ICCJ. Decizia nr. 1631/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1631/2009
Dosar nr. 5933/1/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5933/1/2009, petentul A.I. a formulat „plângere penală” împotriva intimaţilor B.L., A.C.G., I.G., T.M., A.E., D.M., E.E., C.A.L., T.C.I. şi E.N. solicitând tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor şi fals intelectual.
În motivarea acestei cereri, petentul arată că în data de 12 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 275 C. proc. pen. a formulat plângere împotriva magistraţilor menţionaţi anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organ judiciar care până în data de 8 iulie 2009 (data înregistrării prezentei plângeri pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu i s-a comunicat nici o rezoluţie.
Examinând plângerea formulată, Înalta Curte constată că petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii B.L., A.C.G., I.G., T.M., A.E., D.M., E.E., C.A.L., T.C.I. şi E.N. sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, însă în motivarea cererii, acesta face referire la nemulţumirile sale legate de nesoluţionarea în termen de către Parchet a unei plângeri formulate în temeiul dispoziţiilor art. 275 şi urm. C. proc. pen.
Plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, se deosebeşte, din punct de vedere al naturii juridice, atât de plângerea reglementată de art. 275-278 C. proc. pen., ca mijloc de atacare a actelor de urmărire penală la procuror, cât şi de plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., ca mijloc de sesizare a instanţei cu privire la nelegalitatea/netemeinicia soluţiilor de neurmărire penală pronunţate de procuror.
Înalta Curte constată că petentul A.I., în cererea sa, face referiri atât la plângere, ca mijloc de sesizare a organelor judiciare, cât şi la plângerea, ca mijloc de atacare a actelor procurorului, fiind inadmisibilă o „combinare” a acestor instituţii.
Potrivit art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare care i s-a cauzat prin infracţiune.
Dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. reglementează actul procedural al plângerii ca unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală despre săvârşirea unei fapte penale.
Plângerea scrisă trebuie să cuprindă : numele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care constituie obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, şi a mijloacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările cauzei.
Ori, în speţa dedusă judecăţii se observă că dacă s-ar considera că petentul a formulat plângere, ca mod de sesizare, aceasta este informă întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care atrag inadmisibilitatea plângerii.
Mai mult decât atât, petentul a menţionat în cerere că a mai formulat o plângere împotriva magistraţilor însă parchetul nu a pronunţat nici o soluţie în decurs de aproximativ 25 zile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. referitoare la plângerea greşit îndreptată.
De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 275-278 şi art. 2781 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile şi actele de urmărire penală, petiţionarul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanţei.
Astfel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute potrivit art. 275-278 C. proc. pen., împotriva soluţiei de neurmărire penală dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere adresată instanţei competente în termen de 20 zile de la comunicarea modului de rezolvare.
Admisibilitatea plângerii formulate de petiţionar, adresată direct instanţei, se apreciază din perspectiva textelor legale anterior menţionate, însă din conţinutul cererii rezultă că aceste etape anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, în cauză nefiind pronunţată, până în prezent, o soluţie de neurmărire penală, din cele prevăzute în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă plângerea formulată de petent, plângere care nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă, reglementată în art. 222 C. proc. pen. şi, respectiv, art. 275 şi urm. C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I..
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1630/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1632/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
