ICCJ. Decizia nr. 883/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 883/2009

Dosar nr. 4966/86/2007

Şedinţa publică din 12 martie 2009

Asupra recursului de faţă

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul P.M.Ş., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 alin. (2) C. pen. şi, la pedeapsa de un lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.

S-a luat act că partea vătămată P.G.F. şi Spitalul judeţean de urgenţă Sf. loan cel Nou Suceava nu s-au constituit părţi civile în cauză.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.

În esenţă, s-au reţinut următoarele:

La data de 24 iunie 2007, pe fondul consumului de alcool, între inculpat, care cânta la terasa unde se afla partea vătămată, şi aceasta din urmă a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat şi în manifestări violente, victima lovindu-l din spate pe inculpat cu pumnul în zona capului, ceea ce a dus la căderea acestuia. La scurt timp, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, a luat un par şi a revenit pe terasă cu intenţia de a lovi victima, însă a fost oprit de martora S.D., după care s-a reîntors la domiciliu, înarmându-se cu un cuţit. Fugind după victimă, inculpatul a ajuns-o din spate şi a lovit-o cu cuţitul în zona paravertebrală stânga, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18 - 19 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie.

Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 64 din 1 octombrie 2008, admiţând apelul inculpatului, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată, a descontopit pedepsele aplicate, înlăturând aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1¹ pct. 1 din Legea nr. 61/991.

A fost menţinută pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Împotriva deciziei, inculpatul a declarat, în termen legal, recurs.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea ambelor hotărâri atacate în temeiul art. 385⁹ pct. 6, 10, 17 C. proc. pen.

În susţinerea primului temei de casare, a arătat că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută, întrucât, deşi asistenţa juridică era obligatorie, au fost efectuate acte de urmărire penală cu încălcarea dispoziţiilor art. 171 şi 172 C. proc. pen., fiind audiaţi martori şi partea vătămată, fără ca apărătorul ales să fie încunoştiinţat. Or, în raport cu expertiza medico-legală psihiatrică, organul de urmărire penală ar fi trebuit să asigure asistenţa juridică a inculpatului, care nu îşi putea face singur apărarea.

Susţinerea apărării că în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a fost asistat de un avocat din oficiu, deşi era obligatoriu, în raport cu raportul de expertiză psihiatrică, nu este întemeiată.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că asistenţa juridică este obligatorie, în cursul urmăririi penale, printre altele, când învinuitul sau inculpatul este reţinut sau arestat sau când organul de urmărire penală apreciază că acesta nu şi-ar putea face singur apărarea.

Or, în cauză, inculpatul nu a fost reţinut sau arestat în faza de urmărire penală şi nu au rezultat nici date că s-ar afla într-o împrejurare în care să nu îşi poată face singur apărarea.

Sub acest aspect, se constată că expertiza medico-legală psihiatrică nu era obligatorie în raport cu natura infracţiunii săvârşite, iar expertiza a fost dispusă abia în faza de judecată a apelului, când s-a concluzionat că inculpatul prezintă modificări de conduită tip antisocial, pe fond de debilitate mintală (oligofrenie), însă a săvârşit fapta din 24 iunie 2007 având discernământul păstrat.

De altfel, din momentul începerii urmăririi penale, la data de 3 iulie 2007, inculpatul şi-a manifestat voinţa de a fi asistat de un apărător ales, iar declaraţia sa şi prezentarea materialului de urmărire penală au avut loc în prezenţa acestuia.

Toate celelalte acte efectuate de organele judiciare de la data formulării denunţului, 24 iunie 2007, anterior momentului procesual al începerii urmăririi penale, au avut loc în cadrul fazei actelor premergătoare.

Or, deşi au fost strânse în afara cadrului procesual legal, instanţa de fond a acoperit această lipsă de legalitate a strângerii probelor de organele de urmărire penală, prin administrarea în condiţiile specifice fazei de judecată, a tuturor probelor menţionate în dispozitivul rechizitoriului.

Aşa fiind, nu se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.

Nici celelalte două temeiuri de casare, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, nu pot fi primite.

Din analiza probelor şi actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., aşa cum susţine apărarea.

Distincţia între cele două infracţiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura subiectiv, iar, atunci când conduc neîndoielnic la concluzia că autorul a prevăzut şi urmărit ori acceptat rezultatul letal, fapta întruneşte elementele constitutive ale tentativei de omor. Această intenţie, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde şi din natura obiectului folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport cu lovitura aplicată, cu un obiect contondent cu lama ascuţită, apt de a produce moartea, îndreptată direct spre o zonă vitală a corpului victimei, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Aşa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârii sub acest aspect.

Din analiza probelor dosarului, se constată că circumstanţa atenuantă a provocării nu poate fi reţinută, întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârşit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict desfăşurat în două etape. Astfel, reacţia agresivă a inculpatului a avut loc după trecerea unui anumit interval de timp, lovitura fiind aplicată victimei într-o a doua fază a conflictului, când inculpatul a plecat a doua oară spre domiciliu şi s-a înarmat cu un cuţit. În raport de această împrejurare, riposta inculpatului nu mai era justificată, întrucât starea de tulburare şi surescitare, chiar dacă a existat în prima fază, nu mai era de actualitate.

Drept urmare, instanţele au ţinut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora inculpatul a săvârşit fapta şi au constatat, în mod corect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat.

Dar, recursul inculpatului este fondat referitor la operaţiunea de individualizare a pedepselor aplicate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale, însă nu au acordat eficienţa cuvenită situaţiei personale a inculpatului şi datelor ce caracterizează persoana acestuia.

La stabilirea pedepselor, instanţele trebuiau să aibă în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de regret şi de cooperare cu organele judiciare, nu are antecedente penale şi este suferind de oligofrenie, date cărora trebuiau să le acorde o mai mare eficienţă şi, în considerarea lor, să aprecieze că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Neprocedând în acest mod, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel sunt nelegale şi netemeinice, urmând ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casate hotărârile atacate, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, care va fi redus de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.