ICCJ. Decizia nr. 1334/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1334/2009
Dosar nr. 1781/1/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 septembrie 2006, a fost înregistrat la Poliţia Boldeşti-Scăieni, un denunţ formulat de U.D.S. împotriva reprezentanţilor SC R. SA, G.E. şi D.A., şi a avocaţilor S.G.C., S.G.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 291, art. 292 C. pen., precum şi împotriva mai multor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248 şi 323 C. pen.
Prin ordonanţa nr. 1306/P/2006 din 20 august 2007, emisă în Dosarul nr. 1306/P/2006, la care au fost conexate şi alte acte de sesizare formulate de denunţător, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus între altele, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen.
Urmare actelor premergătoare efectuate în verificarea denunţului a confirmat următoarele:
În cadrul procesual din Dosarul nr. 7447/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentanţii SC R. SA, G.E. şi D.A. cu participarea avocaţilor S.G.C. şi S.G.R. au înfăţişat ca probe înscrisuri care atestau o valoare de impunere a imobilului revendicat cu mult mai mică decât cea reală, cu consecinţa diminuării cuantumului cauţiunii plătită la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.
În scopul reţinerii competenţei de judecare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceleaşi persoane, la un alt termen, au prezentat înscrisuri ce dovedeau o valoare de 10 ori mai mare decât cea declarată iniţial.
Denunţul, face referiri la judecătorii P.P., C.V., I.M., care au încurajat atitudinea procesuală a reprezentanţilor SC R. SA, deşi cunoşteau valoarea reală a imobilului, câtă vreme la stabilirea cauţiunii în soluţionarea cererii de suspendare a hotărârii a cărei executare se solicitase, valoarea la care s-a raportat era una minimă, respectiv cea din declaraţia de impunere pe anul 2004.
Privitor la acest aspect s-a reţinut din actele premergătoare că instanţa de judecată a aplicat, dispoziţiile procesual civile care stabilesc cuantumul cauţiunii, respectiv prevederile art. 403 alin. (1) şi 4, aşa încât nu se poate imputa că a ţinut cont de valoarea de impozitare comunicată de consiliul local, în detrimentul celei stabilite de expertizele extrajudiciare invocate de denunţător.
Referitor la faptul că magistraţii C.F., S.M.O. şi G.N.E., judecători desemnaţi în compunerea completului, care s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei competenţei materiale invocată, reclamanta-intimată, se reţine că au fost avute în vedere dispoziţiile art. 4 pct. 1 C. proc. civ. incidente în cauză prin raportare la valoarea imobilului rezultată din declaraţia de impunere pe anul 2005, care depăşea suma de 5 miliarde ROL.
Pe de altă parte, s-a remarcat atitudinea procesuală inconsecventă chiar a denunţătorului care a invocat o valoare mare a imobilului atunci când se analiza de instanţă solicitarea de a se stabili un cuantum mare al cauţiunii, iar pe de altă parte, valoarea mai mică la momentul procesual în care se invoca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi în soluţionarea litigiului.
În raport de cele expuse, prin ordonanţa din 4 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie dată în Dosarul nr. 228/P/2007, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.F., S.M.O., G.N.E., P.P., C.V. şi I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de magistratul P.Ş., judecător la Î.C.C.J. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 132, art. 289 C. pen., art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen., invocându-se drept temei juridic dispoziţiile art. 10 lit. a) şi b C. proc. pen.
Soluţia de netrimitere în judecată a avut în vedere următoarele:
La data de 17 august 2005, în Dosarul nr. 7447/2005, având ca obiect soluţionarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a cererii formulate de SC R. SA pentru suspendarea executării deciziei civile nr. 429/2005 a Curţii de Apel Ploieşti, magistratul Pistol Ştefan a pronunţat o hotărâre prin care s-a dispus suspendarea deciziei amintite, dat şi a sentinţei civile nr. 164/2000 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Afirmaţiile denunţătorului, în sensul că magistratul prin modul de soluţionare a acordat mai mult decât s-a cerut, nu îşi găsesc corespondent în soluţie, nefiind încălcat principiul disponibilităţii părţii, care a formulat cererea, având în vedere următoarele:
După pronunţarea soluţiei de suspendare provizorie a hotărârilor, la data de 18 august 2005, executorul judecătoresc D.M., a procedat la executarea sentinţei civile nr. 164/2000, ignorând faptul că debitoarea SC R. SA prezentase certificat de grefă, potrivit căruia fusese suspendată şi ataşată sentinţa.
