ICCJ. Decizia nr. 916/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 916/2009
Dosar nr. 317/36/2009
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 31/ P din 7 martie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată, a luat act de consimţământul persoanei solicitate la predare şi a dispus predarea persoanei solicitate R.M., fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii, sub rezerva regulii specialităţii predării.
În baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 zile cu începere de la 07 martie 2009 până la 04 aprilie 2009 inclusiv.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 7 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a sesizat Curtea de Apel Constanţa cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 76037/ROUEN-France, emis la data de 27 ianuarie 2009 de către Tribunalul de Înaltă Instanţă din Rouen Franţa, privind persoana solicitată R.M.
S-a reţinut că. la data de 30 iulie 2008, numita I.G. a depus plângere la autorităţile franceze, privind săvârşirea de către persoana solicitată a infracţiunii de proxenetism, acesta propunându-i părţii vătămate să meargă la muncă în Franţa, pentru un salariu de 800 euro pe lună, împrejurare în care partea vătămată a acceptat să-l însoţească.
La sosirea în Franţa, partea vătămată a fost preluată de K.C. în vederea practicării prostituţiei.
După identificare şi reţinere, persoana solicitată a fost prezentată instanţei, şi a declarat în mod expres că este de acord să fie predat autorităţii judiciare franceze, fiind de acord şi cu aplicarea principiului specialităţii.
Instanţa de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei solicitate şi a dispus arestarea acesteia pe o perioadă de 29 zile, precum şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
Împotriva sentinţei a declarat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie privind măsura arestării preventive dispuse faţă de recurent, invocându-se faptul că nu a cunoscut motivul pentru care a fost arestat şi că nu recunoaşte cele declarate de partea vătămată.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, revocarea măsurii arestării preventive şi lăsarea în libertate a recurentului.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentului, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară a cărui emitere şi executare sunt fundamentate pe principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce între statele membre ale U.E. şi al obligativităţii executării de către statele membre ale U.E. a acestui instrument de cooperare judiciară.
În aceste context, executarea unui mandat european de arestare rămâne, în esenţă, o problemă de conformare a statului de executare, exceptând situaţiile limită în care se poate recurge la refuzul executării mandatului.
Cum în cauză nu se poate reţine existenţa unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare şi cum persoana solicitată şi-a dat consimţământul la predare, în mod justificat prima instanţă a luat act de acordul acesteia, procedând apoi la luarea măsurii arestării persoanei solicitate, ca o garanţie a executării hotărârii de predare.
La luarea acestei măsuri privative de libertate se urmăreşte numai asigurarea punerii în executare a mandatului european şi nu se impun a fi îndeplinite cerinţele prevăzute de legea română pentru luarea măsurii arestării preventive, astfel că nu pot fi avute în vedere criticile recurentului asupra hotărârii atacate.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată R.M. împotriva sentinţei penale nr. 31/ P din 7 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 903/2009. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 922/2009. Penal → |
|---|
