ICCJ. Decizia nr. 1487/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1487/2009
Dosar nr. 5063/1/2009
Şedinţa publică din 2 septembrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
Din actele şi lucrările cauzei constată următoarele:
Prin plângerea adresată şi înregistrată la 10 iunie 2009, petenţii B.I., B.V., U.C. şi P.A. au înţeles, că în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., să atace rezoluţia nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 229 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de N.C., judecător la Tribunalul Bucureşti, cu gradul profesional de judecător la Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 261 C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 268 şi art. 289 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există.
În motivarea plângerii, petenţii au criticat rezoluţia pentru nelegalitate sub mai multe aspecte, respectiv, lipsa audierii persoanelor vătămate, lipsa efectuării de cercetări prealabile şi neadministrarea de probatorii.
În concluzie, s-a susţinut că se impune infirmarea soluţiei pronunţate de procurori pentru nelegalitate, întrucât astfel, la adăpostul unui sufism creat de jurisprudenţă, judecătorul nu poate fi subiect de infracţiune de abuz în serviciu, situaţie menită să acopere grave greşeli şi veritabile fapte de natură penală.
Procedând la soluţionarea plângerii, potrivit dispoziţiilor legale invocate, pe baza actelor şi probelor administrate în cauză, se constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus în temeiul dispoziţiilor legale, sus menţionate, neînceperea urmăririi penale faţă de C.N. - judecător la Tribunalul Bucureşti, cu grad profesional de judecător de Curtea de Apel Bucureşti, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, 248, 261, 266 al. 2, 268, 289 C. pen. pentru că faptele reclamate nu există.
Petenţii cu menţionat în plângere că „până la 18 iulie 2005 când a fost pronunţată o soluţie în această cauză, activitatea judecătorului de fond N.C., a fost una care a sfidat orice regulă de echitate şi bună credinţă, plasată în afara legii şi a normelor de desfăşurare a unui proces penal. În activitatea de cercetare judecătorească a fondului cauzei a fost încălcată legea în mod evident - cu referire directă la încercarea de a determina mărturia mincinoasă a unor martori prin promisiuni, ameninţări, intimidări datorate sesizării pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, cercetare abuzivă, arestare nelegală, fals intelectual, toate fiind activităţi efectuate în mod nemijlocit de persoana reclamată”.
Procurorul, în motivarea sentinţei dispusă, a reţinut că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate constitui prin ea însăşi o faptă penală decât dacă se dovedeşte reaua credinţă, respectiv, intenţia frauduloasă a judecătorului manifestată în favorizarea unei părţi din proces, ceea ce în speţă nu s-a dovedit şi nu justifică reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., după cum, din nici un act al dosarului nu rezultă că judecătorul a determinat declaraţii mincinoase în cauză.
Nu se poate reţine nici săvârşirea unor infracţiuni de fals, deoarece hotărârea a consfinţit starea de drept rezultată din probe.
Conformându-se dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., petenţii au atacat soluţia dispusă de procurorul de caz şi procurorul ierarhic superior pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin rezoluţia nr. 5303/2533/II.2/2009 din 20 mai 2009, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenţi, constatând că nu există indicii de săvârşire a unei infracţiuni, aspect sub care soluţia a fost menţinută, ca legală şi temeinică.
Procedând la soluţionarea în fond a plângerii, cu respectarea prevederilor art. 278 alin. (7) C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cadrul cercetării penale, pentru considerentele ce urmează, se constată că plângerea este nefondată.
Astfel, actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că petenţii au fost trimişi în judecată, alături de alte persoane, pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă, trafic de persoane, proxenetism, şantaj, înşelăciune prin rechizitoriile 109/P/2004, nr. 331/A/P/2004, nr. 343/A/P/2004, nr. 362/A/P/2004, nr. 367/A/P/2004 şi nr. 3/A/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cauzele penale sus amintite au format obiectul mai multor dosare penale înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin încheierile de şedinţă din 17 iunie 2005 şi 1 iulie 2005, instanţa a dispus conexarea dosarelor, la Dosarul nr. 5726/2004 în care cercetarea judecătorească a fost efectuată de magistratul judecător C.N.
Pa parcursul efectuării cercetării judecătoreşti a fost invocată nulitatea mandatelor de arestare preventivă, nelegalitatea autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor telefonice, a fost pusă în discuţie admisibilitatea mărturiilor martorilor cu identitate protejată, restituirea cauzei la parchet, schimbarea încadrării juridice date faptelor prin actul de sesizare.
După administrarea probatoriului, instanţa a stabilit situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor, prin sentinţa penală nr. 966 din 18 iulie 2005 pronunţându-se asupra cererilor formulate de inculpaţi, iar pe fond, a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina fiecărui inculpat.
Aşa cum corect a reţinut şi procurorul de caz, pronunţarea unei hotărâri de condamnare de către un judecător nu poate constitui prin ea însăşi o faptă penală şi în consecinţă, nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale, desigur, în măsura în care, nu s-a dovedit existenţa relei credinţe a judecătorului manifestată prin favorizarea unei părţi, ceea ce însă în cauză nu s-a dovedit.
Nemulţumirile petenţilor legate de rezolvarea unor cereri vizând nelegalitatea unor acte procedurale sau procesuale, precum şi vizând respingerea unor cereri privind administrarea unor probatorii sau a unor încadrări juridice nu pot constitui, în sensul legii, fapte abuzive de încălcarea atribuţiilor de serviciu, dar pot forma obiectul unor critici legale în cadrul procesului penal, cu ocazia exercitării căilor de atac.
Mai mult, cu excepţia acestor nemulţumiri referitoare la modul de soluţionare a unor cereri formulate de petenţi în cadrul procesului penal, petenţii nu au indicat fapte concrete ale magistratului nici care să constituie abuzuri, falsuri, sau determinarea la mărturie mincinoasă, în sensul legii penale.
De altfel, petenţii nu au indicat nici actele de cercetare penală care se impuneau a fi efectuate de procuror, în opinia acestora, în lipsa unei conduite abuzive a magistratului.
Oricum, în raport de lipsa oricărui indiciu de comiterea unor fapte penale, în cauză nu se impunea efectuarea unor alte acte de cercetare penală, atâta timp cât, judecătorul nu a adoptat o hotărâre vădit partinică, ci s-a conformat materialului probator administrat, analizat prin prisma faptelor deduse judecăţii şi dispoziţiilor legale substanţiale şi procesuale.
Aşa fiind, pentru aceste considerente, soluţia dispusă de procuror se va menţine ca legală şi temeinică, prin respingerea plângerii pronunţate de petenţi, potrivit art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângere a formulată de petiţionarii B.I., B.V., U.C. şi P.A. împotriva rezoluţiei nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarii la câte 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, ai 2 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1509/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
