temeinică şi legală, corespunzătoare aplicării corecte a dispoziţiile ce reglementează desfăşurarea normală a procesului penal, contribuind, astfel, la eficientizarea activităţii de înfăptuire a justiţiei şi nu la tergiversarea acestei activităţi, cum greşit se pretinde în recursul Parchetului.
Dimpotrivă, soluţia preconizată prin recursul Parchetului, departe de a constitui o modalitate de accelerare a soluţionării procesului penal, ar putea avea ca rezultat, o activitate de judecată, compromisă, încă, prin felul începerii cercetării judecătoreşti şi, implicit, fără o finalitate riguroasă.
De altfel, recursul Parchetului, nici nu-şi găseşte un motiv, în prevederile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui, pentru considerentele de fond relevate, să privească recursul de faţă, declarat împotriva deciziei penale nr. 208/A din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat şi a-l respinge, ca atare.
Unii dintre inculpaţi, aflându-se, în mod legal, în stare de arestare preventivă şi, constatându-se că nu s-au schimbat, cu nimic, temeiurile avute în vedere, la luarea de către instanţă, a acestei măsuri preventive, Curtea va trebui să menţină această măsură. Se va menţine, în acest sens, starea de arest a intimaţilor inculpaţi A.V., A.C., B.N., B.D., M.M. şi N.I.
Văzând şi reglementarea suportării cheltuielilor judiciare şi a onorariilor de avocaţi, pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Menţine starea de arest a intimaţilor inculpaţi A.V., A.C., B.N., B.D., M.M. şi N.I.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 400 lei se vor plăti din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 895/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 902/2009. Penal. Infracţiuni la legea privind... → |
|---|