Prin soluţia dată în faza executării silite, respectiv de suspendare a ambelor hotărâri s-a procedat legal, decizia a cărei executare a făcut obiectul cererii de suspendare, practic a consfinţit soluţia dispusă prin sentinţa civilă nr. 164/2000 a Tribunalului Prahova, şi procedându-se în acest mod, nu se poate interpreta că s-au depăşit limitele investirii instanţei.
Prin ordonanţa amintită, a fost dispusă cauza şi declinată competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea continuării cercetărilor sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 291 şi art. 292 cu privire la G.E., D.A. reprezentanţi ai SC R. SA şi a avocaţilor S.G.C. şi S.G.R.
Împotriva ordonanţei, denunţătorul a formulat plângere în procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 27 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 527/II-1/2008 procurorul şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a respins plângerile formulate de U.D.S. ca neîntemeiate sau inadmisibile.
Ulterior parcurgerii acestei etape obligatorii, U.D.S., în termen legal, s-a adresat Înaltei Curţi cu plângere formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
În opinia mandatarului, petiţionarei S.V., există probe care motivează tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători şi a celorlalţi făptuitori denunţaţi, care în opinia sa greşit nu au fost trimişi în judecată.
Trecând la soluţionarea plângerii, în acord cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru motivele ce vor fi arătate.
Obiectul prezentului control judiciar îl constituie exclusiv ordonanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători şi nu şi dispoziţia privind disjungerea cauzei, declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Una din atribuţiile de serviciu ale magistratului judecător, este cea care priveşte activitatea de judecată.
Dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, incriminează infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.
Este infracţiune complexă, întrucât include în conţinutul său alte trei infracţiuni prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 C. pen. şi cerinţa cumulativă a scopului săvârşirii, respectiv, obţinerea pentru sine sau pentru altul, a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Actele premergătoare efectuate în cauză, în verificarea faptelor denunţate de U.D.S., nu au confirmat date din care să rezulte că magistraţii judecători care au soluţionat litigiile civile descrise anterior, cu rea credinţă, şi-au exercitat principala atribuţie de serviciu, judecata urmărind vătămarea intereselor legale ale părţii reprezentate de denunţător şi obţinerea unor avantaje patrimoniale sau de altă natură.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, dispoziţiile instanţei privitoare la competenţa de soluţionare a litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7447/2005 al Î.C.C.J., cum şi cele ce vizează suspendarea provizorie a executării silite, au fost luate în virtutea temeiurilor legale de drept substanţial şi procedural, apreciate incidente în cauză, posibilitatea efectuării unui control judiciar asupra acestora, fiind prevăzută expres şi limitativ de legea procesual civilă.
Altfel spus, nemulţumirile părţii, în lipsa dovedirii relei-credinţe a magistraţilor judecători în exercitarea activităţii de judecată nu pot constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora.
De observat că toate aspectele ce vizează în opinia denunţătorului soluţionarea nelegală a litigiului civil, au făcut obiectul unor critici de nelegalitate şi verificate în căile ordinare de atac (decizia nr. 290 din 7 noiembrie 2005 - Dosar nr. 232/2005 al Î.C.C.J.).
Concluzionând, ordonanţa de netrimitere în judecată este temeinică atât sub raportul situaţiei faptice reţinute cât şi temeiurilor juridice invocate, aşa încât va fi menţinută urmare respingerii plângerii petiţionarei ca nefondată, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara S.V., prin mandatar U.D.S., împotriva ordonanţei din 4 decembrie 2008 dată în Dosarul nr. 228/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Secţia de Combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, ordonanţă pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1356/2009. SECTIA PENALĂ -. Plângere... → |
|---|
